ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2680/2010

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Direcția Națională Drumuri și Poduri

Cluj din cadrul C.N.A.D.N.R. SA a chemat în judecată pe debitoarea SC B.S.

SRL - Satu Mare, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta,

să emită o ordonanță de plată prin care să dispună

obligarea debitoarei la plata următoarelor debite:

- echivalentul în lei a sumei de

288,00 euro plătibil la cursul de schimb al zilei comunicat de B.N.R.,

valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării

tarifului, cu titlu de debit reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de

utilizare a rețelei de drumuri naționale, rămase restante;

- echivalentul în lei a sumei de

400,89 euro plătibil la cursul de schimb al B.N.R. valabil pentru ultima

zi a lunii anterioare scadenței ratei reprezentând penalități de

întârziere calculate până la data de 10 iulie 2009, inclusiv, pentru

neplata la termenele și în cuantumul stabilit conform contractului a

debitului, și mai departe, până la achitarea integrală a

debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată

că pârâta-debitoare a încheiat Contractul din 4 mai 2006, având ca obiect

eliberarea rovinietelor pentru autovehiculul cu număr de înmatriculare.

Cuantumul rovinietelor a fost de 576,00 euro cu obligația achitării

în 4 rate, însă, pârâta a achitat la termen doar prima rată, a doua

rată fiind achitată cu întârziere, rămânând neachitate ratele a

3-a și a 4-a, astfel că au fost calculate penalități de

întârziere pentru rata a 2-a și pentru ratele a 3-a și a 4-a.

În drept, reclamanta a invocat

dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea

întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din

contracte comerciale.

Judecătoria Satu Mare, prin

sentința civilă nr. 6073 din 11 noiembrie 2009 a admis excepția

necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Oradea, reținând că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)) teza II-a din

Legea nr. 554/2004 contractul care stă la baza cererii de chemare în judecată

este asimilat actelor administrative, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1)

teza a doua din Legea nr. 554/2004 și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007,

competența de soluționare a litigiului aparține Curții de

apel.

La rândul său, Curtea de Apel

Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 27/CA/2010-PI din 18 ianuarie 2010,

a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din

oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Pentru a pronunța această

sentință, Curtea de Apel a reținut că, în speță,

contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate

publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea

serviciilor publice și nici achiziții publice pentru a fi calificat

drept contract administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c)

teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și pentru a atrage competența

instanței de contencios administrativ, ci este un contract comercial încheiat

între C.N.A.D.N.R. SA, persoană juridică de drept privat cu capital

integral de stat asimilată unei autorități publice, și o

societate comercială, având ca obiect eliberarea rovinietei pentru

utilizarea rețelei de drumuri naționale.

Constatând ivit conflict negativ de

competență între cele două instanțe, Curtea de apel a

sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, pentru a pronunța un regulator de

competență.

Având în vedere obiectul litigiului

și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte

stabilește competența materială de soluționare în favoarea

judecătoriei, pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.

Obiectul sesizării

instanței judecătorești îl reprezintă cererea de emitere a

unei ordonanțe de plată, formulată în temeiul prevederilor

O.U.G. nr. 119/2007, pentru obligarea debitoarei la plata sumelor restante

(rate trimestriale și penalități de întârziere) datorate în baza

contractului încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002 privind

introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier.

Contractul încheiat între C.N.A.D.N.R.

SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, și SC

B.S. SRL - Satu Mare are ca obiect:

SA, potrivit prevederilor O.G. nr. 15/2002 […] în 4 rate trimestriale […] a

sumelor datorate cu titlu de tarif de utilizare.

SA a rovinietelor concomitent cu plata de către beneficiar în 4 rate a tarifelor

de utilizare […] sau eliberarea la încheierea contractului a rovinietei-talon

completată corespunzător și a rovinietei-ecuson.

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. e)

din O.G. nr. 15/2002, tariful de utilizare este definit ca reprezentând „o

anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul

dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri

naționale din România, concesionată Companiei Naționale de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”.

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. j) din

O.G. nr. 15/2002, rovinieta este definită ca reprezentând „documentul sau

înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de

utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”.

Conform art. 4 din O.G. nr. 15/2002,

în vigoare la data încheierii contractului (art. 4 din O.G. nr. 15/2002 a fost

abrogat de Legea nr. 101/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 275 din

25 aprilie 2007):

„Art. 4. - (1) Utilizatorii români

vor achita distribuitorilor tariful de utilizare, obligatoriu pentru perioade

de parcurs și staționare de câte 12 luni, cu posibilitatea achitării

în 4 rate trimestriale.

(2) Pentru autoturisme, plata

tarifului de utilizare se achită de către utilizatorii români numai

integral.”

Pentru determinarea instanței

competente material să soluționeze cererea de ordonanță de

plată, formulată în temeiul O.U.G. nr. 119/2007, este necesar a fi

clarificată natura juridică a contractului încheiat între cele

două părți, având în vedere dispozițiile procedurale ale art.

5 din O.U.G. nr. 119/2007, potrivit cărora:

„Art. 5. - (1) Cererea privind

creanța de plată a prețului se depune la instanța

competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă

instanță.

(2) În cazul litigiilor privitoare

la obligații de plată rezultând din contracte comerciale nu este

necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe

prevăzute la art. 720

1

C. proc.

civ.

(3) Cererea privind creanța de

plată a prețului rezultând dintr-un contract de achiziție

publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune

la instanța de contencios administrativ competentă, care va aplica

pentru soluționarea cauzei prevederile prezentei ordonanțe de

urgență.

(4) Judecătorul verifică

din oficiu competența instanței, procedând conform legii.”

Din interpretarea dispozițiilor

art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007 rezultă fără echivoc

faptul că instanța de contencios administrativ este competentă

numai în privința cererilor privind creanța de plată a

prețului rezultând din următoarele tipuri de contracte:

-contracte de achiziție

publică;

-contracte de concesiune de

lucrări publice;

-contracte de concesiune de

servicii.

Or, având în vedere

dispozițiile citate anterior ale art. 1 alin. (1) lit. e) și j)

și art. 4 din O.G. nr. 15/2002, care definesc „tariful de utilizare”

și „rovinieta”, respectiv reglementează ipoteza încheierii

contractelor prin care beneficiarii rovinietelor pot achita distribuitorilor,

în 4 rate trimestriale, tariful de utilizare, Înalta Curte reține că

nu cade în competența instanțelor de contencios administrativ cererea

de ordonanță de plată derivând din contractul ce formează

obiectul cauzei, întrucât acesta nu se încadrează în niciunul dintre

tipurile de contracte la care se referă art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007.

De altfel, contractul încheiat între

C.N.A.D.N.R. SA și debitoarea din prezenta cauză nu se circumscrie

nici noțiunii de contract administrativ în sensul dispozițiilor art. 2

alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările

și completările ulterioare, deoarece nu are ca obiect „punerea în

valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de

interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice”.

În consecință, fiind vorba

de un contract de natură comercială în raport cu valoarea obiectului

cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr.

119/2007 coroborat cu art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.,

competența aparține Judecătoriei Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei privind pe creditoarea C.N.A.D.N.R. SA, prin

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, în contradictoriu

cu debitoarea SC B.S. SRL - Satu Mare în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 mai 2010.