ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 478/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 478/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Slatina la data de 28 noiembrie 2006, reclamantul I.I. a chemat în judecată pe pârâta SC I.P.S.N.C., prin administrator I.G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta să-i plătească suma totală de 54.000 lei, reprezentând dividende aferente anilor 2003-2004, actualizate cu rata inflației, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 3370 din 5 iunie 2007, Judecătoria Slatina a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 15798 lei, dividende aferente anului 2004 și 12183,95 lei, dobânzi, cu cheltuieli de judecată. Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis de Tribunalul Olt (decizia nr. 113 din 25 octombrie 2007). S-a casat hotărârea atacată și reținând cauza spre rejudecare, prin decizia nr. 30 din 13 martie 2008 s-a admis în parte acțiunea reclamantului I.I.
și a fost obligată pârâta la plata sumei de 3678,133 lei dividende și dobânzi, cu 2300 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii, pârâta SC I.P.S.N.C. Slatina a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 2 și art. 322 pct. 7 C. proc. civ., înregistrată la Tribunalul Olt. Cu decizia nr. 46 din 17 aprilie 2008, Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, a declinat competența soluționării cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel Craiova. S-a reținut că, excepția petentului în sensul că soluționarea cererii de revizuire revine Curții de Apel Craiova este întemeiată. Aceasta întrucât art. 323 alin. (2) C. proc. civ., prevede că în situația în care cererea de revizuire se întemeiază pe art. 322 pct. 7 C. proc.
civ., soluționarea revine instanței mai mare în grad față de instanțele ce au pronunțat hotărâri potrivnice. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 580 din 1 iunie 2008, a dispus disjungerea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și a declinat soluționarea la Tribunalul Olt. Constatând ivit conflict negativ de competență a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Prin aceeași hotărâre, s-a pronunțat asupra cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul respingerii acesteia. Împotriva acestei decizii, SC I.P.S.N.C. Slatina a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 3, 6, 8 și 9 C. proc.
civ. formulând următoarele critici: - Judecătoria Slatina și Tribunalul Olt au judecat o cauză cu depășirea atributelor puterii judecătorești, întrucât acordarea și stabilirea dividendelor nu este de competența instanței ci a Adunării Generale a asociaților - hotărârea Tribunalului cuprinde motive contradictorii - a fost interpretat greșit actul dedus judecății, hotărârile pronunțate fiind lipsite de temei legal și cu aplicarea greșită a legii Recursul este nefondat și urmează să fie respins pentru următoarele motive: Prin decizia atacată, Curtea de Apel Craiova a respins întemeiat cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În adevăr hotărârile invocate, sentința Judecătoriei Slatina nr. 3370 din 5 iunie 2007, a soluționat cauza în fond iar decizia Tribunalului Olt nr. 30 din 13 martie 2008 a soluționat recursul declarat împotriva hotărârii primei instanțe.
Nu există deci contrarietate între aceste hotărâri și nici cu sentința Judecătoriei Slatina nr. 462 din 19 septembrie 2006 prin care s-a respins cererea de admitere a unei ordonanțe privind somația de plată pentru dividendele în cauză. Criticile recurentei nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu se arată în ce a constat nelegalitatea hotărârii în ce privește soluționarea cererii de revizuire, pct. 7 din art. 322 C. proc. civ. Se invocă motive străine cererii de revizuire și anume, probleme ce privesc fondul pricinii (competența stabilirii dividendelor, motive contradictorii în motivarea hotărârilor de fond și apel). În ce privește cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 2 C. proc.
civ., întemeiat Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 580 din 11 iunie 2008 a dispus disjungerea acesteia și a trimis-o Tribunalului Olt spre competentă soluționare. În adevăr, potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere. În speță, cererea de revizuire s-a referit la decizia Tribunalului Olt nr. 30 din 13 martie 2008, prin care s-a soluționat fondul pricinii, astfel că greșit această instanță a considerat că competența soluționării revenea Curții de Apel. Potrivit art. 22 alin. (2) și (3) C. proc. civ. Curtea de apel este competentă să soluționeze conflictul între o judecătorie și un tribunal, cazul în speță.
Înalta Curte de Casație și Justiție este competentă să judece conflictele negative, în cazul în care, cele două instanțe în conflict nu se găsesc în circumscripția aceleași curți de apel. Rezultă că nu suntem în prezența unui conflict negativ de competență, ci, așa cum a decis Curtea de Apel Craiova, competența soluționării cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revine Tribunalului Olt. Față de cele de mai sus, recursul revizuentei urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienta SC I.P.S.N.C. Slatina împotriva deciziei nr. 580 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.