ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2362/2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2362/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia nr. 1589 din 27 aprilie 1999, pronunțată

de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, la sfârșitul unui prim ciclu

procesual, s-a admis recursul declarat de reclamanții P.A., O.E. și J.N., și,

ca urmare, s-a casat decizia nr. 201/A-C din 21 aprilie 1998 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, cu trimiterea cauzei

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului formulat de cei trei reclamanți,

împotriva sentinței nr. 1925 din 24 octombrie 1997 a Tribunalului Vâlcea (dosar

nr. 4043/1997 al Curții de Apel Pitești).

Pentru a hotărî astfel, instanța supremă, a reținut,

în esență, că, bine Tribunalul Vâlcea a admis, față de dispozițiile art. 2 pct.

1 lit. a) C. proc. civ., și ținând cont de obiectul litigiului, excepția de

necompetență materială a soluționării pricinii în primă instanță de către

Judecătoria Râmnicu Vâlcea, și, ca urmare, a desființat sentința nr. 5938 din 9

iunie 1994, cu reținerea cauzei spre rejudecare.

Pe cale de consecință, în mod greșit, Curtea de Apel

Pitești a considerat, prin decizia atacată (nr. 201/1998) că Tribunalul Vâlcea

nu ar fi fost sesizat cu soluționarea în fond a cauzei și a desființat sentința

nr. 1925/1997, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la același tribunal, în

loc să pășească la soluționarea în fond a cauzei, adică să examineze motivele

de apel prin care s-a criticat sentința, atât sub aspectul respingerii acțiunii

principale, cât și sub acela al admiterii în parte a cererii reconvenționale.

Primind dosarul, Curtea de Apel Pitești a dispus, în

rejudecare, completarea probelor, constând în refacerea expertizei efectuate la

fond de către un colectiv format din 3 experți, care au răspuns și la

numeroasele obiecțiuni formulate de părți la raportul de expertiză contabilă,

fără a-și modifica, însă, concluziile inițiale.

Coroborând probele, care au fost administrate în

cauză, cu constatările și concluziile expertizei din raportul refăcut, Curtea

de Apel Pitești, prin decizia nr. 447/A-C din 11 septembrie 2000, (dosar nr.

2662/1999) a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții P.A., O.E. și

J.N., împotriva sentinței civile nr. 1925 din 24 octombrie 1997, pronunțată de

Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 1644/1996, prin care s-a respins acțiunea

principală formulată de cei trei reclamanți pentru excluderea pârâților N.I. și

C.M. din SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea și s-a admis în parte cererea

reconvențională introdusă de pârâtul N.I., cu consecința excluderii din

societatea menționată a reclamanților O.E. și J.N.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs,

reclamanții P.A., O.E. și J.N., precum și pârâta SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea.

Reclamanții O.E. și J.N., care au motivat separat

cererea lor de cea formulată de reclamantul P.A., susțin, în esență, că

hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.) arătând că, urmare actului adițional autentificat cu nr. 6478 din 9

iulie 1997, au fost cooptați împreună cu celălalt reclamant P.A., ca asociați,

în SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea, constituită de cei doi pârâți N.I. și C.M., și

că, prin același act adițional, s-a convenit majorarea capitalului social al

societății cu suma de 4.500.000 lei.

Mai arată recurenții că tot prin actul adițional

amintit, care a fost înscris la O.E.R.C. prin cererea de mențiuni, s-a hotărât o

nouă redistribuire a capitalului social, potrivit căreia fiecăruia dintre cei 3

reclamanți li s-a atribuit câte 207 părți sociale, corespunzător sumei de

1.035.000 lei.

Cum în actul adițional s-a specificat că, la data

formulării cererii de mențiuni, era depus întregul capital social, înseamnă,

implicit, că reclamanții și-au îndeplinit în totalitate obligațiile asumate, în

legătură cu depunerea capitalului social majorat, întrucât, în caz contrar, nu

ar fi fost primită cererea de înscriere de mențiuni, aceasta, în afara faptului

că, potrivit art. 200 din Legea nr. 31/1990, (art. 269 pct. 3 din legea

modificată) administratorul care începe operațiunile în numele societății, fără

a se fi vărsat integral capitalul social, se pedepsește cu închisoare.

Or, în acest context, susțin reclamanții în

continuare, instanța era datoare, fie să constate că nu s-a depus integral

capitalul social și, consecutiv, să dispună sesizarea organelor competente pentru

începerea urmăririi penale împotriva administratorilor pârâți, fie să constate

că s-a vărsat de către reclamanți, integral, capitalul majorat subscris, cu

consecința respingerii cererii de excludere formulată pe cale reconvențională

de pârâtul N.I. împotriva reclamanților O.E. și J.N.

Mai susțin recurenții că numai printr-o interpretare

greșită a probelor de la dosar, precum și a voinței reclamanților, instanța de

apel a considerat că sumele depuse în plus în contul societății de către

reclamantul P.A., ar reprezenta un cadou făcut acestuia, și nu completarea

capitalului social majorat, pe care cei doi recurenți trebuia să-l depună,

situație care este confirmată de, însuși, faptul că asociatul P.A. a formulat

apel împotriva sentinței instanței de fond, alături de ceilalți doi asociați

reclamanți – O.E. și J.N. – ceea ce semnifică că acesta și-a exprimat implicit

și expres voința de a certifica că întreg capitalul social, pe care trebuia

să-l depună cei doi asociați, a fost vărsat.

Cum instanța nu l-a întrebat pe reclamantul P.A. ce

destinație a înțeles să dea sumelor vărsate în plus în contul societății,

recurenții susțin că instanța a reținut greșit că cei doi asociați reclamanți

nu au depus capitalul social majorat, întrucât, într-o astfel de chestiune, nu

putea hotărî nici ceilalți asociați și nici experții.

Se mai susține că, fără nici o justificare și

împotriva probelor de la dosar, care confirmă că asociații-pârâți fondatori N.I.

și C.M., au comis fraude în dauna societății, soldate cu importante prejudicii,

instanța a reținut că aceștia au desfășurat o activitate corespunzătoare, deși

pârâții au procedat la înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul societății, cum

ar fi vânzarea unui magazin fără acordul celorlalți asociați, iar sumele

obținute au luat o destinație necunoscută.

Ca temei de drept al recursului au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ.

Reclamantul P.A., care și-a motivat separat cererea

de recurs, susține, de asemenea, că decizia atacată (nr. 447/A-C din 11

septembrie 2000 a Curții de Apel Pitești) este netemeinică și nelegală, deoarece,

prin adoptarea acesteia, a fost încălcat principiul „

non reformtio in pejus

”,

în sensul că, deși a fost admis apelul reclamanților, declarat împotriva

sentinței instanței de fond, iar ulterior, recursul introdus de aceiași

reclamanți împotriva deciziei instanței de apel, totuși, în rejudecare,

instanța de apel a menținut sentința primei instanțe, în condițiile în care

cele două hotărâri au fost atacate cu apel și, respectiv, recurs numai de

reclamanți.

Ca atare, susține reclamantul că, atâta timp cât

sentința și decizia au fost desființate la cererea reclamanților, instanța nu mai

putea, legal, ca, în rejudecare, să mențină aceeași sentință pe care o

desființase anterior, prin admiterea apelului reclamanților, astfel că, în

aceste condiții, Curtea de Apel Pitești le-a agravat situația în propria lor

cale de atac, motiv pentru care solicită admiterea recursului, în sensul motivelor

scrise depuse la dosar.

De asemenea, reclamantul mai susține că hotărârea

recurată este criticabilă și sub aspectul că, la pronunțarea acesteia, a fost

ignorat principiul autorității de lucru judecat, în sensul că, deși, prin

hotărâri irevocabile, s-a reținut că toți cei trei reclamanți au depus integral

capitalul social majorat și subscris, totuși instanța a considerat, fără nici

un temei, că, în realitate, numai reclamantul P.A. ar fi depus integral

capitalul social, deși sumele depuse de acesta acoperea și chiar exceda

capitalul social pe care trebuia să-l depună ceilalți doi asociați-reclamanți (O.E.

și JN.) în contul cărora a înțeles să facă plata.

Or, instanța, hotărând astfel, a dat dovadă de

inconsecvență, deoarece, în cazul pârâților, a apreciat că partea din capitalul

social majorat, pe care trebuia s-o verse pârâtul N.I., a fost plătită de

celălalt pârât C.M.

Referitor la motivul de recurs fundamentat pe

dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., reclamantul P.A. susține că, în

mod eronat, instanța de apel a înlăturat dovezile provenite de la organele bancare,

prin care se atestă că acesta a depus integral capitalul social majorat și

subscris, inclusiv și pentru ceilalți doi asociați recurenți (O.E. și J.N.).

Ca atare, însușirea concluziilor expertizei refăcute

în apel, prin care s-a constatat că cei doi asociați-reclamanți (O.E. și J.N.)

nu au depus capitalul social majorat și subscris, este total nefondată, în

condițiile în care expertiza efectuată nu a făcut altceva decât a preluat

datele din expertiza efectuată la fond, care a fost declarată nulă, atrăgând

astfel, pe cale de consecință, și nulitatea lucrării întocmite în apel.

Mai arată recurentul că aceste susțineri se

întemeiază pe faptul că, în realitate, experții nu au făcut așa cum se impunea

și nu s-a solicitat o verificare a actelor societății și, ca atare, și

reținerile instanței bazate pe o astfel de expertiză sunt discutabile, întrucât,

în raport cu probele administrate, se impunea, față de faptele săvârșite de

pârâți în dauna societății, constând în fraude, angajarea răspunderii acestora,

cu consecința excluderii din societate și nu doar să se menționeze că, pe linia

modului cum s-a folosit capitalul social și fondul de rulment, urmează să

răspundă SC O.E. SRL și administratorii acesteia (adică, pârâții N. și C., în

calitate de foști administratori).

În sfârșit, se mai susține că, în condițiile în care

pârâții au depus, din fonduri proprii, doar 100.000 lei, iar recurentul peste

30.000 de dolari S.U.A. în societatea administrată de aceștia, care au folosit

bunurile aparținând societății, inclusiv spațiile comerciale, în interes

propriu, fără ca recurentul să primească, începând cu anul 1992, nici dividende

și nici alte beneficii, era firesc ca aceștia să se opună stabilirii unei

situații reale a patrimoniului societății, pentru că, într-o astfel de

situație, s-ar fi dovedit, contrar celor reținute de expertiza refăcută în apel,

care a determinat pe recurentul-reclamant să formuleze, fără nici un rezultat

pozitiv, plângere penală împotriva experților, că, în realitate, cei doi

asociați-pârâți – N. și C. – au comis, în calitate de administratori, fraude în

dauna societății, soldate cu importante prejudicii materiale și, ca atare,

aceștia trebuiau excluși, în opinia recurentului, din societate și nu

reclamanții O.E. și J.N., care au vărsat, contrar celor constatate de

expertiză, integral capitalul social majorat.

Recursul declarat de reclamanții P.A., O.E. și J.N.

nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar, se rețin

următoarele:

SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea s-a constituit prin acordul

de voință al asociaților-pârâți N.I. și C.M., cu un capital social de 100.000

lei, repartizat în cote de 20 părți sociale, fiecare a câte 5.000 lei, fiind

înregistrată la Registrul Comerțului Vâlcea, sub nr. J/38/433 din 1991.

Ulterior, conform actului adițional, autentificat sub

nr. 6748 din 29 iulie 1992, (dosar nr. 5682/1993 al Judecătoriei Râmnicu

Vâlcea) și înregistrat la Registrul Comerțului prin cererea de înscriere de

mențiuni, au fost cooptați ca asociați în cadrul SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea,

cei trei reclamanți: P.A., O.E. și J.N.

Totodată, prin actul adițional menționat, s-a hotărât

și majorarea capitalului social inițial cu suma de 4.500.000 lei, deținut de

asociați, astfel:

- C.M. - 360.000 lei

- N.I. - 1.035.000 lei

- J.N. - 1.035.000 lei;

- O.E. - 1.035.000 lei;

- P.A. - 1.035.000 lei.

În raport cu această situație de fapt, urmează a fi

examinate și criticile formulate de cei trei reclamanți împotriva deciziei

instanței de apel.

Astfel, cu privire la prima critică formulată de

recurenții O.E. și J.N., care și-au motivat separat cererea față de cea formulată

de celălalt recurent-reclamant P.A., se constată că aceasta nu este întemeiată,

în condițiile în care, prin expertiza refăcută în apel de un colectiv de 3

experți, s-a constatat, pe de o parte, că recurentul-reclamant J.N. nu a depus,

așa cum s-a angajat prin actul adițional nr. 6748 din 1992, nici o sumă din

capitalul social subscris, în valoare de 1.035.000 lei, iar pe de altă parte,

că recurenta-reclamantă O.E. a depus din capitalul social subscris de 1.035.000

lei, numai suma de 950.000 lei (dosar nr. 2662/1999).

În plus, se mai reține că, prin hotărâre definitivă,

rămasă și irevocabilă, (decizia nr. 2247 din 16 octombrie 2001) s-a dispus

anularea actului fals, respectiv, a cererii de înscriere de mențiuni nr. 5103

din 8 septembrie 1992 (dosar nr. 5682/1993) depusă la O.E.R.C. Râmnicu Vâlcea,

și, ca atare, această nouă situație unită și cu cea referitoare la nedepunerea

capitalului social majorat, la nivelul celui subscris de către cei doi

recurenți-reclamanți – O.E. și J.N. – conduce la concluzia că, bine aceștia, au

fost excluși din SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea, ca urmare a admiterii cererii

reconvenționale în parte, formulată de pârâtul N.I.

În consecință, față de cele arătate mai sus, se

constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 200 din Legea nr.

31/1990 (art. 269 din legea modificată) atâta timp, cât administratorii au început

operațiunile societății în baza unui act declarat ulterior fals și că, în orice

caz, instanța nu era datoare, față de natura comercială a litigiului, să dispună,

în condițiile arătate de recurenți, începerea urmăririi penale împotriva

administratorilor pârâți, întrucât o asemenea măsură putea fi, eventual, luată

de alte organe, care nu au fost sesizate de reclamanți.

Așa zisa certificare făcută implicit de recurentul P.A.,

ca efect al declarării apelului împreună cu ceilalți doi recurenți-reclamanți (O.E.

și J.N.) în sensul că întregul capital social subscris ar fi fost vărsat, deci,

inclusiv cotele care reveneau celorlalți doi asociați menționați, nu poate avea

nici o relevanță, atâta timp cât, nici expertiza efectuată în rejudecare și

nici alte probe, între care ar fi trebuit să se afle o declarație expresă a

recurentului P.A., prin care acesta să precizeze că, din sumele achitate în

plus, în contul societății, o parte erau destinate pentru plata capitalului

social subscris și neachitat de cei doi recurenți reclamanți, nu confirmă că,

în realitate, cei doi recurenți reclamanți (O.E. și J.N.) au achitat capitalul

social subscris, fie prin plăți directe, fie în condițiile arătate.

De altfel, recurentul reclamant P.A., prin motivele

de apel, susține că suma de 20.000 dolari S.U.A. a depus-o ca fond de rulment,

fără a face nici o precizare, în sensul celor susținute în recurs (dosar nr. 4403/1997).

Cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant

P.A., se constată că nici acesta nu este întemeiat, având în vedere

următoarele:

Este adevărat că numai reclamanții P.A., O.E. și J.N.

au exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței instanței de fond nr.

1925 din 1998, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 1644/1996, care

a fost admis, cu desființarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare,

la aceeași instanță, și că, ulterior, tot numai reclamanții au atacat cu recurs

decizia nr. 201 din 1998, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr.

4043/1997, prin care a fost admis, conform deciziei nr. 1589 din 27 aprilie

1999, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, în dosarul

nr. 2966/1998, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, însă,

aceste soluții, chiar dacă au fost favorabile reclamanților, nu-i îndreptățesc

pe aceștia, cu referire specială la reclamantul P.A., să susțină că li s-a

agravat situația în propria lor cale de atac, din moment ce, în rejudecare,

instanța de apel nu a făcut altceva decât a menținut sentința primei instanțe,

prin care s-a dispus respingerea acțiunii principale, prin care cei trei

reclamanți (P., O.E. și J.N.) au solicitat excluderea din SC O.E. SRL a

pârâților (N. și C., care aveau calitatea de asociați fondatori) și a fost

admisă în parte cererea reconvențională, formulată de pârâtul N.I., cu

consecința excluderii din societatea menționată a celor doi reclamanți,

cooptați ulterior (O.E. și J.N.).

Or, din cele expuse, rezultă că, în nici un caz,

instanța de apel nu avea cum să agraveze, în rejudecare, situația celor doi

reclamanți (O.E. și J.N. ) în propria lor cale de atac, din moment ce o altă

sancțiune, mai gravă decât excluderea din societate a asociaților, nu este prevăzută

de Legea nr. 131/1990.

Cu această motivare, primul motiv de recurs urmează a

fi respins.

În ce privește cel de al doilea motiv de recurs, prin

care se susține că instanța de apel ar fi ignorat, la pronunțarea soluției,

hotărâri irevocabile, inclusiv încheierea judecătorului delegat de la Registrul

Comerțului, prin care s-a statuat că toți cei trei reclamanți asociați ar fi

depus cota aferentă din capitalul social, majorat și subscris, se constată că

nici acesta nu este întemeiat, în condițiile în care, pe de o parte, la dosar

nu există astfel de dovezi, iar pe de altă parte, probele dosarului, cu

referire specială la expertiza efectuată (refăcută) în rejudecare de către un

colectiv de trei experți, care nu a fost combătută prin nici o altă contraprobă,

infirmă o astfel de situație, demonstrând că, în realitate, asociata O.E. a

depus numai 950.000 lei din capitalul social majorat și subscris, în sumă de

1.035.000 lei, iar asociatul J.N. nu a depus nici o sumă în contul aceluiași

capital social.

Faptul că, în cazul pârâților, s-a considerat că

asociata C.M. a achitat și cota din capitalul social ce trebuia depusă de

celălalt asociat pârât N.I., pe când, în cazul reclamanților, nu s-a considerat

relevantă aceeași situație, în sensul că reclamantul P.A. a depus toată

majorarea de capital, inclusiv și pentru ceilalți doi asociați-reclamanți (O.E.

și J.N. ) își găsește justificarea în constatările raportului de expertiză,

însușite de instanță, (dosar nr. 2662/1999) prin care experții precizează

denumirea și numărul actului prin care pârâta C.M. a depus capitalul social și

pentru celălalt, pârâta N.I., pe când, în cazul reclamanților, nu s-a găsit un

asemenea act, și, ca atare, întemeiat s-a reținut că, în realitate, aceștia din

urmă nu au depus cota din capitalul social majorat și subscris, care atrage,

potrivit dispozițiilor art. 165 lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată,

excluderea din societate a asociatului respectiv.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica prin

care se susține că instanța de apel a acceptat ca societatea să fie

reprezentată de cei doi administratori pârâți (N.I. și C.M.), în condițiile în

care aceștia au fost revocați din funcțiile respective încă din anul 1993,

deoarece, contrar celor susținute în cauză, nu s-a depus nici o dovadă în acest

sens, adică hotărârea A.G.A. prin care s-a adoptat această măsură și nici nu

s-a probat că aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial, pentru ca pârâții

să fie în măsură să o conteste, potrivit art. 90 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

(nemodificată).

În ce privește motivul de recurs fundamentat pe

dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., se constată că nici acesta nu este

întemeiat, întrucât, din raportul de expertiză (dosar nr. 2662/1999) rezultă că

cei trei experți au verificat toate actele, privind evidența contabilă a SC

O.E. SRL pe perioada în litigiu (1991 - 1994) și, în plus, că expertul

observator din partea reclamanților, respectiv, B.I., a fost prezent la

întocmirea raportului de expertiză, semnând, în această calitate, procesul-verbal

din 22 august 2000, în care s-a menționat, totodată, că procuratorul

reclamantului P.A., respectiv, avocatul Gh.D., a lipsit nejustificat, ca, de

altfel, și la datele anterioare de la convocare (dosarul nr. 2662/1999).

Ca atare, față de cele arătate mai sus, se constată

că, în mod nejustificat, reclamantul P.A. invocă nulitatea raportului de

expertiză refăcut în apel, cum, de asemenea, tot nejustificat și fără nici o

dovadă susține că pârâții N.I. și C.M. ar fi comis, în activitatea lor de

administratori, fraude în dauna societății, care, prin gravitatea lor, trebuia

să atragă excluderea acestora din societate (și nu a reclamanților O.E. și J.N.,

pentru care reclamantul ar fi vărsat integral cotele din capitalul social

majorat, pe care aceștia trebuiau să-l depună, conform actului adițional din 27

iulie 1992).

Referitor la critica prin care reclamantul susține

că, deși pârâții au depus, din fonduri proprii, numai suma de 100.000 lei, iar

el peste 30.000 dolari S.U.A., din care o parte la fondul de rulment al

societății, cu toate acestea, pârâții au fost aceia care și-au însușit

beneficiile realizate de societate, fără ca el să primească dividende sau alte

avantaje materiale din anul 1992, se constată că nici aceasta nu poate fi

primită, deoarece o astfel de situație a fost invocată pentru prima dată în

recurs, fără a fi verificată de instanța de apel (

non omisso medio

),

aceasta, în afara faptului că soluția de excludere din societate nu-l privește

și pe acest reclamant și, ca atare, eventualele pretenții ale acestuia,

împotriva societății, pot fi soluționate în conformitate cu dispozițiile Legii

nr. 31/1990.

În concluzie, față de toate cele arătate, se reține

că bine instanța de apel a respins, conform motivelor din practicaua deciziei

atacate, obiecțiunile reclamanților la raportul de expertiză întocmit în apel

și, ca urmare, și-a însușit concluziile acestui raport, din care a rezultat, în

esență, pe de o parte, că pârâții N.I. și C.M. nu au comis, în activitatea de

administratori ai SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea, fraude în dauna societății și

nici fapte de concurență neloială, iar, pe de altă parte, că reclamanții O.E. și

J.N. nu au depus integral capitalul majorat subscris și, cu această motivare, a

respins apelul reclamanților, menținând astfel sentința instanței de fond, prin

care a fost respinsă acțiunea principală, formulată de cei trei reclamanți,

pentru excluderea pârâților din societate și s-a admis în parte cererea

reconvențională introdusă de pârâtul N.I., cu consecința excluderii din SC O.E.

SRL Râmnicu Vâlcea, a reclamanților O.E. și J.N.

Așa fiind, recursul reclamanților, astfel cum a fost

motivat prin cereri separate, urmează a fi respins, ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de pârâta, SC O.E.

SRL Râmnicu Vâlcea, se constată că, odată cu citația emisă pe numele acesteia,

pentru termenul de astăzi, 17 aprilie 2003, i s-a pus în vedere să timbreze

calea de atac cu 150.000 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar,

obligație neîndeplinită.

În consecință, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 32/1995, Curtea urmează a

dispune anularea recursului pârâtei ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții P.A.,

O.E. și J.N. împotriva deciziei nr. 447 din 11 septembrie 2000 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC

O.E. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 17 aprilie

2003.