ÎCCJ, Secția I civilă

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, la data de 11 august 2010, reclamantul A.S. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, solicitând obligarea pârâtei la recuperarea prejudiciului cauzat prin schimbarea locului său de muncă. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 10 februarie 2010, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin nota de serviciu nr. AA a dispus schimbarea locului său de muncă, de la postul de Inspecție Frontieră S., Iași, la postul de Inspecție Frontieră R.P., Botoșani.

Împotriva acestei note de serviciu, reclamantul a formulat și contestație care a fost adresată Președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare prin care a solicitat reintegrarea sa la postul de Inspecție Frontieră S. Prin sentința nr. 100 din 17 noiembrie 2010 Tribunalul Iași, secția comercială și contencios administrativ, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A.S., în favoarea Curții de Apel Iași, reținând că regula aplicabilă pentru stabilirea competenței materiale este în funcție de poziția autorității emitente în cadrul sistemului administrației publice. La data de 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iași, prin sentința nr. 33/2011 a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Iași, ca instanță cu plenitudine de competență în materie civilă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că reclamantul are statut de funcționar public la Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și că, prin nota de serviciu nr. AA din 10 februarie 2010, s-a dispus ca el să-și desfășoare activitatea în cadrul Postului de Inspecție la Frontiera R.P.

Întrucât în cursul anului 2010 s-a deplasat de la Iași la Rădăuți Prut și retur cu autoturismul proprietate personală și nu a beneficiat de decontarea cheltuielilor de transport și nici de plata diurnei, aferentă unei ture de 48 de ore, reclamantul, după ce a solicitat autorității cu care se află în raporturi de serviciu, prin petițiile datate 19 februarie 2010 și 27 mai 2010, clarificarea acestor aspecte, a promovat prezenta acțiune, prin care solicită, astfel cum s-a reținut prin încheierea de ședință din 3 ianuarie 2011 și se precizează prin nota de calcul aflată la dosar, repararea prejudiciului ce i s-a cauzat ca urmare a schimbării locului de muncă, estimat la suma totală de 3.059 RON.

Raportându-se la precizările reclamantului și ținând cont de faptul că acesta nu solicită desființarea actului administrativ prin care se pretinde că s-a dispus schimbarea locului de muncă, Curtea, din oficiu, la termenul din 3 ianuarie 2011, a ridicat excepția lipsei competenței sale materiale de a soluționa prezenta acțiune în pretenții. Astfel, Curtea a constatat că cererea de chemare în judecată are un obiect pur patrimonial, ea nefiind precedată sau însoțită de o acțiune în contencios administrativ, prin care cel ce se consideră vătămat să solicite anularea vreunui act administrativ, referitor la modificarea raportului de serviciu, în sensul schimbării locului de muncă. În atare situație, având în vedere că reclamantul și-a calificat cererea ca fiind o acțiune promovată „în vederea recuperării prejudiciului creat prin schimbarea locului de muncă”, și că, potrivit art. 1 alin. (1) C. proc.

civ., judecătoriile soluționează în primă instanță „toate cererile și procesele, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe”, Curtea a apreciat că restrângerea competenței judecătoriilor trebuie să fie una expresă și limitativă, și că, în măsura în care C. proc. civ. sau legile speciale, precum este Legea nr. 554/2004, nu prevăd în mod expres competența materială a unei alte instanțe pentru soluționarea în primă instanță a unei anumite cereri, competența revine judecătoriei, întrucât în favoarea acesteia operează regula jurisdicției de drept comun. La rândul său, Judecătoria Iași, prin sentința nr. 19612 din 17 ianuarie 2011, a admis excepția necompetenței sale materiale și a înaintat Tribunalului Iași, secția I civilă, litigii de muncă, spre competentă soluționare cererea reclamantului A.S.

în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. La Tribunalul Iași s-a format Dosarul nr. 111/99/2012 și la primul termen, instanța a invocat excepția necompetenței sale materiale. Prin sentința nr. 1424/2012 s-a admis excepția invocată din oficiu și s-a declinat cauza la Curtea de Apel Iași, pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Art. 3 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că în primă instanță, Curțile de Apel, judecă procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale. În speță, din Ordinul din data de 30 iunie 2010 emis de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor rezultă că la stabilirea salariului de bază al reclamantului S.A. au fost avute în vedere prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. Cum Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, potrivit dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 1415/2009, se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, competentă să soluționeze cererea formulată de reclamantul S.A.

este Curtea de Apel Iași. În raport de dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ. s-a constatat că există conflict de competență și în temeiul art. 21 și 22 C. proc. civ. a fost înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se pronunța asupra conflictului de competență. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, pentru argumentele ce succed: Cu privire la acțiunea reclamantului, în raport de care s-a stabilit competența instanței de soluționare a cauzei, s-au conturat două opinii. Într-o primă opinie, acțiunea reclamantului este calificată drept o acțiune pur patrimonială, sens în care, instanța competentă să soluționeze cauza este judecătoria, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) C. proc.

civ. În a doua opinie, cererea reclamantului este calificată drept o contestație - raporturi de muncă și cum pârâta este un organ de specialitate administrativ, potrivit art. 1 din H.G. nr. 1415/2009, iar la stabilirea salariului de bază al reclamantului S.A. s-au avut în vedere prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Iași este competentă să soluționeze pricina dedusă judecății.

Se constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul în calitate de funcționar public superior la Punctul de Inspecție la Frontiera S. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să-și recupereze prejudiciul creat prin schimbarea locului de muncă într-o altă localitate, întrucât pârâta nu a ținut cont de problemele medicale deosebite pe care le are familia sa și nu i-au fost plătite diurna aferentă perioadei 11 februarie 2010 - 9 iulie 2010 și cheltuielile de deplasare făcute cu mașina personală deși a trimis deconturile parțiale. În emiterea regulatorului de competență este esențial de precizat că reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special și acest lucru determină aplicabilitatea dispozițiilor speciale cuprinse în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată și modificată.

Ca atare suntem în prezența unei instituții a dreptului public, iar competența soluționării litigiilor ce se nasc între funcționarii publici și autorități pe baza raportului de serviciu aparține instanței de contencios administrativ. În speță, obiectul acțiunii îl constituie recuperarea diurnei și a cheltuielilor de deplasare făcute de reclamant cu mașina personală, ca urmare a schimbării locului de muncă, în calitatea sa de funcționar public, în contradictoriu cu pârâta care este organ al administrației publice centrale, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Este adevărat că legea nu cuprinde o normă cu caracter general care să stabilească competența instanței de contencios administrativ pentru soluționarea tuturor litigiilor având ca obiect raporturile de serviciu ale funcționarilor publici însă pentru determinarea corectă a competenței o astfel de normă nici nu este necesară deoarece legiuitorul a determinat raportul de serviciu al funcționarului public, ca fiind un raport administrativ, astfel că orice litigiu în legătură cu desfășurarea acestui raport are caracter administrativ. Cum potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., Curtea de Apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale, iar în speța dedusă judecății pârâta este o autoritate publică centrală, competența de soluționare a cauzei va reveni Curții de Apel Iași, căreia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2012.