ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6760/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererile formulate contestatorii C.R., C.C., V.T. și N.S. au solicitat, în contradictoriu cu Opera Națională București, anularea deciziilor de imputare nr. 66, 67, 68 și 69, emise la 30 martie 2001, prin care s-au reținut în sarcina lor fapte păgubitoare în dauna pârâtei și au fost imputate sumele menționate în decizii. Prin procesul verbal de constatare a pagubei produse s-a reținut că în perioada 1 ianuarie 1999-31 decembrie 2000 contestatorii, prin activitatea economico-financiară desfășurată au produs pagube, a căror valoare se cifrează la aproximativ 8 miliarde lei. În motivarea cererilor contestatorii au susținut că nu se fac vinovați de pagubele produse și cheltuielile au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Prin sentința civilă nr. 1937 din 9 aprilie 2002 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București s-au admis în parte contestațiile formulate și au fost anulate deciziile de imputare nr. 68 și 69 din 30 martie 2001 privind pe contestatorii C.R. și C.C. pentru sumele menționate la pct. 1, 2, 3 și 9, exonerându-i de plata sumelor de 4.320.479.590 lei și 3.055.666.639 lei. De asemenea, prima instanță a anulat deciziile de imputare nr. 66 și 67 din 30 martie 2001, privind pe contestatorii V.T. și N.S., exonerându-i de plata sumelor imputate. Instanța de fond a reținut că, raportat la expertiza contabilă efectuată în cauză, contestatorii sunt răspunzători numai pentru prejudiciul menționat la pct. 4, 5, 6, 7 și 8 din deciziile contestate.

Urmare a admiterii recursurilor declarate de contestatorii C.R.

și C.C., Tribunalul București, secția a VIII-a secția conflicte de muncă și litigii de muncă, prin decizia nr. 183 din 30 ianuarie 2003, a modificat în parte sentința atacată, în sensul anulării deciziilor de imputare nr. 68 și 69 din 30 martie 2001 cu privire la recurenți pentru sumele reținute la pct. 6 și 7. În considerentele deciziei, instanța a reținut, în esență, că raportat la probatoriul administrat în cauză, cei doi contestatori nu sunt răspunzători pentru prejudiciul produs pârâtei enunțat la pct. 6 și 7, dar rămân răspunzători pentru pagubele menționate la pct. 4, 5 și 8, din deciziile de imputare nr. 68 și 69 din 30 martie 2001. Împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a prevederilor art. 105 C. muncii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind totodată și vădit netemeinice.

În argumentarea susținerii, se arată în recursul în anulare, că C.R. și C.C., care ocupau funcțiile de director general și respectiv contabil șef, nu sunt răspunzători pentru suma de 44.890.000 lei reținută la pct. 4 din deciziile de imputare nr. 68 și 69 din 30 martie 2001, reprezentând contravaloarea transportului intern, prilejuit de turneul artistic efectuat în Franța, deoarece suma a fost acoperită integral, fapt ce rezultă din chitanța nr. 274 din 28 decembrie 2000, act ignorat de organele de control din ministerul de resort. De asemenea, pentru suma menționată la pct. 5 din deciziile de imputare nr. 68 și 69 din 30 martie 2001 nu este antrenată răspunderea materială a celor doi contestatori, care potrivit actului de control, au efectuat cheltuieli de protocol fără aprobarea ordonatorului principal de credite.

Cheltuielile efectuate, numite cheltuieli de protocol în înțelesul larg al termenului, erau inerente și au fost incluse în cheltuielile de realizare, adică la cheltuielile cu caracter funcțional, întrucât instituția nu a beneficiat de nici o sumă pentru cheltuieli de protocol. Cu referire la suma de 336.060.357 lei, menționată la pct. 8 din decizia de imputare nr. 69/2001 în sarcina contestatorului C.R., ea a fost reținută ca prejudiciu din vânzarea caietelor program la un preț mai mic decât prețul de achiziție. Potrivit expertizei efectuate în cauză, pârâta nu a încercat un prejudiciu din vânzarea caietelor program. Mai mult, pârâta a beneficiat de sponsorizări de aproximativ 2 miliarde lei și singura posibilitate în atragerea sponsorilor era menționarea acestora în caietele program, ce constituiau cea mai eficientă formă de publicitate.

Din examinarea criticilor aduse hotărârilor atacate prin recursul în anulare, în raport de actele dosarului, se constată temeinicia acestora, pentru considerentele ce se vor expune. Cu referire la pct. 4 din deciziile de imputare nr. 68 și 69 din 30 martie 2001, care privește suma de 44.890.000 lei și reprezintă contravaloarea transportului intern prilejuit de turneul artistic realizat în Franța de Opera Națională, suma nu constituie un prejudiciu, actul de control nu a luat în calcul chitanța nr. 274 din 28 decembrie 2000 în valoare de 203.700.000 lei, prin care s-a acoperit în totalitate suma înainte de efectuarea controlului.

Prin expertiza contabilă efectuată s-a stabilit că Opera Națională a realizat un beneficiu cu ocazia turneului în Franța, cifrat la 203.700.000 lei, în care s-au inclus și cheltuielile de transport intern, imputate prin deciziile emise, expertul concluzionând în sensul recuperării întregii sume și a realizării unui plus de 158.810.000 lei, înregistrat ca venit extrabugetar. Așadar, în mod greșit a fost reținută suma la pct. 4 din deciziile de imputare atacate, în realitate prejudiciul nu există. În ce privește pct. 5 din deciziile de imputare nr. 68 și 69 din 30 martie 2001, suma de 12.837.552 lei a fost reținută ca prejudiciu constând în cheltuieli de protocol. Ministerul Culturii și Cultelor nu a alocat fonduri la acest articol de cheltuieli, iar Opera Națională a fost confruntată cu situații în care se impuneau a se efectua cheltuieli de protocol, evenimentele fiind strict legate de activitatea artistică.

Promovarea și sublinierea unor evenimente culturale deosebite au făcut necesară asigurarea unui anumit nivel de protocol, pentru care suma imputată reprezintă o cheltuială modică, de 0,03% din volumul creditelor bugetare alocate, cheltuieli ce se referă la un interval de 2 ani, în care Opera Română nu se putea dispensa de organizarea acestor evenimente, cum a fost cea a aniversării solistei E.C., prilej cu care s-a cheltuit suma de 1.454.800 lei sau suma de 4.881.702 lei cu ocazia organizării spectacolului inaugural cu opera „Carmen” la începutul stagiunii 2000-2001. În aceste condiții, sumele realizate nu constituie cheltuieli imputabile, ele reprezentau o necesitate pentru o instituție de referință în cultura română cum este Opera Națională.

Referitor la pct. 8 al deciziei de imputare nr. 69 din 30 martie 2001, prin care contestatorului C.R. i s-a imputat suma de 336.060.357 lei, procesul verbal de constatare nr. 422 din 28 februarie 2001 a reținut că suma reprezintă prejudiciul produs prin vânzarea caietelor program la un preț mai mic decât prețul de achiziție. Instanțele de judecată, prin admiterea doar în parte a contestației formulate de persoana imputată, au ignorat faptul că gradul de acoperire, din venituri proprii a cheltuielilor instituției este de 7,9% și că biletele de intrare la spectacol și programele de sală sunt subvenționate. De asemenea, au ignorat aspectul că în perioada supusă verificării, Opera Națională a beneficiat de sponsorizări de aproximativ 2 miliarde lei și singura posibilitate de atragere a sponsorilor era menționarea acestora în caietele program care constituia cea mai eficientă formă de publicitate.

Mai mult, în temeiul contractului de management intervenit între contestator și pârâtă, aceasta din urmă a depus la intervale regulate dări de seamă contabile, pe care Ministerul Culturii și Cultelor le-a confirmat, fără obiecțiuni. Urmare a acestora, contractul de management încheiat cu contestatorul a fost prelungit, ceea ce constituie dovada îndeplinirii criteriilor de performanță asumate de conducerea operei, implicit de contestator. Concluzia instanțelor, de menținerea imputației de la pct. 8 din decizia analizată, este de asemenea greșită și în raport de expertiza contabilă și nota completatoare, unde se menționează expres că nu se confirmă existența prejudiciului produs pârâtei.

Se conchide astfel că sumele imputate, mai sus examinate, nu constituie o pagubă conform art. 105 C. muncii în vigoare la data emiterii deciziilor și drept urmare, se va admite recursul în anulare, se vor casa hotărârile criticate și rejudecând pe fond se vor admite contestațiile formulate de C.R. și C.C. și se vor anula în întregime deciziile de imputare nr. 68 și 69 din 30 martie 2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Casează decizia nr. 183 din 30 ianuarie 2003 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, și sentința civilă nr. 1937 din 9 aprilie 2002 a Judecătoriei sectorului 5 București și rejudecând pe fond admite contestațiile și anulează în întregime deciziile de imputare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2004.