ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2362/2003

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1589 din 27 aprilie 1999, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, la sfârșitul unui prim ciclu procesual, s-a admis recursul declarat de reclamanții P.A., O.E. și J.N., și, ca urmare, s-a casat decizia nr. 201/A-C din 21 aprilie 1998 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului formulat de cei trei reclamanți, împotriva sentinței nr. 1925 din 24 octombrie 1997 a Tribunalului Vâlcea (dosar nr. 4043/1997 al Curții de Apel Pitești). Pentru a hotărî astfel, instanța supremă, a reținut, în esență, că, bine Tribunalul Vâlcea a admis, față de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., și ținând cont de obiectul litigiului, excepția de necompetență materială a soluționării pricinii în primă instanță de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea, și, ca urmare, a desființat sentința nr. 5938 din 9 iunie 1994, cu reținerea cauzei spre rejudecare. Pe cale de consecință, în mod greșit, Curtea de Apel Pitești a considerat, prin decizia atacată (nr. 201/1998) că Tribunalul Vâlcea nu ar fi fost sesizat cu soluționarea în fond a cauzei și a desființat sentința nr. 1925/1997, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la același tribunal, în loc să pășească la soluționarea în fond a cauzei, adică să examineze motivele de apel prin care s-a criticat sentința, atât sub aspectul respingerii acțiunii principale, cât și sub acela al admiterii în parte a cererii reconvenționale.

Primind dosarul, Curtea de Apel Pitești a dispus, în rejudecare, completarea probelor, constând în refacerea expertizei efectuate la fond de către un colectiv format din 3 experți, care au răspuns și la numeroasele obiecțiuni formulate de părți la raportul de expertiză contabilă, fără a-și modifica, însă, concluziile inițiale. Coroborând probele, care au fost administrate în cauză, cu constatările și concluziile expertizei din raportul refăcut, Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr. 447/A-C din 11 septembrie 2000, (dosar nr. 2662/1999) a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții P.A., O.E. și J.N., împotriva sentinței civile nr. 1925 din 24 octombrie 1997, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 1644/1996, prin care s-a respins acțiunea principală formulată de cei trei reclamanți pentru excluderea pârâților N.I.

și C.M. din SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea și s-a admis în parte cererea reconvențională introdusă de pârâtul N.I., cu consecința excluderii din societatea menționată a reclamanților O.E. și J.N. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, reclamanții P.A., O.E. și J.N., precum și pârâta SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea. Reclamanții O.E. și J.N., care au motivat separat cererea lor de cea formulată de reclamantul P.A., susțin, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) arătând că, urmare actului adițional autentificat cu nr. 6478 din 9 iulie 1997, au fost cooptați împreună cu celălalt reclamant P.A., ca asociați, în SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea, constituită de cei doi pârâți N.I.

și C.M., și că, prin același act adițional, s-a convenit majorarea capitalului social al societății cu suma de 4.500.000 lei. Mai arată recurenții că tot prin actul adițional amintit, care a fost înscris la O.E.R.C. prin cererea de mențiuni, s-a hotărât o nouă redistribuire a capitalului social, potrivit căreia fiecăruia dintre cei 3 reclamanți li s-a atribuit câte 207 părți sociale, corespunzător sumei de 1.035.000 lei.

Cum în actul adițional s-a specificat că, la data formulării cererii de mențiuni, era depus întregul capital social, înseamnă, implicit, că reclamanții și-au îndeplinit în totalitate obligațiile asumate, în legătură cu depunerea capitalului social majorat, întrucât, în caz contrar, nu ar fi fost primită cererea de înscriere de mențiuni, aceasta, în afara faptului că, potrivit art. 200 din Legea nr. 31/1990, (art. 269 pct. 3 din legea modificată) administratorul care începe operațiunile în numele societății, fără a se fi vărsat integral capitalul social, se pedepsește cu închisoare.

Or, în acest context, susțin reclamanții în continuare, instanța era datoare, fie să constate că nu s-a depus integral capitalul social și, consecutiv, să dispună sesizarea organelor competente pentru începerea urmăririi penale împotriva administratorilor pârâți, fie să constate că s-a vărsat de către reclamanți, integral, capitalul majorat subscris, cu consecința respingerii cererii de excludere formulată pe cale reconvențională de pârâtul N.I. împotriva reclamanților O.E. și J.N. Mai susțin recurenții că numai printr-o interpretare greșită a probelor de la dosar, precum și a voinței reclamanților, instanța de apel a considerat că sumele depuse în plus în contul societății de către reclamantul P.A., ar reprezenta un cadou făcut acestuia, și nu completarea capitalului social majorat, pe care cei doi recurenți trebuia să-l depună, situație care este confirmată de, însuși, faptul că asociatul P.A.

a formulat apel împotriva sentinței instanței de fond, alături de ceilalți doi asociați reclamanți – O.E. și J.N. – ceea ce semnifică că acesta și-a exprimat implicit și expres voința de a certifica că întreg capitalul social, pe care trebuia să-l depună cei doi asociați, a fost vărsat. Cum instanța nu l-a întrebat pe reclamantul P.A. ce destinație a înțeles să dea sumelor vărsate în plus în contul societății, recurenții susțin că instanța a reținut greșit că cei doi asociați reclamanți nu au depus capitalul social majorat, întrucât, într-o astfel de chestiune, nu putea hotărî nici ceilalți asociați și nici experții. Se mai susține că, fără nici o justificare și împotriva probelor de la dosar, care confirmă că asociații-pârâți fondatori N.I.

și C.M., au comis fraude în dauna societății, soldate cu importante prejudicii, instanța a reținut că aceștia au desfășurat o activitate corespunzătoare, deși pârâții au procedat la înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul societății, cum ar fi vânzarea unui magazin fără acordul celorlalți asociați, iar sumele obținute au luat o destinație necunoscută. Ca temei de drept al recursului au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ.

Reclamantul P.A., care și-a motivat separat cererea de recurs, susține, de asemenea, că decizia atacată (nr. 447/A-C din 11 septembrie 2000 a Curții de Apel Pitești) este netemeinică și nelegală, deoarece, prin adoptarea acesteia, a fost încălcat principiul „ non reformtio in pejus ”, în sensul că, deși a fost admis apelul reclamanților, declarat împotriva sentinței instanței de fond, iar ulterior, recursul introdus de aceiași reclamanți împotriva deciziei instanței de apel, totuși, în rejudecare, instanța de apel a menținut sentința primei instanțe, în condițiile în care cele două hotărâri au fost atacate cu apel și, respectiv, recurs numai de reclamanți.

Ca atare, susține reclamantul că, atâta timp cât sentința și decizia au fost desființate la cererea reclamanților, instanța nu mai putea, legal, ca, în rejudecare, să mențină aceeași sentință pe care o desființase anterior, prin admiterea apelului reclamanților, astfel că, în aceste condiții, Curtea de Apel Pitești le-a agravat situația în propria lor cale de atac, motiv pentru care solicită admiterea recursului, în sensul motivelor scrise depuse la dosar. De asemenea, reclamantul mai susține că hotărârea recurată este criticabilă și sub aspectul că, la pronunțarea acesteia, a fost ignorat principiul autorității de lucru judecat, în sensul că, deși, prin hotărâri irevocabile, s-a reținut că toți cei trei reclamanți au depus integral capitalul social majorat și subscris, totuși instanța a considerat, fără nici un temei, că, în realitate, numai reclamantul P.A.

ar fi depus integral capitalul social, deși sumele depuse de acesta acoperea și chiar exceda capitalul social pe care trebuia să-l depună ceilalți doi asociați-reclamanți (O.E. și JN.) în contul cărora a înțeles să facă plata. Or, instanța, hotărând astfel, a dat dovadă de inconsecvență, deoarece, în cazul pârâților, a apreciat că partea din capitalul social majorat, pe care trebuia s-o verse pârâtul N.I., a fost plătită de celălalt pârât C.M. Referitor la motivul de recurs fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., reclamantul P.A. susține că, în mod eronat, instanța de apel a înlăturat dovezile provenite de la organele bancare, prin care se atestă că acesta a depus integral capitalul social majorat și subscris, inclusiv și pentru ceilalți doi asociați recurenți (O.E.

și J.N.). Ca atare, însușirea concluziilor expertizei refăcute în apel, prin care s-a constatat că cei doi asociați-reclamanți (O.E. și J.N.) nu au depus capitalul social majorat și subscris, este total nefondată, în condițiile în care expertiza efectuată nu a făcut altceva decât a preluat datele din expertiza efectuată la fond, care a fost declarată nulă, atrăgând astfel, pe cale de consecință, și nulitatea lucrării întocmite în apel.

Mai arată recurentul că aceste susțineri se întemeiază pe faptul că, în realitate, experții nu au făcut așa cum se impunea și nu s-a solicitat o verificare a actelor societății și, ca atare, și reținerile instanței bazate pe o astfel de expertiză sunt discutabile, întrucât, în raport cu probele administrate, se impunea, față de faptele săvârșite de pârâți în dauna societății, constând în fraude, angajarea răspunderii acestora, cu consecința excluderii din societate și nu doar să se menționeze că, pe linia modului cum s-a folosit capitalul social și fondul de rulment, urmează să răspundă SC O.E. SRL și administratorii acesteia (adică, pârâții N. și C., în calitate de foști administratori). În sfârșit, se mai susține că, în condițiile în care pârâții au depus, din fonduri proprii, doar 100.000 lei, iar recurentul peste 30.000 de dolari S.U.A.

în societatea administrată de aceștia, care au folosit bunurile aparținând societății, inclusiv spațiile comerciale, în interes propriu, fără ca recurentul să primească, începând cu anul 1992, nici dividende și nici alte beneficii, era firesc ca aceștia să se opună stabilirii unei situații reale a patrimoniului societății, pentru că, într-o astfel de situație, s-ar fi dovedit, contrar celor reținute de expertiza refăcută în apel, care a determinat pe recurentul-reclamant să formuleze, fără nici un rezultat pozitiv, plângere penală împotriva experților, că, în realitate, cei doi asociați-pârâți – N. și C. – au comis, în calitate de administratori, fraude în dauna societății, soldate cu importante prejudicii materiale și, ca atare, aceștia trebuiau excluși, în opinia recurentului, din societate și nu reclamanții O.E.

și J.N., care au vărsat, contrar celor constatate de expertiză, integral capitalul social majorat. Recursul declarat de reclamanții P.A., O.E. și J.N. nu este fondat. Din examinarea actelor de la dosar, se rețin următoarele: SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea s-a constituit prin acordul de voință al asociaților-pârâți N.I. și C.M., cu un capital social de 100.000 lei, repartizat în cote de 20 părți sociale, fiecare a câte 5.000 lei, fiind înregistrată la Registrul Comerțului Vâlcea, sub nr. J/38/433 din 1991. Ulterior, conform actului adițional, autentificat sub nr. 6748 din 29 iulie 1992, (dosar nr. 5682/1993 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea) și înregistrat la Registrul Comerțului prin cererea de înscriere de mențiuni, au fost cooptați ca asociați în cadrul SC O.E.

SRL Râmnicu Vâlcea, cei trei reclamanți: P.A., O.E. și J.N. Totodată, prin actul adițional menționat, s-a hotărât și majorarea capitalului social inițial cu suma de 4.500.000 lei, deținut de asociați, astfel: - C.M. - 360.000 lei - N.I. - 1.035.000 lei - J.N. - 1.035.000 lei; - O.E. - 1.035.000 lei; - P.A. - 1.035.000 lei. În raport cu această situație de fapt, urmează a fi examinate și criticile formulate de cei trei reclamanți împotriva deciziei instanței de apel. Astfel, cu privire la prima critică formulată de recurenții O.E. și J.N., care și-au motivat separat cererea față de cea formulată de celălalt recurent-reclamant P.A., se constată că aceasta nu este întemeiată, în condițiile în care, prin expertiza refăcută în apel de un colectiv de 3 experți, s-a constatat, pe de o parte, că recurentul-reclamant J.N.

nu a depus, așa cum s-a angajat prin actul adițional nr. 6748 din 1992, nici o sumă din capitalul social subscris, în valoare de 1.035.000 lei, iar pe de altă parte, că recurenta-reclamantă O.E. a depus din capitalul social subscris de 1.035.000 lei, numai suma de 950.000 lei (dosar nr. 2662/1999). În plus, se mai reține că, prin hotărâre definitivă, rămasă și irevocabilă, (decizia nr. 2247 din 16 octombrie 2001) s-a dispus anularea actului fals, respectiv, a cererii de înscriere de mențiuni nr. 5103 din 8 septembrie 1992 (dosar nr. 5682/1993) depusă la O.E.R.C. Râmnicu Vâlcea, și, ca atare, această nouă situație unită și cu cea referitoare la nedepunerea capitalului social majorat, la nivelul celui subscris de către cei doi recurenți-reclamanți – O.E.

și J.N. – conduce la concluzia că, bine aceștia, au fost excluși din SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea, ca urmare a admiterii cererii reconvenționale în parte, formulată de pârâtul N.I. În consecință, față de cele arătate mai sus, se constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 200 din Legea nr. 31/1990 (art. 269 din legea modificată) atâta timp, cât administratorii au început operațiunile societății în baza unui act declarat ulterior fals și că, în orice caz, instanța nu era datoare, față de natura comercială a litigiului, să dispună, în condițiile arătate de recurenți, începerea urmăririi penale împotriva administratorilor pârâți, întrucât o asemenea măsură putea fi, eventual, luată de alte organe, care nu au fost sesizate de reclamanți.

Așa zisa certificare făcută implicit de recurentul P.A., ca efect al declarării apelului împreună cu ceilalți doi recurenți-reclamanți (O.E. și J.N.) în sensul că întregul capital social subscris ar fi fost vărsat, deci, inclusiv cotele care reveneau celorlalți doi asociați menționați, nu poate avea nici o relevanță, atâta timp cât, nici expertiza efectuată în rejudecare și nici alte probe, între care ar fi trebuit să se afle o declarație expresă a recurentului P.A., prin care acesta să precizeze că, din sumele achitate în plus, în contul societății, o parte erau destinate pentru plata capitalului social subscris și neachitat de cei doi recurenți reclamanți, nu confirmă că, în realitate, cei doi recurenți reclamanți (O.E.

și J.N.) au achitat capitalul social subscris, fie prin plăți directe, fie în condițiile arătate. De altfel, recurentul reclamant P.A., prin motivele de apel, susține că suma de 20.000 dolari S.U.A. a depus-o ca fond de rulment, fără a face nici o precizare, în sensul celor susținute în recurs (dosar nr. 4403/1997). Cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant P.A., se constată că nici acesta nu este întemeiat, având în vedere următoarele: Este adevărat că numai reclamanții P.A., O.E. și J.N.

au exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței instanței de fond nr. 1925 din 1998, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 1644/1996, care a fost admis, cu desființarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, și că, ulterior, tot numai reclamanții au atacat cu recurs decizia nr. 201 din 1998, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 4043/1997, prin care a fost admis, conform deciziei nr. 1589 din 27 aprilie 1999, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 2966/1998, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, însă, aceste soluții, chiar dacă au fost favorabile reclamanților, nu-i îndreptățesc pe aceștia, cu referire specială la reclamantul P.A., să susțină că li s-a agravat situația în propria lor cale de atac, din moment ce, în rejudecare, instanța de apel nu a făcut altceva decât a menținut sentința primei instanțe, prin care s-a dispus respingerea acțiunii principale, prin care cei trei reclamanți (P., O.E.

și J.N.) au solicitat excluderea din SC O.E. SRL a pârâților (N. și C., care aveau calitatea de asociați fondatori) și a fost admisă în parte cererea reconvențională, formulată de pârâtul N.I., cu consecința excluderii din societatea menționată a celor doi reclamanți, cooptați ulterior (O.E. și J.N.). Or, din cele expuse, rezultă că, în nici un caz, instanța de apel nu avea cum să agraveze, în rejudecare, situația celor doi reclamanți (O.E. și J.N. ) în propria lor cale de atac, din moment ce o altă sancțiune, mai gravă decât excluderea din societate a asociaților, nu este prevăzută de Legea nr. 131/1990. Cu această motivare, primul motiv de recurs urmează a fi respins.

În ce privește cel de al doilea motiv de recurs, prin care se susține că instanța de apel ar fi ignorat, la pronunțarea soluției, hotărâri irevocabile, inclusiv încheierea judecătorului delegat de la Registrul Comerțului, prin care s-a statuat că toți cei trei reclamanți asociați ar fi depus cota aferentă din capitalul social, majorat și subscris, se constată că nici acesta nu este întemeiat, în condițiile în care, pe de o parte, la dosar nu există astfel de dovezi, iar pe de altă parte, probele dosarului, cu referire specială la expertiza efectuată (refăcută) în rejudecare de către un colectiv de trei experți, care nu a fost combătută prin nici o altă contraprobă, infirmă o astfel de situație, demonstrând că, în realitate, asociata O.E.

a depus numai 950.000 lei din capitalul social majorat și subscris, în sumă de 1.035.000 lei, iar asociatul J.N. nu a depus nici o sumă în contul aceluiași capital social. Faptul că, în cazul pârâților, s-a considerat că asociata C.M. a achitat și cota din capitalul social ce trebuia depusă de celălalt asociat pârât N.I., pe când, în cazul reclamanților, nu s-a considerat relevantă aceeași situație, în sensul că reclamantul P.A. a depus toată majorarea de capital, inclusiv și pentru ceilalți doi asociați-reclamanți (O.E. și J.N. ) își găsește justificarea în constatările raportului de expertiză, însușite de instanță, (dosar nr. 2662/1999) prin care experții precizează denumirea și numărul actului prin care pârâta C.M.

a depus capitalul social și pentru celălalt, pârâta N.I., pe când, în cazul reclamanților, nu s-a găsit un asemenea act, și, ca atare, întemeiat s-a reținut că, în realitate, aceștia din urmă nu au depus cota din capitalul social majorat și subscris, care atrage, potrivit dispozițiilor art. 165 lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată, excluderea din societate a asociatului respectiv. De asemenea, nu poate fi primită nici critica prin care se susține că instanța de apel a acceptat ca societatea să fie reprezentată de cei doi administratori pârâți (N.I. și C.M.), în condițiile în care aceștia au fost revocați din funcțiile respective încă din anul 1993, deoarece, contrar celor susținute în cauză, nu s-a depus nici o dovadă în acest sens, adică hotărârea A.G.A.

prin care s-a adoptat această măsură și nici nu s-a probat că aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial, pentru ca pârâții să fie în măsură să o conteste, potrivit art. 90 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 (nemodificată). În ce privește motivul de recurs fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., se constată că nici acesta nu este întemeiat, întrucât, din raportul de expertiză (dosar nr. 2662/1999) rezultă că cei trei experți au verificat toate actele, privind evidența contabilă a SC O.E. SRL pe perioada în litigiu (1991 - 1994) și, în plus, că expertul observator din partea reclamanților, respectiv, B.I., a fost prezent la întocmirea raportului de expertiză, semnând, în această calitate, procesul-verbal din 22 august 2000, în care s-a menționat, totodată, că procuratorul reclamantului P.A., respectiv, avocatul Gh.D., a lipsit nejustificat, ca, de altfel, și la datele anterioare de la convocare (dosarul nr. 2662/1999).

Ca atare, față de cele arătate mai sus, se constată că, în mod nejustificat, reclamantul P.A. invocă nulitatea raportului de expertiză refăcut în apel, cum, de asemenea, tot nejustificat și fără nici o dovadă susține că pârâții N.I. și C.M. ar fi comis, în activitatea lor de administratori, fraude în dauna societății, care, prin gravitatea lor, trebuia să atragă excluderea acestora din societate (și nu a reclamanților O.E.

și J.N., pentru care reclamantul ar fi vărsat integral cotele din capitalul social majorat, pe care aceștia trebuiau să-l depună, conform actului adițional din 27 iulie 1992). Referitor la critica prin care reclamantul susține că, deși pârâții au depus, din fonduri proprii, numai suma de 100.000 lei, iar el peste 30.000 dolari S.U.A., din care o parte la fondul de rulment al societății, cu toate acestea, pârâții au fost aceia care și-au însușit beneficiile realizate de societate, fără ca el să primească dividende sau alte avantaje materiale din anul 1992, se constată că nici aceasta nu poate fi primită, deoarece o astfel de situație a fost invocată pentru prima dată în recurs, fără a fi verificată de instanța de apel ( non omisso medio ), aceasta, în afara faptului că soluția de excludere din societate nu-l privește și pe acest reclamant și, ca atare, eventualele pretenții ale acestuia, împotriva societății, pot fi soluționate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990.

În concluzie, față de toate cele arătate, se reține că bine instanța de apel a respins, conform motivelor din practicaua deciziei atacate, obiecțiunile reclamanților la raportul de expertiză întocmit în apel și, ca urmare, și-a însușit concluziile acestui raport, din care a rezultat, în esență, pe de o parte, că pârâții N.I. și C.M. nu au comis, în activitatea de administratori ai SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea, fraude în dauna societății și nici fapte de concurență neloială, iar, pe de altă parte, că reclamanții O.E. și J.N. nu au depus integral capitalul majorat subscris și, cu această motivare, a respins apelul reclamanților, menținând astfel sentința instanței de fond, prin care a fost respinsă acțiunea principală, formulată de cei trei reclamanți, pentru excluderea pârâților din societate și s-a admis în parte cererea reconvențională introdusă de pârâtul N.I., cu consecința excluderii din SC O.E.

SRL Râmnicu Vâlcea, a reclamanților O.E. și J.N. Așa fiind, recursul reclamanților, astfel cum a fost motivat prin cereri separate, urmează a fi respins, ca nefondat. Cu privire la recursul declarat de pârâta, SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea, se constată că, odată cu citația emisă pe numele acesteia, pentru termenul de astăzi, 17 aprilie 2003, i s-a pus în vedere să timbreze calea de atac cu 150.000 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar, obligație neîndeplinită. În consecință, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 32/1995, Curtea urmează a dispune anularea recursului pârâtei ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții P.A., O.E. și J.N. împotriva deciziei nr. 447 din 11 septembrie 2000 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2003.