ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2321/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2321/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procedura în fața primei
instanțe
Prin acțiunea
formulată, reclamantul C.L.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A.,
obligarea acesteia la decontarea sumei de 2880,5 RON, reprezentând cheltuieli
de transport și la plata sumei de 468 RON reprezentând diurna cuvenită pentru
perioada 11 februarie 2010-07 iulie 2010, precum și obligarea la plata
cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a susținut că este angajatul pârâtei pentru o perioadă nedeterminată
pe funcția de consilier clasa I, grad profesional superior, în P.I.F. S., jud. Iași,
că la data de 11 februarie 2010 i s-a comunicat prin nota de serviciu din 10
februarie 2010 faptul că își va desfășura activitatea în cadrul Postului de Inspecție
la Frontiera Rădăuți-Prut, jud. Botoșani și că în perioada 11 februarie 2010-07
iulie 2010 s-a deplasat cu mașina proprietate personală la noul loc de muncă, la
fiecare tură de serviciu, neexistând posibilitatea de a se caza și nici de a efectua
naveta prin C.F.R. ori auto.
Prin întâmpinare, pârâta
A.N.S.V.S.A. a solicitat respingerea acțiunii, arătând că nota de serviciu nr.
20186 din 10 februarie 2010 nu poate fi considerată un act administrativ capabil
să producă efecte juridice, astfel cum este definit de art. 2 lit. c) din Legea
nr. 554/2004.
Hotărârea
instanței de fond
Prin sentința nr. 193/2011
din 30 mai 2011, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal
a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.L.I., în contradictoriu cu
pârâta A.N.S.V.S.A. și, în consecință, a obligat pârâta să îi plătească reclamantului
C.L.I. suma de 468 RON, reprezentând diurnă, a respins capătul de cerere privind
obligarea pârâtei la decontarea sumei de 2880,5 RON, reprezentând cheltuieli de
transport și a obligat pe pârâtă să îi plătească reclamantului suma de 500 RON,
reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de fond a reținut că, întrucât nu s-a indicat dacă reclamantul
C.L.I. a fost delegat ori detașat, ținând seama de faptul că în raportul de evaluare
a performanțelor individuale a reclamantului s-a reținut că în perioada 11
februarie 2010-07 iulie 2010 acesta a fost detașat în cadrul Postului de Inspecție
la Frontiera Rădăuți Prut unde și-a desfășurat activitatea în interesul acestei
autorități, în prezenta cauză există suficiente elemente de natură a duce la concluzia
că raportul de serviciu al reclamantului a fost modificat prin detașare.
Având în vedere că în
prezenta cauză deplasarea reclamantului la Postul de Inspecție la Frontiera Rădăuți
Prut, în perioada 11 februarie 2010-07 iulie 2010, cu autoturismul proprietate personală,
nu s-a efectuat cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, instanța a reținut
că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 16 din H.G. nr. 1860/2006 pentru
decontarea cheltuielilor de transport.
În ceea ce privește diurna
solicitată de reclamant, instanța a constatat că, în conformitate cu prevederile
ar. 9 din H.G. nr. 1860/2006, persoana aflată în delegare sau detașare într-o localitate
situată la o distanță mai mare de 5 km de localitatea în care își are locul permanent
de muncă primește o indemnizație zilnică de delegare sau de detașare de 13 RON,
indiferent de funcția pe care o îndeplinește și de autoritatea sau instituția publică
în care își desfășoară activitatea.
Calea de
atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri,
pârâta A.N.S.V.S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac,
se arată că soluția primei instanțe de obligare a A.N.S.V.S.A. la plata către intimatul-reclamant
a sumei de 468 RON reprezentând diurnă este netemeinică și nelegală, instanța de
fond interpretând greșit actul juridic dedus judecății, motiv de recurs prevăzut
de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Pentru a dispune astfel,
instanța de fond, în mod nelegal, a calificat nota de serviciu din 10 februarie
2010 ca fiind un act administrativ capabil să producă efecte juridice, așa cum este
definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Întrucât nu există un
act administrativ care să îi confere intimatului-reclamant drepturile pe care le-a
solicitat și având în vedere că diurna se acordă numai în caz de delegare sau detașare
în condițiile prevăzute de art. 88 și art. 89 din Legea nr. 188/1999, rezultă că
soluția primei instanțe de obligare a A.N.S.V.S.A. la plata către intimatul-reclamant
a sumei de 468 RON reprezentând diurnă este netemeinică și nelegală.
Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza și sentința
recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate,
precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat,
pentru considerentele expuse în continuare.
Înalta Curte reține
situația de fapt potrivit căreia, la data de 11.02.2010, reclamantului i s-a
comunicat prin nota de serviciu nr. 20186 din 10 februarie 2010 că: "începând
cu data de
1
1.02.2010 își va desfășura
activitatea de specialitate în cadrul Postului de Inspecție la Frontieră Rădăuți-Prut
jud. Botoșani”. În această perioadă, respectiv 11 februarie 2010-07 iulie 2010,
reclamantul s-a deplasat la noul loc de muncă cu mașina personală la fiecare tură
de serviciu, neexistând posibilitatea de cazare și nici posibilitatea de a efectua
naveta prin C.F.R. sau auto.
Având în vedere condițiile
legale în vigoare care reglementează relațiile de muncă dintre angajat și angajator,
reclamantul a întocmit documentele cu privire la decontarea cheltuielilor și a diurnei
cuvenite și le-a transmis autorității pârâte în termen legal. Ulterior, văzând
că nu sunt decontate cheltuielile cerute, reclamantul a trimis un memoriu la președintele
Autorității, la care a primit răspuns prin adresa din 20 august 2010, conform căreia
nu se decontează cheltuielile, deoarece deplasarea la Postul de Inspecție la Frontieră
Rădăuți-Prut nu s-a făcut în baza unui act juridic legal.
Întrucât în nota menționată
nu s-a indicat dacă reclamantul C.L.I. a fost delegat ori detașat, Curtea de Apel,
ținând seama de faptul că în raportul de evaluare a performanțelor individuale a
reclamantului s-a reținut că în perioada 11 februarie 2010-07 iulie 2010 acesta
a fost detașat în cadrul Postului de Inspecție la Frontiera Rădăuți Prut unde și-a
desfășurat activitatea în interesul acestei autorități, a considerat că în prezenta
cauză există suficiente elemente de natură a duce la concluzia că raportul de serviciu
al reclamantului a fost modificat prin detașare.
În conformitate cu prevederile
art. 13 lit. f) din H.G. nr. 1860/2006, personalul autorităților și instituțiilor
publice, delegat sau detașat de conducerea acestora să îndeplinească anumite sarcini
de serviciu în localități situate la distanțe mai mari de 5 km de localitatea în
care își are locul permanent de muncă, are dreptul la decontarea cheltuielilor de
transport dus-întors cu autoturismul proprietate personală însă, potrivit dispozițiilor
art. 16 din același act normativ, deplasarea cu autoturismul proprietate personală
se poate face numai cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, atât pentru
posesorul autoturismului, cât și pentru persoanele din cadrul aceRONași autorități
sau instituții publice care se deplasează împreună cu acesta.
Având în vedere că în
prezenta cauză deplasarea reclamantului la Postul de Inspecție la Frontiera Rădăuți
Prut, în perioada 11 februarie 2010-07 iulie 2010, cu autoturismul proprietate personală,
nu s-a efectuat cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, instanța de
fond, în mod just, a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de
art. 16 din H.G. nr. 1860/2006 pentru decontarea cheltuielilor de transport.
Totodată, instanța
de fond a apreciat cu justețe, în opinia instanței de control judiciar,
că sunt incidente în cauză prevederile art. 9 din H.G. nr. 1860/2006, potrivit cărora
persoana aflată în delegare sau detașare într-o localitate situată la o distanță
mai mare de 5 km de localitatea în care își are locul permanent de muncă primește
o indemnizație zilnică de delegare sau de detașare de 13 RON, indiferent de funcția
pe care o îndeplinește și de autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară
activitatea.
De asemenea, instanța
de recurs reține existența unui act administrativ care să îi confere intimatului-reclamant
drepturile pe care le-a solicitat și, având în vedere că diurna se acordă numai
în caz de delegare sau detașare în condițiile prevăzute de art. 88 și art. 89 din
Legea nr. 188/1999, rezultă că soluția primei instanțe de obligare a pârâtei la
plata sumei de 468 RON reprezentând diurnă este temeinică și legală.
Prin urmare, pentru considerentele
arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte
va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței nr. 193/2011 din 30 mai 2011 a Curții de Apel
Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 mai
2012.