ÎCCJ, decizie (scj.ro #82734)

Recurs în anulare. Aplicare greșită a unor norme de procedură. Nedepășirea atribuțiilor instanțelor judecătorești Împrejurarea că instanța a săvârșit unele greșeli de judecată, atunci când a interpretat și aplicat dispozițiile art. 165 și 244 pct. 1 C.proc. civ., referitoare la disjungerea cauzei și suspendarea judecății, nu echivalează cu o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și o imixtiune în sfera rezervată puterii legiuitoare. Secția civilă, decizia nr.873 din 1 martie 2002 Prin încheierea din 3 septembrie 1998, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a disjuns cererea principală și a amânat judecata la 10 septembrie 1998, când a dispus suspendarea judecății acțiunii principale de revendicare până la rămânerea definitivă a acțiunii în anularea contractului de vânzare cumpărare.

Prin sentința civilă nr.5721 din 7 septembrie 1998,a aceleiași instanțe s-a disjuns cererea în revendicare formulată de reclamanta G.V. împotriva pârâtului S.I. și s-a fixat termen la data de 10 septembrie 1998, s-a admis cererea formulată de reclamantă împotriva pârâților S.I. și B.E. și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2435 din 9 august 1996. Această soluție a fost menținută prin decizia civilă nr.543 din 22 februarie 1999 a Tribunalului Vâlcea și, respectiv, decizia civilă nr.2979 din 5 octombrie 1999 a Curții de Apel Pitești. La data de 25 ianuarie 2000, reclamanta G.V. a solicitat Judecătoriei Râmnicu Vâlcea repunerea pe rol a aceluiași dosar, nr.8691/1997 pentru soluționarea cererii de revendicare.

Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentința civilă nr.2465 din 23 martie 2000, a admis în parte acțiunea, obligându-l pe pârâtul S.I. să respecte dreptul de proprietate și posesie al reclamantei asupra terenului în litigiu și a anulat ca netimbrat capătul de cerere având ca obiect despăgubiri civile. Soluția a fost menținută prin decizia civilă nr.2462 din 27 octombrie 2000 a Tribunalului Vâlcea și decizia civilă nr.543 din 2 martie 2001 a Curții de Apel Pitești. Împotriva acestor hotărâri, prin care a fost soluționată pricina disjunsă, procurorul general, în temeiul art.330 pct.1 C.proc.civ., a promovat recurs în anulare, considerând că au fost date cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât procesul a urmat norme de procedură străine, producând astfel o imixtiune în atribuțiile puterii legiuitoare.

Recursul în anulare nu este întemeiat. În speță, măsura disjungerii celor două capete de cerere a fost luată în aplicarea și interpretarea prevederilor art.165 C.proc.civ., după care, în orice stare a judecății se pot despărți pricinile întrunite, dacă instanța socotește că numai una din ele este în stare de judecată.

Prima instanță a intenționat, astfel, să procedeze la judecata separată a celor două cereri, apreciind că este în stare de judecată cererea având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2435 din 9 august 1996. Deși motivarea măsurii luate astfel este deficitară, atât în fapt cât și în drept, ca și modul de redactare, cele de mai sus rezultă din cuprinsul încheierii din 3 septembrie 1998 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, unde sunt consemnate solicitarea reprezentantului reclamantei privind disjungerea cererii principale și judecarea pe fond a cererii privind constatarea nulității absolute, aprecierea instanței că, în legătură cu acest obiect, cercetarea judecătorească este terminată, ca și acordul părții pârâte privind disjungerea cererii principale.

În urma disjungerii, instanța ar fi trebuit să se socotească dezinvestită de soluționarea acestei cereri și să dispună, în consecință, înregistrarea ei separată, iar nu să acorde termen de judecată, în același dosar, după soluționarea celui de-al doilea capăt de cerere prin sentința civilă nr.5721 din 7 septembrie 1998. Cu toate acestea, instanța a procedat astfel, în interpretarea și aplicarea, greșită sau nu, a unei norme procedurale existente, cuprinsă în art.165 C.proc.civ. De asemenea, în ce privește suspendarea judecății dispusă prin încheierea din 10 septembrie 1998, când s-a acordat termen pentru soluționarea cererii disjunse, spre deosebire de cele susținute în recursul în anulare, este de reținut că și aceasta s-a realizat în temeiul unei norme procedurale existente, art.244 (pct.1) C.proc.civ.

Conform celor consemnate în încheiere, reclamanta, prin apărător a formulat în acest sens cerere de suspendare a acțiunii principale, cerere pe care instanța a găsit-o întemeiată, până la „rămânerea definitivă a acțiunii de anulare act” (desigur a hotărârii prin care s-a soluționat cererea având acest obiect). Procedând astfel, chiar dacă în acest mod, în același dosar s-au pronunțat două hotărâri, ce au parcurs apoi separat toate gradele de jurisdicție, aceasta nu înseamnă nicidecum că instanța a urmat reguli de procedură străine de cele stabilite de legiuitor, ci cel mult, împrejurarea menționată ar echivala cu o greșeală de judecată din punct de vedere al aplicării unor norme procedurale existente, deja amintite, ceea ce nu înseamnă nicidecum exercitarea unor atribuții rezervate puterii legiuitoare.