ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4755/2010

Camera de consiliu

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele: D.N.D.P. Cluj din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România - SA (denumită în continuare „C.N.A.D.N.R. SA") a

chemat în judecată pe debitoarea SC T.T. SRL - Satu Mare, solicitând instanței

ca, în contradictoriu cu aceasta, să emită o ordonanță de plată prin care să

dispună obligarea debitoarei la plata următoarelor debite:

- echivalentul în lei a sumei de 102,00 Euro plătibil

la cursul de schimb al zilei comunicat de B.N.R., valabil pentru ultima zi din

luna anterioară datei achitării tarifului, cu titlu de debit reprezentând rate

eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri naționale, rămase

restante;

- echivalentul în lei a sumei de 153,77 Euro plătibil

la cursul de schimb al B.N.R. valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenței

ratei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 30

noiembrie 2009, inclusiv, pentru neplata la termenele și în cuantumul stabilit

conform contractului a debitului, și mai departe, până la achitarea integrală a

debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că pârâta-debitoare a

încheiat Contractul nr. 2724 din 16 octombrie 2006, având ca obiect eliberarea

rovinietelor pentru autovehiculul cu număr de înmatriculare. Cuantumul

rovinietelor a fost de 204,00 Euro cu obligația achitării în 4 rate, însă,

pârâta a achitat la termen doar prima rată, a doua rată fiind achitată cu

întârziere, rămânând neachitate ratele a 3-a și a 4-a, astfel că au fost

calculate penalități de întârziere pentru rata a 2-a și pentru ratele a 3-a și

a 4-a.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile O.U.G.

nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării

obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale.

Judecătoria Satu Mare, prin sentința civilă nr. 558

din 27 ianuarie 2010 a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată

din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel Oradea, reținând că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza II-a din

Legea nr. 554/2004 contractul care stă la baza cererii de chemare în judecată

este asimilat actelor administrative, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1)

teza a doua din Legea nr. 554/2004 și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007,

competența de soluționare a litigiului aparține Curții de apel.

La rândul său, Curtea de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 192/CA/2010

din 19 mai 2010, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din

oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Satu Mare.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de apel a

reținut că, în speță, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a

bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public,

prestarea serviciilor publice și nici achiziții publice pentru a fi calificat

drept contract administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c)

teza a doua din Legea nr. 554/2004 și pentru a atrage competența instanței de

contencios administrativ, ci este un contract comercial încheiat între C.N.A.D.N.R.

SA, persoană juridică de drept privat cu capital integral de stat asimilată

unei autorități publice, și o societate comercială, având ca obiect eliberarea

rovinietei pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale.

Constatând ivit conflict negativ de competență între

cele două instanțe, Curtea de apel a sesizat Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru a pronunța un

regulator de competență.

Având în vedere obiectul litigiului și dispozițiile

legale incidente în cauză, Înalta Curte stabilește competența materială de

soluționare în favoarea judecătoriei, pentru motivele care vor fi prezentate în

continuare.

Obiectul sesizării instanței judecătorești îl

reprezintă cererea de emitere a unei ordonanțe de plată, formulată în temeiul

prevederilor O.U.G. nr. 119/2007, pentru obligarea debitoarei la plata sumelor

restante (rate trimestriale și penalități de întârziere) datorate în baza

contractului încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002 privind

introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier.

Contractul încheiat între C.N.A.D.N.R. SA, prin

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, și SC B.S. SRL - Satu Mare are ca

obiect:

1.

încasarea de către C.N.A.D.N.R. SA, potrivit prevederilor O.G. nr. 15/2002

[...] în 4 rate trimestriale [...] a sumelor datorate cu titlu de tarif de

utilizare.

2.

Eliberarea de către C.N.A.D.N.R. SA a rovinietelor concomitent cu plata

de către beneficiar în 4 rate a tarifelor de utilizare [...] sau eliberarea la

încheierea contractului a rovinietei-talon completată corespunzător și a

rovinietei-ecuson.

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 15/2002,

tariful de utilizare este definit ca reprezentând „o anumită sumă a cărei plată

conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date,

rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată C.N.A.D.N.R. SA".

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. j) din O.G. nr. 15/2002,

rovinieta este definită ca reprezentând „documentul sau înregistrarea în format

electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri

naționale din România".

Conform art. 4 din O.G. nr. 15/2002, în vigoare la

data încheierii contractului (art. 4 din O.G. nr. 15/2002 a fost abrogat de

Legea nr. 101/2007, publicată în M. Of. nr. 275 din 25 aprilie 2007):

„Art. 4. - (1) Utilizatorii români vor achita

distribuitorilor tariful de utilizare, obligatoriu pentru perioade de parcurs

și staționare de câte 12 luni, cu posibilitatea achitării în 4 rate

trimestriale.

(2) Pentru autoturisme, plata tarifului de utilizare

se achită de către utilizatorii români numai integral."

Pentru determinarea instanței competente material să

soluționeze cererea de ordonanță de plată, formulată în temeiul O.U.G. nr. 119/2007,

este necesar a fi clarificată natura juridică a contractului încheiat între

cele două părți, având în vedere dispozițiile procedurale ale art. 5 din O.U.G.

nr. 119/2007, potrivit cărora:

„Art. 5. - (1) Cererea privind creanța de plată a

prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în

primă instanță.

(2) în cazul litigiilor privitoare la obligații de

plată rezultând din contracte comerciale nu este necesară parcurgerea, în

prealabil, a etapei concilierii directe prevăzute la art. 720

1

C.

proc. civ.

(3) Cererea privind creanța de plată a prețului

rezultând dintr-un contract de achiziție publică, de concesiune de lucrări

publice sau de servicii se depune la instanța de contencios administrativ

competentă, care va aplica pentru soluționarea cauzei prevederile prezentei

ordonanțe de urgență.

(4)

Judecătorul verifică din oficiu competența instanței,

procedând conform legii."

Din interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. (3) din

O.U.G. nr. 119/2007 rezultă fără echivoc faptul că instanța de contencios

administrativ este competentă numai în privința cererilor privind creanța de

plată a prețului rezultând din următoarele tipuri de contracte:

- contracte de achiziție publică;

- contracte de concesiune de lucrări publice;

-

contracte de concesiune de servicii.

Or, având în vedere dispozițiile citate anterior ale

art. 1 alin. (1) lit. e) și j) și art. 4 din O.G. nr. 15/2002, care definesc

„tariful de utilizare" și „rovinieta", respectiv reglementează ipoteza

încheierii contractelor prin care beneficiarii rovinietelor pot achita

distribuitorilor, în 4 rate trimestriale, tariful de utilizare, Înalta Curte

reține că nu cade în competența instanțelor de contencios administrativ cererea

de ordonanță de plată derivând din contractul ce formează obiectul cauzei,

întrucât acesta nu se încadrează în niciunul dintre tipurile de contracte la

care se referă art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007.

De altfel, contractul încheiat între C.N.A.D.N.R. SA

și debitoarea din prezenta cauză nu se circumscrie nici noțiunii de contract

administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din

Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, deoarece nu are

ca obiect „punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea

lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile

publice".

În consecință, fiind vorba de un contract de natură

comercială în raport cu valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, în

temeiul art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007 coroborat cu art. 1 pct. 1 și

art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competența aparține Judecătoriei Satu

Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind

pe reclamanta C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj în

contradictoriu cu pârâta SC T.T. SRL - Satu Mare în favoarea Judecătoriei Satu

Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie

2010.