ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4835/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 243 din 31 octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. 1838/2003, au fost condamnați inculpații: 1. B.F.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), referitor la art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare; - ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. e) C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un an și 6 luni închisoare. În temeiul art. 81 și art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni. În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat grațiată pedeapsa de 2 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) și (4) C. pen. și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din aceeași lege.

2. B.V., pentru săvârșirea infracțiunii de: - furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., referitor la art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. b) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare. Conform art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. 3. L.V., pentru: - complicitate la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1), referitor la art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen.

și art. 76 lit. d) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., la pedeapsa de un an închisoare. În temeiul art. 81 și art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de un an și 6 luni. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții civile I.V., prin restituirea bunului. S-a constatat că partea vătămată B.V.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la cheltuieli judiciare către stat, respectiv: - B.F.I. să plătească 1.150.000 lei; - B.V. să plătească 1.150.000 lei; - L.V. să plătească 1.600.000 lei, din care câte 450.000 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu pentru inculpații B.F.I. și B.V. în faza de urmărire penală și câte 450.000 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu pentru inculpatul L.V. în fazele de urmărire penală și instanță, să fie avansate din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Maramureș. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B.F.I.

și B.V., pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) – b) C. pen., iar a inculpatului L.V. (minor la data comiterii faptei), pentru săvârșirea complicității la aceeași infracțiune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) – b), cu aplicarea art. 99 C. pen., constând, în esență, în aceea că, în ziua de 21 aprilie 2002, prin amenințări și violențe, au deposedat-o pe partea vătămată I.V., aflată la pescuit împreună cu familia sa pe malul unui lac din raza com. Remetea Chioarului, de o undiță marca Pavero Eurostar telescopică, cu mulinetă, în valoare de cca. 2.500.000 lei. Separat s-a mai reținut în sarcina inculpatului B.F.I.

și infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) și (4) C. pen., constând în aceea că, tot în ziua de 21 aprilie 2002 i-a adresat amenințări agentului principal de poliție B.V.M., pe care apoi l-a împins într-un șanț, în timp ce acesta se afla în exercițiul funcțiunii, cu ocazia cercetării faptelor arătate mai sus. Ca urmare a analizării probelor administrate tribunalul a ajuns la concluzia că acestea nu confirmă, în mod indubitabil, faptul că inculpații ar fi întrebuințat violențe sau amenințări pentru a sustrage undița de pescuit de la partea vătămată. S-a reținut că acest bun a fost luat de către inculpatul B.V. din portbagajul autoturismului părții vătămate, profitând de neatenția acesteia, în timp ce era angajată într-un conflict cu ceilalți doi inculpați.

În consecință, instanța a procedat, conform art. 334 C. pen., la schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaților, din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) – b) C. pen., în aceea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), referitor la art. 209 alin. (1) lit. a) și e), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în cazul primilor doi și respectiv din complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) – b), cu aplicarea art. 99 C. pen., în complicitate la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1), referitor la art. 209 alin. (1) lit. a) și e), cu aplicarea art. 99 C. pen., pentru inculpatul minor L.V.

În ce-l privește pe inculpatul B.F.I., acesta a fost condamnat și pentru infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) și (4) C. pen., instanța însușindu-și sub acest aspect starea de fapt și încadrarea juridică din rechizitoriu. Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, care a criticat-o pentru greșita schimbare a încadrării juridice dată faptelor inculpaților. În susținerea apelului s-a arătat că, în mod nejustificat, au fost înlăturate probele administrate în cursul urmăririi penale, care pun în evidență acțiunile violente exercitate de inculpați asupra părții vătămate, în vederea luării unor bunuri din posesia sa.

În același timp s-a invocat ca motiv de apel și nelegalitatea hotărârii apelate, învederându-se că deși s-a reținut că inculpații au proferat insulte și amenințări la adresa părții vătămate I.V., pe care au și lovit-o, instanța a omis să se pronunțe asupra acestor fapte, ca urmare a schimbării încadrării juridice.

Prin decizia penală nr. 73 din 3 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 2519/2004, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva sentinței penale nr. 243 din 31 octombrie 2003 a aceluiași tribunal, sentință care a fost desființată cu privire la încadrarea juridică dată faptelor inculpaților, pedepsele aplicate și modalitatea de executare și judecând cauza în aceste limite au fost condamnați: 1. inculpatul B.F.I., pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și b), cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 și art. 76 C. pen., la 3 ani închisoare; 2. inculpatul B.V., pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și b), cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 75 lit. c), art. 74 și art. 76 C. pen., la 4 ani închisoare.

Inculpaților li s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. 3. inculpatul L.V., pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și b), cu aplicarea art. 99, art. 74 și art. 76 C. pen., la 2 ani închisoare. În baza art. 81 și art. 110 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. S-a stabilit ca sumele de câte 600.000 lei onorariu în favoarea Baroului Cluj, pentru apărătorii desemnați din oficiu, să se plătească din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul B.F.I., care prin apărătorul ales, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și pct. 14 teza I C. proc. pen., apreciind că, în mod nejustificat instanța de apel a reținut în sarcina sa comiterea infracțiunii de tâlhărie, în realitate fapta sa constituind doar un furt calificat, iar în subsidiar a solicitat redozarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele: Din actele dosarului rezultă că partea vătămată I.V.

a sesizat la 21 aprilie 2002, Postul de Poliție Remetea Chioarului, jud. Maramureș despre faptul că în aceeași zi, în timp ce se afla cu familia la pescuit pe malul lacului din zona acestei localități, a fost agresată de un grup de 3 rromi, care prin violență i-au sustras o undiță telescopică și o mulinetă. Șeful de post B.V.M. s-a deplasat imediat, împreună cu partea vătămată la domiciliul inculpatului B.F.I. (identificat după semnalmentele arătate), unde au fost găsite bunurile sustrase, care au fost restituite proprietarului. Inculpatul B.V., în declarația dată în prezența apărătorului său a arătat că, fiind în trecere, însoțit de ceilalți doi inculpați, prin locul unde se afla partea vătămată I.V.

la pescuit, a abordat-o cerându-i să le dea cârlige și plută. La refuzul părții vătămate, inculpatul s-a enervat și a început s-o amenințe, iar apoi i-a aplicat o lovitură cu o bâtă în piept. Fratele lui, inculpatul B.F.I., de asemenea i-a adresat amenințări părții vătămate, strigând că îi va tăia capul, cu o coasă pe care o agita în direcția acesteia. Inculpatul L.V. avea în mână o bâtă și îi îndemna pe frații B. să-i bată pe I.V. și pe fiul acestuia I.A.S., care a intervenit în apărarea tatălui său. Inculpatul B.V. a mai recunoscut că atunci când I.V. și-a strâns undița și s-a îndreptat spre autoturismul său (parcat în același loc), l-a oprit și, împreună cu ceilalți inculpați, i-a smuls undița din mână, după care toți trei au plecat în direcția locuinței fraților B. Evenimentele au fost relatate în același sens la organele de urmărire penală și de inculpații B.F.I.

și L.V., ei recunoscându-și faptele și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, când, de asemenea, au fost asistați de apărător. Aceste recunoașteri ale inculpaților se coroborează cu plângerea și declarațiile părții vătămate și depozițiile martorilor I.A.S. și I.V. În faza cercetării judecătorești, inculpații fără nici o justificare au revenit asupra declarațiilor lor anterioare, susținând că în realitate, undița a fost sustrasă din portbagajul autoturismului de B.V., în timp ce partea vătămată se certa cu B.F.I. și L.V., care îi făceau reproșuri pe motiv că a refuzat să le dea uneltele de pescuit solicitate. Parțial și-a modificat prima depoziție și martorul I.A., el susținând versiunea sustragerii undiței din portbagaj (și nu prin smulgere din mâna părții vătămate).

Martorul a precizat însă că aceasta s-a întâmplat după ce, atât el cât și tatăl său au fost amenințați de inculpați, care erau înarmați cu bâte și cu o coasă. De asemenea, a mai arătat martorul că după comiterea faptei inculpatul B.F.I. s-a repezit la el și l-a lovit cu coada de la coasă. Partea vătămată și martora I.V. și-au menținut declarațiile date la organele de urmărire penală. Prima instanță, bazându-se exclusiv pe probele administrate în cursul judecății, a stabilit o stare de fapt diferită de cea descrisă în rechizitoriu, în sensul că luarea undiței a avut loc fără vreo constrângere, iar proferarea amenințărilor și respectiv comiterea actelor de violență de către inculpați asupra părții vătămate și fiului acesteia nu pot fi puse în legătură cu acest act de sustragere.

Drept consecință s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat. Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, ele urmând a fi apreciate de instanță în ansamblul lor, iar dispozițiile art. 62 C. proc. pen., impun obligația lămuririi cauzei pe bază de probe sub toate aspectele, în scopul aflării adevărului. Aceasta înseamnă că instanța poate să rețină numai o parte a probelor ca fiind expresia realității, dar trebuie să motiveze înlăturarea celorlalte. Simpla retractare sau modificare de către inculpați sau martori a unor declarații nu poate însă duce la înlăturarea, în mod automat și nemotivat, a declarațiilor anterioare, cât timp acestea se coroborează și cu alte probe ale dosarului.

În raport de cele de mai sus se impune constatarea că tribunalul, luând în considerare numai probele administrate în cursul cercetării judecătorești și ignorând pe cele din faza urmăririi penale, a stabilit o stare de fapt neconformă adevărului. De altfel, însăși materialitatea faptelor demonstrează că partea vătămată a fost amenințată și agresată, cu scopul evident de a fi deposedată de bunurile sale, cât timp inculpații au recurs la mijloace violente, după ce aceasta a refuzat să le cedeze de bună voie ustensilele de pescuit dorite de ei. În consecință, faptele inculpaților B.F.I. și B.V. întrunesc toate elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în forma calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen.

(de două persoane împreună, având asupra lor obiecte considerate arme), iar fapta inculpatului L.V. îmbracă caracterul complicității la aceeași infracțiune prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) – b) C. pen., astfel că, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs invocat de inculpatul B.F.I. vizând greșita reținere în sarcina sa a infracțiunii de tâlhărie.

În ce privește motivul de recurs vizând reindividualizarea pedepsei aplicate, Înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei, de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat, prin săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave, ce vizează simultan, atât integritatea fizică a persoanei, cât și bunurile acesteia, de urmările directe, păgubitoare și traumatizante asupra părții vătămate, dar și de conduita inculpatului care a avut o poziție procesuală nesinceră, în pofida probelor administrate, nu se impune o reducere a cuantumului pedepsei, care ar avea drept consecință crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar creea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F.I. împotriva deciziei penale nr. 73 din 3 martie 2004 a Curții de Apel Cluj. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F.I. împotriva deciziei penale nr. 73 din 3 martie 2004 a Curții de Apel Cluj. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2004.