ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 544/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 654 din 27 iunie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 4079/2000, în baza art. 25 C. pen., raportat la art. 31 alin. (1) C. pen., raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen, cu aplicarea art. 13 C. pen.

și art. 75 lit. a) C. pen. și l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza dispozițiilor art. 291 C. pen., a fost condamnat inculpatul A.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 18 iunie 1999 la zi.

Prin aceeași sentință, în baza dispozițiilor art. 293 C. pen., a fost condamnat inculpatul G.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului G.G. din infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza dispozițiilor art. 25 C. pen., raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 C. pen., a fost condamnat inculpatul G.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză, mandatul de arestare nefiind pus în executare. Tot prin aceeași sentință, în baza dispozițiilor art. 25, raportat la art. 25 și art. 31 alin. (3) C. pen., raportat la art. art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.S.

la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului C.S. din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și s-a dispus condamnarea inculpatului C.S. la pedeapsa de 7 ani închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția după cum urmează: reținerea de 24 ore de la 17 decembrie 1998, perioada arestării preventive de la 12 iulie 1999 la 18 decembrie 1999 și de la 10 ianuarie 2001 la 28 februarie 2001. În baza dispozițiilor art. 348 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situației anterioare prin anularea următoarelor înscrisuri falsificate: certificat de atestare fiscală nr. 2274 din 17 august 1998 aflat la dosar; certificat de sarcini din 24 iulie 1998, aflat la dosar; contract de vânzare-cumpărare încheiat între P.V.

și A.C., autentificat la 24 iulie 1998; contract de vânzare-cumpărare încheiat între A.C. și G.M.D. și adeverința de identitate provizorie. A fost respinsă cererea formulată de partea civilă G.M.D. în sensul de renunțare la soluționarea laturii civile în cadrul procesului penal ca inadmisibilă. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și în baza art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații A.C., G.G. și C.S., în solidar, la echivalentul în lei la data plății a sumei de 90.000 dolari S.U.A. către partea civilă G.M.D. S-a luat act că SC V. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, în luna iunie 1998, urmărind obținerea de venituri pe căi ilicite, inculpatul C.S.

i-a abordat pe inculpații A.C. și G.G. cunoscuți de-ai săi, ambii găzduiți de mătușa acestuia, martora G.M. și le-a propus să coopereze în vederea vânzării frauduloase a terenului intravilan situat în Măgura Vulturului. În schimbul prestației le-a promis o cotă parte din prețul de vânzare ce va fi obținut de la prezumtivul cumpărător. În realizarea scopului, inculpatul C.S. i-a propus lui G.G. să se substituie proprietarului terenului, P.V., prin utilizarea unui act de identitate fals, urmând ca în această calitate să-i vândă inculpatului A.C. terenul. Inculpatul C.S. a pus la dispoziția inculpatului G.G. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9997 din 20 decembrie 1996 în original, prin care se atesta calitatea de proprietar al terenului pe numele P.V.

Totodată, i-a procurat o carte de identitate provizorie, eliberată de secția 10 poliție în anul 1998 pe numele de P.V., cu toate datele de stare civilă ale acestuia, dar a fost aplicată fotografia inculpatului G.G. Apoi, cei doi inculpați s-au deplasat la Administrația financiară a sectorului 2, unde, prevalându-se de cartea de identitate provizorie falsă, au solicitat prin cererea din 16 iulie 1998, eliberarea unui certificat fiscal pentru imobil din care să rezulte valoarea de impozitare, suprafața și faptul că nu figurează cu debite de plată. Cererea fost înaintată de către inculpatul G.G. martorului P.M.G., operator calculator la ghișeu, în cadrul Administrației financiare a sectorului 2, după care aceasta a fost înregistrată la secretariat la 16 iulie 1998. Aceasta a trecut pe cerere rolul terenului.

Apoi, cererea a fost preluată de martora C.I., inspector în cadrul Administrației financiare a sectorului 2, care i-a eliberat certificatul fiscal, după ce a menționat seria și numărul cărții de identitate provizorie prezentate de inculpatul G.G., pe numele P.V. După aceasta, fiind convinsă că inculpatul G.G. este P.V. i-a eliberat acestuia certificatul fiscal din 16 iulie 1999. De aici, inculpatul G.G. s-a deplasat împreună cu inculpatul C.S. la Biroul de publicitate imobiliară a Judecătoriei sectorului 2 București unde, prin aceleași metode au solicitat și obținut (în baza cererii din 23 iulie 1998, redactat și semnat de către martorul G.M., grefier șef la Judecătoria sectorului 2 București.).

Atât pentru obținerea certificatului fiscal, cât și pentru obținerea certificatului de sarcini pe numele P.V., au fost semnate de către inculpatul G.G. Acesta a semnat și pentru primirea lor. După întocmirea și obținerea tuturor înscrisurilor necesare pentru vânzarea terenului, inculpații s-au prezentat la Biroul Notarului Public C.S.A., pentru a încheia actul translativ de proprietate. Astfel, inculpații C.S., G.G. și A.C. s-au întâlnit la 24 iulie 1998 în fața Biroului Notarului Public C.S.A., ocazie cu care inculpatul C.S. i-a remis inculpatului G.G. toate înscrisurile necesare vânzării terenului (contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 20 decembrie 1996, certificatul fiscal, certificatul de sarcini aferent acestuia, toate în original), inclusiv cartea de identitate provizorie pe numele de P.V.

În incinta biroului au intrat decât părțile contractante, inculpații G.G. și A.C. Inculpatul G.G. s-a prezentat în mod mincinos ca fiind P.V., proprietar al imobilului ce urma să-l vândă, remițându-i notarului public cartea de identitate provizorie falsă eliberată de secția 10 poliție. Aceste aspecte au fost cunoscute de inculpatul A.C. care locuia temporar împreună cu inculpatul G.G. la martora G.M., mătușa inculpatului C.S., unde falsul P.V. era cunoscut sub numele adevărat. Inculpatul A.C. s-a prezentat sub adevărata sa identitate, remițând funcționarului B.I. adevărat seria, dar sub calitatea falsă de cumpărător pentru că nu avea intenția să-l cumpere în realitate și nici nu poseda banii necesari.

Deși prețul vânzării terenului a fost stabilit la 30.000.000 lei, acesta nu a fost achitat. Taxele aferente încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 24 iulie 1998 au fost achitate de către inculpatul G.G. cu banii primiți de la inculpatul C.S. În legătură cu cartea sa de identitate provizorie, prin adresele din 8 aprilie 1999, I.G.P. Direcția de Evidența Populației a comunicat că în anul 1998 s-a tipărit cartea de identitate, după care a fost distribuită la I.P. Maramureș, unde se afla în stoc. Ulterior, la solicitarea organelor de urmărire penală, prin adresa nr. 944 din 21 iunie 1999, acest organ a pus la dispoziția cauzei actul în alb. După perfectarea contractului de vânzare-cumpărare toate înscrisurile referitoare la imobil au fost remise de către inculpatul G.G.

inculpatului C.S. la ieșirea din notariat. Din acest moment, inculpații C.S. și A.C. au început demersurile necesare revânzării imobilului unui cumpărător de bună-credință, pentru a obține prețul în mod real. În acest scop, au contactat martorii V.D. și M.L., agenți imobiliari, care au găsit cumpărător pe G.M.D. La negocieri a participat martorul C.B.L. Certificatele de sarcini aferente imobilului din str. Măgura Vulturului, de la Administrația financiară a sectorului 2, respectiv, Biroul de Publicitate Imobiliară a Judecătoriei sectorului 2 au fost obținute după îndeplinirea condițiilor legale, de către martorul N.F., funcționar în cadrul acestor instituții. Cei doi agenți imobiliari au fost ajutați pentru a vinde terenul proprietatea lui A.C.

și de martorii V.C. și C.F. Inculpații A.C., C.S. și partea vătămată G.M.D., însoțită de martorul C.B.L., au avut mai multe întâlniri, ocazie cu care cei doi inculpați au prezentat toate înscrisurile solicitate referitoare la teren după care au convenit condițiile în care urma să se perfecteze contractul de vânzare-cumpărare. Inculpatul A.C. și G.M.D. s-au prezentat la sediul Notarului Public G.C. însoțiți de inculpatul C.S. și martorii D.N. și N.I. și de martorul C.L. După prezentarea actelor, notarul a procedat la redactarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1737 din 29 august 1998. În prealabil a verificat telefonic realitatea contractului de vânzare-cumpărare dintre falsul P.V. (inculpatul G.G.) și inculpatul A.C., aspect confirmat de către notarul public C.S.A.

Prețul vânzării terenului a fost stabilit la suma de 500.000.000 lei, partea vătămată remițând inculpatului A.C., echivalentul în dolari S.U.A., pe care acesta i-a predat inculpatului C.S. în incinta biroului notarial, de față fiind și martorii C.B.L. și D.V. Din această sumă, inculpatul C.S. a remis inculpatului A.C. suma de 3.000 dolari S.U.A., iar inculpatul G.G. 2.500 dolari S.U.A. A concluzionat instanța că activitatea frauduloasă a inculpatului A.C. constă în determinarea la data de 29 iulie 1998 a notarului public C.S.A., prin prezentarea în mod mincinos cu știință a calității de cumpărător al terenului și faptul că a plătit prețul acestui teren situat în str. Măgura Vulturului să întocmească în fals, fără știrea acesteia contractul de vânzare-cumpărare din 24 iulie 1998, prin care se atestă în mod nereal că este proprietar al acestui teren.

De asemenea, la data de 19 august 1998, folosind acest contract de vânzare-cumpărare falsificat a determinat pe G.C.M., notar public să întocmească în fals un alt contract de vânzare-cumpărare, din 19 august 1998, prin care inculpatul A.C. vindea același teren părții civile G.M.D. De asemenea, același inculpat a indus-o în eroare pe partea vătămată G.M.D. cu prilejul întocmirii actului de vânzare-cumpărare prin ascunderea faptului că actul de proprietate deținut este fals prin folosirea calității mincinoase de proprietar, i-a cauzat un prejudiciu de 90.000 dolari S.U.A. La aceeași dată, prin aceleași împrejurări, inculpatul G.G. s-a legitimat în fața notarului public C.S.A. sub identitatea falsă a numitului P.V., prezentând în acest scop adeverința de identitate falsă cu nr. 406848/1998, cu prilejul autentificării actului de vânzare cu nr. 7304 din 27 iulie 1998, prin care numitul P.V.

vindea terenul inculpatului A.C. De asemenea, inculpatul G.G., la aceeași dată, a determinat-o pe numita C.S.A., prin prezentarea sub o identitate falsă și primitor al prețului terenului în litigiu să întocmească în fals, fără vinovăție contractul de vânzare-cumpărare nr. 7034 din 27 iulie 1998. Același inculpat a contribuit prin substituirea în rolul proprietarului real la obținerea contractului de vânzare-cumpărare nr. 7304/1998 în scopul vânzării terenului către partea vătămată G.M.D., urmând să obțină un folos injust. Inculpatul C.S. i-a determinat pe ceilalți inculpați să se prezinte în fața notarului C.A. și prin atribuirea de calități mincinoase a obținut în mod fraudulos contractul de vânzare-cumpărare din 27 iulie 1998, prin care inculpatul C.S.

a obținut calitatea fictivă de proprietar al terenului. De asemenea, inculpatul G.G. l-a determinat pe inculpatul A.C. să se prezinte în fața notarului G.C. cu actul de proprietate fals în vederea perfectării actului translativ de proprietate către partea vătămată G.M.D. Inculpatul C.S. este cel care a inițiat activitatea frauduloasă a celorlalți inculpați prin înmânarea către aceștia a actelor autentice și a adeverinței false și a participat la negocierile ce au avut loc cu prilejul vânzării terenului în scopul inducerii în eroare a părții vătămate G.M.D., însușindu-și suma de bani ce a fost plătită drept preț al vânzării. A concluzionat instanța că, faptele inculpatului A.C. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare în forma participației improprii la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 25, raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 75 C. pen.

și art. 41 alin. (2) C. pen. și ale infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen. Prin urmare, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., prin eliminarea alin. (5) al acestui articol, având în vedere că, prin O.U.G. nr. 207/2000 și Legea nr. 450/2000 s-au modificat dispozițiile art. 146 C. pen., în sensul că, prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă mai mare de 2 miliarde de lei, ori în speță, echivalentul sumei de 90.000 dolari S.U.A.

nu atinge acest plafon de 2 miliarde lei. Instanța a constatat că prin rechizitoriu a fost sesizată și infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., (inculpatul A.C. folosind primul contract falsificat în vederea încheierii celui de-al doilea contract pentru a induce în eroare pe partea vătămată), infracțiune a cărei descriere a fost făcută în expozitivul rechizitoriului și, deși nu s-a dispus trimiterea în judecată pentru această faptă, instanța a reținut că, sesizarea s-a făcut in rem. A stabilit că faptele inculpatului G.G. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 293 C. pen., art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

și art. 75 lit. a) C. pen. și ale infracțiunii prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., raportate la art. 289 C. pen. Prin urmare, a schimbat încadrarea juridică în baza art. 334 C. proc. pen., în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului G.G. din art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și 75 lit. a) C. pen. De asemenea, s-a avut în vedere modificarea adusă prin O.U.G. nr. 207/2000 și Legea nr. 450/2001, prin care s-au modificat dispozițiile art. 146 C. pen., tribunalul înlăturând alin. (5) al art. 215 C. pen.

Tribunalul a reținut dispozițiile art. 25 C. pen., raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sarcina inculpatului C.S., reținând că pentru aceleași rațiuni a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina acestuia, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) și art. 75 lit. a) C. pen, în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3), cu aplicarea art. 13 C. pen., 75 lit. a) C. pen. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond în baza art. 348 C. proc. pen., a dispus restabilirea situației anterioare prin anularea următoarelor înscrisuri falsificate: certificat de atestare fiscală; certificat de sarcini din 24 iulie 1998; contractul de vânzare-cumpărare încheiat între P.V.

și A.C. autentificat la 24 iulie 1998; contractul de vânzare-cumpărare încheiat între A.C. și G.M.D. și adeverința de identitate provizorie. Tribunalul a constatat în ceea ce privește latura civilă a cauzei că înainte de citirea actului de sesizare, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 90.000 dolari S.U.A., reprezentând prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a inculpaților. La termenul de la 10 iulie 2002, înainte de dezbaterile în fond, aceasta a depus o cerere de constituire ca parte civilă prin care a solicitat obligarea inculpaților la plata sumei de 90.000 dolari S.U.A., reprezentând prețul plătit pentru terenul în litigiu și a 50.000.000 lei, reprezentând daune morale.

Tribunalul a admis acțiunea civilă, astfel cum a fost formulată înainte de citirea actului de sesizare în baza art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., i-a obligat pe inculpați în solidar la echivalentul în lei la data plății sumei de 90.000 dolari S.U.A. către partea civilă G.M.D. A motivat instanța că, din declarațiile inculpaților și ale martorilor, prețul efectiv plătit de partea vătămată a fost de 90.000 dolari S.U.A. și nu de 300.000.000 lei, așa cum s-a inserat în contract. Tribunalul a motivat că nu se poate acorda și suma de 50.000.000 lei, reprezentând daune morale, solicitate de partea vătămată, întrucât completarea cererii de constituire de parte civilă cu această sumă s-a făcut prin nerespectarea dispozițiilor art. 15 C. proc.

pen. Împotriva acestei sentințe au declarat apel partea civilă G.M.D. și inculpații A.C., G.G., C.S. În apelul declarat, apelanta parte civilă G.M.D. a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul aplicării dispozițiilor art. 348 C. proc. pen., respectiv anulării actelor falsificate, deci și a contractului său de vânzare-cumpărare și de a obliga inculpații la despăgubiri civile în solidar către ea, cu echivalentul sumei de 90.000 dolari S.U.A. la data plății. Apelanta consideră contractul de vânzare-cumpărare ca nefiind falsificat, la întocmirea sa sunt acte de stare civilă reale, la notariat prezentându-se adevăratul vânzător și ea, nu un fals vânzător ca în cazul primului contract de vânzare-cumpărare la baza căruia a stat și un act de identitate falsificat.

Contractul de vânzare-cumpărare, în sensul de înscris trebuie deosebit de operațiunea juridică pe care o consacră în sensul de negoțiu, respectiv, că vânzătorul din contractul de vânzare-cumpărare al autorului său folosind un înscris fals pentru dovedirea calității sale de proprietar, titlul său putând fi declarat nul, însă nu afectează actul de vânzare-cumpărare subsecvent dacă acesta a fost încheiat cu titlu oneros și cu bună-credință din partea dobânditorului. În cauză, anularea titlului său de proprietate nu afectează dreptul său dobândit cu bună-credință. S-a apreciat că instanța, prin înlăturarea contractului său de vânzare-cumpărare a încălcat principiul de drept potrivit căruia, partea interesată și îndreptățită la o astfel de proprietate are posibilitatea confirmării actului.

Prin al doilea motiv de apel, s-a solicitat disjungerea soluționării cauzei civile de cea penală, întrucât instanța de fond nu i-a încuviințat administrarea nici unei probe pe latură civilă pentru dovedirea prejudiciului. Se menționează că s-a făcut dovada cu copie de pe rechizitoriu și cu certificat de grefă că pe rolul secției I penală a Tribunalului București se află dosarul nr. 1996/2002, pentru aceeași faptă și privind aceeași vânzare a aceluiași teren, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G.V., în condițiile în care, din declarațiile date în instanță de inculpați rezultă clar contribuția reprezentantului părții vătămate SC V. SRL la săvârșirea infracțiunilor deduse judecății.

De asemenea, s-a solicitat disjungerea și în baza faptului că pe rolul Judecătoriei sectorului 2 se află deja suspendat până la soluționarea dosarului penal, a dosarului civil nr. 171963/1998, dosar în care se dezbate și validitatea contractului său de vânzare-cumpărare. În aceste condiții, apare nereală afirmația instanței de fond că, prin această cerere de disjungere s-a încălcat un titlu electa una via non datur recursus at alteram. Totodată, a solicitat această disjungere și pentru elucidarea în prealabil a vinovăției numitului P.V., absolut necesară pentru soluționarea laturii civile, respectiv obligarea acestuia în solidar cu ceilalți participanți la despăgubiri civile, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1487 din 2 februarie 1998, încheiat în mod fraudulos între P.V.

și SA V. fără respectarea formei autentice ad validitate, având în vedere că manifestarea voinței de către cumpărător s-a făcut prin delegat, fără procură autentică, ținând cont de faptul că procura corp comun cu actul pentru care a fost dată, trebuie să respecte aceleași condiții de formă, precum și restituirea terenului în deplină posesie și folosință a acestuia. S-a apreciat de către apelantă că dispoziția de anulare a actului de vânzare-cumpărare este abuzivă, în raport cu probele de la dosar care atestă că persoana cu care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a prezentat acte de stare civilă valabile, deținea și a remis toate actele de proprietate de la primul proprietar până la ultimul, acte depuse la dispoziția sa de P.V.

Apelanta parte civilă a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței de fond, în sensul disjungerii soluționării laturii civile care cuprinde atât validitatea contractului dintre P.V. și SC V. SRL (care se va putea elucida doar după soluționarea dosarului în care este cercetat P.V.), a contractului dintre P.V. și A.C., cât și validitatea contractului său de vânzare-cumpărare. În apelul declarat, inculpatul C.S. critică sentința instanței de fond sub aspectul reținerii în sarcina sa a prevederilor art. 289 C. pen. și art. 25 C. pen. de instigare, întrucât art. 289 C. pen. se referă la calitatea celui care falsifică, respectiv, cea de funcționar public, iar cea de instigator nu subzistă probelor din dosar, făcând referire la declarațiile inculpaților G.G., G.V., se impune conexarea dosarului privind pe G.V.

la dosarul nr. 4079/2000, deși instanța a refuzat acest lucru. Apelantul inculpat solicită achitarea referitor la infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 C. pen., cu referire la art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. De asemenea, critică și condamnarea sa de 7 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 75 C. pen., întrucât nu s-au stabilit cu certitudine rolul pe care l-a avut în derularea celor două acte de vânzare-cumpărare, în faza cercetării judecătorești s-a constatat o altă situație în raport cu aceea de la urmărirea penală, invocând depozițiile lui G.G., G.V. dintr-o altă cauză, D.V., că în mod greșit a fost catalogat ca fiind coordonatorul întregii acțiuni, că ar fi determinat săvârșirea faptelor.

De asemenea, apelantul inculpat critică instanța de fond că nu a depus nici o diligență privind verificarea apartenenței actului de proprietate folosit la prima vânzare, refuzând să insiste în audierea martorului P.V., arătând contribuția sa, solicitând schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., în art. 221 C. pen., înlăturarea art. 75 C. pen. și aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., cu privire la dozarea pedepsei și aplicarea art. 81 C. pen., în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei. De asemenea, se critică și obligarea la plata sumei de 95.000 dolari S.U.A. către partea civilă, întrucât aceasta înțelege să-și recupereze pierderea pe altă cale, astfel că se impune înlăturarea obligării sale către aceasta la plata despăgubirilor.

Totodată, apelantul inculpat a solicitat audierea numitului P.V., iar după administrarea probatoriilor, admiterea apelului declarat, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât nu a fost rezolvat fondul cauzei. Apelurile declarate de inculpații A.C. și G.G. nu au fost motivate în scris. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 75 din 19 februarie 2003, a respins ca nefondate, apelurile declarate de inculpații G.G., C.S. și partea civilă G.M.D. S-a luat act că inculpatul A.C. și-a retras apelul. A motivat instanța de apel că, în raport de probatoriul administrat, situația de fapt a fost corect reținută, încadrările juridice date faptelor comise de inculpați sunt legale, iar vinovăția inculpaților rezultă neîndoielnic din actele dosarului.

Pedepsele aplicate inculpaților au fost just individualizate în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Referitor la apelul declarat de partea civilă, s-a apreciat că acțiunea civilă a fost corect soluționată prin anularea înscrisurilor falsificate, ca urmare a infracțiunilor de fals reținute, dispunând restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii. Pe de altă parte, partea civilă a fost despăgubită integral cu suma de 90.000 dolari S.U.A. Prin sentința penală nr. 1080 din 6 noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 1996/2002, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) și (3) C. pen., în art. 288 alin. (1) C. pen. În baza art. 288 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.V. la 2 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71-74 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G.V., pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. (2) C. pen. A menținut starea de arest a inculpatului, iar conform art. 350 C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la 15 martie 2002 la zi. Conform art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate de inculpat.

În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă G.M.D. A reținut instanța că la data de 4 septembrie 1998, SC V. SRL a formulat plângere prin reprezentantul său legal P.V., arătând că în mod fraudulos a fost vândut terenul ce-i aparținea lui. P.V. a aflat dintr-un anunț publicat la 31 august 1998 în ziarul România Liberă, că terenul său este oferit spre vânzare. În urma verificărilor efectuate în cauză, petiționarul a aflat că terenul a fost vândut pe numele său prin contractul autentificat din 24 iulie 1998 cumpărătorului A.C. Petiționarul a arătat că nu a vândut niciodată terenul, lucru care, de altfel, nici nu mai era posibil, întrucât la data încheierii contractului notarial nu mai era proprietar ca persoană fizică, această calitate având-o societatea sa SC V., în urma vânzării perfectate între el și societate la 2 februarie 1998, contract nr. 1487/1998 încheiat la B.N.P.

Constanța. P.V. a mai declarat că nu a deținut niciodată adeverința de identitate provizorie, eliberată de secția 19 poliție, întrucât deține buletin de identitate. La 19 august 1998, cumpărătorul A.C. a vândut terenul cumpărătoarei G.M.D., prin contractul de vânzare-cumpărare din 19 august 1998. Falsificarea adeverinței provizorii de identitate pe numele P.V. a fost realizată de inculpatul G.V. Deși inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., tribunalul a considerat că în cauză nu sunt suficiente probe care să ateste vinovăția inculpatului referitor la această infracțiune.

Trimiterea în judecată a inculpatului s-a făcut pe baza declarațiilor date în faza de urmărire penală de martorii A.C., G.G., C.S., trimiși și ei în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dosarul nr. 4079/2000 al Tribunalului București. În momentul în care aceștia au fost audiați în calitate de inculpați, nu au declarat nimic despre participarea inculpatului G.V., motiv pentru care, rechizitoriul nr. 205/P/2000, prin care aceștia au fost trimiși în judecată, nu menționează nimic despre activitatea infracțională a lui G.V. În declarația dată în faza de urmărire penală, martorul G.G. a arătat că în vara anului 1998, G.V. l-a abordat și i-a propus să-l ajute să vândă un teren din Măgura Vulturului.

În faza de cercetare judecătorească, același martor a arătat că a vândut terenul la inițiativa lui P.V., inculpatul G.V. fiind cel care a confecționat actul de identitate fals, fără ca acesta să cunoască pentru ce va fi folosit. Martorul A.C. a declarat în faza de urmărire penală că vânzarea terenului a fost organizată de G.G., G.V. și C.S., pentru ca apoi în faza de cercetare judecătorească să arate că nu știe ca inculpatul G.V. să aibă vreun amestec. Din declarațiile martorilor C.M. și P.V. nu s-au putut desprinde aspecte relevante privind participarea inculpatului G.V. la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Mai mult, faptul că inculpatul G.V. și martorul C.S.

au fost îndemnați de numitul C.S., soțul părții vătămate, să dea o declarație la notariat prin care să arate că au fost determinați să comită fapta de către proprietarul terenului P.V., declarație care a și fost dată și autentificată și în schimbul căreia au primit promisiuni pentru facilitarea obținerii unei vize, au creat convingerea instanței de fond că declarațiile inculpaților din dosarul nr. 4079/2000, martori în prezentul dosar nu sunt sincere, astfel încât să poată fi șantajată partea vătămată P.V. Declarațiile martorilor diferă în funcție de momentul în care au fost date (în sensul că declarațiile aceluiași martor sunt diferite) și nu se coroborează între ele (situație de fapt expusă de un martor nu este confirmată de un altul).

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă G.M.D. În apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, astfel cum a fost modificat oral în ședința din 26 februarie 2004, se critică hotărârea pentru următoarele considerente: - nepronunțarea instanței pe cererea de schimbare a încadrării juridice prin înlăturarea alineatului 5 al art. 215 C. pen.; - greșita achitare a inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 292 C. pen.; - omisiunea anulării, conform art. 348 C. proc. pen., a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între P.V. și A.C. și între A.C. și G.M.D.; - omisiunea obligării inculpatului la 300.000.000 lei către partea civilă G.M.D.

În motivele de apel, Ministerul Public, a afirmat că în mod greșit instanța a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., conform art. 10 lit. c) C. proc. pen., declarațiile martorilor inducând faptul că inculpatul a cunoscut la ce anume va fi folosit actul de identitate falsificat. Totodată, se arată că în mod greșit instanța nu a dispus înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen., în raport de principiul legii penale mai favorabile. Cu privire la achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 293 C. pen., în motivele de apel se arată că simpla încredințare a cărții de identitate de către inculpat numitului G.G., spre a fi folosită de acesta fără drept, realizează elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 293 alin. (2) C. pen., fiind fără relevanță dacă cel căruia i s-a încredințat actul respectiv cunoștea sau nu că este fals.

În consecință, s-a solicitat și soluționarea corectă a laturii civile, respectiv, anularea contractelor de vânzare-cumpărare falsificate și obligarea inculpatului la despăgubiri către partea civilă. În apelul părții civile s-a solicitat instanței ca, după soluționarea laturii penale, să se dispună soluționarea corectă și a laturii civile, în sensul menținerii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A.C. și G.M.D. și anularea doar a contractului încheiat între P.V. și A.C. S-a arătat că partea civilă a dobândit cu bună-credință și cu titlu oneros apartamentul, iar anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de aceasta ar fi inechitabilă. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 140 din 26 februarie 2004 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă G.M.D.

A fost desființată în parte sentința atacată și în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul G.V. a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată în cauză, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și s-a dedus prevenția de la 15 martie 2002 la zi. Inculpatul G.V. a fost obligat la 300.000.000 lei despăgubiri către partea civilă G.M.D. Conform art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv, contractele de vânzare-cumpărare încheiate sub nr. 7304 (24 iulie 1998, avându-l drept cumpărător pe A.C. și contractul de vânzare-cumpărare nr. 1737 din 19 august 1998, având-o drept cumpărătoare pe G.M.D. și actul de identitate pe numele P.V. A motivat instanța de fond că, din probele administrate în cauză rezultă că în luna iunie 1998, urmărind obținerea unor venituri ilicite, inculpatul C.S., în înțelegere cu inculpatul G.V., cu care este văr primar, i-a abordat pe inculpații A.C.

și G.G. cunoscuți de-ai săi, ambii găzduiți de mătușa primilor doi participanți, martora G.M. și le-a propus să coopereze în vederea vânzării frauduloase a terenului intravilan situat în București, str. Măgura Vulturului, sectorul 2. În schimbul ajutorului acestora, inculpatul C.S. le-a promis participanților o cotă parte din prețul de vânzare ce va fi obținut de la prezumtivul cumpărător. În realizarea acestei înțelegeri, inculpatul C.S. i-a propus inculpatului G.G. să se substituie proprietarului P.V. prin utilizarea unui act de identitate fals, urmând ca în această calitate să-i vândă inculpatului A.C. terenul în cauză. În acest sens, inculpatul C.S. și inculpatul G.G. l-au abordat pe inculpatul G.V.

și l-au rugat să întocmească în fals o carte de identitate cu datele de identitate aparținând martorului P.V., motiv pentru care i-au remis acestuia contractul de vânzare-cumpărare prin care martorul P.V. devenise proprietar asupra terenului menționat. Fiind audiat în legătură cu aceste aspecte, inculpatul G.V. a recunoscut faptul că a „întocmit” această carte de identitate provizorie la solicitarea celor doi inculpați, pentru această operațiune, cei doi promițându-i suma de 3000 dolari S.U.A. Acești bani i-au fost remiși inculpatului G.V. la sfârșitul lunii august, acasă la el, de către vărul său C.S. Cu privire la modul în care a fost întocmit acest înscris fals, inculpatul G.V.

a făcut cunoscut faptul că a realizat acest înscris prin xerocopiere color a unei cărți de identitate provizorii, cumpărată de la hoții de buzunare din zona Berceni, copie pe care, după răzuirea mențiunilor corespunzătoare a completat datele de identitate ale martorului P.V., înscrisul astfel întocmit a mai fost o dată xerocopiat color, pentru a nu se vedea urmele de ștersături, după care inculpatul G.V. a atașat pe aceasta o fotografie aparținând inculpatului G.G. ce-i fusese remisă anterior în acest scop de către acesta din urmă. Aceste aspecte, cât și participația penală a inculpatului G.V. la comiterea faptei de înșelăciune au fost confirmate cu ocazia audierii sale de către martorul G.G.

Sprijinul dat de inculpatul G.V. la inducerea în eroare a părții vătămate G.M.D., prin furnizarea actului de identitate falsificat cu ajutorul căruia s-au obținut certificatele de sarcini și în baza căruia a fost întocmit contractul de vânzare-cumpărare întrunește în drept, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. Instanța de apel a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen. și a înlăturat aplicarea alineatului 5 al art. 215 C. pen., cu motivarea că în raport de data săvârșirii faptei, prin noțiunea de consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 2 miliarde lei, condiție neîndeplinită în speță.

La individualizarea pedepsei pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., s-a avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, contribuția sa efectivă la săvârșirea faptei și va aplica o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege. În ceea ce privește achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 293 alin. (2) C. pen., s-a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că elementul material constă în prezentarea sub o identitate falsă sau atribuirea unei asemenea identități altei persoane căreia nu îi aparține și el poate fi realizat oral sau în scris. Instanța de fond a reținut în mod just că infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. (2) C. pen., există doar dacă înscrisul încredințat sau care servește la dovedirea stării civile este real, iar nu falsificat.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de apel a reținut că, la data încheierii primului contract, 24 iulie 1998, P.V. nu mai avea calitatea de proprietar, această calitate având-o SC V. SRL de la 2 februarie 1998. La data de 10 august 1998, A.C. a vândut terenul cumpărătoarei G.M.D. S-a arătat că, dacă se făcea diligențe minime pentru a verifica situația juridică a terenului, partea vătămată ar fi observat că autorul său nu putea avea calitatea de proprietar, deoarece cumpărase imobilul de la o persoană fizică, ce nu mai avea la data vânzării, terenul în patrimoniu. Împotriva deciziei penale nr. 75 din 19 februarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au declarat recurs inculpații G.G., C.S.

și partea civilă G.M.D., recursuri care fac obiectul dosarului nr. 1595/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Inculpatul G.G. a criticat hotărârile pronunțate cu privire la netemeinicia pedepselor aplicate și a solicitat reducerea acestora. Inculpatul C.S. a solicitat prin recursul declarat, să fie achitat pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, să se dispună restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale. În ultim subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor. Partea civilă G.M.D. a criticat hotărârile pronunțate cu privire la anularea greșită a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A.C.

și ea, din 19 august 1998, întrucât a fost cumpărător de bună-credință. Pe de altă parte, dispunând reabilitarea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, imobilul rămâne în proprietatea lui P.V., care este cercetat penal pentru relațiile pe care le-a avut cu inculpații din prezenta cauză, prin punerea la dispoziția acestora a titlului său original de proprietate. A solicitat partea civilă să se disjungă soluționarea acțiunii civile până la soluționarea dosarului în care este cercetat P.V. sau să se constate validitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat, din 19 august 1998. Împotriva deciziei penale nr. 140 din 26 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpatul G.V.

și partea civilă G.M.D. Recursurile declarate în această cauză au făcut obiectul dosarului penal nr. 1993/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Parchetul a criticat hotărârea atacată cu privire la încadrarea juridică dată faptei de complicitate la falsul, privind identitatea. S-a arătat că activitatea inculpatului G.V. de a remite cartea de identitate, anterior falsificată, lui G.G., cunoscând scopul pentru care aceasta va fi folosită, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzute de art. 26, raportat la art. 293 alin. (1) C. pen. A solicitat parchetul, schimbarea încadrării juridice dată faptei comise de inculpat din infracțiunea, prevăzută de art. 293 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 293 alin. (1) C. pen.

Prin al doilea motiv de recurs, parchetul a criticat hotărârile atacate pentru omisiunea reținerii circumstanței agravante, prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen., la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. reținută în sarcina inculpatului G.V. S-a arătat că materialul probator a confirmat că infracțiunea de înșelăciune a fost săvârșită de inculpații A.C., C.S., G.G. și G.V. Ultimul motiv de recurs vizează netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului G.V. pentru infracțiunea de înșelăciune și s-a solicitat majorarea acesteia. Inculpatul G.V. a criticat decizia penală cu privire la netemeinicia pedepsei aplicate pentru infracțiunea de înșelăciune și a solicitat reducerea acesteia.

Partea civilă G.M.D. a criticat decizia penală pentru nelegalitatea aplicării dispozițiilor art. 348 C. proc. pen., cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A.C. și ea. Dispoziția instanțelor de a-i anula contractul de vânzare-cumpărare constituie un abuz, atâta vreme cât probele administrate în cauză confirmă că a fost cumpărător de bună-credință. Concluzia instanței de apel că nu a dispus minime diligențe pentru a descoperi că în realitate nu cumpăra de la adevăratul proprietar, care era persoană juridică și nu persoană fizică, nu are suport probator.

La întocmirea actului autentic au fost efectuate toate verificările preliminare, constând în obținerea certificatului fiscal de la Administrația financiară a sectorului 2 București, care a confirmat că la acea dată era proprietar P.V., care nu înregistrase vânzarea efectuată către firma sa, iar certificatul de sarcini eliberat de Cartea funciară a Judecătoriei sectorului 2 București a confirmat același lucru. A solicitat partea civilă să modifice hotărârile pronunțate, în sensul de a se constata validitatea contractului de vânzare-cumpărare. Prin încheierea din 16 septembrie 2004, pronunțată în dosarul penal nr. 1993/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus conexarea dosarului nr. 1993/2004 la dosarul 1595/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, dispoziție confirmată și prin încheierea din 21 septembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1595/2003.

Examinând recursurile declarate împotriva deciziei penale nr. 75 din 19 februarie 2003 și a deciziei penale nr. 140 din 26 februarie 2004, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, se constată următoarele: În cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului care au fost complet și just apreciate, iar vinovăția inculpaților pentru faptele reținute în sarcina lor este neîndoielnică. De altfel, inculpații G.G. și G.V. nu au contestat infracțiunile reținute în sarcina lor. În ceea ce-l privește pe C.S., activitatea lui infracțională a fost amplu prezentată în situația de fapt reținută și care nu va mai fi reluată, este dovedită cu declarațiile inculpaților A.C., G.G., G.V., declarațiile martorilor D.N.V., C.L., M.L.C.

și actele aflate la dosar. Motivul de recurs al inculpatului C.S., prin care a solicitat achitarea pentru infracțiunile reținute în sarcina sa nu poate fi primit. Nici cererea de restituire a cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale nu este fondată. Probatoriul administrat confirmă fără dubiu, vinovăția inculpatului. Pe de altă parte, inculpatul nici nu a indicat care ar fi faptele sau împrejurările care ar urma a fi stabilite. De altfel, inculpatul nici nu a solicitat probe pe timpul anchetei judecătorești. Recursul declarat de parchet este fondat. În cauză nu se constată că inculpatul G.V. a falsificat cartea de identitate provizorie, pe care a aplicat fotografia inculpatului G.G., căruia i-a atribuit în acest mod identitatea falsă a lui P.V.

Actul de identitate i-a fost înmânat lui G.G. de către G.V. spre a fi folosit în fața notarului, în cursul operațiunii desfășurate pentru inducerea în eroare a părții vătămate G.M.D., privind vânzarea frauduloasă a terenului situat în str. Măgura Vulturului București. Activitatea inculpatului de a remite cartea de identitate, anterior falsificată, lui G.G., comunicându-i scopul pentru care aceasta va fi folosită, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 293 alin. (1) C. pen. Urmează a casa sentința penală nr. 1080 din 6 noiembrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, care a dispus achitarea inculpatului G.V., pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. (2) C. pen., decizia penală nr. 140 din 26 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, care a menținut această achitare.

În baza art. 334 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 293 alin. (1) C. pen. În conformitate cu art. 1 și art. 7 din Legea nr. 543/2002 se va constata că pedeapsa inculpatului este grațiată integral și condiționat. Decizia penală a instanței de apel urmează a fi casată și pentru omisiunea de a reține circumstanța agravantă, prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., pentru care a dispus condamnarea inculpatului G.V. Din probatoriul administrat a rezultat că infracțiunea de înșelăciune împotriva părții vătămate G.M.D.

a fost săvârșită de inculpații A.C., C.S., G.G. și G.V. Împrejurarea că primii trei inculpați au fost trimiși în judecată printr-un alt rechizitoriu, nu îndreptățea instanța să nu rețină circumstanța agravantă, prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., atâta vreme cât probele confirma că fapta de înșelăciune a fost săvârșită de cei patru inculpați. Urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și a-i aplica inculpatului o pedeapsă privativă de libertate, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., într-un cuantum care să asigure atât finalitatea preventivă cât și cea educativă. În legătură cu recursurile declarate de inculpații G.G., C.S.

și G.V., prin care au solicitat reducerea pedepselor aplicate, se constată că acestea nu sunt fondate. Instanțele, prin considerarea criteriilor de individualizare au stabilit pedepsele pentru inculpați, evaluând corespunzător gradul de pericol social al faptelor, aportul fiecărui inculpat la comiterea faptelor și datele ce caracterizează persoana fiecăruia. Recursul declarat de inculpatul G.G. urmează a fi admis numai pentru aplicarea legii de grațiere nr. 543/2002, pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen. În legătură cu recursurile declarate de partea civilă G.M.D. se constată următoarele: P.V. a fost cercetat pentru fapta de complicitate la înșelăciunea săvârșită în prezenta cauză.

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul București din 5 aprilie 2004, dată în dosarul nr. 2403/P/2002 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, ra