ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.09.2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3389/2010

HOTĂRÂRE
29.09.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3389/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

penal de față;

Din actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 170 din 8 iunie

2010, pronunțată de Curtea de Apel București, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată plângerea formulată

de petentul C.F. împotriva rezoluției nr. 2244/P/2009 din 23 martie 2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, precum și împotriva

rezoluției nr. 621/II-2/2010 din 12 aprilie 2010 dată de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța

soluția de mai sus, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr.

2244/P/2009 din 23 martie 2010, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art.

10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

magistratul N.E.T. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Teleorman, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.,

întrucât, din actele premergătoare efectuate în cauză nu există faptele

reclamate.

În fapt, s-a reținut

că prin rechizitoriul nr. 563/P/1999 din 11 ianuarie 2000 întocmit în dosarul

cu același număr al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman s-a dispus în

temeiul art. 262 C. proc. pen. trimiterea în judecată, în stare de arest

preventiv, a inculpatului C.F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

174 - 175 lit. c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Pentru ca procurorul

N.E.T. să dispună trimiterea în judecată a inculpatului, a avut în vedere

probatoriul administrat din care rezultă, fără echivoc, împrejurarea că în ziua

de 19 noiembrie 1999, pe fondul consumului de alcool, inculpatul C.F., în urma

unor discuții contradictorii avute cu C.I.I., i-a aplicat acestuia o lovitură

cu un cuțit, în zona toracelui, cauzându-i decesul, inculpatul recunoscând

comiterea faptei astfel cum a fost reținută de procuror.

Ulterior, inculpatul

a fost condamnat la 21 ani pentru această faptă, prin Sentința penală nr. 55

din 21 martie 2000 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în Dosarul nr. 450/2000,

rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4031 din 19 octombrie 2000 a Curții

de Casație și Justiție, în executarea căreia inculpatul se află și în prezent.

Raportat la situația

de fapt reținută, atât procurorul de caz, cât și procurorul general al Curții

de Apel București, acesta din urmă cu ocazia verificării plângerii potrivit

art. 278 C. proc. pen., au concluzionat că, în cauză, nu rezultă date sau

indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. de

către procurorul care a efectuat urmărirea penală în Dosarul nr. 563/P/1999,

întrucât, potrivit dispozițiilor art. 117 alin. (1) C. proc. pen., efectuarea

expertizei medico-legale psihiatrice era obligatorie în cazul infracțiunii de

omor deosebit de grav, sau în situația în care organul de urmărire penală ori

instanța de judecată au îndoieli asupra stării psihice a învinuitului sau

inculpatului, situație care nu se regăsește în cauză, inculpatul fiind trimis

în judecată pentru infracțiunea de omor calificat.

Verificând

rezoluțiile atacate în baza materialului probator din dosarul cauzei, conform

art. 278

1

legale, în cauză fiind făcută o aplicare corectă a dispozițiilor art. 228 alin.

(4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În termen legal,

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul care, oral cât și în

scris, a reiterat nemulțumirile anterioare față de activitatea magistratului

procuror care nu a administrat probele necesare, printre care și o expertiză

psihiatrică la momentul trimiterii sale în judecată pentru săvârșirea infracțiunii

de omor calificat și pentru care în opinia sa, trebuia să răspundă penal sub

aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Examinând legalitatea

și temeinicia hotărârii atacate, în raport de critica formulată, de

dispozițiile art. 385

6

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată, pentru cele ce

urmează că, recursul este nefondat.

Astfel, răspunderea

penală devine incidentă doar când se constată săvârșirea unei infracțiuni, ceea

ce nu este cazul în speță, având în vedere că magistratul a dispus trimiterea

în judecată în baza probelor cauzei și dispozițiilor legale, soluția sa fiind

confirmată de instanțe, printr-o hotărâre definitivă în executarea căreia

acesta se află în prezent.

Nemulțumirea

petentului - constând în neefectuarea unei expertize psihiatrice în cursul

urmăririi penale este nejustificată în raport de dispozițiile art. 117 C. proc.

pen., de starea psihică a inculpatului care nu avea îndoieli - la acel moment -

precum și de starea de fapt rezultată din probele și încadrarea juridică

reținută.

Desigur, în contextul

unui proces penal care s-a desfășurat în timp și în mai multe faze procesuale,

petentul, în calitate de inculpat, avea posibilitatea să solicite, printre

probele în apărarea și efectuarea unei expertize psihiatrice, probă ce trebuia

justificată în raport de acte medicale preexistente sau de starea de sănătate

psihică la acel moment.

În aceste condiții,

nemulțumirea petentului nu poate constitui, în sensul legii penale, o infracțiune,

sens în care, există evident un caz de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale, prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., așa cum corect, a

reținut procurorul de caz și prima instanță, care a menținut ca legală și

temeinică soluția de neînceperea urmăririi penale, dispusă de acesta.

Drept urmare, critica

este nefondată pentru totalitatea considerentelor expuse și cum nu s-au

constatat nici alte motive de casare, în temeiul art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petent se va respinge, cu obligarea

sa la plata cheltuielilor judiciare statului, potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul C.F. împotriva Sentinței penale nr.

170 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 septembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4203/2010
Asupra recursului de față; Prin Sentința penală nr. 249 din 7 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul C.F. î
ÎCCJ 2010-06-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2533/2010
at la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă inculpatului I.L.A., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu 6 mai 2010 și până la 3 iunie 2010, inclusiv. În urma pronunțării acestei soluții, inculpatul a for
ÎCCJ 2010-08-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2908/2010
ă, existând temerea că se va sustrage procesului penal. Față de considerentele prezentate anterior, instanța de apel a apreciat că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, sens în care, în
ÎCCJ 2010-08-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2909/2010
existând temerea că se va sustrage procesului penal. Față de considerentele prezentate anterior, instanța de apel a apreciat că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, sens în care, în tem
ÎCCJ 2012-03-19
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 97/2012
inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 10 aprilie 2010 până la 8 mai 2010, inclusiv, emițându-se mandatul de arestare preventivă din 10 aprilie 2010. Împotriva încheierii sus-menționate a declarat recurs inculpatul C.
Sursă