ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2881/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Mureș, prin sentința penală nr. 44 din 4 februarie 2002, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului R.R.J. la pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 39 alin. (1), cu aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa astfel aplicată cu restul de pedeapsă de 936 zile închisoare, rest rămas de executat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 546/2001 a Judecătoriei Tg. Mureș, definitivă prin decizia penală nr. 141/R/2002 a Curții de Apel Tg. Mureș, stabilindu-se ca în final acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, cea de 6 ani închisoare.

S-a constatat că prejudiciul cauzat prin comiterea faptei a fost recuperat integral prin restituire, s-a făcut aplicarea față de acest inculpat a dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen., s-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză și s-a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. La data de 01 noiembrie 2002, inculpatul, împreună cu soția sa și cu martorul V.Ș. s-au deplasat la magazinul I.S. situat pe strada Revoluției din Tg. Mureș, unde s-a uitat la o pereche de pantaloni de trening. La un moment dat inculpatul a părăsit magazinul dar, în clipa în care a trecut pe lângă casa de marcat s-a declanșat sistemul de alarmă. Partea vătămată P.O. a încercat să-l prindă pe inculpat dar nu a reușit întrucât, ușile magazinului s-au închis automat iar, inculpatul apucase să treacă de acele uși.

Partea vătămată a pornit în urmărirea inculpatului pe care a reușit să-l imobilizeze după circa 200-300 m. Inculpatul a încercat să scape lovind-o pe partea vătămată cu cotul în coaste, producându-i fracturarea unei coaste, și mușcându-l de antebraț. Partea vătămată a reușit să-l ducă pe inculpat în incinta magazinului unde a intervenit și personal din magazin și personal de pază. Asupra inculpatului au fost găsite, sub geaca acestuia, o pereche de pantaloni de trening și o bluză de trening marca R., în valoare totală de 2.999.000 lei. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei susținând că într-adevăr a ieșit din magazinul sus-menționat cu o pereche de pantaloni de trening, dar nu cu intenția de a-i sustrage ci pur și simplu a uitat să-i lase pe raft grăbindu-se să-l anunțe pe martorul G.Ș.

(aflat în afara magazinului) că va trebui să dea o declarație p. A mai arătat că într-adevăr a mușcat-o de mână pe partea vătămată întrucât aceasta, la rândul său, i-a rupt degetul. Verificând apărările inculpatului prima instanță le-a înlăturat ca nesincere, martorii audiați infirmând varianta prezentată de acesta. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, care a susținut că în mod greșit a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, fapta sa putând fi calificată cel mult ca fiind furt. Curtea de Apel Tg. Mureș a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reținând că inculpatul a acționat cu intenție atunci când a sustras bunurile din magazin și a recurs la violențe asupra părții vătămate pentru a-și asigura posesia bunurilor astfel sustrase.

Ca urmare, cererea inculpatului de a se schimba încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de furt calificat nu a fost primită de instanța de apel, apreciindu-se că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie atâta timp cât inculpatul, prin violență a înțeles să-și asigure păstrarea bunurilor sustrase. Inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei sale condamnări pentru infracțiunea de tâlhărie și a solicitat achitarea sa în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susținând că lipsește unul dintre elementele constitutive ale acestei infracțiuni și anume latura subiectivă.

Într-o cerere subsidiară recurentul a solicitat reducerea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră în raport de circumstanțele sale personale. Criticile nu sunt întemeiate. Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că instanțele de fond și de apel au reținut o corectă situație de fapt confirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, care a fost încadrat în textul de lege corespunzător și pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen. Susținerea inculpatului potrivit căreia nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, deoarece nu a avut intenția de a sustrage bunurile și de a exercita violențe asupra părții vătămate pentru a-și asigura păstrarea bunurilor respective este nefondată.

În cauză s-au administrat probe care dovedesc contrariul. Astfel, martorii audiați au relatat faptul că inculpatul a fost prins la o distanță de peste 100 m de magazin și că în momentul în care partea vătămată i-a solicitat să restituie bunurile, a reacționat violent. Violențele fizice au fost inițiate de inculpat care a lovit și mușcat pe partea vătămată, iar aceasta din urmă a ripostat, agresându-l și ea pe inculpat. Pe de altă parte organele de pază de la magazin au găsit asupra inculpatului, atunci când acesta a revenit însoțit de partea vătămată, o bluză de trening pe care inculpatul o ascunsese sub geaca cu care era îmbrăcat. Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăție a inculpatului motivul de casare invocat de acesta prin care solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.

În ce privește motivul de casare invocat în subsidiar de inculpat și întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., prin care solicită reducerea pedepsei aplicate se constată că este nefondat. Atât instanța de fond, cât și cea de apel au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului acordând, deopotrivă, semnificația cuvenită atât pericolului social al faptei reținute în sarcina acestuia, cât și datelor ce caracterizează persoana sa, orientându-se spre o pedeapsă situată spre minimul special, ceea ce conduce la convingerea că prevederile art. 52 C. pen., pot fi realizate prin executarea pedepsei aplicate. Pentru considerentele ce preced, având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., nu se identifică existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul R.R.J. împotriva deciziei penale nr. 45/ A din 19 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul penal nr. 165/P/2004, ca nefondat. Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2004.