ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 407/2005

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Petiționarii T.V. și T.M. au

formulat plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare împotriva

numiților S.V. și Șt.R., pentru infracțiunile prevăzute de art. 289, art. 291

C. pen. și art. 266 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Petenții au susținut că, în

timp ce se aflau în curs de judecată la Tribunalul Satu Mare, dosar 3337/1997,

pentru excluderea lor din SC S.P.C. Satu Mare, împotriva prevederilor art. 8

din statutul societății, conform cărora capitalul social poate fi majorat sau

redus pe baza deciziei adunării generale a asociaților, la data de 9 iunie,

numiții S.V. și Șt.R. s-au prezentat la biroul notarului public D.R., cu un act

adițional prin care au hotărât majorarea capitalului social, fără acordul

petenților, cu specificarea „în lipsa asociaților T.V. și T.M. care au

solicitat Tribunalului Satu Mare în dosarul nr. 3337/1997 să se constate

retragerea lor din societate”.

Actul adițional a fost

autentificat sub nr. 1871 din 29 iunie 1999, de către notarul public D.R., cu

încălcarea prevederilor art. 8 din statutul societății.

Actul autentificat a fost

depus la Registrul Comerțului din Satu Mare, notificându-se că pârâții au

devenit acționari majoritari.

S-a susținut că, prin

această manoperă, s-au diminuat procentele părților sociale.

Parchetul de pe lângă

Judecătoria Satu Mare, prin rezoluția din 25 august 2003, a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Oradea.

Se motivează că în cauză

există indicii că notarul public D.R., care a autentificat actul adițional, a

săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen., astfel în cauză competența de soluționare a

plângerii revine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Prin rezoluția din 16

decembrie 2003, un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea,

a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.R., notar public, pentru

infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. și de S.V. și Șt.R.,

pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen. și art. 266

alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Se motivează, în esență, că

majorarea capitalului societății era obligatorie, petiționarii și-au manifestat

voința de a ieși din societate, faptele reclamate nu au fost săvârșite cu intenția

de a frauda, iar actul adițional nu este fals, el exprimând realitatea.

De asemenea, nu poate fi

considerată falsă și abuzivă autentificarea actului de către notarul public,

pentru că acesta a atestat ceea ce părțile i-au prezentat.

În fine, se mai arată că

actele premergătoare nu au confirmat nici existența infracțiunii prevăzută de

art. 266 din Legea nr. 31/1990.

Împotriva rezoluției din 16

decembrie 2003, petenții T.V. și T.M. au făcut plângere, în baza art. 278 C.

proc. pen., considerând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând tragerea la

răspundere penală a persoanelor reclamate.

Prin rezoluția din 23

ianuarie 2004, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Oradea a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenții T.V. și

T.M., motivând că rezoluția din 16 decembrie 2003 este legală și temeinică.

După respingerea plângerii

făcute conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale, petenții au formulat plângere conform art. 278

1

C. proc. pen., la Curtea de Apel Oradea, solicitând desființarea rezoluției

atacate și trimiterea cauzei procurorului, în vederea începerii urmăririi

penale față de persoanele reclamate pentru infracțiunile imputate.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința penală

nr. 8/ P din 25 noiembrie 2004, a respins plângerea, ca neîntemeiată,

menținând, în întregime, rezoluția din 16 decembrie 2003 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Oradea.

Petenții au fost obligați să

plătească statului, câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

S-a respins cererea

formulată de intimații S.V. și Șt.R., pentru obligarea petenților la plata

cheltuielilor judiciare.

Se motivează că prevederile

legale în vigoare la acea dată, impuneau majorarea capitalului social până la

concurența unui capital minim de 2.000.000 lei, sub sancțiunea desființării

societății, în caz de neconfirmare.

Petenții nu au făcut însă

nici un demers pentru majorarea capitalului social, întrucât solicitaseră

retragerea lor din societate, care făcea obiectul dosarului nr. 3337/1997 al

Tribunalului Satu Mare.

Actul adițional autentificat

de notarul public D.R., a prevăzut doar majorarea capitalului social cu suma de

2.500.000 lei, de către asociații S.V. și Șt.R., cu mențiunea că aceasta s-a

făcut în lipsa petiționarilor care au solicitat tribunalului să se constate

retragerea lor din societate.

În raport de aceste

considerente s-a concluzionat că faptele reclamate nu au fost săvârșite cu

intenția de a frauda, iar actul adițional nu este fals, el exprimând

realitatea.

Oricum, actul adițional nu

este de natură singur să aibă consecințe juridice, legea prevăzând procedura

încuviințării înscrierii mențiunilor la oficiul registrului comerțului, prin

încheierea dată de un judecător.

Împotriva sentinței au

declarat recurs petenții T.V. și T.M., criticând-o ca netemeinică și nelegală,

susținând, în esență, că majorarea capitalului societății fără acordul lor, s-a

făcut cu scopul ca cei reclamați să preia controlul societății și să o

fraudeze, prejudiciind pe petenți. Se solicită casarea sentinței, desființarea

rezoluției procurorului și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea

urmăririi penale.

Recursul este nefondat.

Din examinarea dosarului

cauzei se constată că actele premergătoare efectuate în cauză oferă datele

necesare în baza cărora s-au soluționat plângerile de către procuror și de

către prima instanță.

S-a reținut corect că, deși

majorarea capitalului social era obligatorie sub sancțiunea desființării

societății, petenții T.V. și T.M. nu au făcut nici un demers în această

privință, căci solicitaseră retragerea lor din societatea respectivă.

Actul adițional întocmit la

notariat nu este fals, el exprimând realitatea și nu rezultă că a fost redactat

cu intenția de a frauda pe petenți.

Deci, sentința recurată este

legală și temeinică și nu se constată nici un motiv care să ducă la admiterea

recursurilor.

În consecință, urmează ca,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge

recursurile declarate de petenți, ca nefondate, și a-i obliga pe recurenți să plătească

statului câte 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Petenții nu vor fi obligați

la plata cheltuielilor judiciare către intimați, în lipsa actelor justificative

sub acest aspect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de petiționarii T.V. și T.M. împotriva

sentinței penale nr. 8/ P din 25 martie 2004 a Curții de Apel Oradea.

Obligă pe recurenți să

plătească statului suma de câte 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 ianuarie 2005.