ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6478/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele

:

Prin sentința civilă nr. 90 din 28 ianuarie 2002

a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, investit cu rejudecarea cauzei

prin decizia nr. 135 din 19 martie 2001 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă, a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de C.M. și C.I.

în contradictoriu cu SC A.P. SA și Consiliul General al Municipiului București,

privind retrocedarea proprietăților din București, obligarea primei pârâte la

restabilirea delimitărilor proprietății, precum și evacuarea acesteia din imobil.

S-a avut în vedere că autorii reclamanților,

familia C.M. și N., au cumpărat un apartament de 2 camere numerotate 62-63 și

cota de ½ din apartamentul nr. 1 din colțul casei, ocupat de librărie –

ambele bunuri fiind în clădirea Hotelului Bulevard. S-a reținut în raport de

actele de proprietate că autorul reclamanților a dobândit cota de ½ din

anumite spații, care au suferit ample modificări, astfel că acestea sunt

încorporate în componența actualului Hotel Bulevard. S-a constatat în final că

bunurile revendicate, construcție și teren se află într-o confuziune prin

reamenajare, reîmpărțire a spațiilor, astfel că nu există posibilitatea fizică

și juridică de a se dispune lăsarea în proprietate și liniștită posesie a

spațiilor deținute în cota de ½, întrucât acestea nu pot fi

identificate. Practic ele nu mai există în forma în care au fost dobândite.

Cu privire la camerele 62-63, care sunt în

adevăr camere de hotel distincte nu se poate dispune restituirea, întrucât sunt

cuprinse într-un grup de camere de hotel cu aceiași deservire pentru curent,

apă, căldură, grupuri sanitare.

Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei

hotărâri a fost respins prin decizia nr. 342 din 23 septembrie 2003 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă, avându-se în vedere în esență că autorii

reclamanților au deținut numai cota de ½ din bunurile solicitate, iar

acestea nu mai există ca atare, fiind desființate, reprezentând alte

identități.

Împotriva acestei decizii, reclamanții au

formulat recursul de față, în motivarea căruia se susține că vânzătorul C.P. a

dispus dezmembrarea proprietății sale mai înainte de a vinde și a vândut în mod

clar spațiile descrise în cele două acte de vânzare-cumpărare și nu cota ideală

de ½ din proprietățile sale. Este criticată situația de fapt reținută de

instanța de apel, potrivit căreia spațiile revendicate nu mai există, care este

în dezacord cu expertiza tehnică efectuată în cauză, potrivit căreia spațiile

comerciale se regăsesc la parter și funcționează ca prăvălii, iar apartamentul

de 2 camere cu dependințe, ce a format locuința vânzătorului, este folosită și

astăzi ca unitate locativă distinctă în cadrul hotelului. Se solicită și

retrocedarea terenului aferent construcțiilor respectându-se astfel dispozițiile

actelor de vânzare-cumpărare ce formează titlul de proprietate al reclamanților

recurenți.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins

, în raport de cele ce urmează:

Potrivit art. 480 C. civ. proprietatea este

dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și

absolut, însă în limitele determinate de lege.

Din acest text rezultă atât apartenența

dreptului de proprietate privată la categoria drepturilor reale, cât și

diferența specifică dintre acest drept și celelalte drepturi reale.

Dreptul de proprietate privată poate fi definit

ca fiind dreptul real principal care conferă titularului său atributele de

posesie, folosință și dispoziție asupra bunului, atribute care pot fi

exercitate în mod absolut, exclusiv și perpetuu.

Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate

privată cuprinde două idei și anume monopolul titularului dreptului de

proprietate privată asupra bunului său și excluderea terților, inclusiv a autorităților

publice, de la exercitarea prerogativelor proprietății.

Prin urmare, proprietarul, indiferent dacă este

persoană fizică sau juridică, are monopolul posesiei, folosinței și dispoziției

cu privire la bunul care formează obiectul dreptului de proprietate. El poate

exercita singur aceste atribute, fără intervenția altei persoane.

În cauză reclamanții nu au făcut dovada că sunt

singurii proprietari ai bunurilor în litigiu, lipsind astfel caracterul de

exclusivitate la care s-a făcut referire, dimpotrivă probele administrate

făcând dovada că autorii celor în cauză au dobândit bunuri indivize, cote părți

din anumite bunuri.

Astfel din cel de-al doilea contract de

vânzare-cumpărare transcris sub nr. 7497 din 18 noiembrie 1949 la grefa

Tribunalului Ilfov, Secția notariat, rezultă clar că se vinde „una jumătate în

indiviziune din apartamentul nr. 1... și anume apartamentul situat în colțul

casei din Calea Victoriei și Bulevardul Elisabeta, în prezent ocupat de o

librărie a statului și apartamentul adică, camera 62 și 63, din etajul 3,

compus din un antreu, 2 camere și una baie în partea dreaptă a edificiului cu

ferestrele spre fostul Bulevard Elisabeta, mai precis locuința mea a

vânzătorului”.

Din redactarea înscrisului redată mai sus

rezultă că mențiunea de înstrăinare a unei jumătăți, în indiviziune este comună

pentru cele două imobile, apartamente ce au format obiectul înstrăinării.

Prin urmare, reclamanții care în adevăr sunt

succesorii cumpărătorilor, nu pot invoca un drept de proprietate exclusiv

asupra celor două apartamente și ca urmare nu pot fi titularii acțiunii în

revendicare.

Referitor la celălalt contract transcris sub nr.

6321 din 30 septembrie 1949 la același tribunal ca și precedentul rezultă că

obiect al înstrăinării l-a format „localul de prăvălie, al II-lea situat în

stânga, ocupat în prezent de Frizeria Bulevard și primul local situat în

dreapta de la intrare, ocupat în prezent de un magazin de stilouri”.

Din raportul de expertiză efectuat de ing. M.V.

rezultă că acest spațiu comercial nu mai există ca atare, urmare planului

parter al Hotelului Bulevard din Proiectul nr. 185901/II întocmit de fostul

Institut de Proiectare al Consiliului Popular al Județului Ilfov din 1981, prin

care a fost desființată compartimentarea fostei frizerii, spațiul acesta fiind

inclus în actualul spațiu ce este închiriat unei societăți comerciale.

Și prin concluziile raportului de expertiză la

care s-a făcut referire se atestă că spațiul în litigiu ar putea fi situat la

parterul imobilului, imediat în dreapta ușii de intrare în hotel, cu precizarea

cuprinsă în capitolul „Desfășurarea expertizei” că spațiul comercial

individualizat în titlul de proprietate nu există, toate constatările fiind în

sensul „fostul magazin, fosta frizerie, totalizând suprafața de sau aveau forma

de”. Prim urmare nu se poate susține că hotărârea atacată este lipsită de temei

legal în situația în care instanțele au făcut o corectă aplicare a principiilor

ce se înscriu pe linia soluționării corecte a acțiunii în revendicare.

Tot astfel, și ultimul motiv de recurs, ce

vizează restituirea terenului aferent, ca urmare a retrocedării construcțiilor,

nu este de primit în raport de soluția adoptată cu privire la principala

solicitare.

Față de cele arătate, recursul de față este

nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de

reclamanții C.M. și C.I.A. împotriva deciziei nr. 342/A din 23 septembrie 2002

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 noiembrie 2004.