ÎCCJ, decizie (scj.ro #82734)

Recurs în anulare.

Aplicare greșită a unor norme de procedură. Nedepășirea atribuțiilor

instanțelor judecătorești

Împrejurarea că

instanța a săvârșit unele greșeli de judecată, atunci când a interpretat și

aplicat dispozițiile art. 165 și 244 pct. 1 C.proc. civ.,  referitoare

la  disjungerea cauzei și suspendarea judecății, nu echivalează cu o depășire

a  atribuțiilor puterii judecătorești și o imixtiune în sfera rezervată

puterii legiuitoare.

Secția civilă, decizia

nr.873 din 1 martie 2002

Prin încheierea din 3

septembrie 1998, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a disjuns cererea principală și a

amânat judecata la 10 septembrie 1998, când a dispus suspendarea judecății

acțiunii principale de revendicare până la rămânerea definitivă a acțiunii în

anularea contractului de vânzare cumpărare.

Prin sentința civilă nr.5721 din 7 septembrie 1998,a aceleiași instanțe

s-a disjuns cererea  în revendicare formulată de reclamanta G.V. împotriva

pârâtului S.I. și s-a fixat termen la data de 10 septembrie 1998, s-a admis

cererea formulată de reclamantă împotriva pârâților S.I. și B.E. și s-a

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr.2435 din 9 august 1996.

Această soluție a fost menținută prin decizia civilă nr.543 din 22 februarie

1999 a Tribunalului Vâlcea și, respectiv, decizia civilă nr.2979 din 5

octombrie 1999 a Curții de Apel Pitești.

La data de 25 ianuarie 2000, reclamanta G.V. a solicitat Judecătoriei Râmnicu

Vâlcea repunerea pe rol a aceluiași dosar, nr.8691/1997 pentru soluționarea

cererii de revendicare.

Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentința civilă nr.2465 din 23 martie 2000, a

admis în parte acțiunea, obligându-l pe pârâtul S.I. să respecte dreptul de

proprietate și posesie al reclamantei asupra terenului în litigiu și a anulat

ca netimbrat capătul de cerere având ca obiect despăgubiri civile.

Soluția a fost menținută prin decizia civilă nr.2462 din 27 octombrie 2000 a

Tribunalului Vâlcea și decizia civilă nr.543 din 2 martie 2001 a  Curții

de Apel Pitești.

Împotriva acestor hotărâri, prin care a fost soluționată pricina disjunsă,

procurorul general, în temeiul art.330 pct.1 C.proc.civ., a promovat recurs în

anulare, considerând că au fost date cu depășirea atribuțiilor puterii

judecătorești, întrucât procesul a urmat norme de procedură străine, producând

astfel o imixtiune în atribuțiile puterii legiuitoare.

Recursul în anulare nu este întemeiat.

În speță, măsura disjungerii celor două capete de cerere a fost luată în

aplicarea și interpretarea prevederilor art.165 C.proc.civ., după care, în

orice stare a judecății se pot despărți pricinile întrunite, dacă instanța

socotește că numai una din ele este în stare de judecată. Prima instanță a

intenționat, astfel, să procedeze la judecata separată a celor două cereri,

apreciind că este în stare de judecată cererea având ca obiect anularea

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2435 din 9 august 1996.

Deși motivarea măsurii luate astfel este deficitară, atât în  fapt cât și

în drept, ca și modul de redactare, cele de mai sus rezultă din cuprinsul

încheierii din 3 septembrie 1998 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, unde sunt

consemnate solicitarea reprezentantului reclamantei privind disjungerea cererii

principale și judecarea pe fond a cererii privind constatarea nulității

absolute, aprecierea instanței că, în legătură cu acest obiect, cercetarea

judecătorească este terminată, ca și acordul părții pârâte privind disjungerea

cererii principale.

În urma disjungerii, instanța ar fi trebuit să se socotească dezinvestită de

soluționarea acestei cereri și să dispună, în consecință, înregistrarea ei

separată, iar  nu să acorde  termen de judecată, în același dosar,

după soluționarea celui de-al doilea capăt de cerere prin sentința civilă

nr.5721 din 7 septembrie 1998.

Cu toate acestea, instanța a procedat astfel, în interpretarea și aplicarea,

greșită sau nu, a unei norme procedurale existente, cuprinsă în art.165

C.proc.civ.

De asemenea, în ce privește suspendarea judecății dispusă prin încheierea din

10 septembrie 1998, când s-a acordat termen pentru soluționarea cererii

disjunse, spre deosebire de cele susținute în recursul în anulare, este de

reținut că și aceasta s-a realizat în temeiul unei norme procedurale existente,

art.244 (pct.1) C.proc.civ. Conform celor consemnate în încheiere, reclamanta,

prin apărător a formulat în acest sens cerere de suspendare a acțiunii

principale, cerere pe care instanța a găsit-o întemeiată, până la „rămânerea

definitivă a acțiunii de anulare act” (desigur a hotărârii prin care s-a

soluționat cererea având acest obiect).

Procedând astfel, chiar dacă în acest mod, în același dosar s-au pronunțat două

hotărâri, ce au parcurs apoi separat toate gradele de jurisdicție, aceasta nu

înseamnă nicidecum că instanța a urmat reguli de procedură străine de cele

stabilite de legiuitor, ci cel mult, împrejurarea menționată ar echivala cu o

greșeală de judecată din punct de vedere al aplicării unor norme procedurale

existente, deja amintite, ceea ce nu înseamnă nicidecum exercitarea unor

atribuții rezervate puterii legiuitoare.