ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3512/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 295 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, în dosarul nr. 14680/54/2006, au fost admise apelurile declarate de pârâta-reclamantă SC S. SRL Slatina și de reclamantul - pârât B.C.F. împotriva sentinței nr. 614 din 11 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 2140/2005. A fost schimbată în parte sentința nr. 614 din 11 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Olt, în sensul că a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de B.M., ca fiind prescrisă, A fost respins apelul intervenientei. Au fost constatate drepturile reclamantului - pârât B.C.F.

ca fiind de 20989,7185 lei, din care 20780,3110 lei reprezentând drepturi din patrimoniul net, iar 209,4075 lei reprezintă dividende la data de 17 iulie 2003. S-a constatat că obligațiile reclamantului pârât B.C.F. către pârâta - reclamantă SC S. SRL Slatina erau, la aceeași dată, de 5195,7754 lei. Au fost compensate drepturile cuvenite cu obligațiile datorate, fiind obligată pârâta - reclamantă SC S. SRL Slatina la plata sumei de 15793,9431 lei, reactualizată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. S-a luat act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată. Decizia Curții de Apel Craiova a rămas irevocabilă, ÎCCJ, prin decizia nr. 1040 din 16 martie 2010, respingând recursul reclamantului B.C.

si intervenientei B.M. ca nefondat și constatând nulitatea recursului declarat de pârâta SC S. SRL. Prin cererea formulată la data de 25.11.2010, întemeiată pe dispoz. art. 281 1 C. proc. civ., petentul B.C.F. a solicitat lămuriri cu privire la aplicarea dispozitivului deciziei nr. 295 din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova și îndreptarea erorii materiale în legătură cu susținerea privind cheltuielile de judecată. În fapt, a arătat că decizia a fost învestită cu formulă executorie, se află în executare la Biroul executorului judecătoresc V.C., iar executarea este împiedicată de faptul că în hotărâre nu s-a precizat pentru ce perioadă se reactualizează suma cu rata inflației.

În argumentarea cererii, petentul a precizat că reactualizarea se impune a fi efectuată de la data excluderii sale din societate, respectiv începând cu data de 07 martie 2003, la zi, avându-se în vedere și dobânda legală, urmare a faptului că, pe de o parte, suma ce i se cuvenea la data excluderii a fost utilizată de intimată, care a obținut profit, iar pe de altă parte, prin neachitarea sumei la data respectivă, petentul a fost pus în imposibilitate de a investi banii și de a obține, la rândul său, profit. A învederat că excluderea sa din societate s-a dispus prin sentința nr. 315 din 07 martie 2003 a Tribunalului Olt, devenită irevocabilă prin decizia nr. 1180 din 04 iulie 2003 a Curții de Apel Craiova.

În privința cheltuielilor de judecată, a susținut că s-a consemnat greșit că nu au fost solicitate, deși atât prin acțiunea introductivă, cât și prin concluziile depuse cu ocazia susținerii apelului a solicitat obligarea părții adverse la achitarea acestora. La data de 20 aprilie 2011, petentul a modificat temeiul juridic al petitului privind lămurirea dispozitivului, precizând că înțelege să-și întemeieze acest capăt al cererii pe art. 399 și art. 400 C. proc. civ. Referitor la celălalt petit al cererii, a învederat că și acesta poate fi soluționat în cadrul contestației la executare. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 59 din 20 aprilie 2011, a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul B.C.F.

și a respins ca tardivă cererea de completare a hotărârii. În fundamentarea acestei decizii instanța de apel a reținut cu privire la primul petit întemeiat pe art. 399 C. proc. civ. că, în condițiile în care determinarea sumei cuvenite contestatorului s-a realizat în condițiile art. 224 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în speță sunt incidente, sub aspectul analizării sumei datorate, dispozițiile art. 371 2 alin. (3) C. proc. civ. În ceea ce privește al doilea petit al cererii, întemeiat pe art. 281 2 C. proc. civ., instanța a reținut nerespectarea de către contestator a termenului de 15 zile prevăzut de legiuitor și reglementat în art. 301 C. proc. civ. pentru promovarea unei atare cereri.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul B.C.F. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul că reactualizarea datoriei prin indexare cu rata inflației să se facă începând cu data excluderii, respectiv 7 martie 2003 și până la efectuarea plății, împreună cu dobânda legală bancară, casarea deciziei cu trimiterea cererii pentru plata cheltuielilor de judecată, la aceeași instanță, pentru continuarea judecății. Recurentul contestator își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și vizează, în esență, următoarele aspecte: - în ceea ce privește actualizarea sumei datorate, instanța învestită cu judecarea contestației la executare trebuia să ia în considerare, pentru situația prevăzută de art. 224 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, perioada cuprinsă între data excluderii din societate și data plății efective a sumei cuprinse în titlu; - lăsarea problemei actualizării pe seama executorului judecătoresc ar însemna, în opinia recurentului, ca acesta să opereze reactualizarea creanței cu rata inflației de la data rămânerii definitive a deciziei, ceea ce ar priva recurentul de dreptul de indexare pe perioada 17 iulie 2003 – 16 martie 2010 și i-ar diminua dreptul din patrimoniul societății cu o sumă considerabilă de bani, din culpa debitoarei.

Conchide recurentul – contestator, sub aspectul soluției primului petit al cererii, că soluția este nelegală prin încălcarea art. 399 alin. (1) C. proc. civ. și art. 244 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale întrucât instanța învestită nu a lămurit întinderea și înțelesul titlului executor, nearătând că actualizarea creanței trebuia făcută de la data excluderii sale din societate și până la plata efectivă a respectivei creanțe. Recurentul – contestator critică decizia atacată și din perspectiva soluției pronunțate cu privire la cel de-al doilea petit, apreciind că soluția ce se impunea era aceea de disjungere a capătului de cerere privind obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată și nu aceea de respingere a acestuia ca tardivă, recurentul admițând că a făcut o eroare de încadrare a acestui din urmă petit.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Examinând titlul executoriu ce face obiectul executării contestate de recurent se reține că acesta este pronunțat, sub raportul stabilirii obligației de plată, în condițiile art. 224 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale și cuprinde suficiente elemente de determinare la care executorul judecătoresc se poate raporta în faza executării cu privire la actualizarea creanței, în aplicarea art. 371 2 alin. (3) C. proc. civ. Incidența în speță a art. 371 2 C. proc. civ. este efectul limitelor învestirii instanței trasate de recurentul – contestator prin precizarea temeiului juridic al cererii sale, respectiv art. 399, art. 400 C. proc.

civ. Așadar, se reține că instanța învestită cu soluționarea contestației la executare a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 399 și art. 224 din Legea nr. 31/1990, în respectarea limitelor cu care a fost învestită de parte. Decizia recurată este legală și sub aspectul soluției pronunțate și asupra petitului privind cheltuielile de judecată, dat fiind faptul că în aplicarea art. 281 2 C. proc. civ. - temei indicat de contestator - termenul în care se poate cere completarea hotărârii este același cu cel în care se poate declara apel sau recurs, respectiv 15 zile de la pronunțare. Și sub acest aspect decizia recurată este la adăpost de orice critici, în speță nefiind întrunite cerințele legale privind disjungerea.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., constatând legalitatea deciziei recurate din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul B.C.F. împotriva deciziei nr. 59 din 20 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2011.