ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 403/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 833 din 26 mai 2003, Judecătoria Buzău a respins cererea de contestație formulată de contestatorul B.P. S-a reținut că, prin sentința penală nr. 470 din 17 martie 2003 a Judecătoriei Buzău pronunțată în dosarul nr. 17/2003, având ca obiect contestație în anularea sentinței penale nr. 2505/02, s-a dispus respingerea cererii, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., hotărârea nefiind definitivă. Astfel, instanța a reținut din cuprinsul hotărârii ca și sentința penală nr. 2018 din 7 octombrie 2002 a Judecătoriei Buzău prin care contestatorul B.P.

fusese condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, a făcut obiectul unei contestații în anulare, respinsă prin sentința penală nr. 2505 din 22 noiembrie 2002 a acestei instanței, supuse, de asemenea, unei contestații în anulare care a fost respinsă prin sentința nr. 470 din 17 martie 2003. Față de incoerența în formularea cererii de către contestator, instanța a reținut din referatul atașat la dosar de compartimentul Arhivă, că hotărârea judecătorească în prezent nu este definitivă, astfel încât s-a apreciat că dispozițiile art. 386 C. proc. pen., privind contestația în anulare nu sunt aplicabile, întrucât cazurile prevăzute de literele a-d vizează doar sentințe penale definitive. Apreciindu-se că în mod greșit prezenta cerere a fost calificată ca o contestație în anulare, instanța verificând-o sub aspectul unei contestații la executare, a constatat că nici în această situație, cazurile prevăzute la literele a-d din art. 461 C. proc.

pen., nu sunt întrunite. Astfel, potrivit lit. a) din art. 461 C. proc. pen., hotărârea penală care nu este definitivă nu s-a pus în executare și implicit cazurile prevăzute de lit. b) și c) nu sunt aplicabile, iar cazul prevăzut la lit. d) nu este oportun, sentința supusă verificării fiind calificată deja ca o contestație în anulare. Tribunalul Buzău, prin decizia penală nr. 254 din 10 iunie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de B.P. împotriva sentinței penale nr. 833 din 26 mai 2003 a Judecătoriei Buzău. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 930 din 9 septembrie 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii B.P. și B.M. Împotriva acestei decizii, contestatorii au declarat recursuri, solicitând admiterea și trimiterea dosarului spre rejudecare.

Recursurile sunt inadmisibile. Potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală, căile ordinare de atac prevăzute de legiuitor sunt apelul și recursul. În speță, se constată faptul că contestatorii au uzat de acestea, astfel încât în prezent ne aflăm într-un recurs la recurs, cale de atac neprevăzută de legea penală. Potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (1) lit. c) și e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs sentințele pronunțate, ca instanțe de fond, de curțile de apel și Curtea Militară de Apel, precum și deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

În speță, decizia atacată nu a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești ca instanță de fond și nici ca instanță de apel, ci ca instanță de recurs, hotărârea sus-menționată fiind definitivă. Așadar, nefiind prevăzută de lege calea recursului împotriva unor astfel de decizii, recursurile declarate de contestatori sunt inadmisibile, urmând a se respinge ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. și a-i obliga pe recurenți la plata sumei de câte 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petiționarii B.P. și B.M. împotriva deciziei penale nr. 930 din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurenți să plătească statului suma de câte 400.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2005.