ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6478/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 90 din 28 ianuarie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, investit cu rejudecarea cauzei prin decizia nr. 135 din 19 martie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de C.M. și C.I. în contradictoriu cu SC A.P. SA și Consiliul General al Municipiului București, privind retrocedarea proprietăților din București, obligarea primei pârâte la restabilirea delimitărilor proprietății, precum și evacuarea acesteia din imobil. S-a avut în vedere că autorii reclamanților, familia C.M. și N., au cumpărat un apartament de 2 camere numerotate 62-63 și cota de ½ din apartamentul nr. 1 din colțul casei, ocupat de librărie – ambele bunuri fiind în clădirea Hotelului Bulevard.

S-a reținut în raport de actele de proprietate că autorul reclamanților a dobândit cota de ½ din anumite spații, care au suferit ample modificări, astfel că acestea sunt încorporate în componența actualului Hotel Bulevard. S-a constatat în final că bunurile revendicate, construcție și teren se află într-o confuziune prin reamenajare, reîmpărțire a spațiilor, astfel că nu există posibilitatea fizică și juridică de a se dispune lăsarea în proprietate și liniștită posesie a spațiilor deținute în cota de ½, întrucât acestea nu pot fi identificate. Practic ele nu mai există în forma în care au fost dobândite. Cu privire la camerele 62-63, care sunt în adevăr camere de hotel distincte nu se poate dispune restituirea, întrucât sunt cuprinse într-un grup de camere de hotel cu aceiași deservire pentru curent, apă, căldură, grupuri sanitare.

Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia nr. 342 din 23 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, avându-se în vedere în esență că autorii reclamanților au deținut numai cota de ½ din bunurile solicitate, iar acestea nu mai există ca atare, fiind desființate, reprezentând alte identități. Împotriva acestei decizii, reclamanții au formulat recursul de față, în motivarea căruia se susține că vânzătorul C.P. a dispus dezmembrarea proprietății sale mai înainte de a vinde și a vândut în mod clar spațiile descrise în cele două acte de vânzare-cumpărare și nu cota ideală de ½ din proprietățile sale.

Este criticată situația de fapt reținută de instanța de apel, potrivit căreia spațiile revendicate nu mai există, care este în dezacord cu expertiza tehnică efectuată în cauză, potrivit căreia spațiile comerciale se regăsesc la parter și funcționează ca prăvălii, iar apartamentul de 2 camere cu dependințe, ce a format locuința vânzătorului, este folosită și astăzi ca unitate locativă distinctă în cadrul hotelului. Se solicită și retrocedarea terenului aferent construcțiilor respectându-se astfel dispozițiile actelor de vânzare-cumpărare ce formează titlul de proprietate al reclamanților recurenți. Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins , în raport de cele ce urmează: Potrivit art. 480 C. civ.

proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege. Din acest text rezultă atât apartenența dreptului de proprietate privată la categoria drepturilor reale, cât și diferența specifică dintre acest drept și celelalte drepturi reale. Dreptul de proprietate privată poate fi definit ca fiind dreptul real principal care conferă titularului său atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra bunului, atribute care pot fi exercitate în mod absolut, exclusiv și perpetuu. Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate privată cuprinde două idei și anume monopolul titularului dreptului de proprietate privată asupra bunului său și excluderea terților, inclusiv a autorităților publice, de la exercitarea prerogativelor proprietății.

Prin urmare, proprietarul, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, are monopolul posesiei, folosinței și dispoziției cu privire la bunul care formează obiectul dreptului de proprietate. El poate exercita singur aceste atribute, fără intervenția altei persoane. În cauză reclamanții nu au făcut dovada că sunt singurii proprietari ai bunurilor în litigiu, lipsind astfel caracterul de exclusivitate la care s-a făcut referire, dimpotrivă probele administrate făcând dovada că autorii celor în cauză au dobândit bunuri indivize, cote părți din anumite bunuri.

Astfel din cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 7497 din 18 noiembrie 1949 la grefa Tribunalului Ilfov, Secția notariat, rezultă clar că se vinde „una jumătate în indiviziune din apartamentul nr. 1... și anume apartamentul situat în colțul casei din Calea Victoriei și Bulevardul Elisabeta, în prezent ocupat de o librărie a statului și apartamentul adică, camera 62 și 63, din etajul 3, compus din un antreu, 2 camere și una baie în partea dreaptă a edificiului cu ferestrele spre fostul Bulevard Elisabeta, mai precis locuința mea a vânzătorului”. Din redactarea înscrisului redată mai sus rezultă că mențiunea de înstrăinare a unei jumătăți, în indiviziune este comună pentru cele două imobile, apartamente ce au format obiectul înstrăinării.

Prin urmare, reclamanții care în adevăr sunt succesorii cumpărătorilor, nu pot invoca un drept de proprietate exclusiv asupra celor două apartamente și ca urmare nu pot fi titularii acțiunii în revendicare. Referitor la celălalt contract transcris sub nr. 6321 din 30 septembrie 1949 la același tribunal ca și precedentul rezultă că obiect al înstrăinării l-a format „localul de prăvălie, al II-lea situat în stânga, ocupat în prezent de Frizeria Bulevard și primul local situat în dreapta de la intrare, ocupat în prezent de un magazin de stilouri”. Din raportul de expertiză efectuat de ing. M.V. rezultă că acest spațiu comercial nu mai există ca atare, urmare planului parter al Hotelului Bulevard din Proiectul nr. 185901/II întocmit de fostul Institut de Proiectare al Consiliului Popular al Județului Ilfov din 1981, prin care a fost desființată compartimentarea fostei frizerii, spațiul acesta fiind inclus în actualul spațiu ce este închiriat unei societăți comerciale.

Și prin concluziile raportului de expertiză la care s-a făcut referire se atestă că spațiul în litigiu ar putea fi situat la parterul imobilului, imediat în dreapta ușii de intrare în hotel, cu precizarea cuprinsă în capitolul „Desfășurarea expertizei” că spațiul comercial individualizat în titlul de proprietate nu există, toate constatările fiind în sensul „fostul magazin, fosta frizerie, totalizând suprafața de sau aveau forma de”. Prim urmare nu se poate susține că hotărârea atacată este lipsită de temei legal în situația în care instanțele au făcut o corectă aplicare a principiilor ce se înscriu pe linia soluționării corecte a acțiunii în revendicare. Tot astfel, și ultimul motiv de recurs, ce vizează restituirea terenului aferent, ca urmare a retrocedării construcțiilor, nu este de primit în raport de soluția adoptată cu privire la principala solicitare.

Față de cele arătate, recursul de față este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanții C.M. și C.I.A. împotriva deciziei nr. 342/A din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2004.