ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5282/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5282/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1016 din 23

octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul

nr. 711/2001, a fost condamnat inculpatul C.N. la 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art.

257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

În temeiul art. 81 – art. 82 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui

termen de încercare de 5 ani.

S-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Inculpatul P.C. a fost condamnat la

3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C.

pen.

În temeiul art. 81 – art. 82 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui

termen de încercare de 5 ani.

S-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

durata arestării preventive a inculpaților, astfel:

- pentru inculpatul C.N. de la 25

ianuarie 2001 la 23 februarie 2001, inclusiv;

- pentru inculpatul P.C. de la 5

februarie 2001 la 23 februarie 2001.

În temeiul art. 257 alin. (2) C.

pen., au fost obligați inculpații în solidar să plătească statului, cu titlu de

confiscare specială, a echivalentului în lei în ziua plății la cursul B.N.R. a

sumei de 5.000 dolari S.U.A.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a

fost obligat fiecare inculpat la 3.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut următoarele:

După încheierea contractului de

asistență juridică la 6 ianuarie 1999 de către inculpatul C.N. cu societatea

comercială al cărei administrator era martorul P.Z., între inculpați și acest

martor a avut loc o nouă înțelegere având ca obiect stabilirea tuturor

împrejurărilor care să conducă la câștigarea procesului aflat la Curtea de Apel

Brașov în apel.

Este de netăgăduit că cei doi

inculpați, după cum recunosc explicit în fața instanței de judecată, au primit

de la P.Z. în cursul lunii ianuarie 1999 suma de 5000 dolari S.U.A. ca urmare a

înțelegerii arătate mai sus. De asemenea, este cert că această sumă primită de

către cei doi inculpați nu reprezenta onorariu de avocat, dovadă că nu s-a

încheiat contract de asistență juridică, nu a fost înregistrată în evidențele

fiscale ale cabinetului de avocatură C.C. și mai mult, inculpații pretind că

după pierderea procesului la Curtea de Apel Brașov, în urma discuțiilor avute

cu P.Z. i-ar fi restituit o parte din acești bani, fiecare din cei doi

inculpați afirmând sume diferite care ar fi fost restituite.

Scopul pentru care inculpații au

primit această sumă a fost cu certitudine acela de a încerca însușirea acestei

sume lăsând să se creadă că banii nu sunt pentru ei, ci pentru persoana care-i

va ajuta să intre în cercul judecătorilor care urmau să soluționeze litigiul

comercial și pentru judecătorii care vor pronunța o hotărâre favorabilă. Nici

un moment P.Z., din conduita inculpaților, nu putea să înțeleagă altceva

privind destinația celor 5000 dolari S.U.A., respectiv cumpărarea influenței,

pentru a obține o hotărâre favorabilă.

Că este așa o demonstrează și

împrejurarea netăgăduită de inculpați că aceștia au mers de fiecare dată când

era termen de judecată la Curtea de Apel Brașov, la Brașov însoțindu-l pe P.Z. fără

să meargă în sala de ședințe și asigurându-l că totul este în ordine. Totodată,

cei doi inculpați nu l-au informat pe P.Z. despre avocatul B. care a

reprezentat societatea comercială în proces, lăsând astfel să se creadă că

totul este aranjat în sensul câștigării procesului de către cumpărătorul de

influență.

Activitatea concertată a

inculpaților de a primi sume de 5000 dolari S.U.A. pentru alte persoane, lăsând

să se creadă că au influență asupra judecătorilor care urmau să judece litigiul

comercial și să dea o hotărâre în favoarea cumpărătorului de influență

dovedește că fapta acestora realizează conținutul constitutiv al infracțiunii

de trafic de influență, săvârșită în participație în forma coautoratului.

Ambii inculpați au desfășurat

activități specifice laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență,

astfel, sub aspectul elementului material ambii inculpați au primit în mod

direct cei 5000 dolari S.U.A. și au acționat, în sensul de a-l face pe

cumpărătorul de influență să creadă că au influență la Curtea de Apel Brașov

pentru a obține o hotărâre favorabilă, respectiv actul de care P.Z. avea

nevoie.

Prin modul qvasiocult în care au

acționat cei doi inculpați, însoțind permanent pe cumpărătorul de influență la

Brașov, fără a merge în sala de judecată și asigurându-l că totul este în

ordine i-au format convingerea că au influența necesară pentru obținerea unei

hotărâri judecătorești în favoarea sa.

Pentru existența infracțiunii de

trafic de influență este necesară numai precizarea actului pentru a cărei

îndeplinire urmează a se exercita influența de către inculpați, dar nu și

indicarea persoanei asupra căreia va fi exercitată, deoarece prin determinarea

actului este determinată în mod implicit și persoana care îl va îndeplini ca

urmare a realei sau pretinsei influențe a inculpaților și anume, judecătorul în

ale cărui atribuții de serviciu intra și pronunțarea soluției în litigiul

comercial în care avea interes P.Z.

Intervenția pretinsă de P.Z. și

promisă de către inculpați se referea cu certitudine la judecătorii care aveau

competența de a pronunța hotărârea și această promisiune a avut loc mai înainte

ca judecătorii pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi pronunțat

hotărârea.

Urmarea socialmente periculoasă s-a

produs și a constat în starea de pericol ce s-a creat în legătură cu bunul mers

la activității unei instanțe de judecată în realizarea actului de justiție.

Sub aspect subiectiv, ambii

inculpați au acționat cu intenția directă, dând dovadă de perseverență în

realizarea scopului personal, respectiv însușirea sumei de 5000 dolari S.U.A.

prin lăsarea cumpărătorului de influență să creadă că au trecere la judecătorii

care vor soluționa litigiul pentru a obține o hotărâre favorabilă.

Fapta inculpatului C.N. de a primi

împreună cu inculpatul P.C., în urma înțelegerii cu P.Z. a sumei de 5000 dolari

S.U.A. afirmând că este pentru alte persoane și lăsând să se creadă că are

influență asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Brașov pentru a-i determina

să dea o hotărâre în favoarea societății comerciale al cărei administrator era

P.Z. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență

prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

Pentru infracțiunea săvârșită

tribunalul a aplicat o pedeapsă la individualizarea căreia a avut în vedere

dispozițiile art. 72 C. pen., cu referire concretă la lipsa antecedentelor

penale, a conduitei bune avute anterior săvârșirii faptei și atitudinea

procesuală care a evidențiat în ultim moment, când a recunoscut primirea sumei

de 5000 dolari S.U.A. că a înțeles gravitatea faptei comise pentru care a și

executat un timp măsura arestării preventive.

În raport de aceste elemente se

consideră că, cuantumul pedepsei poate fi orientat către minimul special,

respectiv 3 ani închisoare și fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 81

C. pen., s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea

acesteia, așa încât s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

pe durata unui termen de încercare de 5 ani, potrivit art. 82 C. pen.

Fapta inculpatului P.C. de a primi

împreună cu inculpatul C.N. de la martorul P.Z. în luna ianuarie 1999, în urma

înțelegerii cu acesta suma de 5000 dolari S.U.A., pentru alții lăsând să se

creadă că are influență asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Brașov care

vor soluționa litigiul comercial în mod favorabil în care avea interes

cumpărătorul de influență realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de

trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.

13 C. pen.

Pentru infracțiunea săvârșită

tribunalul a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea la individualizarea

căreia au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., îndeosebi cele

privind comportarea bună avută anterior săvârșirii faptei și conduita în timpul

procesului penal. S-a constatat totodată că sunt îndeplinite cerințele

prevăzute de art. 81 C. pen., scopul pedepsei poate fi atins chiar fără

executarea acesteia, așa încât s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei

închisorii de 3 ani, ce se va aplica pe durata unui termen de încercare de 5

ani conform art. 82 C. pen.

Privitor la apărarea inculpaților

care au solicitat achitarea, respectiv inculpatul C.N. în temeiul art. 11 pct.

1 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar inculpatul

P.C., alternativ, fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., fie art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost înlăturată ca neîntemeiată pentru

următoarele considerente:

Ambii inculpați au înțeles să

conteste valoarea probantă a declarațiilor martorilor P.Z. și P.I., precum și

înregistrările audio. Depozițiile martorilor sunt considerate neverosimile,

întrucât sunt contradictorii cu privire la aspectele esențiale, cum ar fi locul

înmânării banilor, scopul pentru care au fost dați acești bani, iar

înregistrările audio nu sunt autentice după cum se arată în concluziile

raportului de expertiză criminalistică.

Depozițiile celor doi martori nu

sunt contradictorii cu privire la elementele specifice infracțiunii de trafic

de influență cum ar fi primirea banilor, asigurarea cumpărătorului de influență

că cei doi inculpați au posibilitatea să determine judecătorii să dea o soluție

favorabilă, așa încât existența unor neconcordanțe în declarațiile martorilor

referitoare la alte aspecte nu au nici o relevanță pentru a exonera pe

inculpați de răspunderea penală, având izvorul în infracțiunea săvârșită.

Înregistrările audio nu au

constituit o probă utilă prezentei cauze pentru că celelalte mijloace de probă:

declarațiile inculpaților, a cumpărătorului de influență și înscrisurile aflate

în dosar au fost suficiente pentru a răsturna prezumția de nevinovăție de care

s-a bucurat fiecare inculpat și a făcut dovada că aceștia la începutul anului

1999 au săvârșit infracțiunea de trafic de influență, infracțiune care s-a

consumat în momentul în care cei doi s-au înțeles cu P.Z. cu privire la

destinația celor 5000 dolari S.U.A. și pe care ulterior i-au primit, după cum

au recunoscut.

În ceea ce privește aplicare

dispozițiilor art. 257 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 256 alin. (2) C.

pen., instanța a dispus confiscarea specială de la inculpați a sumei de 5000

dolari S.U.A. primiți de la cumpărătorul de influență, respectiv obligarea în

solidar a celor doi inculpați la plata echivalentului în lei în ziua plății la

cursul B.N.R. al acestei sume.

Nu a fost primită solicitarea

parchetului de a se dispune restituirea sumei către cumpărătorul de influență,

întrucât fapta a fost săvârșită în ianuarie 1999 când Legea nr. 78/2000 nu era

în vigoare, iar la momentul judecării prezentei cauze prin Legea nr. 161/2003

fapta cumpărătorului de influență era incriminată ca infracțiune, iar banii și

valorile care au fost folosite pentru cumpărarea influenței se confiscă.

Nu a fost primit nici punctul de

vedere al inculpaților în sensul că o parte din cei 5000 dolari S.U.A. ar fi

fost restituită lui P.Z. pe de o parte, că inculpații se contrazic cu privire

la suma care a fost restituită (a se vedea declarațiile supliment ale

inculpaților), iar, pe de altă parte, nu există confirmarea lui P.Z. că ar fi

primit acești bani, totul rămânând o simplă afirmație nedovedită.

Împotriva sentinței au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații.

Curtea de Apel București, secția

penală, prin decizia penală nr. 785/ A din 22 decembrie 2003, a admis apelul

Parchetului; a desființat în parte sentința, în sensul că:

- În baza art. 65 C. pen., a

interzis inculpaților dreptul de exercita profesia de avocat pe o durată de 2

ani, conform art. 64 lit. a) C. pen.;

- În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

a confiscat de la fiecare inculpat suma de 2500 dolari S.U.A.

A respins apelurile inculpaților.

În ce privește obligarea inculpaților

în solidar la plata echivalentului sumei de 5000 dolari S.U.A., confiscate, s-a

reținut că este greșită, deoarece se impunea obligarea prin echivalent în lei a

fiecăruia doar pentru suma de 2500 dolari S.U.A.

Totodată, s-a reținut că se impunea

ca inculpaților să li se interzică dreptul de a mai fi avocați pe o perioadă

cuprinsă între 1 și 10 ani, întrucât s-au folosit de această profesie pentru a

obține de la P.Z. sume ce au făcut obiectul traficului de influență, fiind

întrunite condițiile art. 64 lit. c) C. pen.

Referitor la apelurile inculpaților,

care au solicitat achitarea, s-a reținut că aceștia au primit de la martorul

P.Z., în urma înțelegerii cu acesta, suma de 8000 mărci germane (echivalent a

5000 dolari S.U.A.), lăsând să se înțeleagă că au influență asupra

judecătorilor de la Curtea de Apel Brașov, care vor soluționa litigiul

comercial în mod favorabil, litigiu în care avea interes cumpărătorul de

influență, astfel că soluția de condamnare pentru trafic de influență este

legală și temeinică.

În considerentele deciziei se face

referire la probele administrate, respectiv recunoașterea inculpaților că au

primit suma de bani în discuție, cu motivarea că avea o altă destinație decât

cea de trafic de influență, la declarația martorului P.Z., făcută în sensul că

banii au fost dați în scopul de a se interveni la judecătorii de la Curtea de

Apel Brașov, pentru câștigarea procesului, declarație care se coroborează cu

cea a martorilor B.M. și P.I.

Cât privește pedeapsa, s-a reținut

că a fost individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C.

pen.

Împotriva deciziei au declarat

recurs inculpații, formulând motive comune de casare, după cum urmează: întâi,

că instanțele de fond și apel nu au făcut referire și nu au evaluat

declarațiile martorilor S.I., B.C. și A.E. (avocați), care, în ansamblul lor,

erau de natură să confirme cele susținute de ei; în al doilea rând că,

instanțele nu au lămurit, pe bază de probe, existente la dosar, unele

nepotriviri referitoare la momentul pretinderii sumei de 5000 dolari S.U.A. și

momentul primirii sumei de 8000 mărci germane, probe din care rezultă că nu

sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni; în al treilea rând

că, pedepsele aplicate au fost greșit individualizate, fiind prea mari, chiar

dacă a fost suspendată executarea lor; în al patrulea rând că, nu era necesară

aplicarea pedepsei complimentare, având în vedere că, în cauză, aplicarea ei

este facultativă.

Examinând hotărârea atacată, în

raport de criticile formulate, precum și prin prisma dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursurile sunt nefondate.

Astfel, prima instanță și instanța

de apel, pentru a reține vinovăția inculpaților, s-au referit la declarațiile

martorului P.Z., făcută constant, fără echivoc, în sensul că aceștia i-au spus

că a pierdut procesul pentru că „justiția este coruptă”, iar pentru a câștiga

trebuie să le înmâneze suma de 5000 dolari S.U.A., din care 1500 dolari S.U.A.

pentru o persoană cu influență din București, iar restul de 3500 dolari S.U.A.

completului ce soluționează cauza.

Este de observat că, această

declarație se coroborează cu cea a martorilor B.M. și P.I., soția

denunțătorului, prezenți la discuție, care au arătat că inculpatul C. a cerut

suma de 5000 dolari S.U.A., pentru a interveni la Brașov, în scopul câștigării

procesului.

Apoi, inculpații nu au contestat

primirea sumei de 5000 dolari S.U.A., iar scopul pentru care au primit această

sumă este cel arătat de cei trei martori.

Martorii S.I., B.C. și A.E., la care

inculpații fac referire, nu au fost prezenți la discuția dintre ei și martorul

P.Z., discuție care privește chiar scopul pentru care s-a dat suma de 5000

dolari S.U.A., astfel că, sub acest aspect, declarațiile acestora nu sunt

concludente și pertinente cauzei.

Așa fiind, primul motiv de casare

apare nefondat.

Al doilea motiv de casare, de

asemenea, este nefondat, întrucât instanța de fond a făcut referire, pe bază de

probe, atât la momentul înțelegerii dintre inculpați și martorul P.Z., cât și

la momentul primirii sumei de 5000 dolari S.U.A., ambele momente având loc în

cursul lunii ianuarie 1999.

Atât în primul moment, privind

înțelegerea, cât și în al doilea moment, cel a primirii banilor, inculpații au

lăsat să se creadă că banii urmează să fie dați persoanei care-i va ajuta să

intre în cercul judecătorilor și judecătorilor care vor pronunța o hotărâre

favorabilă.

Așadar, pe baza acestor probe, la

care s-a făcut referire, fapta celor doi inculpați a fost corect încadrată în

dispozițiile art. 257 alin. (1) C. pen.

Pedepsele aplicate au fost, apoi,

corect individualizate, atât în ce privește cuantumul lor, cât și modalitatea

de executare, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., astfel

că nu se impune reducerea lor.

În fine, se constată că, pedeapsa

complimentară a interzicerii unor drepturi s-a aplicat în mod legal.

Potrivit art. 65 alin. (1) C. pen.,

pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă

pedeapsa principală stabilită este închisoare de cel puțin 2 ani și instanța

constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și

persoana infractorilor această pedeapsă este necesară.

Or, în cauză, sunt îndeplinite

cerințele textului citat, întrucât pedepsele stabilite inculpaților sunt mai

mari de 2 ani, iar instanța de apel a constatat și reținut corect faptul că

infracțiunea săvârșită prezintă un grad sporit de pericol social.

În raport de pericolul social al

faptei, de împrejurările în care a fost săvârșită, precum și de persoana

inculpaților, care s-au folosit de profesia de avocat pentru a obține suma de

5000 dolari S.U.A., pedeapsa complimentară de 2 ani se justifică.

În consecință, recursurile sunt

nefondate și urmează a fi respinse, cu obligarea acestora la plata

cheltuielilor judiciare cuvenite statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.N. și P.C. împotriva deciziei penale nr. 785/ A din

22 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurenții inculpați să

plătească statului suma de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 octombrie 2004.