ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3512/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 295

din 27 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială,

în dosarul nr. 14680/54/2006, au fost admise apelurile declarate de pârâta-reclamantă

SC S. SRL Slatina și de reclamantul - pârât B.C.F. împotriva sentinței nr. 614

din 11 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 2140/2005.

A fost schimbată în parte sentința nr. 614 din 11 octombrie 2006, pronunțată de

Tribunalul Olt, în sensul că a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu

formulată de B.M., ca fiind prescrisă, A fost respins apelul intervenientei. Au

fost constatate drepturile reclamantului - pârât B.C.F. ca fiind de 20989,7185

lei, din care 20780,3110 lei reprezentând drepturi din patrimoniul net, iar

209,4075 lei reprezintă dividende la data de 17 iulie 2003. S-a constatat că

obligațiile reclamantului pârât B.C.F. către pârâta - reclamantă SC S. SRL

Slatina erau, la aceeași dată, de 5195,7754 lei. Au fost compensate drepturile

cuvenite cu obligațiile datorate, fiind obligată pârâta - reclamantă SC S. SRL

Slatina la plata sumei de 15793,9431 lei, reactualizată. Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței. S-a luat act că părțile nu solicită

cheltuieli de judecată.

Decizia Curții de

Apel Craiova a rămas irevocabilă, ÎCCJ, prin decizia nr. 1040 din 16 martie 2010,

respingând recursul reclamantului B.C. si intervenientei B.M. ca nefondat și

constatând nulitatea recursului declarat de pârâta SC S. SRL.

Prin cererea

formulată la data de 25.11.2010, întemeiată pe dispoz. art. 281

1

C.

proc. civ., petentul B.C.F. a solicitat lămuriri cu privire la aplicarea

dispozitivului deciziei nr. 295 din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova și îndreptarea erorii materiale în legătură cu susținerea privind

cheltuielile de judecată.

În fapt, a arătat că

decizia a fost învestită cu formulă executorie, se află în executare la Biroul executorului judecătoresc V.C., iar executarea este împiedicată de faptul că în

hotărâre nu s-a precizat pentru ce perioadă se reactualizează suma cu rata

inflației.

În argumentarea

cererii, petentul a precizat că reactualizarea se impune a fi efectuată de la

data excluderii sale din societate, respectiv începând cu data de 07 martie 2003,

la zi, avându-se în vedere și dobânda legală, urmare a faptului că, pe de o

parte, suma ce i se cuvenea la data excluderii a fost utilizată de intimată,

care a obținut profit, iar pe de altă parte, prin neachitarea sumei la data

respectivă, petentul a fost pus în imposibilitate de a investi banii și de a

obține, la rândul său, profit. A învederat că excluderea sa din societate s-a

dispus prin sentința nr. 315 din 07 martie 2003 a Tribunalului Olt, devenită

irevocabilă prin decizia nr. 1180 din 04 iulie 2003 a Curții de Apel Craiova.

În privința

cheltuielilor de judecată, a susținut că s-a consemnat greșit că nu au fost solicitate,

deși atât prin acțiunea introductivă, cât și prin concluziile depuse cu ocazia

susținerii apelului a solicitat obligarea părții adverse la achitarea acestora.

La data de 20 aprilie

2011, petentul a modificat temeiul juridic al petitului privind lămurirea

dispozitivului, precizând că înțelege să-și întemeieze acest capăt al cererii

pe art. 399 și art. 400 C. proc. civ.

Referitor la celălalt

petit al cererii, a învederat că și acesta poate fi soluționat în cadrul

contestației la executare.

Curtea de Apel

Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 59 din 20 aprilie 2011, a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul B.C.F. și a respins

ca tardivă cererea de completare a hotărârii.

În fundamentarea

acestei decizii instanța de apel a reținut cu privire la primul petit întemeiat

pe art. 399 C. proc. civ. că, în condițiile în care determinarea sumei cuvenite

contestatorului s-a realizat în condițiile art. 224 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, în speță sunt incidente, sub aspectul

analizării sumei datorate, dispozițiile art. 371

2

alin. (3) C. proc.

civ.

În ceea ce privește

al doilea petit al cererii, întemeiat pe art. 281

2

C. proc. civ.,

instanța a reținut nerespectarea de către contestator a termenului de 15 zile

prevăzut de legiuitor și reglementat în art. 301 C. proc. civ. pentru

promovarea unei atare cereri.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs contestatorul B.C.F. solicitând admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate în sensul că reactualizarea datoriei prin

indexare cu rata inflației să se facă începând cu data excluderii, respectiv 7

martie 2003 și până la efectuarea plății, împreună cu dobânda legală bancară,

casarea deciziei cu trimiterea cererii pentru plata cheltuielilor de judecată,

la aceeași instanță, pentru continuarea judecății.

Recurentul

contestator își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vizează, în esență, următoarele aspecte:

- în ceea ce privește

actualizarea sumei datorate, instanța învestită cu judecarea contestației la

executare trebuia să ia în considerare, pentru situația prevăzută de art. 224

din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, perioada cuprinsă între

data excluderii din societate și data plății efective a sumei cuprinse în

titlu;

- lăsarea problemei

actualizării pe seama executorului judecătoresc ar însemna, în opinia

recurentului, ca acesta să opereze reactualizarea creanței cu rata inflației de

la data rămânerii definitive a deciziei, ceea ce ar priva recurentul de dreptul

de indexare pe perioada 17 iulie 2003 – 16 martie 2010 și i-ar diminua dreptul

din patrimoniul societății cu o sumă considerabilă de bani, din culpa

debitoarei.

Conchide recurentul –

contestator, sub aspectul soluției primului petit al cererii, că soluția este

nelegală prin încălcarea art. 399 alin. (1) C. proc. civ. și art. 244 alin. (1)

din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale întrucât instanța

învestită nu a lămurit întinderea și înțelesul titlului executor, nearătând că

actualizarea creanței trebuia făcută de la data excluderii sale din societate și

până la plata efectivă a respectivei creanțe.

Recurentul –

contestator critică decizia atacată și din perspectiva soluției pronunțate cu

privire la cel de-al doilea petit, apreciind că soluția ce se impunea era aceea

de disjungere a capătului de cerere privind obligarea debitoarei la plata

cheltuielilor de judecată și nu aceea de respingere a acestuia ca tardivă,

recurentul admițând că a făcut o eroare de încadrare a acestui din urmă petit.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Examinând titlul

executoriu ce face obiectul executării contestate de recurent se reține că

acesta este pronunțat, sub raportul stabilirii obligației de plată, în condițiile

art. 224 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale și cuprinde

suficiente elemente de determinare la care executorul judecătoresc se poate

raporta în faza executării cu privire la actualizarea creanței, în aplicarea

art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ.

Incidența în speță a

art. 371

2

C. proc. civ. este efectul limitelor învestirii instanței

trasate de recurentul – contestator prin precizarea temeiului juridic al

cererii sale, respectiv art. 399, art. 400 C. proc. civ.

Așadar, se reține că

instanța învestită cu soluționarea contestației la executare a făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor art. 399 și art. 224 din Legea nr. 31/1990, în

respectarea limitelor cu care a fost învestită de parte.

Decizia recurată este

legală și sub aspectul soluției pronunțate și asupra petitului privind

cheltuielile de judecată, dat fiind faptul că în aplicarea art. 281

2

C. proc. civ. - temei indicat de contestator - termenul în care se poate cere

completarea hotărârii este același cu cel în care se poate declara apel sau

recurs, respectiv 15 zile de la pronunțare.

Și sub acest aspect

decizia recurată este la adăpost de orice critici, în speță nefiind întrunite

cerințele legale privind disjungerea.

În considerarea celor

ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., constatând

legalitatea deciziei recurate din perspectiva criticilor formulate, va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurentul B.C.F. împotriva deciziei nr. 59 din 20 aprilie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2011.