ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2881/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Mureș, prin sentința penală

nr. 44 din 4 februarie 2002, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului R.R.J.

la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1), cu

aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa astfel aplicată cu

restul de pedeapsă de 936 zile închisoare, rest rămas de executat din pedeapsa

aplicată prin sentința penală nr. 546/2001 a Judecătoriei Tg. Mureș, definitivă

prin decizia penală nr. 141/R/2002 a Curții de Apel Tg. Mureș, stabilindu-se ca

în final acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, cea de 6 ani

închisoare.

S-a constatat că prejudiciul cauzat

prin comiterea faptei a fost recuperat integral prin restituire, s-a făcut

aplicarea față de acest inculpat a dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.,

s-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză și s-a dispus obligarea

acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

La data de 01 noiembrie 2002,

inculpatul, împreună cu soția sa și cu martorul V.Ș. s-au deplasat la magazinul

I.S. situat pe strada Revoluției din Tg. Mureș, unde s-a uitat la o pereche de

pantaloni de trening.

La un moment dat inculpatul a

părăsit magazinul dar, în clipa în care a trecut pe lângă casa de marcat s-a

declanșat sistemul de alarmă. Partea vătămată P.O. a încercat să-l prindă pe

inculpat dar nu a reușit întrucât, ușile magazinului s-au închis automat iar,

inculpatul apucase să treacă de acele uși.

Partea vătămată a pornit în

urmărirea inculpatului pe care a reușit să-l imobilizeze după circa 200-300 m.

Inculpatul a încercat să scape lovind-o pe partea vătămată cu cotul în coaste,

producându-i fracturarea unei coaste, și mușcându-l de antebraț. Partea

vătămată a reușit să-l ducă pe inculpat în incinta magazinului unde a intervenit

și personal din magazin și personal de pază. Asupra inculpatului au fost

găsite, sub geaca acestuia, o pereche de pantaloni de trening și o bluză de

trening marca R., în valoare totală de 2.999.000 lei.

Inculpatul nu a recunoscut

săvârșirea faptei susținând că într-adevăr a ieșit din magazinul sus-menționat

cu o pereche de pantaloni de trening, dar nu cu intenția de a-i sustrage ci pur

și simplu a uitat să-i lase pe raft grăbindu-se să-l anunțe pe martorul G.Ș.

(aflat în afara magazinului) că va trebui să dea o declarație p. A mai arătat

că într-adevăr a mușcat-o de mână pe partea vătămată întrucât aceasta, la

rândul său, i-a rupt degetul.

Verificând apărările inculpatului

prima instanță le-a înlăturat ca nesincere, martorii audiați infirmând varianta

prezentată de acesta.

Împotriva sentinței a declarat apel

inculpatul, care a susținut că în mod greșit a fost condamnat pentru comiterea

infracțiunii de tâlhărie, fapta sa putând fi calificată cel mult ca fiind furt.

Curtea de Apel Tg. Mureș a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat, reținând că inculpatul a acționat cu

intenție atunci când a sustras bunurile din magazin și a recurs la violențe

asupra părții vătămate pentru a-și asigura posesia bunurilor astfel sustrase.

Ca urmare, cererea inculpatului de a

se schimba încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de furt calificat nu a

fost primită de instanța de apel, apreciindu-se că în cauză sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie atâta timp cât inculpatul,

prin violență a înțeles să-și asigure păstrarea bunurilor sustrase.

Inculpatul a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, pe care a criticat-o pentru nelegalitate

și netemeinicie sub aspectul greșitei sale condamnări pentru infracțiunea de

tâlhărie și a solicitat achitarea sa în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., susținând că lipsește unul dintre elementele constitutive ale

acestei infracțiuni și anume latura subiectivă.

Într-o cerere subsidiară recurentul

a solicitat reducerea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră în

raport de circumstanțele sale personale.

Criticile nu sunt întemeiate.

Analizând actele și lucrările de la dosar se

constată că instanțele de fond și de apel au reținut o corectă situație de fapt

confirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul se

face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, care a

fost încadrat în textul de lege corespunzător și pentru care i-a aplicat o

pedeapsă just individualizată cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C.

pen.

Susținerea inculpatului potrivit

căreia nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, deoarece nu a

avut intenția de a sustrage bunurile și de a exercita violențe asupra părții

vătămate pentru a-și asigura păstrarea bunurilor respective este nefondată.

În cauză s-au administrat probe care

dovedesc contrariul.

Astfel, martorii audiați au relatat

faptul că inculpatul a fost prins la o distanță de peste 100 m de magazin și că

în momentul în care partea vătămată i-a solicitat să restituie bunurile, a

reacționat violent.

Violențele fizice au fost inițiate

de inculpat care a lovit și mușcat pe partea vătămată, iar aceasta din urmă a

ripostat, agresându-l și ea pe inculpat.

Pe de altă parte organele de pază de

la magazin au găsit asupra inculpatului, atunci când acesta a revenit însoțit

de partea vătămată, o bluză de trening pe care inculpatul o ascunsese sub geaca

cu care era îmbrăcat.

Prin urmare, existând dovezi

suficiente de vinovăție a inculpatului motivul de casare invocat de acesta prin

care solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.

În ce privește motivul de casare

invocat în subsidiar de inculpat și întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., prin care solicită reducerea pedepsei aplicate se

constată că este nefondat.

Atât instanța de fond, cât și cea de

apel au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepsei

aplicate inculpatului acordând, deopotrivă, semnificația cuvenită atât

pericolului social al faptei reținute în sarcina acestuia, cât și datelor ce

caracterizează persoana sa, orientându-se spre o pedeapsă situată spre minimul

special, ceea ce conduce la convingerea că prevederile art. 52 C. pen., pot fi

realizate prin executarea pedepsei aplicate.

Pentru considerentele ce preced,

având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și cu

prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică

existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare,

urmează a se constata că recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat

și a fi respins ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul R.R.J. împotriva deciziei penale nr. 45/ A din 19 martie 2004,

pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul penal nr. 165/P/2004, ca

nefondat.

Constată că recurentul inculpat este

arestat în altă cauză.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din

care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 mai 2004.