ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2264/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Pe data de 11 iulie 2003,

contestatorul condamnat A.G.C., s-a adresat Judecătoriei sectorului 4 București

și a formulat o contestație la executare privind sentința penală nr. 205 din 18

octombrie 2002 a Tribunalului Buzău, solicitând instanței că prin hotărârea ce

se va pronunța să se constate că pentru pedeapsa de 10 ani închisoare la care a

fost condamnat, Penitenciarul București nu are nici un document legal în baza

căruia să-l dețină, în sensul că mandatul de arestare a fost emis ilegal de

procuror care, potrivit art. 5 al C.E.D.O. nu are dreptul să aresteze.

A mai arătat

contestatorul-condamnat că mandatul de arestare nu a mai fost prelungit din 30

în 30 de zile și că sentința nedefinitivă a Tribunalului Buzău este dată, cu

rea-credință, pe baza unor probe false.

Prin sentința penală nr.

2772 din 10 noiembrie 2003, Judecătoria sector 4 București a respins, ca

nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul-condamnat, cu

motivarea că, până la acea dată nu s-a emis mandat de executare a pedepsei

închisorii, întrucât sentința prin care a fost condamnat nu era definitivă.

Împotriva acestei hotărâri

contestatorul a declarat apel, care, prin decizia penală nr. 201/ A din 11

februarie 2004, a fost admis, și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare

la instanța competentă, respectiv, Tribunalul București.

Prin sentința penală nr. 988

din 10 august 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca

inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul A.G.C.,

întrucât nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 461 C.

proc. pen.

Nemulțumit de hotărârea

instanței de fond, contestatorul-condamnat a declarat apel, susținând că este

arestat nelegal, deoarece în cauză nu există mandate de arestare emise de

procuror sau de către instanța de judecată.

Motivând că sentința penală

nr. 205/2002 a Tribunalului Buzău nu este definitivă și că potrivit art. 461 C.

proc. pen., o contestație la executare se poate formula numai împotriva unei

hotărâri de condamnare definitivă, Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, prin decizia penală nr. 710/ A din 28 septembrie 2004, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de contestator.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs contestatorul-condamnat, reiterând motivele de nelegalitate și

netemeinicie.

Verificând hotărârile

atacate în raport de criticile invocate cât și din oficiu, în limitele

prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul este fondat pentru motivele ce vor fi arătate mai jos.

Potrivit art. 371 alin. (2) C.

proc. pen., și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate

aspectele de fapt și de drept.

În virtutea efectului

devolutiv al apelului Curtea de Apel București, secția a II-a penală, trebuia

să verifice dacă sentința penală nr. 205 din 18 octombrie 2002 a Tribunalului

Buzău nu a rămas definitivă între timp și dacă acest lucru s-a întâmplat,

trebuia să soluționeze fondul cauzei.

Așa cum rezultă din adresa

nr. 695 din 30 martie 2005 a Tribunalului Buzău, sentința penală nr. 205 din 18

octombrie 2002 a rămas definitivă prin decizia penală nr. 4416 din 8 septembrie

2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr.

2409/2003, deci înainte de data de 28 septembrie 2004 când curtea de apel a

soluționat apelul.

Drept urmare, se va admite

recursul contestatorului-condamnat și în temeiul art. 385

15

pct. 2

lit. c), se va casa decizia penală atacată și se va dispune trimiterea cauzei

spre rejudecare la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pentru a

rezolva fondul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de contestatorul-condamnat A.C.G. împotriva deciziei penale

nr. 710 din 28 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală.

Casează decizia penală

atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Suma de 200.000 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul

contestator, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 aprilie 2005.