ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1846/2008

Deliberând, asupra recursului de

față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Reclamantul I.F., prin cererea formulată la 28

aprilie 2000 și înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a

civilă și de contencios administrativ, a solicitat, inițial în contradictoriu

cu Municipiul București, prin primar general și, ulterior în contradictoriu cu

M.I., SC C.I. SA București, V.G., ș.a., obligarea pârâților să-i lase în

deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, format

din teren și construcție.

Instanța prin sentința civilă nr. 993 din

21 decembrie 2001 a respins acțiunea reclamantului, reținând lipsa calității

procesuale active pentru considerentele ce urmează:

Imobilul din litigiu a fost expropriat

pentru cauze de utilitate publică prin sentința civilă nr. 781 din 13 octombrie

1936, fiind proprietatea lui D.P. Din adresa nr. 1654 din 1 septembrie 2000,

Primăria Municipiului București a comunicat că imobilul revendicat figurează în

proprietatea statului, fiind preluat de la P.D. În aceste condiții, simpla declarație

notarială pe proprie răspundere, în sensul ca D.P. este una și aceeași persoană

cu P.D., nu constituie o dovadă concludentă a calității procesuale active a

reclamantului.

Soluția primei instanțe a fost menținută

de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care, prin decizia nr. 246A

din 23 mai 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva

sentinței arătate.

La pronunțarea deciziei instanța a avut

în vedere situația de fapt și de drept ce urmează a fi expusă:

Imobilul în litigiu a fost preluat de

Statul român în temeiul Decretului nr. 92/1950 poziția 239 de la moștenitorii

lui P.D. ca hotel M. Pentru justificarea calității procesuale active

reclamantul a depus la dosarul cauzei certificatele de moștenitor ale autorilor

săi, respectiv P.D. decedat la 7 iunie 1949, P.G. decedat la 15 mai 1969,

P.V.M. decedată la 4 august 1976 și I.E. decedată la 3 octombrie 1978 precum

și, copia procesului verbal nr. 27705/1940 emis de Comisia Cărților Funciare

București, privind imobilul din strada M. nr. 6 și str. P. nr. 5 precum și

actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 23138 din 26 octombrie 1921.

Conform actelor de proprietate,

proprietar al imobilului este P.N.D. ce figurează în actul de proprietate și

sub numele de D.P. Imobilul din str. M. nr. 6 a fost expropriat de la D.P.

astfel, cum rezultă din sentința civilă nr. 781 din 13 octombrie 1936.

Din cuprinsul raportului de expertiză și

certificatul nr. 31729 din 17 iulie 1996 a rezultat că imobilul revendicat de

reclamant se află în prezent pe strada N.M. nr. 2 și că, până în anul 1948 se

afla în str. P.V. nr. 5 și ulterior, la nr.1 pe strada P.V.

Situația juridică a imobilului

revendicat, comunicată de primăria Municipiului București, atestă că imobilul a

trecut în proprietatea statului de la moștenitorii lui P.D. ca hotel M.

Curtea, analizând înscrisurile atașate la

dosarul cauzei, reține că acestea nu sunt concludente și pertinente cauzei, în

sensul susținerii punctului de vedere a reclamantului, respectiv identitatea dintre

persoana autorului său, D.P. și P.D.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamantul criticând decizia pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor

art. 304 pct 9 și 10 C. proc. civ. pentru considerentele ce urmează:

În actul de proprietate a imobilului

apare numele de D.P., nume care apare și în hotărârea judecătorească prin care

s-a stabilit exproprierea. Împrejurarea că anexa Decretului 92/1950 apare

numele P.D. nu poate duce la concluzia că este vorba despre o altă persoană și,

din potrivă, că naționalizarea s-a făcut greșit pe numele altei persoane.

Calitatea procesuală activă nu trebuie

apreciată în funcție de numele reținut în Decretul nr. 92/1950 și cu atât mai

puțin în funcție de adresa unei dintre părți, respectiv Municipiul București.

În susținerea motivelor de recurs în

conformitate cu dispozițiile art. 305 C. proc. civ. s-au administrat probe cu

înscrisuri.

Pe parcursul etapei procesuale a

recursului cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 243 alin. (1)

pct 1 C. proc. civ. de la 19 octombrie 2004 până la 13 decembrie 2005, de la 13

iunie 2006 până la 19 septembrie 2006 și de la 21 noiembrie 2006 până la 20

noiembrie 2007.

Analizând decizia recurată prin prisma

criticilor formulate și a probatorilor administrate în toate etapele procesuale

Înalta Curte reține că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

Calitatea procesuală activă într-o

acțiune în revendicare presupune existența unei identități între persoana

reclamantului și cel care ar fi titular ar dreptului afirmat.

Situația de fapt reținută de instanța de

apel, ce atestă dreptul de proprietate a autorului reclamantului, P.D., asupra

imobilului ce a purtat inițial adresa poștală str. P.V. nr. 5, precum și

împrejurarea că același imobil figurează preluat în proprietatea Statului ca

hotel M. este corectă.

Prin actul nou depus în recurs, respectiv

actul de partaj autentificat de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat la nr. 55092

din 2 noiembrie 1945, recurentul a făcut dovada că în patrimoniul defunctului P.D.,

autorul reclamantului, s-a aflat „imobilul din București str. P.V. nr. 5,

denumit hotel M., care fiind expropriat de primărie prin decizia nr. 22/1939,

Curtea de Apel București, sec VI, nu formează obiectul acestui partaj urmând ca

moștenitorii să împartă suma ce se va depune de Primărie drept preț”.

Rezultă astfel că există identitate între

imobilul revendicat, fostul hotel M. și, imobilul ce a fost proprietatea

autorului său, fostul hotel M.

Împrejurarea

că în evidențele unității administrativ teritoriale imobilul denumit hotel M. a

fost preluat de la o persoană numită P.D. este lipsită de relevanță juridică,

cât timp s-a făcut dovada că imobilul ce a aparținut autorului reclamantului,

hotel M., este același cu imobilul revendicat în prezenta cauză, fostul hotel

M.

Cum instanța a cărei hotărâre a fost

recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, Înalta

Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. va admite

recursul și va casa decizia.

Pentru aceleași considerente în temeiul

dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. va fi admis apelul declarat de

reclamant împotriva sentinței nr. 993/2001 pe care o desființează cu trimiterea

cauzei spre judecare a aceeași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul I.F. împotriva

deciziei nr. 246 din data de 23 mai 2002 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă.

Casează decizia, admite apelul

declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 993 din data de 21 decembrie 2001

pronunțată de Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios

administrativ.

Desființează sentința și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 martie 2008.