ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4682/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 324,

pronunțată la data de 22 octombrie 2003, în dosarul penal nr. 741/2002,

Tribunalul Giurgiu, secția penală, a fost condamnat inculpatul P.C., în baza art.

257 C. pen., pentru infracțiunea de trafic de influență, la pedeapsa de 2 ani

închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen.

S-a confiscat suma de 96.500.000 lei

și inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul a devenit la 5 septembrie

2000, parte într-un contract de asociere, având ca obiect, desfășurarea de

activități de persoane, pe traseul Giurgiu – București și retur, asociația

fiind una a operatorilor de transport fără personalitate juridică.

Deși nu a fost cel mandatat să se

ocupe de procurarea licențelor de transport, inculpatul s-a implicat în această

activitate și la un moment dat a cerut fiecăruia 5.580.000 lei (10 decembrie

2000) pentru a fi favorizat în obținerea licenței de transport și a avizului de

stație fără de care nu și-ar fi putut desfășura activitatea.

Situația de fapt arătată a fost

reținută, ca și vinovăția, din ansamblul probelor administrate, cu acte,

declarații ale inculpatului, ale martorilor.

Cu toate că martorii au declarat

diferit într-o oarecare măsură scopul strângerii banilor, instanța a putut

ajunge la o concluzie, în sensul situației reținute, deoarece revenirile din

faza de judecată au avut un marcat caracter de subiectivism, evident fără

cauză, în vederea ameliorării răspunderii inculpatului.

Față de probele administrate în

circumstanțiere personală de inculpat, instanța a apreciat că se impune totuși

o pedeapsă privativă de libertate.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 245/ A, pronunțată în dosarul penal nr. 544/2003

la 1 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul inculpatului P.C., atât sub

aspectul criticii vizând întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii,

prevăzute de art. 257 C. pen., cât și sub acelea de individualizare a pedepsei.

Criteriul pe baza căruia instanța a

apreciat că se impune privarea de libertate, a fost acela al nesincerității

inculpatului.

Împotriva acestei decizii recurentul

a declarat recurs, în termen legal și pentru un unic motiv de casare:

individualitatea pedepsei (art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.).

Inculpatul recurent a solicitat

casarea ambelor hotărâri și suspendarea executării pedepsei sau executarea prin

muncă.

Înalta Curte de Casație și Justiție

examinând hotărârile atacate în raport de critica adusă, constată că recursul

este fondat.

Așa cum s-a arătat și în motivele

scrise de recurs ale inculpatului, o pedeapsă pentru a fi justă și eficientă

trebuie să aibă în vedere în concret fapta comisă și persoana inculpatului.

Fapta inculpatului s-a petrecut în

contextul, trist de altfel, al practicării obiceiului de a plăti pentru a

obține ceva chiar legal. În absența acestui climat nimeni nu i-ar fi dat

inculpatului bani cu acest scop sau poate inculpatul nu i-ar mai fi strâns. În

fond toți urmăreau doar să poată munci.

Nu se poate face abstracție de o

realitate și nici de caracteristicile personale ale inculpatului: familist

serios, comportare anterioară bună, întreprinzător, administrator al SC A.T.

SRL (3 angajați), integrat social. Chiar atitudinea apreciată nesinceră de

instanța de apel, pare mai mult manifestarea unei atitudini de jenă, decât

aceea a ascunderii adevărului.

Oricum, în condițiile date, pentru

Înalta Curte de Casație și Justiție este evident că îndreptarea comportării

inculpatului se poate face și fără privare de libertate. Mai mult din

caracterizările date de primărie, gardienii publici din adresa SC C. SRL sau a

Asociației Locatarilor rezultă dar că societatea îl acceptă, așadar privarea de

libertate nu ar fi de folos nimănui.

Sub acest aspect, urmează a se

admite recursul declarat de inculpat și casând ambele hotărâri, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să se

dispună aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., pe un termen de încercare de 4

ani.

Inculpatului urmează să i se atragă

atenția asupra consecințelor pe care săvârșirea altei infracțiuni, pe durata

termenului de încercare, le-ar putea avea.

Dispozițiile art. 71 și art. 64 C.

pen., fiind aplicabile dosar pe perioada privării de libertate, urmează a fi

înlăturate.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în

sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de inculpatul P.C., împotriva

deciziei penale nr. 245 din 1 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 324 din 22 octombrie 2003 a Tribunalului Giurgiu, numai cu privire

la modalitatea de executare a pedepsei.

În baza art. 81 C. pen., dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 257 alin. (1) C.

pen., pe un termen de încercare de 4 ani, potrivit dispozițiilor art. 82 C.

pen.

Atrage atenția asupra dispozițiilor art.

359 C. proc. pen.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art.

71 și art. 64 C. pen.

Menține celelalte dispoziții.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21

septembrie 2004.