ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2680/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2680/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra conflictului negativ de
competență de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Direcția Națională Drumuri și Poduri
Cluj din cadrul C.N.A.D.N.R. SA a chemat în judecată pe debitoarea SC B.S.
SRL - Satu Mare, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta,
să emită o ordonanță de plată prin care să dispună
obligarea debitoarei la plata următoarelor debite:
- echivalentul în lei a sumei de
288,00 euro plătibil la cursul de schimb al zilei comunicat de B.N.R.,
valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării
tarifului, cu titlu de debit reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de
utilizare a rețelei de drumuri naționale, rămase restante;
- echivalentul în lei a sumei de
400,89 euro plătibil la cursul de schimb al B.N.R. valabil pentru ultima
zi a lunii anterioare scadenței ratei reprezentând penalități de
întârziere calculate până la data de 10 iulie 2009, inclusiv, pentru
neplata la termenele și în cuantumul stabilit conform contractului a
debitului, și mai departe, până la achitarea integrală a
debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată
că pârâta-debitoare a încheiat Contractul din 4 mai 2006, având ca obiect
eliberarea rovinietelor pentru autovehiculul cu număr de înmatriculare.
Cuantumul rovinietelor a fost de 576,00 euro cu obligația achitării
în 4 rate, însă, pârâta a achitat la termen doar prima rată, a doua
rată fiind achitată cu întârziere, rămânând neachitate ratele a
3-a și a 4-a, astfel că au fost calculate penalități de
întârziere pentru rata a 2-a și pentru ratele a 3-a și a 4-a.
În drept, reclamanta a invocat
dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea
întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din
contracte comerciale.
Judecătoria Satu Mare, prin
sentința civilă nr. 6073 din 11 noiembrie 2009 a admis excepția
necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel
Oradea, reținând că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)) teza II-a din
Legea nr. 554/2004 contractul care stă la baza cererii de chemare în judecată
este asimilat actelor administrative, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1)
teza a doua din Legea nr. 554/2004 și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007,
competența de soluționare a litigiului aparține Curții de
apel.
La rândul său, Curtea de Apel
Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și
fiscal, prin sentința civilă nr. 27/CA/2010-PI din 18 ianuarie 2010,
a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din
oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în
favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Pentru a pronunța această
sentință, Curtea de Apel a reținut că, în speță,
contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate
publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea
serviciilor publice și nici achiziții publice pentru a fi calificat
drept contract administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c)
teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și pentru a atrage competența
instanței de contencios administrativ, ci este un contract comercial încheiat
între C.N.A.D.N.R. SA, persoană juridică de drept privat cu capital
integral de stat asimilată unei autorități publice, și o
societate comercială, având ca obiect eliberarea rovinietei pentru
utilizarea rețelei de drumuri naționale.
Constatând ivit conflict negativ de
competență între cele două instanțe, Curtea de apel a
sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, pentru a pronunța un regulator de
competență.
Având în vedere obiectul litigiului
și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte
stabilește competența materială de soluționare în favoarea
judecătoriei, pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.
Obiectul sesizării
instanței judecătorești îl reprezintă cererea de emitere a
unei ordonanțe de plată, formulată în temeiul prevederilor
O.U.G. nr. 119/2007, pentru obligarea debitoarei la plata sumelor restante
(rate trimestriale și penalități de întârziere) datorate în baza
contractului încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002 privind
introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier.
Contractul încheiat între C.N.A.D.N.R.
SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, și SC
B.S. SRL - Satu Mare are ca obiect:
Încasarea de către C.N.A.D.N.R.
SA, potrivit prevederilor O.G. nr. 15/2002 […] în 4 rate trimestriale […] a
sumelor datorate cu titlu de tarif de utilizare.
Eliberarea de către C.N.A.D.N.R.
SA a rovinietelor concomitent cu plata de către beneficiar în 4 rate a tarifelor
de utilizare […] sau eliberarea la încheierea contractului a rovinietei-talon
completată corespunzător și a rovinietei-ecuson.
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. e)
din O.G. nr. 15/2002, tariful de utilizare este definit ca reprezentând „o
anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul
dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri
naționale din România, concesionată Companiei Naționale de
Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”.
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. j) din
O.G. nr. 15/2002, rovinieta este definită ca reprezentând „documentul sau
înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de
utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”.
Conform art. 4 din O.G. nr. 15/2002,
în vigoare la data încheierii contractului (art. 4 din O.G. nr. 15/2002 a fost
abrogat de Legea nr. 101/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 275 din
25 aprilie 2007):
„Art. 4. - (1) Utilizatorii români
vor achita distribuitorilor tariful de utilizare, obligatoriu pentru perioade
de parcurs și staționare de câte 12 luni, cu posibilitatea achitării
în 4 rate trimestriale.
(2) Pentru autoturisme, plata
tarifului de utilizare se achită de către utilizatorii români numai
integral.”
Pentru determinarea instanței
competente material să soluționeze cererea de ordonanță de
plată, formulată în temeiul O.U.G. nr. 119/2007, este necesar a fi
clarificată natura juridică a contractului încheiat între cele
două părți, având în vedere dispozițiile procedurale ale art.
5 din O.U.G. nr. 119/2007, potrivit cărora:
„Art. 5. - (1) Cererea privind
creanța de plată a prețului se depune la instanța
competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă
instanță.
(2) În cazul litigiilor privitoare
la obligații de plată rezultând din contracte comerciale nu este
necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe
prevăzute la art. 720
1
C. proc.
civ.
(3) Cererea privind creanța de
plată a prețului rezultând dintr-un contract de achiziție
publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune
la instanța de contencios administrativ competentă, care va aplica
pentru soluționarea cauzei prevederile prezentei ordonanțe de
urgență.
(4) Judecătorul verifică
din oficiu competența instanței, procedând conform legii.”
Din interpretarea dispozițiilor
art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007 rezultă fără echivoc
faptul că instanța de contencios administrativ este competentă
numai în privința cererilor privind creanța de plată a
prețului rezultând din următoarele tipuri de contracte:
-contracte de achiziție
publică;
-contracte de concesiune de
lucrări publice;
-contracte de concesiune de
servicii.
Or, având în vedere
dispozițiile citate anterior ale art. 1 alin. (1) lit. e) și j)
și art. 4 din O.G. nr. 15/2002, care definesc „tariful de utilizare”
și „rovinieta”, respectiv reglementează ipoteza încheierii
contractelor prin care beneficiarii rovinietelor pot achita distribuitorilor,
în 4 rate trimestriale, tariful de utilizare, Înalta Curte reține că
nu cade în competența instanțelor de contencios administrativ cererea
de ordonanță de plată derivând din contractul ce formează
obiectul cauzei, întrucât acesta nu se încadrează în niciunul dintre
tipurile de contracte la care se referă art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007.
De altfel, contractul încheiat între
C.N.A.D.N.R. SA și debitoarea din prezenta cauză nu se circumscrie
nici noțiunii de contract administrativ în sensul dispozițiilor art. 2
alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările
și completările ulterioare, deoarece nu are ca obiect „punerea în
valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de
interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice”.
În consecință, fiind vorba
de un contract de natură comercială în raport cu valoarea obiectului
cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr.
119/2007 coroborat cu art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.,
competența aparține Judecătoriei Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de
soluționare a cauzei privind pe creditoarea C.N.A.D.N.R. SA, prin
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, în contradictoriu
cu debitoarea SC B.S. SRL - Satu Mare în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 20 mai 2010.