ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3545/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 46/2010 din 27 mai 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul I.D. împotriva Rezoluției adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 15 februarie 2010 în Dosarul penal nr. 1159/P/2009. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata sumei de 240 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția din 15 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, adoptată în dosarul nr. 1159/P/2009, în temeiul art. 228 al.

4 raportat la art. 10 lit. d C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public P.D.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen., apreciindu-se că în sarcina notarului public nu se poate reține încălcarea sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, acesta făcând o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995 cu privire la procedura de identificare a părților și apoi autentificarea actelor. Pentru a adopta această soluție, procurorul a avut în vedere următoarele aspecte de fapt: În ziua de 3 august 2006, la sediul Biroului Notarului Public P.D.C. s-a prezentat numitul I.D. însoțit de o persoană care și-a declinat identitatea în sensul că se numește Ț.A., în scopul de a încheia și a autentifica un contract de împrumut cu garanție imobiliară pentru suma de 26.000 euro, garanția constând într-un apartament proprietatea debitorului Ț.A.

situat în Sibiu și înscris în CF X Șelimbăr, top A. După obținerea de către Biroul Notarului Public a extrasului funciar solicitat de la O.C.P.I. Sibiu, părțile I.D. și Ț.A. au fost legitimate, sens în care acestea au prezentat cărțile de identitate. Notarul public a verificat personal cele două cărți de identitate, cu privire la valabilitatea lor și la asemănarea dintre fotografia de pe actul de identitate și persoanele aflate în fața sa. În acest context a avut reprezentarea că Ț.A. este posesor al CI. seria PH nr. Y, eliberată de Poliția Sinaia la data de 19 septembrie 1998, domiciliul fiind în Sinaia, str. C.B. Actul de identitate nu prezenta niciun semn care să creeze suspiciuni cu privire la autenticitatea sau originalitatea lui.

După perfectarea și semnarea actelor, în ziua de 25 august 2006, aceleași părți s-au prezentat la notarul public și au solicitat încheierea și autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul ce a constituit garanția reală a împrumutului. La un interval de câteva săptămâni, notarul public P.D.C. a fost solicitat de către organele de poliție să identifice o persoană suspectă de comiterea mai multor infracțiuni de înșelăciune pe raza județelor Timiș și Sibiu, sens în care a fost recunoscut Ț.A. în persoana reală a inculpatului T.D.A. Potrivit Sentinței penale nr. 88 din 25 aprilie 2008 a Tribunalului Sibiu, inculpatul T.D.A. a fost condamnat la o pedeapsă concurentă de 11 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebite, fals material în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea și uz de fals.

Totodată, prin aceeași hotărâre, s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor, prin desființarea următoarelor înscrisuri: - contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Ț.A. și I.D. din 25 august 2006 asupra apartamentului situat în Sibiu, A.T., nr. 6, înscris în CF X Șelimbăr, nr. top A, cu Încheierea de autentificare din 25 august 2006, notar public P.D.C., str. D., RO - Sibiu; - contractul împrumut garantat cu ipotecă încheiat între I.D. și Ț.A. cu Încheierea de autentificare din 3 august 2006 încheiat în fața notarului public P.D.C.; - certificatul fiscal din 24 august 2006 emis de Consiliul Local Sibiu - Direcția Fiscală Locală Sibiu pentru Ț.A.; - Încheierea nr. 17656 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu în Dosar nr. 17656 din 7 august 2006, precum și actele subsecvente; - cartea de identitate falsă emisă sub numele Ț.A., seria PH nr. Y, CNP Z. Prin autoritate de lucru judecat s-a constatat că I.D.

nu s-a constituit parte civilă în cauză. În consecință, procurorul a stabilit că lipsește latura obiectivă a infracțiunii de neglijență în serviciu, iar sub aspectul laturii subiective, că lipsește orice formă de vinovăție. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petiționarul I.D., care a fost adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Apreciind că plângerea se dovedește a fi neîntemeiată, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., prin Rezoluția din 15 martie 2010 emisă în Dosarul nr. 193/II/2/2010, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus respingerea plângerii formulate de petiționar. Nemulțumit de soluția procurorului, petiționarul a formulat plângere, în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., la instanța de fond care, prin Sentința penală nr. 46/2010 din 27 mai 2010, a respins plângerea, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că în cauză nu există minime suspiciuni cu privire la îndeplinirea culpabilă de către notar a prerogativelor conferite de lege cu ocazia încheierii actelor notariale supuse discuției. Împotriva sentinței penale sus-menționate a declarat recurs petiționarul I.D., solicitând casarea acesteia și, pe fond, admiterea plângerii formulate împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Concluziile apărătorului recurentului-petiționar, ale apărătorului intimatei și ale reprezentantului parchetului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele care urmează. Potrivit art. 228 alin. (4) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui de la lit. b 1 ). Intervenția oricărui caz dintre cele prevăzute în art. 10 C. proc. pen., rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

Ori, în cauză, corect s-a constatat, după cum a reținut și prima instanță, că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu privire la intimata P.D.C. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen. întrucât lipsește latura obiectivă a acestei infracțiuni, iar sub aspectul laturii subiective lipsește elementul definitoriu, respectiv culpa simplă a făptuitoarei, culpa cu previziune neputând fi pusă în discuție în speța de față.

În prezenta cauză, în mod corect s-a reținut că atât contractul de vânzare-cumpărare, cât și certificatul fiscal prezentat făptuitoarei reprezintă elemente de verificare a situației proprietății și a sarcinii bunului, iar nu a identificării datelor personale ale proprietarului, astfel că, deși notarul public, la o examinare mai atentă, ar fi fost în măsură să devină suspicios cu privire la identitatea vânzătorului, natura actelor supuse verificării nu stabilea în sarcina acestuia obligația de a cerceta elementele de identificare a persoanei, ci doar situația proprietății și sarcinile bunului. Astfel fiind, Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală dată de parchet față de intimată este corectă, având în vedere că din actele premergătoare efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că actele efectuate de notarul public au fost întocmite prin încălcarea legii, în detrimentul petiționarului.

În consecință, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimata și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acesteia, Înalta Curte constată că, pe de o parte, în mod corect s-a dispus de către procuror, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimată pentru infracțiunea pretins a fi comisă, iar pe de altă parte, în mod legal și motivat, prima instanță a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul I.D. împotriva Rezoluției din 15 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, adoptată în Dosarul nr. 1159/P/2009 și a Rezoluției din 15 martie 2010, emisă în Dosarul nr. 193/II/2/2010 de procurorul general al aceleiași instituții.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte apreciază că sentința atacată este legală și temeinică sub toate aspectele, criticile formulate de recurentul-petiționar fiind nefondate. Pe cale de consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petiționar va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul I.D. împotriva Sentinței penale nr. 46/2010 din 27 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul-petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 octombrie 2010. Procesat de GGC - AZ