ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4682/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 324, pronunțată la data de 22 octombrie 2003, în dosarul penal nr. 741/2002, Tribunalul Giurgiu, secția penală, a fost condamnat inculpatul P.C., în baza art. 257 C. pen., pentru infracțiunea de trafic de influență, la pedeapsa de 2 ani închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. S-a confiscat suma de 96.500.000 lei și inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut în fapt următoarele: Inculpatul a devenit la 5 septembrie 2000, parte într-un contract de asociere, având ca obiect, desfășurarea de activități de persoane, pe traseul Giurgiu – București și retur, asociația fiind una a operatorilor de transport fără personalitate juridică.

Deși nu a fost cel mandatat să se ocupe de procurarea licențelor de transport, inculpatul s-a implicat în această activitate și la un moment dat a cerut fiecăruia 5.580.000 lei (10 decembrie 2000) pentru a fi favorizat în obținerea licenței de transport și a avizului de stație fără de care nu și-ar fi putut desfășura activitatea. Situația de fapt arătată a fost reținută, ca și vinovăția, din ansamblul probelor administrate, cu acte, declarații ale inculpatului, ale martorilor. Cu toate că martorii au declarat diferit într-o oarecare măsură scopul strângerii banilor, instanța a putut ajunge la o concluzie, în sensul situației reținute, deoarece revenirile din faza de judecată au avut un marcat caracter de subiectivism, evident fără cauză, în vederea ameliorării răspunderii inculpatului.

Față de probele administrate în circumstanțiere personală de inculpat, instanța a apreciat că se impune totuși o pedeapsă privativă de libertate. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 245/ A, pronunțată în dosarul penal nr. 544/2003 la 1 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul inculpatului P.C., atât sub aspectul criticii vizând întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, prevăzute de art. 257 C. pen., cât și sub acelea de individualizare a pedepsei. Criteriul pe baza căruia instanța a apreciat că se impune privarea de libertate, a fost acela al nesincerității inculpatului. Împotriva acestei decizii recurentul a declarat recurs, în termen legal și pentru un unic motiv de casare: individualitatea pedepsei (art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen.). Inculpatul recurent a solicitat casarea ambelor hotărâri și suspendarea executării pedepsei sau executarea prin muncă. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând hotărârile atacate în raport de critica adusă, constată că recursul este fondat. Așa cum s-a arătat și în motivele scrise de recurs ale inculpatului, o pedeapsă pentru a fi justă și eficientă trebuie să aibă în vedere în concret fapta comisă și persoana inculpatului. Fapta inculpatului s-a petrecut în contextul, trist de altfel, al practicării obiceiului de a plăti pentru a obține ceva chiar legal. În absența acestui climat nimeni nu i-ar fi dat inculpatului bani cu acest scop sau poate inculpatul nu i-ar mai fi strâns. În fond toți urmăreau doar să poată munci.

Nu se poate face abstracție de o realitate și nici de caracteristicile personale ale inculpatului: familist serios, comportare anterioară bună, întreprinzător, administrator al SC A.T. SRL (3 angajați), integrat social. Chiar atitudinea apreciată nesinceră de instanța de apel, pare mai mult manifestarea unei atitudini de jenă, decât aceea a ascunderii adevărului. Oricum, în condițiile date, pentru Înalta Curte de Casație și Justiție este evident că îndreptarea comportării inculpatului se poate face și fără privare de libertate. Mai mult din caracterizările date de primărie, gardienii publici din adresa SC C. SRL sau a Asociației Locatarilor rezultă dar că societatea îl acceptă, așadar privarea de libertate nu ar fi de folos nimănui.

Sub acest aspect, urmează a se admite recursul declarat de inculpat și casând ambele hotărâri, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să se dispună aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., pe un termen de încercare de 4 ani. Inculpatului urmează să i se atragă atenția asupra consecințelor pe care săvârșirea altei infracțiuni, pe durata termenului de încercare, le-ar putea avea. Dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., fiind aplicabile dosar pe perioada privării de libertate, urmează a fi înlăturate. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul P.C., împotriva deciziei penale nr. 245 din 1 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 324 din 22 octombrie 2003 a Tribunalului Giurgiu, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei. În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., pe un termen de încercare de 4 ani, potrivit dispozițiilor art. 82 C. pen. Atrage atenția asupra dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

Menține celelalte dispoziții. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 septembrie 2004.