ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2654/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 217 din 30 iunie 2011, Curtea de Apel Galați - secția de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta I.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a obligat pârâtul la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale către reclamantă; a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru bunurile mobile rămase în teritoriul evacuat. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Cu privire la excepție Excepția lipsei calității procesuale pasive este nefondată, având în vedere prevederile art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, care prevede că Ministerul Finanțelor Publice reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume proprii, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ. Or, în cauza de față, pretențiile reclamantei se îndreaptă împotriva statului român ca subiect de drepturi și obligații asumate în temeiul Tratatului de Pace încheiat între România și Puterile Aliate Asociate din anul 1947 Ia Paris.

Cu privire la fondul cauzei În fapt, ca urmare a cedării Basarabiei la data de 28 iunie 1940 și a nerespectării termenului de armistițiu de către fosta U.R.S.S., tatăl reclamantei P.S., a fost reținut și privat de libertate, ulterior fiind deportat conform act nr. 4554/1942. Datorită faptului că armistițiul a fost încălcat de către fosta U.R.S.S., parte din populația orașului Cetatea Albă, a fost evacuată în primul eșalon pus la dispoziție de către autoritățile locale, iar reclamanta cu mama și sora sa au fost evacuate fără posibilitatea de a lua bunurile mobile aflate în proprietate, decât strictul necesar în limita a 30 de kg, conform ordinelor de la acea vreme. In această perioadă, tatăl său a fost deportat, fără a mai avea cunoștință despre situația lui, iar reclamanta a fost mutată și strămutată în diferite localități, fără nici un sprijin material.

În scopul compensării suferințelor pricinuite, statul român a emis o serie de acte normative cu caracter reparatoriu, sens în care i s-a recunoscut reclamantei statutul de strămutat conform dispozițiilor Legii nr. 189/2000, potrivit Hotărârii nr. 140 din 26 august 2002 emisă de către Casa Județeană de Pensii Galați și i s-au acordat despăgubirile pentru bunurile imobile rămase în Basarabia ca urmare a aplicării tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate semnat la Paris la 10 februarie 1947, prin Hotărârea nr. 91 din 19 ianuarie 2006. Cu toate acestea, pentru prejudiciul moral suferit, statul român nu a dispus o măsură de reparație echitabilă și satisfăcătoare, prevederile Decretului Lege nr. 118/1990 aducând o reparație parțială prin plata unor sume nesemnificative ce nu se pot constitui ca o reparație echitabilă.

În expunerea de motive la Legea nr. 221/2009 se arată că „în ceea ce privește prejudiciul moral suferit, (..) pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către Decretul-lege nr. 118/1990 (..) să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită resimțită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist”. Deci însăși legiuitorul constată că măsurile reparatorii instituite sunt inechitabile în raport cu suferințele pricinuite victimelor actelor de strămutare.

Referitor la aspectele legale incidente în materia actelor normative cu caracter reparatoriu, se impun o serie de aprecieri de ordin juridic și anume: Inițial, Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 nu prevedea în art. 5 alin. (1) lit. a) nici un plafon pentru daunele morale ce urmau a fi acordate persoanelor prejudiciate. Prin O.G. nr. 62/2010 a fost modificat art. 5 din Legea nr. 221/ 2009 prin introducerea unor plafoane valorice pentru daunele morale (limita maximă fiind de 10.000 euro). Prin decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010, Curtea Constituțională a declarat ca neconstituționale măsurile de plafonare a daunelor morale introduse prin O.U.G.

nr. 62/2010, deci urma să se revină la reglementarea anterioară, când despăgubirile nu erau plafonate. Însă, după o zi de la această decizie, Curtea Constituțională a pronunțat deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010, prin care a fost declarat neconstituțional chiar art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, deci chiar textul de lege care prevedea acordarea de daune morale în condițiile specifice din acea lege. Curtea Constituțională a reținut că prin reglementarea din Legea nr. 221/2009 a fost generat un paralelism legislativ cu reglementările din D.L.

nr. 118/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România.

Totodată, se constată că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Se reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.

Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Din aceste considerente, se apreciază că există o reală discrepanță între compensațiile legal instituite prin Decretul-lege nr. 118/1990 și prejudiciul real suferit de către reclamantă, fapt de natură să creeze o stare de inechitate în raport cu situația de fapt. În ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate, se apreciază că reclamanta nu a respectat prevederile art. 1169 C. civ., înscrisurile depuse la dosar nefiind în măsură a justifica suma de 50.000 euro solicitată cu acest titlu.

2. Cererea de recurs Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8, și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului, se arată, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de competență materială, în sensul că instanța de fond nu a procedat la calificarea acțiunii, pe care a soluționat-o cu încălcarea competenței materiale a instanței de drept comun; de asemenea, se arată că hotărârea atacată nu este motivată și este lipsită de temei legal.

3. Hotărârea instanței de recurs Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge ca inadmisibil pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Competența astfel stabilită prin Legea contenciosului administrativ este o competență specială, determinată strict de normele legale aplicabile în această materie și care se regăsesc atât în Legea nr. 554/2004 cât și în celelalte legi speciale care fac trimitere la contenciosul administrativ.

În cauza dedusă judecății, instanța de contencios administrativ a fost investită așa cum rezultă din acțiunea introductivă de instanță cu o acțiune prin care reclamanta-intimată a solicitat „despăgubiri pentru prejudiciul moral adus tatălui său” care a fost deportat, precum și „despăgubiri în echivalent pentru bunurile mobile rămase la data strămutării, în teritoriul evacuat”. În raport de obiectul acțiunii astfel cum a fost formulat, rezultă că reclamanta-intimată nu a invocat nici un eventual act administrativ emis de vreo autoritate care să-i fi vătămat drepturile și nici un refuz nejustificat care să-i lezeze un interes, ceea ce înseamnă că instanța de fond a soluționat cauza în afara competenței speciale reglementate prin Legea contenciosului administrativ.

Tot astfel, invocarea generică a Decretului-lege nr. 118/1990 și a O.U.G. nr. 214/1999 fără lămurirea corectă a obiectului acțiunii astfel cum a fost formulat, nu sunt de natură a atrage competența materială a instanței de contencios administrativ ci eventual a instanței de drept comun. În consecință, față de cele mai sus reținute, cauza fiind soluționată de o instanță cu depășirea competenței materiale stabilite prin lege, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, hotărârea atacată modificată și pe fond, acțiunea va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 217 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Galați - secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei I.C., ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2012.