ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2321/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea formulată, reclamantul C.L.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A., obligarea acesteia la decontarea sumei de 2880,5 RON, reprezentând cheltuieli de transport și la plata sumei de 468 RON reprezentând diurna cuvenită pentru perioada 11 februarie 2010-07 iulie 2010, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că este angajatul pârâtei pentru o perioadă nedeterminată pe funcția de consilier clasa I, grad profesional superior, în P.I.F.

S., jud. Iași, că la data de 11 februarie 2010 i s-a comunicat prin nota de serviciu din 10 februarie 2010 faptul că își va desfășura activitatea în cadrul Postului de Inspecție la Frontiera Rădăuți-Prut, jud. Botoșani și că în perioada 11 februarie 2010-07 iulie 2010 s-a deplasat cu mașina proprietate personală la noul loc de muncă, la fiecare tură de serviciu, neexistând posibilitatea de a se caza și nici de a efectua naveta prin C.F.R. ori auto. Prin întâmpinare, pârâta A.N.S.V.S.A. a solicitat respingerea acțiunii, arătând că nota de serviciu nr. 20186 din 10 februarie 2010 nu poate fi considerată un act administrativ capabil să producă efecte juridice, astfel cum este definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 193/2011 din 30 mai 2011, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.L.I., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. și, în consecință, a obligat pârâta să îi plătească reclamantului C.L.I. suma de 468 RON, reprezentând diurnă, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la decontarea sumei de 2880,5 RON, reprezentând cheltuieli de transport și a obligat pe pârâtă să îi plătească reclamantului suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, întrucât nu s-a indicat dacă reclamantul C.L.I.

a fost delegat ori detașat, ținând seama de faptul că în raportul de evaluare a performanțelor individuale a reclamantului s-a reținut că în perioada 11 februarie 2010-07 iulie 2010 acesta a fost detașat în cadrul Postului de Inspecție la Frontiera Rădăuți Prut unde și-a desfășurat activitatea în interesul acestei autorități, în prezenta cauză există suficiente elemente de natură a duce la concluzia că raportul de serviciu al reclamantului a fost modificat prin detașare. Având în vedere că în prezenta cauză deplasarea reclamantului la Postul de Inspecție la Frontiera Rădăuți Prut, în perioada 11 februarie 2010-07 iulie 2010, cu autoturismul proprietate personală, nu s-a efectuat cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 16 din H.G.

nr. 1860/2006 pentru decontarea cheltuielilor de transport. În ceea ce privește diurna solicitată de reclamant, instanța a constatat că, în conformitate cu prevederile ar. 9 din H.G. nr. 1860/2006, persoana aflată în delegare sau detașare într-o localitate situată la o distanță mai mare de 5 km de localitatea în care își are locul permanent de muncă primește o indemnizație zilnică de delegare sau de detașare de 13 RON, indiferent de funcția pe care o îndeplinește și de autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară activitatea. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.N.S.V.S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii de atac, se arată că soluția primei instanțe de obligare a A.N.S.V.S.A.

la plata către intimatul-reclamant a sumei de 468 RON reprezentând diurnă este netemeinică și nelegală, instanța de fond interpretând greșit actul juridic dedus judecății, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Pentru a dispune astfel, instanța de fond, în mod nelegal, a calificat nota de serviciu din 10 februarie 2010 ca fiind un act administrativ capabil să producă efecte juridice, așa cum este definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Întrucât nu există un act administrativ care să îi confere intimatului-reclamant drepturile pe care le-a solicitat și având în vedere că diurna se acordă numai în caz de delegare sau detașare în condițiile prevăzute de art. 88 și art. 89 din Legea nr. 188/1999, rezultă că soluția primei instanțe de obligare a A.N.S.V.S.A.

la plata către intimatul-reclamant a sumei de 468 RON reprezentând diurnă este netemeinică și nelegală. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Înalta Curte reține situația de fapt potrivit căreia, la data de 11.02.2010, reclamantului i s-a comunicat prin nota de serviciu nr. 20186 din 10 februarie 2010 că: "începând cu data de 1 1.02.2010 își va desfășura activitatea de specialitate în cadrul Postului de Inspecție la Frontieră Rădăuți-Prut jud. Botoșani”.

În această perioadă, respectiv 11 februarie 2010-07 iulie 2010, reclamantul s-a deplasat la noul loc de muncă cu mașina personală la fiecare tură de serviciu, neexistând posibilitatea de cazare și nici posibilitatea de a efectua naveta prin C.F.R. sau auto. Având în vedere condițiile legale în vigoare care reglementează relațiile de muncă dintre angajat și angajator, reclamantul a întocmit documentele cu privire la decontarea cheltuielilor și a diurnei cuvenite și le-a transmis autorității pârâte în termen legal. Ulterior, văzând că nu sunt decontate cheltuielile cerute, reclamantul a trimis un memoriu la președintele Autorității, la care a primit răspuns prin adresa din 20 august 2010, conform căreia nu se decontează cheltuielile, deoarece deplasarea la Postul de Inspecție la Frontieră Rădăuți-Prut nu s-a făcut în baza unui act juridic legal.

Întrucât în nota menționată nu s-a indicat dacă reclamantul C.L.I. a fost delegat ori detașat, Curtea de Apel, ținând seama de faptul că în raportul de evaluare a performanțelor individuale a reclamantului s-a reținut că în perioada 11 februarie 2010-07 iulie 2010 acesta a fost detașat în cadrul Postului de Inspecție la Frontiera Rădăuți Prut unde și-a desfășurat activitatea în interesul acestei autorități, a considerat că în prezenta cauză există suficiente elemente de natură a duce la concluzia că raportul de serviciu al reclamantului a fost modificat prin detașare. În conformitate cu prevederile art. 13 lit. f) din H.G.

nr. 1860/2006, personalul autorităților și instituțiilor publice, delegat sau detașat de conducerea acestora să îndeplinească anumite sarcini de serviciu în localități situate la distanțe mai mari de 5 km de localitatea în care își are locul permanent de muncă, are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors cu autoturismul proprietate personală însă, potrivit dispozițiilor art. 16 din același act normativ, deplasarea cu autoturismul proprietate personală se poate face numai cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, atât pentru posesorul autoturismului, cât și pentru persoanele din cadrul aceRONași autorități sau instituții publice care se deplasează împreună cu acesta.

Având în vedere că în prezenta cauză deplasarea reclamantului la Postul de Inspecție la Frontiera Rădăuți Prut, în perioada 11 februarie 2010-07 iulie 2010, cu autoturismul proprietate personală, nu s-a efectuat cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, instanța de fond, în mod just, a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 16 din H.G. nr. 1860/2006 pentru decontarea cheltuielilor de transport. Totodată, instanța de fond a apreciat cu justețe, în opinia instanței de control judiciar, că sunt incidente în cauză prevederile art. 9 din H.G. nr. 1860/2006, potrivit cărora persoana aflată în delegare sau detașare într-o localitate situată la o distanță mai mare de 5 km de localitatea în care își are locul permanent de muncă primește o indemnizație zilnică de delegare sau de detașare de 13 RON, indiferent de funcția pe care o îndeplinește și de autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară activitatea.

De asemenea, instanța de recurs reține existența unui act administrativ care să îi confere intimatului-reclamant drepturile pe care le-a solicitat și, având în vedere că diurna se acordă numai în caz de delegare sau detașare în condițiile prevăzute de art. 88 și art. 89 din Legea nr. 188/1999, rezultă că soluția primei instanțe de obligare a pârâtei la plata sumei de 468 RON reprezentând diurnă este temeinică și legală. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței nr. 193/2011 din 30 mai 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 mai 2012.