ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1706/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 61 din 25 februarie

2003 a Tribunalului Mureș, a fost admisă cererea de schimbare a încadrării

juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului K.E. și în baza art. 334 C.

proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din art. 211 alin. (1) și (2) lit.

b) și c) C. pen., în art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C.

pen.

A fost condamnat inculpatul K.E. la

10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută

de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., cu aplicarea

art. 74 și art. 76 lit. c) C. pen.

Au fost aplicate prevederile art. 71

și art. 64 C. pen.

S-a dedus din durata pedepsei timpul

reținerii și arestării preventive de la 5 august 2002, la 6 august 2002 și în

continuare la zi. A fost menținut inculpatul în stare de arest.

A fost respinsă ca nefondată

acțiunea civilă alăturată acțiunii penale promovată de partea civilă C.M.

A fost obligat inculpatul la

1.500.000 lei cheltuieli judiciare la stat, din care 600.000 lei, urmau să fie

avansați Baroului Mureș din fondul special al Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a avut în vedere următoarele:

La data de 1 august 2002 după ce a

consumat băuturi alcoolice, și a ajuns în stare de ebrietate, inculpatul s-a

deplasat pe raza localității Bahnea, împreună cu mai multe persoane. La un

moment dat, inculpatul a rămas singur cu partea vătămată, care de asemenea se

afla în stare de ebrietate.

În urma analizei probelor din

dosarul cauzei instanța de fond a considerat că în seara respectivă inculpatul

a luat hainele părții vătămate, împreună cu banii ce se găseau, precum și

ceasul de pe mână, însă nu s-a dovedit faptul că inculpatul ar fi lovit-o pe

partea vătămată, motiv pentru care s-a și schimbat încadrarea juridică a

faptei, reținută în sarcina inculpatului, din tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.

(1) și (2) lit. b) și c) C. pen., în furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.

(1) și art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen.

La individualizarea pedepsei

aplicate au fost avute în vedere prevederile art. 72 C. pen., privitoare la

faptele comise și la persoana inculpatului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, apel admis de Curtea de

Apel Târgu-Mureș, prin decizia penală nr. 116/ A din 2 iulie 2003, care a

desființat total sentința, în sensul schimbării încadrării juridice din furt calificat

în infracțiunea de tâlhărie și înlăturării circumstanțelor atenuante,

aplicându-se inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare prin

privare de libertate. S-a dedus detenția preventivă de la 5 august 2002, la 4

iunie 2003, când inculpatul a fost pus în libertate la expirarea pedepsei

aplicate de prima instanță.

Inculpatul a declarat recurs

împotriva acestei decizii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în

sensul că numai printr-o interpretare greșită a probelor, a reținut în sarcina

sa săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și nu de furt calificat.

Recursul este nefondat.

Din probele administrate atât în

cursul urmăririi penale cât și în instanță, rezultă că inculpatul a sustras

hainele părții vătămate, ceasul de la mână și suma de 1.100.000 lei, folosind

violența fizică exercitată asupra acesteia.

Martorii B.A., Z.S. și fratele

părții vătămate au menționat că au găsit victima pe marginea șanțului,

dezbrăcată în chiloți, tumefiată pe față și plină de sânge.

Martorul M.M. a precizat că

inculpatul i-a povestit că a bătut pe cineva și i-a luat ceasul, iar martorul B.A.

a aflat de la partea vătămată că a fost bătută de inculpat.

Încă din prima sa declarație, partea

vătămată s-a plâns de faptul că bunurile (un maieu, blugii, ceasul și suma de

bani) i-au fost sustrase de inculpat după ce l-a lovit și l-a strâns de mână,

iar într-o altă declarație, precizează că a fost lovit pe la spate în cap, iar

în cădere s-a întors și l-a văzut pe inculpat.

Așadar, instanța de apel a

considerat corect că fapta comisă de inculpat este infracțiunea de tâlhărie și

nu de furt calificat, întrucât a lovit partea vătămată după care a deposedat-o

de bunuri.

La individualizarea pedepsei

instanța, prin decizia criticată, a apreciat judicios periculozitatea socială

deosebită a faptei, determinată de modul în care a fost comisă, împrejurările

comiterii și conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii.

Drept urmare, Curtea în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă recursul inculpatului, ca

nefondat.

Se va computa din durata pedepsei,

perioada executată în arest preventiv.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul K.E., împotriva deciziei penale nr. 116 din 2 iulie 2003

a Curții de Apel Tg. Mureș.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata executată în arest preventiv de la 5 august 2002, până la 4

iunie 2003.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26

martie 2004.