ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3520/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 13 din 25

ianuarie 2006 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 1862/2005, în

baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit.

c), art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.B.C., la pedeapsa de

2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 88 C. pen., a fost

dedusă din pedeapsă perioada reținerii de 24 de ore din 20 decembrie 2004.

În baza art. 71 C. pen., au fost

interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pe durata executării pedepsei.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen.,

raportate la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părții

civile S.E., suma de 500 lei (RON) daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul să plătească către stat, cheltuieli judiciare

avansate de către acesta.

În baza art. 193 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile S.E. suma de 29,4

lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 19 decembrie 2004, în jurul

orelor 19,00, inculpatul s-a deplasat la barul O.M. situat la intersecția

străzilor Gh. Doja cu Budiului unde a consumat băuturi alcoolice până în jurul

orelor 23,00.

După ce a părăsit barul, inculpatul

s-a îndreptat către str. Gh. Doja unde a văzut-o pe partea vătămată S.E., care

mergea pe stradă spre Gara C.F.R., având o poșetă cu cureaua trecută peste

umăr. Inculpatul s-a hotărât să-i sustragă poșeta, astfel că a urmărit-o, a

ajuns-o din urmă și a tras cu violență de poșeta părții vătămate, punându-i în

același timp, piedică, astfel că partea vătămată a căzut la pământ. Inculpatul

a reușit să-i smulgă părții vătămate poșeta și a luat-o la fugă pe str.

Lăpușna. A fost urmărit de o persoană neidentificată, iar mai apoi de către doi

agenți de pază, care au pornit cu mașina în urmărirea inculpatului. Inculpatul

a abandonat poșeta pe stradă, însă a fot ajuns din urmă de agenții menționați.

În drept, fapta inculpatului a fost

încadrată în modalitatea arătată atunci când a fost prezentat dispozitivul

sentinței.

La individualizarea pedepsei

aplicate au fost avute în vedere prevederile art. 72 C. pen., în cauză fiind

reținute și circumstanțe atenuante, astfel că pedeapsa a fost coborâtă sub

minimul special, la 2 ani închisoare.

Împotriva sentinței instanței de

fond a declarat, în termen legal, apel inculpatul, care a solicitat schimbarea

modalității de executare a pedepsei, prin reținerea art. 81 C. pen.

Prin decizia penală nr. 44/ A din 24

martie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în dosarul nr. 183/2006 P, a fost respins, ca nefondat,

apelul formulat de inculpatul T.B.C. împotriva sentinței penale nr. 13 din 25

ianuarie 2006 a Tribunalului Mureș, fiind obligat apelantul la 130 RON

cheltuieli judiciare la stat, din care 100 RON, reprezentând onorariu avocațial

din oficiu s-a suportat din fondul alocat Curții de Apel Târgu Mureș către

Baroul Mureș.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că instanța de fond a stabilit corect starea de fapt și a făcut

o corectă încadrare juridică a faptelor comise. Probele administrate în cauză

corect au stabilit vinovăția inculpatului la comiterea infracțiunii. De fapt,

toate aceste aspecte nu au fost contestate de către inculpat, astfel că nu va

reveni cu privire la ele, însușindu-și motivarea instanței de fond cu privire

la aceste aspecte.

În ceea ce privește pedeapsa

aplicată s-a constatat că s-au aplicat circumstanțe atenuante, astfel că

pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special, la 2 ani închisoare. În opinia

instanței de apel, pedeapsa aplicată este prea blândă, însă având în vedere că

în cauză a declarat apel doar inculpatul, acestuia nu i se poate agrava

situația în propria cale de atac.

În ceea ce privește solicitarea

inculpatului de a se da eficiență prevederilor art. 81 C. pen., s-a apreciat că

acest lucru nu este posibil, deoarece potrivit alin. (3) al art. 81 C. pen.,

suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul

infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai

mare de 15 ani. Cum în situația din speță infracțiunea de tâlhărie comisă de

inculpat este sancționată cu pedeapsă de peste 15 ani închisoare, aplicarea art.

81 C. pen., este inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs inculpatul T.B.C., fără a arăta în scris

motivele.

La termenul de astăzi, apărătorul

recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri, invocând cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen.,

a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de

tâlhărie în infracțiunea de furt calificat, fapta, nefiind comisă în loc

public, iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a

executării.

Concluziile procurorului asupra

recursului declarat de inculpat au fost consemnate în detaliu în partea

introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de

inculpatul T.B.C. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele

invocate, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca

fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanța de apel

și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei în baza propriului

examen, a stabilit judicios vinovăția inculpatului T.B.C. în săvârșirea

infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu

situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză

s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilindu-se

că fapta inculpatului T.B.C., care în data de 19 decembrie 2004, în jurul

orelor 23,00, după ce a consumat băuturi alcoolice, părăsind barul O.M. și

îndreptându-se către str. Gh. Doja, văzând-o pe partea vătămată S.E., care

mergea pe stradă, cu poșeta trecută peste umăr, hotărând să i-o sustragă, a

urmărit-o, a ajuns-o din urmă și a deposedat-o prin violență de aceasta,

respectiv, trăgând de ea și punându-i părții vătămate piedică, aceasta căzând,

moment în care a reușit să-i smulgă poșeta, ce conținea suma de 2.000.000 lei,

3 carduri bancare, un telefon mobil, acte de identitate, legitimația de

serviciu și o dischetă, luând-o la fugă pe stradă, ulterior, fiind urmărit de o

persoană neidentificată și mai apoi de către doi agenți de pază, cu mașina,

reușind să abandoneze poșeta, fiind ajuns din urmă de agenți, producându-i

părții vătămate leziuni pentru a căror vindecare i-au fost necesare 1-2 zile de

îngrijiri medicale, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul

incriminator al infracțiunii de tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată.

Din coroborarea declarațiilor părții

vătămate constituită parte civilă S.E., date în atât în cursul urmăririi

penale, cât și în faza cercetării judecătorești în care a descris împrejurările

în care i-a fost smulsă poșeta, cu declarațiile martorilor F.F., H.V., G.F.A.,

primul dintre ei fiind audiat și la instanță care au relatat împrejurările

faptice la care au asistat cu privire la urmărirea inculpatului, care a

abandonat poșeta, cu declarațiile inculpatului, în care a recunoscut săvârșirea

faptei, relatând împrejurările în care a deposedat-o prin violență pe partea

vătămată, smulgându-i poșeta și punându-i piedică, cu certificatul medico-legal

ce atestă că partea vătămată S.E. prezintă leziuni traumatice care s-au putut

produce, la data de 19 decembrie 2004, prin lovire indirectă de suprafața dură

posibil cădere, pentru vindecare necesitând 1-2 zile de îngrijiri medicale a

rezultat contribuția inculpatului T.B.C. la comiterea faptei, fiind dovedită

vinovăția acestuia, materializată sub forma intenției directe în deposedarea cu

violență a părții vătămate, de poșeta ce-i aparținea.

Înalta Curte nu poate avea în vedere

solicitarea apărării privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de

tâlhărie, în aceea de furt calificat, reținându-se greșit agravanta referitoare

la locul public, deoarece materialul probator administrat a evidențiat în

concret împrejurările faptice, în sensul că deposedarea prin violență a părții

vătămate, de poșetă a avut loc pe strada Gheorghe Doja, astfel că acest loc se

înscrie în accepțiunea dată de legiuitor în conținutul normei prevăzută la art.

152 lit. a) C. pen., faptei săvârșite în public, respectiv „într-un loc care

prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă

nu este prezentă nici o persoană”.

Astfel, împrejurarea că fapta a fost

săvârșită într-un loc public rezultă și din declarația inculpatului T.B.C. dată

în fața instanței de fond, respectiv „…mergând spre centru, spre str. Gh. Doja,

după liceul M. am văzut pe partea vătămată pe care am ajuns-o din urmă și am

smuls poșeta acesteia de pe umăr, precizez că aceasta se deplasa spre gară și

după ce a trecut de mine, m-am întors și i-am smuls poșeta…”.

Înalta Curte apreciază că în cauză a

fost făcută o corectă încadrare juridică a faptei comise de inculpatul T.B.C.,

deposedarea părții vătămate de bunul ce-i aparținea, având loc prin violență,

respectiv smulgere, fiindu-i pusă și piedică, modalitate de acțiune specifică

tâlhăriei și nu furtului, faptă săvârșită în condițiile și a unor împrejurări

agravante, respectiv „pe timpul nopții” și „într-un loc public”, astfel că sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 211 alin.

(1) și (2) lit. b) și c) C. pen., ceea ce face inaplicabil cazul de casare

invocat, art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

De asemenea, nu poate fi reținută

nici solicitarea formulată în subsidiar de apărarea recurentului inculpat,

referitoarea la aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării

ei, cerere, de altfel, formulată și în apel, deoarece este nelegală, în raport

cu cerințele legale prevăzute în art. 81 alin. (3) teza I-a C. pen.

În conținutul dispoziției

menționate, legiuitorul stipulează în mod expres că „Suspendarea condiționată a

executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate

pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani”.

Or, limita maximului special al

pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracțiunea de tâlhărie, în

condițiile art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., reținută în sarcina

inculpatului, este de 20 ani, deci mai mare de 15 ani, ceea ce atrage

imposibilitatea aplicării modalității suspendării condiționate a pedepsei,

nefiind incident nici cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen.

Înalta Curte consideră decizia

instanței de apel, ca fiind legală și temeinică sub toate aspectele.

Totodată, verificând hotărârea

atacată nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut

invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat T.B.C. împotriva deciziei

penale nr. 44/ A din 24 martie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100

RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul inculpat T.B.C. împotriva deciziei penale nr. 44/ A din

24 martie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din

care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000

lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțat, în ședință publică, azi 1

iunie 2006.