ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1865/2005

Asupra contestației în

anulare de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 6787

din 15 decembrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în dosarul nr. 5658/2004 au fost respinse, ca nefondate,

recursurile declarate de partea civilă D.S. și de inculpații C.N. și C.I.

împotriva deciziei penale nr. 322 din 20 septembrie 2004 a Curții de Apel Alba

Iulia.

S-a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului C.N., perioada arestării preventive de la 10 septembrie

2002 la 15 decembrie 2004, iar pentru inculpatul C.I., perioada arestării

preventive de la 4 februarie 2003 la 15 decembrie 2004.

A fost obligată recurenta

parte civilă să plătească statului 200.000 lei.

Au fost obligați recurenții

inculpați să plătească statului câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța supremă a reținut în ceea ce privește recursul părții civile D.S. că

instanțele de judecată au apreciat în mod temeinic asupra necesității acordării

daunelor morale soției și copiilor minori ai victimei, stabilind în mod

judicios cuantumul acestora, nefiind în cauză temeiuri de majorare a

cuantumului daunelor morale acordate.

Referitor la recursurile

inculpaților C.N. și C.I., Înalta Curte, din analiza materialului probator

administrat în cauză a constatat că instanțele de judecată au stabilit în mod

corect situația de fapt și vinovăția inculpaților.

Derularea incidentului,

astfel cum a fost relatată de martorii V.I., B.V., V.I.C., D.R., F.I. a

demonstrat că acesta a fost inițiat de inculpați, care s-au înarmat cu cuțite

și bâte și s-au aruncat asupra victimelor D.I. și V.I., luându-le prin

surprindere.

În aceste împrejurări, nu

s-a putut reține că inculpatul C.N. a săvârșit infracțiunea de omor calificat

sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții provocate de conduita

persoanelor vătămate.

Faptul că acestea mânaseră

turma de oi a inculpaților de pe terenul pe care păștea și se pregăteau să o

rețină, nu poate constitui o scuză a comportamentului agresiv al inculpaților,

întrucât, pe de-o parte, aceștia nu erau îndreptățiți să se afle pe acel teren,

intervenția victimelor fiind legitimă, iar pe de altă parte, poprirea

animalelor pentru răscumpărare este o măsură uzitată în astfel de împrejurări

și care nu poate fi contracarată prin atac cu arme albe.

Înalta Curte a constatat că

tratamentul juridic aplicat inculpatului C.N. este în concordanță cu criteriile

de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Participarea inculpatului

C.I. la săvârșirea infracțiunii a fost recunoscută, inițial, chiar de acesta,

care a acceptat că a lovit cu cuțitul o persoană în zona gâtului (declarația

martorului F.R.), martorii B.V. și V.I. văzându-i pe cei doi inculpați

năpustindu-se asupra victimei, îndemnul de a o omorî fiind dat de C.I.

Aceste declarații s-au

coroborat cu constatările actelor medicale efectuate în cauză și care au

concluzionat că leziunile suferite de victima D.I. au fost produse de cuțite

diferite, dar de dimensiuni asemănătoare. Din declarații celor doi inculpați a

rezultat că au avut asupra lor cuțite cu lungimi asemănătoare, iar în timpul

incidentului cuțitul lui C.I. s-a rupt, el recuperând mânerul la scurt timp

după părăsirea locului faptei.

Înalta Curte a constatat că

probatoriul administrat în cauză este îndestulător stabilirii adevărului și

corect coroborat și interpretat, astfel că nu este necesară efectuarea altor

probe, vinovăția inculpatului C.I. fiind just reținută cu privire la

săvârșirea, alături de fratele său C.N., a infracțiunii de omor calificat, iar

instanța de judecată a făcut o temeinică aplicare a criteriilor generale de

individualizare a pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen.

Pedeapsa aplicată inculpatului C.I. reflectă în mod corespunzător gravitatea și

periculozitatea socială a faptei comise, conduita procesuală a inculpatului,

conduita sa anterioară săvârșirii infracțiunii și caracterizată ca agresivă de

martorii audiați în cauză și pentru aceste motive, pedeapsa de 18 ani

închisoare este apreciată ca necesară și îndestulătoare reinserției sociale a

inculpatului.

Împotriva acestei decizii

condamnatul C.I. a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile

art. 386 lit. c) C. proc. pen., criticând decizia instanței supreme, apreciind

că fapta din cauză intră sub prevederile art. 10 alin. (1) lit. i

1

)

și c) și implicit a art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Totodată contestatorul

menționează că în împrejurarea respectivă nu l-a lovit pe D.I., că s-a lovit

reciproc cu V.I., că actele medicale stabilesc că leziunea de la pct. 5 examen

extern este provocată de un cuțit cu lungimea lamei mai mare de 3 cm, deci

exclude cuțitul corp delict cu lama ruptă, solicitând casarea hotărârilor de

condamnare în cauză și restituirea cauzei la parchet pentru reluarea urmăririi

penale, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor, sau

casarea hotărârilor de condamnarea și punerea sa în libertate.

Apărătorul contestatorului,

în concluziile orale, în dezbateri a menționat că lasă la apreciere admiterea

contestației, în raport cu criticile formulate în scris de contestator și

cazurile de contestație în anulare cuprinse în art. 386 C. proc. pen., depunând

un memoriu din partea contestatorului.

Examinând contestația în

anulare formulată de contestatorul condamnat C.I. în raport cu motivele arătate

în scris și temeiul legal invocat respectiv art. 386 lit. c) C. proc. pen., Înalta

Curte apreciază contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat ca

fiind nefondată pentru considerentele ce se vor arăta.

În conformitate cu art. 386

C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face

contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare

a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că

la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța de recurs

nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la care

existau probe în dosar;

d) când împotriva unei

persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Înalta Curte consideră

criticile invocate de către contestator, referitoare la modul de apreciere al

unor probe administrate privind stabilirea vinovăției că nu se circumscriu

cazului de contestație în anulare invocat, respectiv art. 386 lit. c) C. proc.

pen., deoarece exced condițiilor pentru care se poate dispune încetarea

procesului penal, în baza temeiurilor de la art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

),

dispozițiile legale arătate fiind expres reglementate de legiuitor.

De altfel, motivele

menționate de contestator nu se pot analiza prin nici unul din cazurile

concrete și limitativ prevăzute ale contestației în anulare.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte va respinge, ca nefondată contestația în anulare declarată de

contestatorul C.I. împotriva deciziei penale nr. 6787 din 15 decembrie 2004

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 5658/2004.

În baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., se va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare

către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată contestația în anulare declarată de contestatorul C.I. împotriva

deciziei penale nr. 6787 din 15 decembrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în dosarul nr. 5658/2004.

Obligă pe contestator la

plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 martie 2005.