ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2362/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2362/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin decizia nr. 1589 din 27 aprilie 1999, pronunțată
de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, la sfârșitul unui prim ciclu
procesual, s-a admis recursul declarat de reclamanții P.A., O.E. și J.N., și,
ca urmare, s-a casat decizia nr. 201/A-C din 21 aprilie 1998 a Curții de Apel
Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, cu trimiterea cauzei
aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului formulat de cei trei reclamanți,
împotriva sentinței nr. 1925 din 24 octombrie 1997 a Tribunalului Vâlcea (dosar
nr. 4043/1997 al Curții de Apel Pitești).
Pentru a hotărî astfel, instanța supremă, a reținut,
în esență, că, bine Tribunalul Vâlcea a admis, față de dispozițiile art. 2 pct.
1 lit. a) C. proc. civ., și ținând cont de obiectul litigiului, excepția de
necompetență materială a soluționării pricinii în primă instanță de către
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, și, ca urmare, a desființat sentința nr. 5938 din 9
iunie 1994, cu reținerea cauzei spre rejudecare.
Pe cale de consecință, în mod greșit, Curtea de Apel
Pitești a considerat, prin decizia atacată (nr. 201/1998) că Tribunalul Vâlcea
nu ar fi fost sesizat cu soluționarea în fond a cauzei și a desființat sentința
nr. 1925/1997, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la același tribunal, în
loc să pășească la soluționarea în fond a cauzei, adică să examineze motivele
de apel prin care s-a criticat sentința, atât sub aspectul respingerii acțiunii
principale, cât și sub acela al admiterii în parte a cererii reconvenționale.
Primind dosarul, Curtea de Apel Pitești a dispus, în
rejudecare, completarea probelor, constând în refacerea expertizei efectuate la
fond de către un colectiv format din 3 experți, care au răspuns și la
numeroasele obiecțiuni formulate de părți la raportul de expertiză contabilă,
fără a-și modifica, însă, concluziile inițiale.
Coroborând probele, care au fost administrate în
cauză, cu constatările și concluziile expertizei din raportul refăcut, Curtea
de Apel Pitești, prin decizia nr. 447/A-C din 11 septembrie 2000, (dosar nr.
2662/1999) a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții P.A., O.E. și
J.N., împotriva sentinței civile nr. 1925 din 24 octombrie 1997, pronunțată de
Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 1644/1996, prin care s-a respins acțiunea
principală formulată de cei trei reclamanți pentru excluderea pârâților N.I. și
C.M. din SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea și s-a admis în parte cererea
reconvențională introdusă de pârâtul N.I., cu consecința excluderii din
societatea menționată a reclamanților O.E. și J.N.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs,
reclamanții P.A., O.E. și J.N., precum și pârâta SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea.
Reclamanții O.E. și J.N., care au motivat separat
cererea lor de cea formulată de reclamantul P.A., susțin, în esență, că
hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.) arătând că, urmare actului adițional autentificat cu nr. 6478 din 9
iulie 1997, au fost cooptați împreună cu celălalt reclamant P.A., ca asociați,
în SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea, constituită de cei doi pârâți N.I. și C.M., și
că, prin același act adițional, s-a convenit majorarea capitalului social al
societății cu suma de 4.500.000 lei.
Mai arată recurenții că tot prin actul adițional
amintit, care a fost înscris la O.E.R.C. prin cererea de mențiuni, s-a hotărât o
nouă redistribuire a capitalului social, potrivit căreia fiecăruia dintre cei 3
reclamanți li s-a atribuit câte 207 părți sociale, corespunzător sumei de
1.035.000 lei.
Cum în actul adițional s-a specificat că, la data
formulării cererii de mențiuni, era depus întregul capital social, înseamnă,
implicit, că reclamanții și-au îndeplinit în totalitate obligațiile asumate, în
legătură cu depunerea capitalului social majorat, întrucât, în caz contrar, nu
ar fi fost primită cererea de înscriere de mențiuni, aceasta, în afara faptului
că, potrivit art. 200 din Legea nr. 31/1990, (art. 269 pct. 3 din legea
modificată) administratorul care începe operațiunile în numele societății, fără
a se fi vărsat integral capitalul social, se pedepsește cu închisoare.
Or, în acest context, susțin reclamanții în
continuare, instanța era datoare, fie să constate că nu s-a depus integral
capitalul social și, consecutiv, să dispună sesizarea organelor competente pentru
începerea urmăririi penale împotriva administratorilor pârâți, fie să constate
că s-a vărsat de către reclamanți, integral, capitalul majorat subscris, cu
consecința respingerii cererii de excludere formulată pe cale reconvențională
de pârâtul N.I. împotriva reclamanților O.E. și J.N.
Mai susțin recurenții că numai printr-o interpretare
greșită a probelor de la dosar, precum și a voinței reclamanților, instanța de
apel a considerat că sumele depuse în plus în contul societății de către
reclamantul P.A., ar reprezenta un cadou făcut acestuia, și nu completarea
capitalului social majorat, pe care cei doi recurenți trebuia să-l depună,
situație care este confirmată de, însuși, faptul că asociatul P.A. a formulat
apel împotriva sentinței instanței de fond, alături de ceilalți doi asociați
reclamanți – O.E. și J.N. – ceea ce semnifică că acesta și-a exprimat implicit
și expres voința de a certifica că întreg capitalul social, pe care trebuia
să-l depună cei doi asociați, a fost vărsat.
Cum instanța nu l-a întrebat pe reclamantul P.A. ce
destinație a înțeles să dea sumelor vărsate în plus în contul societății,
recurenții susțin că instanța a reținut greșit că cei doi asociați reclamanți
nu au depus capitalul social majorat, întrucât, într-o astfel de chestiune, nu
putea hotărî nici ceilalți asociați și nici experții.
Se mai susține că, fără nici o justificare și
împotriva probelor de la dosar, care confirmă că asociații-pârâți fondatori N.I.
și C.M., au comis fraude în dauna societății, soldate cu importante prejudicii,
instanța a reținut că aceștia au desfășurat o activitate corespunzătoare, deși
pârâții au procedat la înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul societății, cum
ar fi vânzarea unui magazin fără acordul celorlalți asociați, iar sumele
obținute au luat o destinație necunoscută.
Ca temei de drept al recursului au fost invocate
dispozițiile art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ.
Reclamantul P.A., care și-a motivat separat cererea
de recurs, susține, de asemenea, că decizia atacată (nr. 447/A-C din 11
septembrie 2000 a Curții de Apel Pitești) este netemeinică și nelegală, deoarece,
prin adoptarea acesteia, a fost încălcat principiul „
non reformtio in pejus
”,
în sensul că, deși a fost admis apelul reclamanților, declarat împotriva
sentinței instanței de fond, iar ulterior, recursul introdus de aceiași
reclamanți împotriva deciziei instanței de apel, totuși, în rejudecare,
instanța de apel a menținut sentința primei instanțe, în condițiile în care
cele două hotărâri au fost atacate cu apel și, respectiv, recurs numai de
reclamanți.
Ca atare, susține reclamantul că, atâta timp cât
sentința și decizia au fost desființate la cererea reclamanților, instanța nu mai
putea, legal, ca, în rejudecare, să mențină aceeași sentință pe care o
desființase anterior, prin admiterea apelului reclamanților, astfel că, în
aceste condiții, Curtea de Apel Pitești le-a agravat situația în propria lor
cale de atac, motiv pentru care solicită admiterea recursului, în sensul motivelor
scrise depuse la dosar.
De asemenea, reclamantul mai susține că hotărârea
recurată este criticabilă și sub aspectul că, la pronunțarea acesteia, a fost
ignorat principiul autorității de lucru judecat, în sensul că, deși, prin
hotărâri irevocabile, s-a reținut că toți cei trei reclamanți au depus integral
capitalul social majorat și subscris, totuși instanța a considerat, fără nici
un temei, că, în realitate, numai reclamantul P.A. ar fi depus integral
capitalul social, deși sumele depuse de acesta acoperea și chiar exceda
capitalul social pe care trebuia să-l depună ceilalți doi asociați-reclamanți (O.E.
și JN.) în contul cărora a înțeles să facă plata.
Or, instanța, hotărând astfel, a dat dovadă de
inconsecvență, deoarece, în cazul pârâților, a apreciat că partea din capitalul
social majorat, pe care trebuia s-o verse pârâtul N.I., a fost plătită de
celălalt pârât C.M.
Referitor la motivul de recurs fundamentat pe
dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., reclamantul P.A. susține că, în
mod eronat, instanța de apel a înlăturat dovezile provenite de la organele bancare,
prin care se atestă că acesta a depus integral capitalul social majorat și
subscris, inclusiv și pentru ceilalți doi asociați recurenți (O.E. și J.N.).
Ca atare, însușirea concluziilor expertizei refăcute
în apel, prin care s-a constatat că cei doi asociați-reclamanți (O.E. și J.N.)
nu au depus capitalul social majorat și subscris, este total nefondată, în
condițiile în care expertiza efectuată nu a făcut altceva decât a preluat
datele din expertiza efectuată la fond, care a fost declarată nulă, atrăgând
astfel, pe cale de consecință, și nulitatea lucrării întocmite în apel.
Mai arată recurentul că aceste susțineri se
întemeiază pe faptul că, în realitate, experții nu au făcut așa cum se impunea
și nu s-a solicitat o verificare a actelor societății și, ca atare, și
reținerile instanței bazate pe o astfel de expertiză sunt discutabile, întrucât,
în raport cu probele administrate, se impunea, față de faptele săvârșite de
pârâți în dauna societății, constând în fraude, angajarea răspunderii acestora,
cu consecința excluderii din societate și nu doar să se menționeze că, pe linia
modului cum s-a folosit capitalul social și fondul de rulment, urmează să
răspundă SC O.E. SRL și administratorii acesteia (adică, pârâții N. și C., în
calitate de foști administratori).
În sfârșit, se mai susține că, în condițiile în care
pârâții au depus, din fonduri proprii, doar 100.000 lei, iar recurentul peste
30.000 de dolari S.U.A. în societatea administrată de aceștia, care au folosit
bunurile aparținând societății, inclusiv spațiile comerciale, în interes
propriu, fără ca recurentul să primească, începând cu anul 1992, nici dividende
și nici alte beneficii, era firesc ca aceștia să se opună stabilirii unei
situații reale a patrimoniului societății, pentru că, într-o astfel de
situație, s-ar fi dovedit, contrar celor reținute de expertiza refăcută în apel,
care a determinat pe recurentul-reclamant să formuleze, fără nici un rezultat
pozitiv, plângere penală împotriva experților, că, în realitate, cei doi
asociați-pârâți – N. și C. – au comis, în calitate de administratori, fraude în
dauna societății, soldate cu importante prejudicii materiale și, ca atare,
aceștia trebuiau excluși, în opinia recurentului, din societate și nu
reclamanții O.E. și J.N., care au vărsat, contrar celor constatate de
expertiză, integral capitalul social majorat.
Recursul declarat de reclamanții P.A., O.E. și J.N.
nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, se rețin
următoarele:
SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea s-a constituit prin acordul
de voință al asociaților-pârâți N.I. și C.M., cu un capital social de 100.000
lei, repartizat în cote de 20 părți sociale, fiecare a câte 5.000 lei, fiind
înregistrată la Registrul Comerțului Vâlcea, sub nr. J/38/433 din 1991.
Ulterior, conform actului adițional, autentificat sub
nr. 6748 din 29 iulie 1992, (dosar nr. 5682/1993 al Judecătoriei Râmnicu
Vâlcea) și înregistrat la Registrul Comerțului prin cererea de înscriere de
mențiuni, au fost cooptați ca asociați în cadrul SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea,
cei trei reclamanți: P.A., O.E. și J.N.
Totodată, prin actul adițional menționat, s-a hotărât
și majorarea capitalului social inițial cu suma de 4.500.000 lei, deținut de
asociați, astfel:
- C.M. - 360.000 lei
- N.I. - 1.035.000 lei
- J.N. - 1.035.000 lei;
- O.E. - 1.035.000 lei;
- P.A. - 1.035.000 lei.
În raport cu această situație de fapt, urmează a fi
examinate și criticile formulate de cei trei reclamanți împotriva deciziei
instanței de apel.
Astfel, cu privire la prima critică formulată de
recurenții O.E. și J.N., care și-au motivat separat cererea față de cea formulată
de celălalt recurent-reclamant P.A., se constată că aceasta nu este întemeiată,
în condițiile în care, prin expertiza refăcută în apel de un colectiv de 3
experți, s-a constatat, pe de o parte, că recurentul-reclamant J.N. nu a depus,
așa cum s-a angajat prin actul adițional nr. 6748 din 1992, nici o sumă din
capitalul social subscris, în valoare de 1.035.000 lei, iar pe de altă parte,
că recurenta-reclamantă O.E. a depus din capitalul social subscris de 1.035.000
lei, numai suma de 950.000 lei (dosar nr. 2662/1999).
În plus, se mai reține că, prin hotărâre definitivă,
rămasă și irevocabilă, (decizia nr. 2247 din 16 octombrie 2001) s-a dispus
anularea actului fals, respectiv, a cererii de înscriere de mențiuni nr. 5103
din 8 septembrie 1992 (dosar nr. 5682/1993) depusă la O.E.R.C. Râmnicu Vâlcea,
și, ca atare, această nouă situație unită și cu cea referitoare la nedepunerea
capitalului social majorat, la nivelul celui subscris de către cei doi
recurenți-reclamanți – O.E. și J.N. – conduce la concluzia că, bine aceștia, au
fost excluși din SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea, ca urmare a admiterii cererii
reconvenționale în parte, formulată de pârâtul N.I.
În consecință, față de cele arătate mai sus, se
constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 200 din Legea nr.
31/1990 (art. 269 din legea modificată) atâta timp, cât administratorii au început
operațiunile societății în baza unui act declarat ulterior fals și că, în orice
caz, instanța nu era datoare, față de natura comercială a litigiului, să dispună,
în condițiile arătate de recurenți, începerea urmăririi penale împotriva
administratorilor pârâți, întrucât o asemenea măsură putea fi, eventual, luată
de alte organe, care nu au fost sesizate de reclamanți.
Așa zisa certificare făcută implicit de recurentul P.A.,
ca efect al declarării apelului împreună cu ceilalți doi recurenți-reclamanți (O.E.
și J.N.) în sensul că întregul capital social subscris ar fi fost vărsat, deci,
inclusiv cotele care reveneau celorlalți doi asociați menționați, nu poate avea
nici o relevanță, atâta timp cât, nici expertiza efectuată în rejudecare și
nici alte probe, între care ar fi trebuit să se afle o declarație expresă a
recurentului P.A., prin care acesta să precizeze că, din sumele achitate în
plus, în contul societății, o parte erau destinate pentru plata capitalului
social subscris și neachitat de cei doi recurenți reclamanți, nu confirmă că,
în realitate, cei doi recurenți reclamanți (O.E. și J.N.) au achitat capitalul
social subscris, fie prin plăți directe, fie în condițiile arătate.
De altfel, recurentul reclamant P.A., prin motivele
de apel, susține că suma de 20.000 dolari S.U.A. a depus-o ca fond de rulment,
fără a face nici o precizare, în sensul celor susținute în recurs (dosar nr. 4403/1997).
Cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant
P.A., se constată că nici acesta nu este întemeiat, având în vedere
următoarele:
Este adevărat că numai reclamanții P.A., O.E. și J.N.
au exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței instanței de fond nr.
1925 din 1998, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 1644/1996, care
a fost admis, cu desființarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare,
la aceeași instanță, și că, ulterior, tot numai reclamanții au atacat cu recurs
decizia nr. 201 din 1998, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr.
4043/1997, prin care a fost admis, conform deciziei nr. 1589 din 27 aprilie
1999, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, în dosarul
nr. 2966/1998, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, însă,
aceste soluții, chiar dacă au fost favorabile reclamanților, nu-i îndreptățesc
pe aceștia, cu referire specială la reclamantul P.A., să susțină că li s-a
agravat situația în propria lor cale de atac, din moment ce, în rejudecare,
instanța de apel nu a făcut altceva decât a menținut sentința primei instanțe,
prin care s-a dispus respingerea acțiunii principale, prin care cei trei
reclamanți (P., O.E. și J.N.) au solicitat excluderea din SC O.E. SRL a
pârâților (N. și C., care aveau calitatea de asociați fondatori) și a fost
admisă în parte cererea reconvențională, formulată de pârâtul N.I., cu
consecința excluderii din societatea menționată a celor doi reclamanți,
cooptați ulterior (O.E. și J.N.).
Or, din cele expuse, rezultă că, în nici un caz,
instanța de apel nu avea cum să agraveze, în rejudecare, situația celor doi
reclamanți (O.E. și J.N. ) în propria lor cale de atac, din moment ce o altă
sancțiune, mai gravă decât excluderea din societate a asociaților, nu este prevăzută
de Legea nr. 131/1990.
Cu această motivare, primul motiv de recurs urmează a
fi respins.
În ce privește cel de al doilea motiv de recurs, prin
care se susține că instanța de apel ar fi ignorat, la pronunțarea soluției,
hotărâri irevocabile, inclusiv încheierea judecătorului delegat de la Registrul
Comerțului, prin care s-a statuat că toți cei trei reclamanți asociați ar fi
depus cota aferentă din capitalul social, majorat și subscris, se constată că
nici acesta nu este întemeiat, în condițiile în care, pe de o parte, la dosar
nu există astfel de dovezi, iar pe de altă parte, probele dosarului, cu
referire specială la expertiza efectuată (refăcută) în rejudecare de către un
colectiv de trei experți, care nu a fost combătută prin nici o altă contraprobă,
infirmă o astfel de situație, demonstrând că, în realitate, asociata O.E. a
depus numai 950.000 lei din capitalul social majorat și subscris, în sumă de
1.035.000 lei, iar asociatul J.N. nu a depus nici o sumă în contul aceluiași
capital social.
Faptul că, în cazul pârâților, s-a considerat că
asociata C.M. a achitat și cota din capitalul social ce trebuia depusă de
celălalt asociat pârât N.I., pe când, în cazul reclamanților, nu s-a considerat
relevantă aceeași situație, în sensul că reclamantul P.A. a depus toată
majorarea de capital, inclusiv și pentru ceilalți doi asociați-reclamanți (O.E.
și J.N. ) își găsește justificarea în constatările raportului de expertiză,
însușite de instanță, (dosar nr. 2662/1999) prin care experții precizează
denumirea și numărul actului prin care pârâta C.M. a depus capitalul social și
pentru celălalt, pârâta N.I., pe când, în cazul reclamanților, nu s-a găsit un
asemenea act, și, ca atare, întemeiat s-a reținut că, în realitate, aceștia din
urmă nu au depus cota din capitalul social majorat și subscris, care atrage,
potrivit dispozițiilor art. 165 lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată,
excluderea din societate a asociatului respectiv.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica prin
care se susține că instanța de apel a acceptat ca societatea să fie
reprezentată de cei doi administratori pârâți (N.I. și C.M.), în condițiile în
care aceștia au fost revocați din funcțiile respective încă din anul 1993,
deoarece, contrar celor susținute în cauză, nu s-a depus nici o dovadă în acest
sens, adică hotărârea A.G.A. prin care s-a adoptat această măsură și nici nu
s-a probat că aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial, pentru ca pârâții
să fie în măsură să o conteste, potrivit art. 90 alin. (2) din Legea nr. 31/1990
(nemodificată).
În ce privește motivul de recurs fundamentat pe
dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., se constată că nici acesta nu este
întemeiat, întrucât, din raportul de expertiză (dosar nr. 2662/1999) rezultă că
cei trei experți au verificat toate actele, privind evidența contabilă a SC
O.E. SRL pe perioada în litigiu (1991 - 1994) și, în plus, că expertul
observator din partea reclamanților, respectiv, B.I., a fost prezent la
întocmirea raportului de expertiză, semnând, în această calitate, procesul-verbal
din 22 august 2000, în care s-a menționat, totodată, că procuratorul
reclamantului P.A., respectiv, avocatul Gh.D., a lipsit nejustificat, ca, de
altfel, și la datele anterioare de la convocare (dosarul nr. 2662/1999).
Ca atare, față de cele arătate mai sus, se constată
că, în mod nejustificat, reclamantul P.A. invocă nulitatea raportului de
expertiză refăcut în apel, cum, de asemenea, tot nejustificat și fără nici o
dovadă susține că pârâții N.I. și C.M. ar fi comis, în activitatea lor de
administratori, fraude în dauna societății, care, prin gravitatea lor, trebuia
să atragă excluderea acestora din societate (și nu a reclamanților O.E. și J.N.,
pentru care reclamantul ar fi vărsat integral cotele din capitalul social
majorat, pe care aceștia trebuiau să-l depună, conform actului adițional din 27
iulie 1992).
Referitor la critica prin care reclamantul susține
că, deși pârâții au depus, din fonduri proprii, numai suma de 100.000 lei, iar
el peste 30.000 dolari S.U.A., din care o parte la fondul de rulment al
societății, cu toate acestea, pârâții au fost aceia care și-au însușit
beneficiile realizate de societate, fără ca el să primească dividende sau alte
avantaje materiale din anul 1992, se constată că nici aceasta nu poate fi
primită, deoarece o astfel de situație a fost invocată pentru prima dată în
recurs, fără a fi verificată de instanța de apel (
non omisso medio
),
aceasta, în afara faptului că soluția de excludere din societate nu-l privește
și pe acest reclamant și, ca atare, eventualele pretenții ale acestuia,
împotriva societății, pot fi soluționate în conformitate cu dispozițiile Legii
nr. 31/1990.
În concluzie, față de toate cele arătate, se reține
că bine instanța de apel a respins, conform motivelor din practicaua deciziei
atacate, obiecțiunile reclamanților la raportul de expertiză întocmit în apel
și, ca urmare, și-a însușit concluziile acestui raport, din care a rezultat, în
esență, pe de o parte, că pârâții N.I. și C.M. nu au comis, în activitatea de
administratori ai SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea, fraude în dauna societății și
nici fapte de concurență neloială, iar, pe de altă parte, că reclamanții O.E. și
J.N. nu au depus integral capitalul majorat subscris și, cu această motivare, a
respins apelul reclamanților, menținând astfel sentința instanței de fond, prin
care a fost respinsă acțiunea principală, formulată de cei trei reclamanți,
pentru excluderea pârâților din societate și s-a admis în parte cererea
reconvențională introdusă de pârâtul N.I., cu consecința excluderii din SC O.E.
SRL Râmnicu Vâlcea, a reclamanților O.E. și J.N.
Așa fiind, recursul reclamanților, astfel cum a fost
motivat prin cereri separate, urmează a fi respins, ca nefondat.
Cu privire la recursul declarat de pârâta, SC O.E.
SRL Râmnicu Vâlcea, se constată că, odată cu citația emisă pe numele acesteia,
pentru termenul de astăzi, 17 aprilie 2003, i s-a pus în vedere să timbreze
calea de atac cu 150.000 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar,
obligație neîndeplinită.
În consecință, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea
nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 32/1995, Curtea urmează a
dispune anularea recursului pârâtei ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții P.A.,
O.E. și J.N. împotriva deciziei nr. 447 din 11 septembrie 2000 a Curții de Apel
Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC
O.E. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 17 aprilie
2003.