ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 544/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 544/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 654

din 27 iunie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 4079/2000, în baza art. 25 C. pen., raportat la art. 31 alin. (1)

C. pen., raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și

art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.C. la pedeapsa de 4

ani închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 334 C. proc.

pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută

de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C.

pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen, cu

aplicarea art. 13 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și l-a condamnat pe

inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art. 71

și art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen.,

s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza dispozițiilor art.

291 C. pen., a fost condamnat inculpatul A.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare

cu aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani

închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza dispozițiilor art.

350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest și în baza art. 88 C. pen., s-a

dedus prevenția de la 18 iunie 1999 la zi.

Prin aceeași sentință, în

baza dispozițiilor art. 293 C. pen., a fost condamnat inculpatul G.G. la

pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului G.G.

din infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5)

C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de

art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art.

13 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa

de 7 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza dispozițiilor art.

25 C. pen., raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 C. pen.,

a fost condamnat inculpatul G.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza dispozițiilor art.

33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai

grea de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a constatat că inculpatul

este arestat în altă cauză, mandatul de arestare nefiind pus în executare.

Tot prin aceeași sentință,

în baza dispozițiilor art. 25, raportat la art. 25 și art. 31 alin. (3) C. pen.,

raportat la art. art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.S. la pedeapsa de 4 ani închisoare,

cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza dispozițiilor art.

334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținută în

sarcina inculpatului C.S. din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3)

și (5) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.

215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 75 lit.

a) C. pen. și s-a dispus condamnarea inculpatului C.S. la pedeapsa de 7 ani

închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza dispozițiilor art.

33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai

grea de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza dispozițiilor art.

350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului în vederea executării

pedepsei și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția după cum urmează:

reținerea de 24 ore de la 17 decembrie 1998, perioada arestării preventive de

la 12 iulie 1999 la 18 decembrie 1999 și de la 10 ianuarie 2001 la 28 februarie

2001.

În baza dispozițiilor art.

348 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situației anterioare prin anularea

următoarelor înscrisuri falsificate: certificat de atestare fiscală nr. 2274

din 17 august 1998 aflat la dosar; certificat de sarcini din 24 iulie 1998,

aflat la dosar; contract de vânzare-cumpărare încheiat între P.V. și A.C.,

autentificat la 24 iulie 1998; contract de vânzare-cumpărare încheiat între

A.C. și G.M.D. și adeverința de identitate provizorie.

A fost respinsă cererea

formulată de partea civilă G.M.D. în sensul de renunțare la soluționarea

laturii civile în cadrul procesului penal ca inadmisibilă.

În baza art. 14 și art. 346

C. proc. pen. și în baza art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații A.C., G.G.

și C.S., în solidar, la echivalentul în lei la data plății a sumei de 90.000 dolari

S.U.A. către partea civilă G.M.D.

S-a luat act că SC V. nu s-a

constituit parte civilă în procesul penal.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut că, în luna iunie 1998, urmărind obținerea de

venituri pe căi ilicite, inculpatul C.S. i-a abordat pe inculpații A.C. și G.G.

cunoscuți de-ai săi, ambii găzduiți de mătușa acestuia, martora G.M. și le-a

propus să coopereze în vederea vânzării frauduloase a terenului intravilan

situat în Măgura Vulturului.

În schimbul prestației le-a

promis o cotă parte din prețul de vânzare ce va fi obținut de la prezumtivul

cumpărător.

În realizarea scopului,

inculpatul C.S. i-a propus lui G.G. să se substituie proprietarului terenului, P.V.,

prin utilizarea unui act de identitate fals, urmând ca în această calitate să-i

vândă inculpatului A.C. terenul.

Inculpatul C.S. a pus la

dispoziția inculpatului G.G. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 9997 din 20 decembrie 1996 în original, prin care se atesta calitatea de

proprietar al terenului pe numele P.V.

Totodată, i-a procurat o

carte de identitate provizorie, eliberată de secția 10 poliție în anul 1998 pe

numele de P.V., cu toate datele de stare civilă ale acestuia, dar a fost

aplicată fotografia inculpatului G.G. Apoi, cei doi inculpați s-au deplasat la

Administrația financiară a sectorului 2, unde, prevalându-se de cartea de

identitate provizorie falsă, au solicitat prin cererea din 16 iulie 1998,

eliberarea unui certificat fiscal pentru imobil din care să rezulte valoarea de

impozitare, suprafața și faptul că nu figurează cu debite de plată.

Cererea fost înaintată de

către inculpatul G.G. martorului P.M.G., operator calculator la ghișeu, în

cadrul Administrației financiare a sectorului 2, după care aceasta a fost

înregistrată la secretariat la 16 iulie 1998.

Aceasta a trecut pe cerere

rolul terenului.

Apoi, cererea a fost

preluată de martora C.I., inspector în cadrul Administrației financiare a

sectorului 2, care i-a eliberat certificatul fiscal, după ce a menționat seria

și numărul cărții de identitate provizorie prezentate de inculpatul G.G., pe

numele P.V.

După aceasta, fiind convinsă

că inculpatul G.G. este P.V. i-a eliberat acestuia certificatul fiscal din 16

iulie 1999.

De aici, inculpatul G.G. s-a

deplasat împreună cu inculpatul C.S. la Biroul de publicitate imobiliară a

Judecătoriei sectorului 2 București unde, prin aceleași metode au solicitat și

obținut (în baza cererii din 23 iulie 1998, redactat și semnat de către

martorul G.M., grefier șef la Judecătoria sectorului 2 București.).

Atât pentru obținerea certificatului

fiscal, cât și pentru obținerea certificatului de sarcini pe numele P.V., au

fost semnate de către inculpatul G.G.

Acesta a semnat și pentru

primirea lor.

După întocmirea și obținerea

tuturor înscrisurilor necesare pentru vânzarea terenului, inculpații s-au

prezentat la Biroul Notarului Public C.S.A., pentru a încheia actul translativ

de proprietate.

Astfel, inculpații C.S., G.G.

și A.C. s-au întâlnit la 24 iulie 1998 în fața Biroului Notarului Public C.S.A.,

ocazie cu care inculpatul C.S. i-a remis inculpatului G.G. toate înscrisurile

necesare vânzării terenului (contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 20

decembrie 1996, certificatul fiscal, certificatul de sarcini aferent acestuia,

toate în original), inclusiv cartea de identitate provizorie pe numele de P.V.

În incinta biroului au

intrat decât părțile contractante, inculpații G.G. și A.C.

Inculpatul G.G. s-a

prezentat în mod mincinos ca fiind P.V., proprietar al imobilului ce urma să-l

vândă, remițându-i notarului public cartea de identitate provizorie falsă

eliberată de secția 10 poliție. Aceste aspecte au fost cunoscute de inculpatul

A.C. care locuia temporar împreună cu inculpatul G.G. la martora G.M., mătușa

inculpatului C.S., unde falsul P.V. era cunoscut sub numele adevărat.

Inculpatul A.C. s-a

prezentat sub adevărata sa identitate, remițând funcționarului B.I. adevărat

seria, dar sub calitatea falsă de cumpărător pentru că nu avea intenția să-l

cumpere în realitate și nici nu poseda banii necesari.

Deși prețul vânzării

terenului a fost stabilit la 30.000.000 lei, acesta nu a fost achitat.

Taxele aferente încheierii

contractului de vânzare-cumpărare din 24 iulie 1998 au fost achitate de către

inculpatul G.G. cu banii primiți de la inculpatul C.S.

În legătură cu cartea sa de

identitate provizorie, prin adresele din 8 aprilie 1999, I.G.P. Direcția de

Evidența Populației a comunicat că în anul 1998 s-a tipărit cartea de

identitate, după care a fost distribuită la I.P. Maramureș, unde se afla în

stoc.

Ulterior, la solicitarea

organelor de urmărire penală, prin adresa nr. 944 din 21 iunie 1999, acest

organ a pus la dispoziția cauzei actul în alb.

După perfectarea

contractului de vânzare-cumpărare toate înscrisurile referitoare la imobil au

fost remise de către inculpatul G.G. inculpatului C.S. la ieșirea din notariat.

Din acest moment, inculpații

C.S. și A.C. au început demersurile necesare revânzării imobilului unui

cumpărător de bună-credință, pentru a obține prețul în mod real.

În acest scop, au contactat

martorii V.D. și M.L., agenți imobiliari, care au găsit cumpărător pe G.M.D.

La negocieri a participat

martorul C.B.L. Certificatele de sarcini aferente imobilului din str. Măgura

Vulturului, de la Administrația financiară a sectorului 2, respectiv, Biroul de

Publicitate Imobiliară a Judecătoriei sectorului 2 au fost obținute după

îndeplinirea condițiilor legale, de către martorul N.F., funcționar în cadrul

acestor instituții.

Cei doi agenți imobiliari au

fost ajutați pentru a vinde terenul proprietatea lui A.C. și de martorii V.C. și

C.F.

Inculpații A.C., C.S. și

partea vătămată G.M.D., însoțită de martorul C.B.L., au avut mai multe

întâlniri, ocazie cu care cei doi inculpați au prezentat toate înscrisurile

solicitate referitoare la teren după care au convenit condițiile în care urma

să se perfecteze contractul de vânzare-cumpărare.

Inculpatul A.C. și G.M.D.

s-au prezentat la sediul Notarului Public G.C. însoțiți de inculpatul C.S. și

martorii D.N. și N.I. și de martorul C.L.

După prezentarea actelor,

notarul a procedat la redactarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1737 din

29 august 1998. În prealabil a verificat telefonic realitatea contractului de

vânzare-cumpărare dintre falsul P.V. (inculpatul G.G.) și inculpatul A.C.,

aspect confirmat de către notarul public C.S.A.

Prețul vânzării terenului a

fost stabilit la suma de 500.000.000 lei, partea vătămată remițând inculpatului

A.C., echivalentul în dolari S.U.A., pe care acesta i-a predat inculpatului C.S.

în incinta biroului notarial, de față fiind și martorii C.B.L. și D.V.

Din această sumă, inculpatul

C.S. a remis inculpatului A.C. suma de 3.000 dolari S.U.A., iar inculpatul G.G.

2.500 dolari S.U.A.

A concluzionat instanța că

activitatea frauduloasă a inculpatului A.C. constă în determinarea la data de

29 iulie 1998 a notarului public C.S.A., prin prezentarea în mod mincinos cu

știință a calității de cumpărător al terenului și faptul că a plătit prețul

acestui teren situat în str. Măgura Vulturului să întocmească în fals, fără

știrea acesteia contractul de vânzare-cumpărare din 24 iulie 1998, prin care se

atestă în mod nereal că este proprietar al acestui teren.

De asemenea, la data de 19

august 1998, folosind acest contract de vânzare-cumpărare falsificat a

determinat pe G.C.M., notar public să întocmească în fals un alt contract de

vânzare-cumpărare, din 19 august 1998, prin care inculpatul A.C. vindea același

teren părții civile G.M.D.

De asemenea, același

inculpat a indus-o în eroare pe partea vătămată G.M.D. cu prilejul întocmirii

actului de vânzare-cumpărare prin ascunderea faptului că actul de proprietate

deținut este fals prin folosirea calității mincinoase de proprietar, i-a cauzat

un prejudiciu de 90.000 dolari S.U.A.

La aceeași dată, prin

aceleași împrejurări, inculpatul G.G. s-a legitimat în fața notarului public C.S.A.

sub identitatea falsă a numitului P.V., prezentând în acest scop adeverința de

identitate falsă cu nr. 406848/1998, cu prilejul autentificării actului de

vânzare cu nr. 7304 din 27 iulie 1998, prin care numitul P.V. vindea terenul

inculpatului A.C.

De asemenea, inculpatul G.G.,

la aceeași dată, a determinat-o pe numita C.S.A., prin prezentarea sub o

identitate falsă și primitor al prețului terenului în litigiu să întocmească în

fals, fără vinovăție contractul de vânzare-cumpărare nr. 7034 din 27 iulie 1998.

Același inculpat a

contribuit prin substituirea în rolul proprietarului real la obținerea

contractului de vânzare-cumpărare nr. 7304/1998 în scopul vânzării terenului

către partea vătămată G.M.D., urmând să obțină un folos injust.

Inculpatul C.S. i-a determinat

pe ceilalți inculpați să se prezinte în fața notarului C.A. și prin atribuirea

de calități mincinoase a obținut în mod fraudulos contractul de

vânzare-cumpărare din 27 iulie 1998, prin care inculpatul C.S. a obținut

calitatea fictivă de proprietar al terenului.

De asemenea, inculpatul G.G.

l-a determinat pe inculpatul A.C. să se prezinte în fața notarului G.C. cu

actul de proprietate fals în vederea perfectării actului translativ de

proprietate către partea vătămată G.M.D.

Inculpatul C.S. este cel

care a inițiat activitatea frauduloasă a celorlalți inculpați prin înmânarea

către aceștia a actelor autentice și a adeverinței false și a participat la

negocierile ce au avut loc cu prilejul vânzării terenului în scopul inducerii

în eroare a părții vătămate G.M.D., însușindu-și suma de bani ce a fost plătită

drept preț al vânzării.

A concluzionat instanța că,

faptele inculpatului A.C. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de

instigare în forma participației improprii la infracțiunea de fals intelectual,

prevăzută de art. 25, raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art.

289 C. pen., cu aplicarea art. 75 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. și ale

infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea

art. 75 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.

Prin urmare, în baza

dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., tribunalul a schimbat încadrarea juridică

a faptei reținută în sarcina inculpatului în ceea ce privește infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., prin eliminarea alin.

(5) al acestui articol, având în vedere că, prin O.U.G. nr. 207/2000 și Legea

nr. 450/2000 s-au modificat dispozițiile art. 146 C. pen., în sensul că, prin

consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă mai mare de 2 miliarde de

lei, ori în speță, echivalentul sumei de 90.000 dolari S.U.A. nu atinge acest

plafon de 2 miliarde lei.

Instanța a constatat că prin

rechizitoriu a fost sesizată și infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art.

291 C. pen., (inculpatul A.C. folosind primul contract falsificat în vederea

încheierii celui de-al doilea contract pentru a induce în eroare pe partea

vătămată), infracțiune a cărei descriere a fost făcută în expozitivul

rechizitoriului și, deși nu s-a dispus trimiterea în judecată pentru această

faptă, instanța a reținut că, sesizarea s-a făcut in rem.

A stabilit că faptele

inculpatului G.G. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute

de art. 293 C. pen., art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.,

cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și ale infracțiunii

prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., raportate

la art. 289 C. pen.

Prin urmare, a schimbat

încadrarea juridică în baza art. 334 C. proc. pen., în ceea ce privește

infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului G.G. din art. 26

C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art.

75 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la

art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și 75 lit.

a) C. pen.

De asemenea, s-a avut în

vedere modificarea adusă prin O.U.G. nr. 207/2000 și Legea nr. 450/2001, prin

care s-au modificat dispozițiile art. 146 C. pen., tribunalul înlăturând alin.

(5) al art. 215 C. pen.

Tribunalul a reținut

dispozițiile art. 25 C. pen., raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., raportat

la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sarcina

inculpatului C.S., reținând că pentru aceleași rațiuni a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptei reținute în sarcina acestuia, din infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) și art. 75 lit. a) C. pen, în

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3), cu aplicarea art. 13

C. pen., 75 lit. a) C. pen.

În ceea ce privește latura

civilă a cauzei, instanța de fond în baza art. 348 C. proc. pen., a dispus

restabilirea situației anterioare prin anularea următoarelor înscrisuri

falsificate: certificat de atestare fiscală; certificat de sarcini din 24 iulie

1998; contractul de vânzare-cumpărare încheiat între P.V. și A.C. autentificat

la 24 iulie 1998; contractul de vânzare-cumpărare încheiat între A.C. și G.M.D.

și adeverința de identitate provizorie.

Tribunalul a constatat în

ceea ce privește latura civilă a cauzei că înainte de citirea actului de

sesizare, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 90.000 dolari

S.U.A., reprezentând prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a

inculpaților.

La termenul de la 10 iulie 2002,

înainte de dezbaterile în fond, aceasta a depus o cerere de constituire ca

parte civilă prin care a solicitat obligarea inculpaților la plata sumei de

90.000 dolari S.U.A., reprezentând prețul plătit pentru terenul în litigiu și a

50.000.000 lei, reprezentând daune morale.

Tribunalul a admis acțiunea

civilă, astfel cum a fost formulată înainte de citirea actului de sesizare în

baza art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., i-a obligat pe inculpați

în solidar la echivalentul în lei la data plății sumei de 90.000 dolari S.U.A.

către partea civilă G.M.D.

A motivat instanța că, din

declarațiile inculpaților și ale martorilor, prețul efectiv plătit de partea

vătămată a fost de 90.000 dolari S.U.A. și nu de 300.000.000 lei, așa cum s-a

inserat în contract.

Tribunalul a motivat că nu

se poate acorda și suma de 50.000.000 lei, reprezentând daune morale,

solicitate de partea vătămată, întrucât completarea cererii de constituire de

parte civilă cu această sumă s-a făcut prin nerespectarea dispozițiilor art. 15

C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel partea civilă G.M.D. și inculpații A.C., G.G., C.S.

În apelul declarat, apelanta

parte civilă G.M.D. a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate

și netemeinicie în sensul aplicării dispozițiilor art. 348 C. proc. pen.,

respectiv anulării actelor falsificate, deci și a contractului său de

vânzare-cumpărare și de a obliga inculpații la despăgubiri civile în solidar

către ea, cu echivalentul sumei de 90.000 dolari S.U.A. la data plății.

Apelanta consideră

contractul de vânzare-cumpărare ca nefiind falsificat, la întocmirea sa sunt

acte de stare civilă reale, la notariat prezentându-se adevăratul vânzător și

ea, nu un fals vânzător ca în cazul primului contract de vânzare-cumpărare la

baza căruia a stat și un act de identitate falsificat.

Contractul de

vânzare-cumpărare, în sensul de înscris trebuie deosebit de operațiunea

juridică pe care o consacră în sensul de negoțiu, respectiv, că vânzătorul din

contractul de vânzare-cumpărare al autorului său folosind un înscris fals

pentru dovedirea calității sale de proprietar, titlul său putând fi declarat

nul, însă nu afectează actul de vânzare-cumpărare subsecvent dacă acesta a fost

încheiat cu titlu oneros și cu bună-credință din partea dobânditorului.

În cauză, anularea titlului

său de proprietate nu afectează dreptul său dobândit cu bună-credință.

S-a apreciat că instanța,

prin înlăturarea contractului său de vânzare-cumpărare a încălcat principiul de

drept potrivit căruia, partea interesată și îndreptățită la o astfel de

proprietate are posibilitatea confirmării actului.

Prin al doilea motiv de

apel, s-a solicitat disjungerea soluționării cauzei civile de cea penală,

întrucât instanța de fond nu i-a încuviințat administrarea nici unei probe pe

latură civilă pentru dovedirea prejudiciului. Se menționează că s-a făcut

dovada cu copie de pe rechizitoriu și cu certificat de grefă că pe rolul secției

I penală a Tribunalului București se află dosarul nr. 1996/2002, pentru aceeași

faptă și privind aceeași vânzare a aceluiași teren, pentru care a fost trimis

în judecată inculpatul G.V., în condițiile în care, din declarațiile date în

instanță de inculpați rezultă clar contribuția reprezentantului părții vătămate

SC V. SRL la săvârșirea infracțiunilor deduse judecății.

De asemenea, s-a solicitat

disjungerea și în baza faptului că pe rolul Judecătoriei sectorului 2 se află

deja suspendat până la soluționarea dosarului penal, a dosarului civil nr.

171963/1998, dosar în care se dezbate și validitatea contractului său de

vânzare-cumpărare. În aceste condiții, apare nereală afirmația instanței de

fond că, prin această cerere de disjungere s-a încălcat un titlu electa una via

non datur recursus at alteram.

Totodată, a solicitat

această disjungere și pentru elucidarea în prealabil a vinovăției numitului P.V.,

absolut necesară pentru soluționarea laturii civile, respectiv obligarea

acestuia în solidar cu ceilalți participanți la despăgubiri civile, constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

1487 din 2 februarie 1998, încheiat în mod fraudulos între P.V. și SA V. fără

respectarea formei autentice ad validitate, având în vedere că manifestarea

voinței de către cumpărător s-a făcut prin delegat, fără procură autentică,

ținând cont de faptul că procura corp comun cu actul pentru care a fost dată,

trebuie să respecte aceleași condiții de formă, precum și restituirea terenului

în deplină posesie și folosință a acestuia.

S-a apreciat de către

apelantă că dispoziția de anulare a actului de vânzare-cumpărare este abuzivă,

în raport cu probele de la dosar care atestă că persoana cu care a încheiat

contractul de vânzare-cumpărare a prezentat acte de stare civilă valabile,

deținea și a remis toate actele de proprietate de la primul proprietar până la

ultimul, acte depuse la dispoziția sa de P.V.

Apelanta parte civilă a

solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței de fond, în sensul

disjungerii soluționării laturii civile care cuprinde atât validitatea

contractului dintre P.V. și SC V. SRL (care se va putea elucida doar după

soluționarea dosarului în care este cercetat P.V.), a contractului dintre P.V.

și A.C., cât și validitatea contractului său de vânzare-cumpărare.

În apelul declarat,

inculpatul C.S. critică sentința instanței de fond sub aspectul reținerii în

sarcina sa a prevederilor art. 289 C. pen. și art. 25 C. pen. de instigare,

întrucât art. 289 C. pen. se referă la calitatea celui care falsifică,

respectiv, cea de funcționar public, iar cea de instigator nu subzistă probelor

din dosar, făcând referire la declarațiile inculpaților G.G., G.V., se impune

conexarea dosarului privind pe G.V. la dosarul nr. 4079/2000, deși instanța a

refuzat acest lucru.

Apelantul inculpat solicită

achitarea referitor la infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 289

C. pen., cu referire la art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen.

De asemenea, critică și

condamnarea sa de 7 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 și

art. 75 C. pen., întrucât nu s-au stabilit cu certitudine rolul pe care l-a

avut în derularea celor două acte de vânzare-cumpărare, în faza cercetării

judecătorești s-a constatat o altă situație în raport cu aceea de la urmărirea

penală, invocând depozițiile lui G.G., G.V. dintr-o altă cauză, D.V., că în mod

greșit a fost catalogat ca fiind coordonatorul întregii acțiuni, că ar fi

determinat săvârșirea faptelor.

De asemenea, apelantul

inculpat critică instanța de fond că nu a depus nici o diligență privind

verificarea apartenenței actului de proprietate folosit la prima vânzare,

refuzând să insiste în audierea martorului P.V., arătând contribuția sa,

solicitând schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (1), (2) și (3) C.

pen., în art. 221 C. pen., înlăturarea art. 75 C. pen. și aplicarea

dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., cu privire la dozarea pedepsei și

aplicarea art. 81 C. pen., în ceea ce privește modalitatea de executare a

pedepsei.

De asemenea, se critică și

obligarea la plata sumei de 95.000 dolari S.U.A. către partea civilă, întrucât

aceasta înțelege să-și recupereze pierderea pe altă cale, astfel că se impune

înlăturarea obligării sale către aceasta la plata despăgubirilor.

Totodată, apelantul inculpat

a solicitat audierea numitului P.V., iar după administrarea probatoriilor,

admiterea apelului declarat, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța

de fond, întrucât nu a fost rezolvat fondul cauzei.

Apelurile declarate de

inculpații A.C. și G.G. nu au fost motivate în scris.

Curtea de Apel București, secția

I penală, prin decizia penală nr. 75 din 19 februarie 2003, a respins ca

nefondate, apelurile declarate de inculpații G.G., C.S. și partea civilă G.M.D.

S-a luat act că inculpatul

A.C. și-a retras apelul.

A motivat instanța de apel

că, în raport de probatoriul administrat, situația de fapt a fost corect

reținută, încadrările juridice date faptelor comise de inculpați sunt legale,

iar vinovăția inculpaților rezultă neîndoielnic din actele dosarului.

Pedepsele aplicate

inculpaților au fost just individualizate în raport de criteriile de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Referitor la apelul declarat

de partea civilă, s-a apreciat că acțiunea civilă a fost corect soluționată

prin anularea înscrisurilor falsificate, ca urmare a infracțiunilor de fals

reținute, dispunând restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

Pe de altă parte, partea

civilă a fost despăgubită integral cu suma de 90.000 dolari S.U.A.

Prin sentința penală nr.

1080 din 6 noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

în dosarul nr. 1996/2002, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G.V.,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art.

215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art.

288 alin. (1) și (3) C. pen., în art. 288 alin. (1) C. pen.

În baza art. 288 alin. (1)

C. pen., a fost condamnat inculpatul G.V. la 2 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art.

71-74 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe

inculpatul G.V., pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. (2) C. pen.

A menținut starea de arest a

inculpatului, iar conform art. 350 C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată

prevenția de la 15 martie 2002 la zi.

Conform art. 348 C. proc. pen.,

s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate de inculpat.

În baza art. 346 alin. (3)

C. proc. pen., s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă G.M.D.

A reținut instanța că la

data de 4 septembrie 1998, SC V. SRL a formulat plângere prin reprezentantul

său legal P.V., arătând că în mod fraudulos a fost vândut terenul ce-i

aparținea lui. P.V. a aflat dintr-un anunț publicat la 31 august 1998 în ziarul

România Liberă, că terenul său este oferit spre vânzare.

În urma verificărilor

efectuate în cauză, petiționarul a aflat că terenul a fost vândut pe numele său

prin contractul autentificat din 24 iulie 1998 cumpărătorului A.C. Petiționarul

a arătat că nu a vândut niciodată terenul, lucru care, de altfel, nici nu mai

era posibil, întrucât la data încheierii contractului notarial nu mai era

proprietar ca persoană fizică, această calitate având-o societatea sa SC V., în

urma vânzării perfectate între el și societate la 2 februarie 1998, contract

nr. 1487/1998 încheiat la B.N.P. Constanța. P.V. a mai declarat că nu a deținut

niciodată adeverința de identitate provizorie, eliberată de secția 19 poliție,

întrucât deține buletin de identitate.

La 19 august 1998,

cumpărătorul A.C. a vândut terenul cumpărătoarei G.M.D., prin contractul de

vânzare-cumpărare din 19 august 1998.

Falsificarea adeverinței

provizorii de identitate pe numele P.V. a fost realizată de inculpatul G.V.

Deși inculpatul a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la

înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5)

C. pen., tribunalul a considerat că în cauză nu sunt suficiente probe care să

ateste vinovăția inculpatului referitor la această infracțiune.

Trimiterea în judecată a

inculpatului s-a făcut pe baza declarațiilor date în faza de urmărire penală de

martorii A.C., G.G., C.S., trimiși și ei în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune în dosarul nr. 4079/2000 al Tribunalului București.

În momentul în care aceștia

au fost audiați în calitate de inculpați, nu au declarat nimic despre participarea

inculpatului G.V., motiv pentru care, rechizitoriul nr. 205/P/2000, prin care

aceștia au fost trimiși în judecată, nu menționează nimic despre activitatea

infracțională a lui G.V.

În declarația dată în faza

de urmărire penală, martorul G.G. a arătat că în vara anului 1998, G.V. l-a

abordat și i-a propus să-l ajute să vândă un teren din Măgura Vulturului.

În faza de cercetare

judecătorească, același martor a arătat că a vândut terenul la inițiativa lui P.V.,

inculpatul G.V. fiind cel care a confecționat actul de identitate fals, fără ca

acesta să cunoască pentru ce va fi folosit.

Martorul A.C. a declarat în

faza de urmărire penală că vânzarea terenului a fost organizată de G.G., G.V.

și C.S., pentru ca apoi în faza de cercetare judecătorească să arate că nu știe

ca inculpatul G.V. să aibă vreun amestec.

Din declarațiile martorilor

C.M. și P.V. nu s-au putut desprinde aspecte relevante privind participarea

inculpatului G.V. la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Mai mult, faptul că

inculpatul G.V. și martorul C.S. au fost îndemnați de numitul C.S., soțul

părții vătămate, să dea o declarație la notariat prin care să arate că au fost

determinați să comită fapta de către proprietarul terenului P.V., declarație

care a și fost dată și autentificată și în schimbul căreia au primit promisiuni

pentru facilitarea obținerii unei vize, au creat convingerea instanței de fond

că declarațiile inculpaților din dosarul nr. 4079/2000, martori în prezentul

dosar nu sunt sincere, astfel încât să poată fi șantajată partea vătămată P.V.

Declarațiile martorilor

diferă în funcție de momentul în care au fost date (în sensul că declarațiile

aceluiași martor sunt diferite) și nu se coroborează între ele (situație de

fapt expusă de un martor nu este confirmată de un altul).

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă G.M.D.

În apelul Parchetului de pe

lângă Tribunalul București, astfel cum a fost modificat oral în ședința din 26

februarie 2004, se critică hotărârea pentru următoarele considerente:

- nepronunțarea instanței pe

cererea de schimbare a încadrării juridice prin înlăturarea alineatului 5 al

art. 215 C. pen.;

- greșita achitare a

inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215

alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 292 C. pen.;

- omisiunea anulării,

conform art. 348 C. proc. pen., a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate

între P.V. și A.C. și între A.C. și G.M.D.;

- omisiunea obligării

inculpatului la 300.000.000 lei către partea civilă G.M.D.

În motivele de apel,

Ministerul Public, a afirmat că în mod greșit instanța a achitat pe inculpat

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5)

C. pen., conform art. 10 lit. c) C. proc. pen., declarațiile martorilor

inducând faptul că inculpatul a cunoscut la ce anume va fi folosit actul de

identitate falsificat.

Totodată, se arată că în mod

greșit instanța nu a dispus înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen., în

raport de principiul legii penale mai favorabile.

Cu privire la achitarea

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 293 C. pen., în motivele de

apel se arată că simpla încredințare a cărții de identitate de către inculpat

numitului G.G., spre a fi folosită de acesta fără drept, realizează elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 293 alin. (2) C. pen., fiind fără relevanță

dacă cel căruia i s-a încredințat actul respectiv cunoștea sau nu că este fals.

În consecință, s-a solicitat

și soluționarea corectă a laturii civile, respectiv, anularea contractelor de

vânzare-cumpărare falsificate și obligarea inculpatului la despăgubiri către

partea civilă.

În apelul părții civile s-a

solicitat instanței ca, după soluționarea laturii penale, să se dispună

soluționarea corectă și a laturii civile, în sensul menținerii contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între A.C. și G.M.D. și anularea doar a contractului

încheiat între P.V. și A.C.

S-a arătat că partea civilă

a dobândit cu bună-credință și cu titlu oneros apartamentul, iar anularea

contractului de vânzare-cumpărare încheiat de aceasta ar fi inechitabilă.

Curtea de Apel București, secția

I penală, prin decizia penală nr. 140 din 26 februarie 2004 a admis apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă G.M.D.

A fost desființată în parte

sentința atacată și în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată

încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26,

raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.,

text de lege în baza căruia inculpatul G.V. a fost condamnat la 3 ani și 6 luni

închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 2 ani și 6 luni

închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.,

cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată în cauză, stabilind ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen. și s-a dedus prevenția de la 15 martie 2002 la zi.

Inculpatul G.V. a fost

obligat la 300.000.000 lei despăgubiri către partea civilă G.M.D.

Conform art. 348 C. proc. pen.,

s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv, contractele de

vânzare-cumpărare încheiate sub nr. 7304 (24 iulie 1998, avându-l drept

cumpărător pe A.C. și contractul de vânzare-cumpărare nr. 1737 din 19 august

1998, având-o drept cumpărătoare pe G.M.D. și actul de identitate pe numele P.V.

A motivat instanța de fond

că, din probele administrate în cauză rezultă că în luna iunie 1998, urmărind

obținerea unor venituri ilicite, inculpatul C.S., în înțelegere cu inculpatul G.V.,

cu care este văr primar, i-a abordat pe inculpații A.C. și G.G. cunoscuți de-ai

săi, ambii găzduiți de mătușa primilor doi participanți, martora G.M. și le-a

propus să coopereze în vederea vânzării frauduloase a terenului intravilan

situat în București, str. Măgura Vulturului, sectorul 2. În schimbul ajutorului

acestora, inculpatul C.S. le-a promis participanților o cotă parte din prețul

de vânzare ce va fi obținut de la prezumtivul cumpărător.

În realizarea acestei

înțelegeri, inculpatul C.S. i-a propus inculpatului G.G. să se substituie

proprietarului P.V. prin utilizarea unui act de identitate fals, urmând ca în

această calitate să-i vândă inculpatului A.C. terenul în cauză. În acest sens,

inculpatul C.S. și inculpatul G.G. l-au abordat pe inculpatul G.V. și l-au

rugat să întocmească în fals o carte de identitate cu datele de identitate

aparținând martorului P.V., motiv pentru care i-au remis acestuia contractul de

vânzare-cumpărare prin care martorul P.V. devenise proprietar asupra terenului

menționat.

Fiind audiat în legătură cu

aceste aspecte, inculpatul G.V. a recunoscut faptul că a „întocmit” această

carte de identitate provizorie la solicitarea celor doi inculpați, pentru

această operațiune, cei doi promițându-i suma de 3000 dolari S.U.A. Acești bani

i-au fost remiși inculpatului G.V. la sfârșitul lunii august, acasă la el, de

către vărul său C.S.

Cu privire la modul în care

a fost întocmit acest înscris fals, inculpatul G.V. a făcut cunoscut faptul că

a realizat acest înscris prin xerocopiere color a unei cărți de identitate

provizorii, cumpărată de la hoții de buzunare din zona Berceni, copie pe care,

după răzuirea mențiunilor corespunzătoare a completat datele de identitate ale

martorului P.V., înscrisul astfel întocmit a mai fost o dată xerocopiat color,

pentru a nu se vedea urmele de ștersături, după care inculpatul G.V. a atașat

pe aceasta o fotografie aparținând inculpatului G.G. ce-i fusese remisă

anterior în acest scop de către acesta din urmă.

Aceste aspecte, cât și

participația penală a inculpatului G.V. la comiterea faptei de înșelăciune au

fost confirmate cu ocazia audierii sale de către martorul G.G.

Sprijinul dat de inculpatul

G.V. la inducerea în eroare a părții vătămate G.M.D., prin furnizarea actului

de identitate falsificat cu ajutorul căruia s-au obținut certificatele de

sarcini și în baza căruia a fost întocmit contractul de vânzare-cumpărare

întrunește în drept, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.

26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

Instanța de apel a făcut

aplicarea art. 334 C. proc. pen. și a înlăturat aplicarea alineatului 5 al art.

215 C. pen., cu motivarea că în raport de data săvârșirii faptei, prin noțiunea

de consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 2

miliarde lei, condiție neîndeplinită în speță.

La individualizarea pedepsei

pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin.

(1), (2) și (3) C. pen., s-a avut în vedere circumstanțele personale ale

inculpatului, contribuția sa efectivă la săvârșirea faptei și va aplica o

pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege.

În ceea ce privește

achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 293

alin. (2) C. pen., s-a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect

faptul că elementul material constă în prezentarea sub o identitate falsă sau

atribuirea unei asemenea identități altei persoane căreia nu îi aparține și el

poate fi realizat oral sau în scris.

Instanța de fond a reținut

în mod just că infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. (2) C. pen., există doar

dacă înscrisul încredințat sau care servește la dovedirea stării civile este

real, iar nu falsificat.

Cu privire la latura civilă

a cauzei, instanța de apel a reținut că, la data încheierii primului contract,

24 iulie 1998, P.V. nu mai avea calitatea de proprietar, această calitate

având-o SC V. SRL de la 2 februarie 1998.

La data de 10 august 1998,

A.C. a vândut terenul cumpărătoarei G.M.D.

S-a arătat că, dacă se făcea

diligențe minime pentru a verifica situația juridică a terenului, partea

vătămată ar fi observat că autorul său nu putea avea calitatea de proprietar,

deoarece cumpărase imobilul de la o persoană fizică, ce nu mai avea la data

vânzării, terenul în patrimoniu.

Împotriva deciziei penale

nr. 75 din 19 februarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală, au declarat recurs inculpații G.G., C.S. și partea civilă G.M.D.,

recursuri care fac obiectul dosarului nr. 1595/2003 al Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Inculpatul G.G. a criticat

hotărârile pronunțate cu privire la netemeinicia pedepselor aplicate și a

solicitat reducerea acestora.

Inculpatul C.S. a solicitat

prin recursul declarat, să fie achitat pentru infracțiunile reținute în sarcina

sa, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., iar în subsidiar, să se dispună restituirea cauzei la parchet pentru

completarea urmăririi penale. În ultim subsidiar, a solicitat reducerea

pedepselor.

Partea civilă G.M.D. a

criticat hotărârile pronunțate cu privire la anularea greșită a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între A.C. și ea, din 19 august 1998, întrucât a

fost cumpărător de bună-credință.

Pe de altă parte, dispunând

reabilitarea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, imobilul rămâne în

proprietatea lui P.V., care este cercetat penal pentru relațiile pe care le-a

avut cu inculpații din prezenta cauză, prin punerea la dispoziția acestora a

titlului său original de proprietate.

A solicitat partea civilă să

se disjungă soluționarea acțiunii civile până la soluționarea dosarului în care

este cercetat P.V. sau să se constate validitatea contractului de

vânzare-cumpărare autentificat, din 19 august 1998.

Împotriva deciziei penale

nr. 140 din 26 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

inculpatul G.V. și partea civilă G.M.D.

Recursurile declarate în

această cauză au făcut obiectul dosarului penal nr. 1993/2004 al Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Parchetul a criticat

hotărârea atacată cu privire la încadrarea juridică dată faptei de complicitate

la falsul, privind identitatea.

S-a arătat că activitatea

inculpatului G.V. de a remite cartea de identitate, anterior falsificată, lui G.G.,

cunoscând scopul pentru care aceasta va fi folosită, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii, prevăzute de art. 26, raportat la art. 293 alin.

(1) C. pen.

A solicitat parchetul,

schimbarea încadrării juridice dată faptei comise de inculpat din infracțiunea,

prevăzută de art. 293 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26,

raportat la art. 293 alin. (1) C. pen.

Prin al doilea motiv de

recurs, parchetul a criticat hotărârile atacate pentru omisiunea reținerii

circumstanței agravante, prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen., la infracțiunea

de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. reținută în

sarcina inculpatului G.V.

S-a arătat că materialul

probator a confirmat că infracțiunea de înșelăciune a fost săvârșită de

inculpații A.C., C.S., G.G. și G.V.

Ultimul motiv de recurs

vizează netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului G.V. pentru infracțiunea de

înșelăciune și s-a solicitat majorarea acesteia.

Inculpatul G.V. a criticat

decizia penală cu privire la netemeinicia pedepsei aplicate pentru infracțiunea

de înșelăciune și a solicitat reducerea acesteia.

Partea civilă G.M.D. a

criticat decizia penală pentru nelegalitatea aplicării dispozițiilor art. 348

C. proc. pen., cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare

încheiat între A.C. și ea. Dispoziția instanțelor de a-i anula contractul de

vânzare-cumpărare constituie un abuz, atâta vreme cât probele administrate în

cauză confirmă că a fost cumpărător de bună-credință.

Concluzia instanței de apel

că nu a dispus minime diligențe pentru a descoperi că în realitate nu cumpăra

de la adevăratul proprietar, care era persoană juridică și nu persoană fizică,

nu are suport probator.

La întocmirea actului

autentic au fost efectuate toate verificările preliminare, constând în

obținerea certificatului fiscal de la Administrația financiară a sectorului 2

București, care a confirmat că la acea dată era proprietar P.V., care nu

înregistrase vânzarea efectuată către firma sa, iar certificatul de sarcini

eliberat de Cartea funciară a Judecătoriei sectorului 2 București a confirmat

același lucru.

A solicitat partea civilă să

modifice hotărârile pronunțate, în sensul de a se constata validitatea

contractului de vânzare-cumpărare.

Prin încheierea din 16

septembrie 2004, pronunțată în dosarul penal nr. 1993/2004 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus conexarea dosarului nr.

1993/2004 la dosarul 1595/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, dispoziție confirmată și prin încheierea din 21 septembrie 2004,

pronunțată în dosarul nr. 1595/2003.

Examinând recursurile

declarate împotriva deciziei penale nr. 75 din 19 februarie 2003 și a deciziei

penale nr. 140 din 26 februarie 2004, ambele pronunțate de Curtea de Apel București,

secția I penală, se constată următoarele:

În cauză au fost

administrate toate probele necesare aflării adevărului care au fost complet și

just apreciate, iar vinovăția inculpaților pentru faptele reținute în sarcina

lor este neîndoielnică.

De altfel, inculpații G.G.

și G.V. nu au contestat infracțiunile reținute în sarcina lor.

În ceea ce-l privește pe C.S.,

activitatea lui infracțională a fost amplu prezentată în situația de fapt

reținută și care nu va mai fi reluată, este dovedită cu declarațiile

inculpaților A.C., G.G., G.V., declarațiile martorilor D.N.V., C.L., M.L.C. și

actele aflate la dosar.

Motivul de recurs al

inculpatului C.S., prin care a solicitat achitarea pentru infracțiunile

reținute în sarcina sa nu poate fi primit.

Nici cererea de restituire a

cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale nu este fondată.

Probatoriul administrat confirmă fără dubiu, vinovăția inculpatului. Pe de altă

parte, inculpatul nici nu a indicat care ar fi faptele sau împrejurările care

ar urma a fi stabilite. De altfel, inculpatul nici nu a solicitat probe pe timpul

anchetei judecătorești.

Recursul declarat de parchet

este fondat.

În cauză nu se constată că

inculpatul G.V. a falsificat cartea de identitate provizorie, pe care a aplicat

fotografia inculpatului G.G., căruia i-a atribuit în acest mod identitatea

falsă a lui P.V.

Actul de identitate i-a fost

înmânat lui G.G. de către G.V. spre a fi folosit în fața notarului, în cursul

operațiunii desfășurate pentru inducerea în eroare a părții vătămate G.M.D.,

privind vânzarea frauduloasă a terenului situat în str. Măgura Vulturului

București.

Activitatea inculpatului de

a remite cartea de identitate, anterior falsificată, lui G.G., comunicându-i

scopul pentru care aceasta va fi folosită, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 293 alin. (1) C. pen.

Urmează a casa sentința

penală nr. 1080 din 6 noiembrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală,

care a dispus achitarea inculpatului G.V., pentru infracțiunea prevăzută de

art. 293 alin. (2) C. pen., decizia penală nr. 140 din 26 februarie 2004 a

Curții de Apel București, secția I penală, care a menținut această achitare.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

se va dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.

293 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art.

293 alin. (1) C. pen.

În conformitate cu art. 1 și

art. 7 din Legea nr. 543/2002 se va constata că pedeapsa inculpatului este

grațiată integral și condiționat.

Decizia penală a instanței

de apel urmează a fi casată și pentru omisiunea de a reține circumstanța

agravantă, prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., la infracțiunea de

înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., pentru care a

dispus condamnarea inculpatului G.V.

Din probatoriul administrat

a rezultat că infracțiunea de înșelăciune împotriva părții vătămate G.M.D. a

fost săvârșită de inculpații A.C., C.S., G.G. și G.V.

Împrejurarea că primii trei

inculpați au fost trimiși în judecată printr-un alt rechizitoriu, nu

îndreptățea instanța să nu rețină circumstanța agravantă, prevăzută de art. 75

lit. a) C. pen., atâta vreme cât probele confirma că fapta de înșelăciune a

fost săvârșită de cei patru inculpați.

Urmează a face aplicarea

dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art.

215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și a-i aplica inculpatului o pedeapsă

privativă de libertate, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

într-un cuantum care să asigure atât finalitatea preventivă cât și cea

educativă.

În legătură cu recursurile

declarate de inculpații G.G., C.S. și G.V., prin care au solicitat reducerea

pedepselor aplicate, se constată că acestea nu sunt fondate.

Instanțele, prin

considerarea criteriilor de individualizare au stabilit pedepsele pentru

inculpați, evaluând corespunzător gradul de pericol social al faptelor, aportul

fiecărui inculpat la comiterea faptelor și datele ce caracterizează persoana

fiecăruia.

Recursul declarat de

inculpatul G.G. urmează a fi admis numai pentru aplicarea legii de grațiere nr.

543/2002, pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea

prevăzută de art. 293 C. pen.

În legătură cu recursurile

declarate de partea civilă G.M.D. se constată următoarele:

P.V. a fost cercetat pentru

fapta de complicitate la înșelăciunea săvârșită în prezenta cauză.

Prin rezoluția Parchetului

de pe lângă Tribunalul București din 5 aprilie 2004, dată în dosarul nr.

2403/P/2002 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.V. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 26, ra