ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 635/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 635/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 1 noiembrie 2004 în

dosarul nr. 9196/2002, Tribunalul Mureș a pronunțat sentința penală nr. 395

prin care a dispus respingerea cererilor privind schimbarea încadrării juridice

a faptelor reținute în sarcina inculpaților M.F. și P.F. din infracțiunea de

tâlhărie, faptă prevăzută de dispozițiile art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și

c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., în infracțiunea de furt calificat

prevăzută de dispozițiile art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C.

pen. și condamnarea inculpaților:

1) P.F., la pedeapsa de un an

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii incriminate de dispozițiile art. 211

alin. (1) și (2) lit. b) și c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu art. 75

lit. c) C. pen., a art. 74, art. 76 lit. b) C. pen. și a art. 80 C. pen. S-a

făcut aplicarea față de acest inculpat a dispozițiilor art. 71 și art. 64 C.

pen. și s-a dedus din pedeapsa astfel aplicată reținerea și arestul preventiv

efectuate în intervalul 22 august – 15 noiembrie 2002.

2) M.F., la pedeapsa de 6 luni

închisoare, pentru comiterea infracțiunii incriminate de dispozițiile art. 211 alin.

(1) și (2), lit. b) și c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art.

99 și urm. C. pen., a art. 74, art. 76 lit. c) C. pen. Conform dispozițiilor art.

110 C. pen. și a art. 110

1

C. pen., s-a dispus suspendarea

executării sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de un an și 6

luni, s-a încredințat supravegherea acestui minor, până la împlinirea vârstei

de 18 ani, mamei, M.J., și a fost obligat acest inculpat minor ca, după

împlinirea vârstei de 18 ani să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte lunar, la organele

de poliție ale comunei

Petelea, județul Mureș;

- să anunțe, în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură

a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului

minor, asupra condițiilor și consecințelor revocării suspendării, conform

prevederilor art. 110

1

alin. (3) C. pen., raportat la art. 86

4

alin. (2) C. pen., art. 110 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 83 C.

pen. S-a dedus din durata pedepsei aplicate acestui inculpat minor, timpul

reținerii și arestării preventive din intervalul 17 august – 15 noiembrie 2002.

S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată B.C. și au fost

obligați, în solidar, inculpații P.F. și minorul M.F., acesta din urmă, în

solidar cu părțile responsabile civilmente M.J. și M.F., să plătească părții

civile suma de 1.075.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, respingându-se

restul pretențiilor formulate în cauză. De asemenea, inculpații, minorul în

solidar cu părțile responsabile civilmente, au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a adopta această soluție,

instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

În seara zilei de 16 februarie 2002,

parte vătămată B.C., se afla în discoteca U.S. din localitatea Petelea, unde

consuma băuturi alcoolice și dansa în compania celorlalte persoane aflate în

acest local. În jurul orelor 1,00, acesta a ieșit în curtea interioară a

discotecii, ea fiind urmărită de către cei doi inculpați. La inițiativa

inculpatului minor, respectiv la inițiativa lui M.F., coinculpatul P.F. a

violentat-o pe partea vătămată, după care ambii au deposedat-o de suma de

30.000 lei, un pachet de țigări Carpați, o brichetă și de un număr de 23 de

bucăți tichete de masă, din care 18 erau completate și 5 erau necompletate.

Totodată, inculpatul M.F. a luat, de

la partea vătămată, geaca de fâș și adidașii, pe care aceasta îi purta, el

aruncând ulterior aceste bunuri, în buruieni. După aceasta, cei doi inculpați

au luat-o în brațe pe partea vătămată, îndreptându-se toți trei spre gara din

localitatea Petelea, dar cum pe traseu ei au fost văzuți de martora M.I., la

insistențele acesteia, ei au abandonat-o pe partea vătămată, reîntorcându-se la

discotecă.

Pe parcursul desfășurării acestor

activități de către cei doi inculpați, a fost prezent și învinuitul C.M., dar

cum acesta nu a avut nici o contribuție la aceste activități și nu a beneficiat

de nici un bun, în cauză s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărirea penală.

Cele cinci tichete de masă,

necompletate, ce au fost sustrase de la partea vătămată au fost valorificate, de

către inculpați, în aceeași noapte, după comiterea faptei, la barul discotecii,

aspect ce a reieșit din declarațiile martorilor M.I. și S.M.

Partea vătămată B.C. s-a constituit

parte civilă în cauză cu suma de 1.500.000 lei, sumă reprezentând despăgubiri

materiale, respectiv contravaloarea bunurilor ce i-au fost sustrase de către

inculpați.

În fața instanței, în declarațiile

ce le-au fost luate, ambii inculpați au înțeles să susțină că nu se fac

vinovați de comiterea infracțiunii de care sunt acuzați.

Inculpatul M.F. a susținut că el nu

l-a lovit pe numitul B.C. în seara respectivă, în care și el a fost la

discotecă și nici nu au sustras vreun bun de la acesta, dar că l-a văzut pe

coinculpat ieșind din discotecă și mergând la toaletă, dar nu știe ce a făcut

acesta acolo.

Coinculpatul P.F. a arătat că el s-a

dus la toaleta discotecii, unde era și partea vătămată, care văzându-l și

crezând că vrea să o bată, a început să-l agreseze ea prima. El, respectiv,

inculpatul, a înțeles să riposteze și la un moment dat victima a scos din

buzunar banii, țigările, bricheta și tichetele de masă ce le avea asupra sa,

bunuri ce i le-a dat acestuia pentru a nu mai fi bătută. Tot acest inculpat a

susținut că el nu a cerut părții vătămate bunurile mai sus enumerate, că el era

în stare de ebrietate în momentul derulării evenimentelor și că la un moment

dat în locul respectiv a sosit și minorul M.F., care însă nu a lovit-o pe

partea vătămată. S-a mai arătat că după ce victima i-a dat de bună voie acele

bunuri el a plecat de acolo de bună voie.

Instanța de fond, procedând la o

analiză pertinentă a probatoriului administrat în cauză, a apreciat că

apărările inculpatului M.F., se impune a fi înlăturate, ca de altfel și cele

ale inculpatului P.F., deoarece martorii audiați în cauză, au relevat faptul că,

în seara zilei de 16 august 2002, în discoteca comunei Petelea, s-au aflat atât

inculpații cât și partea vătămată. La un moment dat, cei doi inculpați au ieșit

din discotecă, probabil pe rând, pentru a merge la toaletă, unde se afla și

partea vătămată. Cu toate că inculpatul P.F. a invederat că victima ar fi fost

cea care l-a lovit primul, această susținere a sa nu a fost confirmată de nici

una din probele administrate, depozițiile martorilor demonstrând că violențele

asupra victimei, au fost generate de către P.F., la locul faptei sosind

ulterior și minorul M.F. A rezultat din probatoriul cauzei că cei doi

inculpați, au exercitat violențe asupra victimei, pe care au deposedat-o de

bunurile enumerate mai sus, dar și de obiectele de îmbrăcăminte și

încălțăminte, pe care aceasta le purta. Important s-a apreciat a fi reținută

declarația martorului F.A. zis B., căruia chiar minorul i-a povestit modul în

care s-au derulat evenimentele în seara cu pricina.

În urma violențelor exercitate de

către cei doi inculpați, asupra părții vătămate B.C., aceasta a suferit leziuni

traumatice vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă

din înscrisul - certificat medico-legal nr. 2644 din 19 august 2002.

Așa cum s-a mai arătat, inculpații

au înțeles să conteste faptul că prin exercitarea de violențe au deposedat-o pe

partea vătămată B.C., de bunurile pe care aceasta le avea asupra sa, dar aceste

susțineri ale părților au fost respinse ca apărări, deoarece alți doi martori

audiați în cauză, au invederat faptul că cei doi inculpați au încercat să

exercite acțiunile mai sus descrise asupra victimei, în momentul în care acești

martori, au strigat la ei în mod repetat, să lase victima în pace.

Constatându-se că în cauză, acuza ce

planează asupra fiecărui inculpat, a fost dovedită, instanța a concluzionat că

aceștia se fac fiecare în parte vinovați, de comiterea infracțiunii de

tâlhărie, faptă incriminată de dispozițiile art. 211 alin. (1) și (2) lit. b)

și c), alin. (2

1

) lit. c) C. pen., cu reținerea dispozițiilor art. 75

lit. c) față de inculpatul major și art. 99 și urm. C. pen. față de inculpatul M.F.

Analizând cererea apărătorilor

inculpaților, formulată în cauză, de a se dispune schimbarea încadrării

juridice a faptei reținute în sarcina lor, în infracțiunea de furt calificat,

faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 208 alin. (1) și art. 209 alin.

(1) lit. a) și g) C. pen., s-a constatat că o asemenea cerere este nefondată

deoarece din probatoriul cauzei rezultă cu certitudine faptul că inculpații, au

exercitat acte de violență, cauzatoare de suferințe fizice părții vătămate,

violențe în cadrul cărora i-au sustras acesteia bunuri, pe care și le-au însușit.

S-a mai reținut că ambii inculpați, au acționat cu intenția de a-l deposeda

prin violență pe B.C., de bunurile sale și cu discernământ și că prin prisma

dispozițiilor art. 52 și art. 72 C. pen., se impune a se angaja în cauză,

răspunderea lor penală, cu reținerea față de fiecare inculpat, a

circumstanțelor atenuante reglementate de dispozițiile art. 74 și art. 76 lit.

b) și c) C. pen.

Faptul că cei doi inculpați, prin

prezenta cauză, se află în primul conflict cu legea penală, a determinat

instanța să se orienteze spre aplicarea unor pedepse situate sub minimul

special prevăzut de lege, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie și să

aplice pedepsele expuse în partea introductivă a prezentei decizii și să

stabilească modalitatea de executare a acestora în modul amintit.

Cu privire la latura civilă a

cauzei, s-a constatat că partea vătămată B.C., s-a constituit parte civilă în

cauză cu suma de 1.500.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, sumă ce a

fost dovedită parțial și ca urmare a acestui aspect, instanța de fond a

apreciat că această parte este îndreptățită a primi de la inculpați doar suma

de 1.075.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.

Ca urmare a acestor aspecte reținute

instanța de fond a pronunțat sentința penală anterior menționată, hotărâre judecătorească

ce a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș. În

calea de atac astfel exercitată s-a invederat faptul că, aceasta este nelegală

din punctul de vedere al tratamentului sancționator aplicat inculpaților. S-a

arătat că pedepsele aplicate fiecărui inculpat, în parte, sunt orientate sub

minimul special prevăzut de legiuitor, pentru infracțiuni de o asemenea natură,

aspect ce nu satisface cerințele art. 52 C. pen. S-a susținut, că gradul de

pericol social prezentat de fapta ce s-a dovedit a fi comisă de fiecare

inculpat, contextul real în care aceștia au înțeles să comită fapta, pledează

pentru aplicarea unui regim sancționator mai drastic și pentru înlăturarea

circumstanțelor atenuante reținute față de fiecare inculpat.

În final, s-a solicitat, ca în urma

admiterii acestei căi de atac, să se desființeze parțial hotărârea criticată și

rejudecându-se cauza, să se procedeze la majorarea pedepselor aplicate

inculpaților și la schimbarea modalității de executare a pedepsei, ce a fost

aplicată minorului M.F.

Prin decizia penală nr. 62/ A din 6

mai 2004, Curtea de Apel Tg. Mureș a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Mureș, desființând parțial sentința penală criticată și

rejudecând:

În baza art. 211 alin. (1) și (2) lit.

b) și c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și

următoarele C. pen., a condamnat pe inculpatul M.F., la pedeapsa de 4 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

A făcut aplicarea față de inculpat a

dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 211 alin.

(1) și (2) lit. b) și c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art.

75 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.F., la pedeapsa de 7 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

A făcut aplicarea față de inculpat a

dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

A eliminat din hotărârea atacată

dispozițiile privind aplicarea față de fiecare inculpat a circumstanțelor

atenuante și aplicarea față de inculpatul minor a dispozițiilor art. 110 – art.

110

1

C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere.

A menținut restul dispozițiilor din

hotărârea criticată.

A obligat pe fiecare inculpat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs inculpații M.F. și P.F., solicitând, atât personal, cât și prin

apărătorul din oficiu, casarea deciziei atacate și menținerea dispozițiilor

sentinței pronunțate de instanța de fond, invocând ca motiv de casare

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Examinând decizia penală atacată

prin prisma motivului de recurs formulat, cât și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată că recursurile

sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a stabilit corect

situația de fapt și vinovăția inculpaților, procedând la încadrarea juridică

corespunzătoare a faptei săvârșite de aceștia.

De altfel, inculpații nici nu au

contestat săvârșirea faptei, pe care au recunoscut-o.

Hotărârea primei instanțe este

criticabilă, însă, sub aspectul pedepselor stabilite inculpaților, în sensul că

acestea au fost stabilite în cuantum mult prea mic în raport de pericolul

social deosebit al infracțiunii săvârșite și de scopurile pedepsei astfel cum

sunt prevăzute de dispozițiile art. 52 C. pen.

De asemenea, în cauză nu se

justifică reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpaților întrucât

faptul că inculpații nu au antecedente penale, că au recunoscut fapta și că

unul dintre ei este minor nu atenuează gravitatea faptei săvârșite și

periculozitatea inculpaților.

De aceea, în mod just, instanța de

control judiciar a procedat la înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute

în favoarea inculpaților și a dispozițiilor art. 86 C. pen., pentru inculpatul

minor, majorând pedepsele aplicate acestora.

În consecință, Înalta Curte

apreciază că la stabilirea pedepselor aplicate de instanța de apel s-au avut în

vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., cât și scopurile

pedepsei conform dispozițiilor art. 52 C. pen., aspecte ce au condus la pedepse

care, atât prin cuantum, cât și ca modalitate de executare, sunt în măsură să

contribuie la reeducarea inculpaților și reintegrarea lor în societate.

Față de aceste considerente, urmează

ca, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., să fie respinse recursurile declarate de inculpați, ca nefondate.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin.

(2), raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții

inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații M.F. și P.F. împotriva deciziei penale nr. 62/ A din 6

mai 1005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală.

Obligă recurenții inculpați la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 220 lei, din care onorariile

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se vor avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

februarie 2006.