ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3389/2010

Asupra recursului penal de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 170 din 8 iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată plângerea formulată de petentul C.F. împotriva rezoluției nr. 2244/P/2009 din 23 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, precum și împotriva rezoluției nr. 621/II-2/2010 din 12 aprilie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a pronunța soluția de mai sus, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 2244/P/2009 din 23 martie 2010, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul N.E.T. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât, din actele premergătoare efectuate în cauză nu există faptele reclamate. În fapt, s-a reținut că prin rechizitoriul nr. 563/P/1999 din 11 ianuarie 2000 întocmit în dosarul cu același număr al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman s-a dispus în temeiul art. 262 C. proc. pen. trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 - 175 lit. c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Pentru ca procurorul N.E.T.

să dispună trimiterea în judecată a inculpatului, a avut în vedere probatoriul administrat din care rezultă, fără echivoc, împrejurarea că în ziua de 19 noiembrie 1999, pe fondul consumului de alcool, inculpatul C.F., în urma unor discuții contradictorii avute cu C.I.I., i-a aplicat acestuia o lovitură cu un cuțit, în zona toracelui, cauzându-i decesul, inculpatul recunoscând comiterea faptei astfel cum a fost reținută de procuror. Ulterior, inculpatul a fost condamnat la 21 ani pentru această faptă, prin Sentința penală nr. 55 din 21 martie 2000 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în Dosarul nr. 450/2000, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4031 din 19 octombrie 2000 a Curții de Casație și Justiție, în executarea căreia inculpatul se află și în prezent.

Raportat la situația de fapt reținută, atât procurorul de caz, cât și procurorul general al Curții de Apel București, acesta din urmă cu ocazia verificării plângerii potrivit art. 278 C. proc. pen., au concluzionat că, în cauză, nu rezultă date sau indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. de către procurorul care a efectuat urmărirea penală în Dosarul nr. 563/P/1999, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 117 alin. (1) C. proc. pen., efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice era obligatorie în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, sau în situația în care organul de urmărire penală ori instanța de judecată au îndoieli asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului, situație care nu se regăsește în cauză, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunea de omor calificat.

Verificând rezoluțiile atacate în baza materialului probator din dosarul cauzei, conform art. 278 1 C. proc. pen., prima instanță a apreciat că acestea sunt legale, în cauză fiind făcută o aplicare corectă a dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul care, oral cât și în scris, a reiterat nemulțumirile anterioare față de activitatea magistratului procuror care nu a administrat probele necesare, printre care și o expertiză psihiatrică la momentul trimiterii sale în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și pentru care în opinia sa, trebuia să răspundă penal sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în raport de critica formulată, de dispozițiile art. 385 6 C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată, pentru cele ce urmează că, recursul este nefondat. Astfel, răspunderea penală devine incidentă doar când se constată săvârșirea unei infracțiuni, ceea ce nu este cazul în speță, având în vedere că magistratul a dispus trimiterea în judecată în baza probelor cauzei și dispozițiilor legale, soluția sa fiind confirmată de instanțe, printr-o hotărâre definitivă în executarea căreia acesta se află în prezent. Nemulțumirea petentului - constând în neefectuarea unei expertize psihiatrice în cursul urmăririi penale este nejustificată în raport de dispozițiile art. 117 C. proc.

pen., de starea psihică a inculpatului care nu avea îndoieli - la acel moment - precum și de starea de fapt rezultată din probele și încadrarea juridică reținută. Desigur, în contextul unui proces penal care s-a desfășurat în timp și în mai multe faze procesuale, petentul, în calitate de inculpat, avea posibilitatea să solicite, printre probele în apărarea și efectuarea unei expertize psihiatrice, probă ce trebuia justificată în raport de acte medicale preexistente sau de starea de sănătate psihică la acel moment. În aceste condiții, nemulțumirea petentului nu poate constitui, în sensul legii penale, o infracțiune, sens în care, există evident un caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc.

pen., așa cum corect, a reținut procurorul de caz și prima instanță, care a menținut ca legală și temeinică soluția de neînceperea urmăririi penale, dispusă de acesta. Drept urmare, critica este nefondată pentru totalitatea considerentelor expuse și cum nu s-au constatat nici alte motive de casare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petent se va respinge, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare statului, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.F. împotriva Sentinței penale nr. 170 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2010.