ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4203/2010

Asupra recursului de față; Prin Sentința penală nr. 249 din 7 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul C.F. împotriva Rezoluției nr. 621/II-2/2010 din 12 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că petiționarul C.F. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 563/P/1999 din 11 ianuarie 2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, apoi judecat și condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat la o pedeapsă de 21 ani închisoare, prin Sentința penală nr. 55 din 21 martie 2000 pronunțată de Tribunalul Teleorman rămasă definitivă prin Decizia nr. 4031 din 19 octombrie 2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pedeapsă în executarea căreia se află în prezent.

Prin Rezoluția nr. 2244/P/2009 din 23 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul N.E.T. (procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, care a instrumentat urmărirea penală în Dosarul nr. 563/P/1999) sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptele reclamate nu există. Această rezoluție a fost atacată cu plângere formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen. de către petentul C.F., care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluția nr. 621/II-2/2010 din data de 12 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în considerente reținându-se că în mod corect s-a apreciat de către procuror că efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice a inculpatului nu era obligatorie în raport de dispozițiile art. 117 alin. (1) C. proc.

pen. și fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.F. Din examinarea Sentinței penale nr. 170 din 08 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul penal nr. 4182/2/2010 (1219/2010) rezultă că această instanță s-a pronunțat anterior cu privire la rezoluțiile atacate în prezenta cauză, soluția Curții fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin introducerea art. 278 1 C. proc. pen., s-a prevăzut posibilitatea ca o instanță de judecată să exercite un control, la solicitarea persoanei interesate, a soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată. Odată însă ce s-a exercitat această cale de atac, s-a epuizat posibilitatea legală a atacării din nou a aceluiași act al procurorului în fața instanței.

În această situație sancțiunea care intervine este inadmisibilitatea. Împotriva acestei sentințe s-a înregistrat la Curtea de Apel București un recurs formulat de C.F., recurs ce a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în data de 27 septembrie 2010. În ședința publică din 24 noiembrie 2010, prezent personal în instanță, petiționarul C.F. a învederat Înaltei Curți că nu a declarat recurs în cauză. Prezentându-i-se cererea de recurs înregistrată în dosar, petiționarul a declarat că semnătura de pe acel înscris nu îi aparține. În aceste condiții, constatând că petiționarul nu a declarat recurs în cauză, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză ca inadmisibil, fiind formulat de o altă persoană decât petiționarul, ce nu avea calitate în dosar.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva Sentinței penale nr. 249F din 7 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, constatând că a fost formulat de o persoană fără calitate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2010. Procesat de GGC - NN