Decizia nr. 4698/2004 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 9248/1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea

Cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție. La 22 martie 1999 reclamanta I.F. a chemat-o în judecată pe pârâta I.S. pentru revendicarea terenurilor din titlul de proprietate nr. 437/4446 din 6 septembrie 1995, precum și din hotărârile anexate, care sunt stăpânite de pârâtă, pe temeiul unui act de schimb neanulat. Prin cererea din 26 aprilie 1999, calificată intervenție de prima instanță, reclamanta solicită „introducerea în cauză a fratelui ei I.E., deoarece amândoi sunt moștenitorii defuncților I.M. și I mai , beneficiarii titlului de proprietate, care stă la baza acțiunii de revendicare”, precum și „numitului I.P.(zis P.), fiul lui I.S.” (ca pârât).

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 9248 din 22 noiembrie 1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a fost admisă acțiunea reclamantei, precum și „cererea sa de intervenție”, pârâții fiind obligați să predea terenul de 15.878 mp, individualizat, conform actului autorilor. S-a reținut, în esență, că titlul de proprietate, invocat în acțiune, a fost eliberat în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, conform Legii nr. 18/1991, pe temeiul actelor autorilor defuncți I mai și M., iar pârâții ocupă aceste terenuri, invocând un act de schimb valid dintre fostul Sfat Popular Dăești și autorul lor M.C., fiind puși în posesie, în procedura aceleași legi. Totodată, instanța a comparat cele două titluri și a stabilit că titlul reclamanților este „mai bine conturat și preferabil actului de schimb, rămas caduc”, în condițiile, în care, pârâții au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile ce au făcut obiectul acestui act de schimb din 1964.

Decizia instanței de apel Tribunalul Vâlcea, prin decizia nr. 1391 din 2 iunie 2000, a respins apelul pârâților I.S. și I.P., însușindu-și considerentele primei instanțe (pag. 102), relevând, în concluzie că probele „sunt de natură să întărească convingerea că terenurile pentru care se poartă litigiul au aparținut autorului reclamanților, I mai ”.

Decizia instanței de recurs 4.1. Prin decizia civilă nr. 3505/R din 13 decembrie 2000 a Curții de Apel Pitești, a fost casată decizia din apel, nr. 1391/2000, iar, pe fond, s-a respins acțiunea în revendicare, cu opinia separată a unui judecător. S-a dat eficiență absolută actului de schimb din 1964, în baza căruia, suprafața de teren revendicată a intrat în proprietatea autorului pârâților, care a cedat, în schimb, terenuri în comuna Bujoreni, astfel că, instanța de apel, a greșit comparând cele două titluri. Pe de altă parte, s-a reținut că din „procesul verbal de punere în posesie din data de 6 septembrie 1991, rezultă că pârâta și ceilalți moștenitori ai autorului comun C.M., au fost puși în posesie pe suprafața de 1,09 ha teren, defalcată pe mai multe parcele, care nu se identifică în titlul de proprietate deținut de reclamanți”, ignorându-se, de aceleași instanțe și „puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 3083 din 12 noiembrie 1998, prin care s-a verificat legalitatea și temeinicia actului de schimb”. 4.2. Opinia separată Se afirmă că „anterior cooperativizării, terenurile revendicate au aparținut în proprietate autorului reclamanților, cu care s-a înscris în CAP”, iar, prin sentința civilă nr. 4021/1994 s-a menținut hotărârea nr. 77/329 din 27 ianuarie 1994 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, prin care reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 1,7 ha teren, pe raza comunei Dăești”; totodată, prin sentința civilă nr. 367 din 7 martie 1995, Comisia a fost obligată să-i pună în posesie pe reclamanți, iar, în titlul de proprietate din 7 septembrie 1995, s-au înscris aceste terenuri, în suprafață totală de 1 ha 6999 mp, din care 4500 mp extravilan. Pe de altă parte, pârâta a invocat actul de schimb nr. 77/1964 încheiat între fostul Minister al Agriculturii și ea, prin care a primit 2,50 ha teren în comuna Dăești, iar, prin decizia nr. 171/1991 a Tribunalului Vâlcea, s-a respins acțiunea în constatarea nulității acestui act de schimb, după cum prin decizia nr. 3083 din 30 noiembrie 1998, a aceleași instanțe, a fost respinsă acțiunea Parchetului Vâlcea în anularea actului de schimb, întrucât acesta fusese anulat prin sentința civilă nr. 2971/1994, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 394 din 9 februarie 1996 a Tribunalului Vâlcea. În opinia separată se consideră că opțiunea pârâtei pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în procedura Legii nr. 18/1991, pentru terenurile cedate, urmată de parcela în posesie, la 6 septembrie 1991, prin procesul civil nr. 60 pe raza comunei Bujoreni, echivalează cu „renunțarea implicită la terenurile dobândite în baza actului de schimb”.

Revizuirea deciziei nr. 3505/R din 13 decembrie 2000 5.1. La data de 4 aprilie 2001 reclamanții au înregistrat cererea de revizuire a deciziei invocând ca act nou, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., un „nou proces verbal nr. 204 din 22 iulie 2000 de reconstituire a dreptului de proprietate a recurentei I.S. și al fratelui ei A.N., după autorul lor C.I.M. din terenurile căruia s-a precizat că s-a dat pământul în schimbul celor ale autorului” lor, ceea ce atestă că au primit integral terenurile aparținând autorului lor, inclusiv terenul declarat că ar fi fost dat în schimb, ci și în plus 1 ha, astfel că, la cererea lor, „s-a restabilit situația juridică anterioară a terenurilor”. De asemenea, s-a invocat „xerocopia nr. 461 din 15 aprilie 1962 a cererii de înscriere în CAP Bujoreni a lui C.M., autorul pârâtei”, ceea ce atestă că terenurile erau deja proprietatea CAP și nu puteau face obiectul acelui schimb. 5.2. Prin decizia civilă nr. 1518/R din 28 mai 2001 a Curții de Apel Pitești s-a respins cererea de revizuire, întrucât, prin hotărârea atacată „s-a statuat irevocabil legalitatea actului de schimb” în conformitate cu decizia nr. 3505/R/2000 a aceleași instanțe.

Recursul în anulare 6.1. Înscrisul nou invocat, procesul verbal din 22 iulie 2000, de punere în posesie a pârâtei în comuna Bujoreni, întrunește toate cerințele din art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât: - nu a fost folosit la judecarea fondului, - a fost reținut de partea adversă I.S., fiind - determinant în cauză, căci, dacă ar fi fost cunoscut de instanța de recurs, soluția ar fi fost alta, decât cea dată. 6.2. Pe de altă parte, pârâtei i s-a eliberat la 1 noiembrie 2000 titlul de proprietate pentru terenul pe care a fost pusă în posesie, la 22 decembrie 2000, însă nu l-a depus la dosarul de recurs, căci atestă, neîndoielnic, că i s-a reconstituit întreaga suprafață pe care autorul ei a reținut-o în comuna Bujoreni „și cu care a intrat în CAP în 1962”. 6.3. Aceleași acte mai atestă că autorul pârâtei „nu a deținut în proprietate terenuri în localitatea Dăești”, iar, reclamanții s-au aflat în imposibilitate să afle de existența procesului-verbal din 22 iulie 2000 și a titlului de proprietate din 1 noiembrie 2000, până la judecarea recursului în ziua de 13 decembrie 2000. 6.4. Prin întâmpinare, pârâții invocă tardivitatea recursului în anulare, înregistrat la 29 mai 2002 contra deciziei nr. 1518/R din 28 mai 2001, deci peste termenul legal de un an.