ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4835/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4835/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 243 din 31

octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. 1838/2003, au

fost condamnați inculpații:

infracțiunilor de:

- furt calificat, prevăzută de art.

208 alin. (1), referitor la art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen., prin

schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută

de art. 211 alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 75

lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare;

- ultraj, prevăzută de art. 239

alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. c) și art.

76 lit. e) C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen. și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un an

și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 81 și art. 82 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen

de încercare de 3 ani și 6 luni.

În temeiul art. 359 C. proc. pen.,

s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror

nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării

pedepsei.

În temeiul art. 1 din Legea nr.

543/2002 s-a constatat grațiată pedeapsa de 2 luni închisoare, aplicată pentru

infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) și (4) C. pen. și s-a

atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din aceeași lege.

infracțiunii de:

- furt calificat, prevăzută de art.

208 alin. (1) C. pen., referitor la art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen.,

cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. c) și art.

76 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2

1

) lit. a)

și b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. b) C. pen., la o

pedeapsă de 2 ani închisoare.

Conform art. 71 C. pen., s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

- complicitate la infracțiunea de

furt calificat, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1),

referitor la art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și

urm. C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., prin

schimbarea încadrării juridice a faptei din complicitate la infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2

1

)

lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., la pedeapsa de un

an închisoare.

În temeiul art. 81 și art. 110 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de

un an și 6 luni.

S-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare

revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-a constatat recuperat prejudiciul

cauzat părții civile I.V., prin restituirea bunului.

S-a constatat că partea vătămată

B.V.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 191 alin. (2) C.

proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la cheltuieli judiciare către stat,

respectiv:

- B.F.I. să plătească 1.150.000 lei;

- B.V. să plătească 1.150.000 lei;

- L.V. să plătească 1.600.000 lei,

din care câte 450.000 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu

pentru inculpații B.F.I. și B.V. în faza de urmărire penală și câte 450.000

lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu pentru inculpatul L.V. în

fazele de urmărire penală și instanță, să fie avansate din fondul Ministerului

Justiției în contul Baroului Maramureș.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Maramureș s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților

B.F.I. și B.V., pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2

1

) lit. a) – b) C. pen., iar a inculpatului L.V. (minor

la data comiterii faptei), pentru săvârșirea complicității la aceeași

infracțiune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2

1

)

lit. a) – b), cu aplicarea art. 99 C. pen., constând, în esență, în aceea că,

în ziua de 21 aprilie 2002, prin amenințări și violențe, au deposedat-o pe

partea vătămată I.V., aflată la pescuit împreună cu familia sa pe malul unui

lac din raza com. Remetea Chioarului, de o undiță marca Pavero Eurostar

telescopică, cu mulinetă, în valoare de cca. 2.500.000 lei.

Separat s-a mai reținut în sarcina

inculpatului B.F.I. și infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1)

și (4) C. pen., constând în aceea că, tot în ziua de 21 aprilie 2002 i-a

adresat amenințări agentului principal de poliție B.V.M., pe care apoi l-a

împins într-un șanț, în timp ce acesta se afla în exercițiul funcțiunii, cu

ocazia cercetării faptelor arătate mai sus.

Ca urmare a analizării probelor

administrate tribunalul a ajuns la concluzia că acestea nu confirmă, în mod

indubitabil, faptul că inculpații ar fi întrebuințat violențe sau amenințări

pentru a sustrage undița de pescuit de la partea vătămată. S-a reținut că acest

bun a fost luat de către inculpatul B.V. din portbagajul autoturismului părții

vătămate, profitând de neatenția acesteia, în timp ce era angajată într-un

conflict cu ceilalți doi inculpați.

În consecință, instanța a procedat,

conform art. 334 C. pen., la schimbarea încadrării juridice a faptelor

inculpaților, din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2

1

)

lit. a) – b) C. pen., în aceea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.

(1), referitor la art. 209 alin. (1) lit. a) și e), cu aplicarea art. 75 lit.

c) C. pen., în cazul primilor doi și respectiv din complicitate la infracțiunea

de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2

1

)

lit. a) – b), cu aplicarea art. 99 C. pen., în complicitate la infracțiunea de

furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1), referitor

la art. 209 alin. (1) lit. a) și e), cu aplicarea art. 99 C. pen., pentru

inculpatul minor L.V.

În ce-l privește pe inculpatul

B.F.I., acesta a fost condamnat și pentru infracțiunea de ultraj, prevăzută de

art. 239 alin. (1) și (4) C. pen., instanța însușindu-și sub acest aspect

starea de fapt și încadrarea juridică din rechizitoriu.

Împotriva sentinței a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, care a criticat-o pentru greșita

schimbare a încadrării juridice dată faptelor inculpaților.

În susținerea apelului s-a arătat

că, în mod nejustificat, au fost înlăturate probele administrate în cursul

urmăririi penale, care pun în evidență acțiunile violente exercitate de

inculpați asupra părții vătămate, în vederea luării unor bunuri din posesia sa.

În același timp s-a invocat ca motiv

de apel și nelegalitatea hotărârii apelate, învederându-se că deși s-a reținut

că inculpații au proferat insulte și amenințări la adresa părții vătămate I.V.,

pe care au și lovit-o, instanța a omis să se pronunțe asupra acestor fapte, ca

urmare a schimbării încadrării juridice.

Prin decizia penală nr. 73 din 3

martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 2519/2004, a

fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș

împotriva sentinței penale nr. 243 din 31 octombrie 2003 a aceluiași tribunal,

sentință care a fost desființată cu privire la încadrarea juridică dată

faptelor inculpaților, pedepsele aplicate și modalitatea de executare și

judecând cauza în aceste limite au fost condamnați:

comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2

1

)

lit. a) și b), cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 și art. 76 C. pen., la 3

ani închisoare;

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2

1

) lit. a)

și b), cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 75 lit. c), art. 74 și art. 76 C.

pen., la 4 ani închisoare.

Inculpaților li s-au interzis

drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute

de art. 71 C. pen.

complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la

art. 211 alin. (2

1

) lit. a) și b), cu aplicarea art. 99, art. 74 și

art. 76 C. pen., la 2 ani închisoare.

În baza art. 81 și art. 110 C. pen.,

a fost suspendată condiționat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de

3 ani.

S-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate.

S-a stabilit ca sumele de câte

600.000 lei onorariu în favoarea Baroului Cluj, pentru apărătorii desemnați din

oficiu, să se plătească din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal a declarat recurs inculpatul B.F.I., care prin apărătorul ales, a invocat

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și pct. 14 teza I

C. proc. pen., apreciind că, în mod nejustificat instanța de apel a reținut în

sarcina sa comiterea infracțiunii de tâlhărie, în realitate fapta sa constituind

doar un furt calificat, iar în subsidiar a solicitat redozarea pedepsei

aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată

următoarele:

Din actele dosarului rezultă că

partea vătămată I.V. a sesizat la 21 aprilie 2002, Postul de Poliție Remetea

Chioarului, jud. Maramureș despre faptul că în aceeași zi, în timp ce se afla

cu familia la pescuit pe malul lacului din zona acestei localități, a fost

agresată de un grup de 3 rromi, care prin violență i-au sustras o undiță

telescopică și o mulinetă.

Șeful de post B.V.M. s-a deplasat

imediat, împreună cu partea vătămată la domiciliul inculpatului B.F.I.

(identificat după semnalmentele arătate), unde au fost găsite bunurile

sustrase, care au fost restituite proprietarului.

Inculpatul B.V., în declarația dată

în prezența apărătorului său a arătat că, fiind în trecere, însoțit de ceilalți

doi inculpați, prin locul unde se afla partea vătămată I.V. la pescuit, a

abordat-o cerându-i să le dea cârlige și plută. La refuzul părții vătămate,

inculpatul s-a enervat și a început s-o amenințe, iar apoi i-a aplicat o

lovitură cu o bâtă în piept. Fratele lui, inculpatul B.F.I., de asemenea i-a

adresat amenințări părții vătămate, strigând că îi va tăia capul, cu o coasă pe

care o agita în direcția acesteia. Inculpatul L.V. avea în mână o bâtă și îi

îndemna pe frații B. să-i bată pe I.V. și pe fiul acestuia I.A.S., care a

intervenit în apărarea tatălui său.

Inculpatul B.V. a mai recunoscut că

atunci când I.V. și-a strâns undița și s-a îndreptat spre autoturismul său

(parcat în același loc), l-a oprit și, împreună cu ceilalți inculpați, i-a

smuls undița din mână, după care toți trei au plecat în direcția locuinței

fraților B.

Evenimentele au fost relatate în

același sens la organele de urmărire penală și de inculpații B.F.I. și L.V., ei

recunoscându-și faptele și cu ocazia prezentării materialului de urmărire

penală, când, de asemenea, au fost asistați de apărător.

Aceste recunoașteri ale inculpaților

se coroborează cu plângerea și declarațiile părții vătămate și depozițiile

martorilor I.A.S. și I.V.

În faza cercetării judecătorești,

inculpații fără nici o justificare au revenit asupra declarațiilor lor

anterioare, susținând că în realitate, undița a fost sustrasă din portbagajul

autoturismului de B.V., în timp ce partea vătămată se certa cu B.F.I. și L.V.,

care îi făceau reproșuri pe motiv că a refuzat să le dea uneltele de pescuit

solicitate.

Parțial și-a modificat prima

depoziție și martorul I.A., el susținând versiunea sustragerii undiței din

portbagaj (și nu prin smulgere din mâna părții vătămate). Martorul a precizat

însă că aceasta s-a întâmplat după ce, atât el cât și tatăl său au fost

amenințați de inculpați, care erau înarmați cu bâte și cu o coasă. De asemenea,

a mai arătat martorul că după comiterea faptei inculpatul B.F.I. s-a repezit la

el și l-a lovit cu coada de la coasă.

Partea vătămată și martora I.V.

și-au menținut declarațiile date la organele de urmărire penală.

Prima instanță, bazându-se exclusiv

pe probele administrate în cursul judecății, a stabilit o stare de fapt

diferită de cea descrisă în rechizitoriu, în sensul că luarea undiței a avut

loc fără vreo constrângere, iar proferarea amenințărilor și respectiv comiterea

actelor de violență de către inculpați asupra părții vătămate și fiului

acesteia nu pot fi puse în legătură cu acest act de sustragere. Drept

consecință s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea

de furt calificat.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, ele urmând a fi apreciate

de instanță în ansamblul lor, iar dispozițiile art. 62 C. proc. pen., impun

obligația lămuririi cauzei pe bază de probe sub toate aspectele, în scopul

aflării adevărului.

Aceasta înseamnă că instanța poate

să rețină numai o parte a probelor ca fiind expresia realității, dar trebuie să

motiveze înlăturarea celorlalte.

Simpla retractare sau modificare de către inculpați

sau martori a unor declarații nu poate însă duce la înlăturarea, în mod automat

și nemotivat, a declarațiilor anterioare, cât timp acestea se coroborează și cu

alte probe ale dosarului.

În raport de cele de mai sus se

impune constatarea că tribunalul, luând în considerare numai probele

administrate în cursul cercetării judecătorești și ignorând pe cele din faza

urmăririi penale, a stabilit o stare de fapt neconformă adevărului.

De altfel, însăși materialitatea

faptelor demonstrează că partea vătămată a fost amenințată și agresată, cu

scopul evident de a fi deposedată de bunurile sale, cât timp inculpații au

recurs la mijloace violente, după ce aceasta a refuzat să le cedeze de bună

voie ustensilele de pescuit dorite de ei.

În consecință, faptele inculpaților

B.F.I. și B.V. întrunesc toate elementele constitutive ale infracțiunii de

tâlhărie în forma calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2

1

) lit.

a) și b) C. pen. (de două persoane împreună, având asupra lor obiecte

considerate arme), iar fapta inculpatului L.V. îmbracă caracterul complicității

la aceeași infracțiune prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2

1

)

lit. a) – b) C. pen., astfel că, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul

de recurs invocat de inculpatul B.F.I. vizând greșita reținere în sarcina sa a

infracțiunii de tâlhărie.

În ce privește motivul de recurs

vizând reindividualizarea pedepsei aplicate, Înalta Curte apreciază că, în

raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările

comiterii faptei, de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat, prin

săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave, ce vizează simultan, atât

integritatea fizică a persoanei, cât și bunurile acesteia, de urmările directe,

păgubitoare și traumatizante asupra părții vătămate, dar și de conduita

inculpatului care a avut o poziție procesuală nesinceră, în pofida probelor

administrate, nu se impune o reducere a cuantumului pedepsei, care ar avea

drept consecință crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna

desfășurare a justiției.

Pe de altă parte, asemenea fapte,

neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și

ar creea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul B.F.I. împotriva deciziei penale nr. 73 din 3 martie 2004 a Curții

de Apel Cluj.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.F.I. împotriva deciziei penale nr. 73 din 3 martie

2004 a Curții de Apel Cluj.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 septembrie 2004.