ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1865/2005

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 6787 din 15 decembrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5658/2004 au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă D.S. și de inculpații C.N. și C.I. împotriva deciziei penale nr. 322 din 20 septembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C.N., perioada arestării preventive de la 10 septembrie 2002 la 15 decembrie 2004, iar pentru inculpatul C.I., perioada arestării preventive de la 4 februarie 2003 la 15 decembrie 2004. A fost obligată recurenta parte civilă să plătească statului 200.000 lei.

Au fost obligați recurenții inculpați să plătească statului câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut în ceea ce privește recursul părții civile D.S. că instanțele de judecată au apreciat în mod temeinic asupra necesității acordării daunelor morale soției și copiilor minori ai victimei, stabilind în mod judicios cuantumul acestora, nefiind în cauză temeiuri de majorare a cuantumului daunelor morale acordate. Referitor la recursurile inculpaților C.N. și C.I., Înalta Curte, din analiza materialului probator administrat în cauză a constatat că instanțele de judecată au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților. Derularea incidentului, astfel cum a fost relatată de martorii V.I., B.V., V.I.C., D.R., F.I.

a demonstrat că acesta a fost inițiat de inculpați, care s-au înarmat cu cuțite și bâte și s-au aruncat asupra victimelor D.I. și V.I., luându-le prin surprindere. În aceste împrejurări, nu s-a putut reține că inculpatul C.N. a săvârșit infracțiunea de omor calificat sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții provocate de conduita persoanelor vătămate. Faptul că acestea mânaseră turma de oi a inculpaților de pe terenul pe care păștea și se pregăteau să o rețină, nu poate constitui o scuză a comportamentului agresiv al inculpaților, întrucât, pe de-o parte, aceștia nu erau îndreptățiți să se afle pe acel teren, intervenția victimelor fiind legitimă, iar pe de altă parte, poprirea animalelor pentru răscumpărare este o măsură uzitată în astfel de împrejurări și care nu poate fi contracarată prin atac cu arme albe.

Înalta Curte a constatat că tratamentul juridic aplicat inculpatului C.N. este în concordanță cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Participarea inculpatului C.I. la săvârșirea infracțiunii a fost recunoscută, inițial, chiar de acesta, care a acceptat că a lovit cu cuțitul o persoană în zona gâtului (declarația martorului F.R.), martorii B.V. și V.I. văzându-i pe cei doi inculpați năpustindu-se asupra victimei, îndemnul de a o omorî fiind dat de C.I. Aceste declarații s-au coroborat cu constatările actelor medicale efectuate în cauză și care au concluzionat că leziunile suferite de victima D.I. au fost produse de cuțite diferite, dar de dimensiuni asemănătoare. Din declarații celor doi inculpați a rezultat că au avut asupra lor cuțite cu lungimi asemănătoare, iar în timpul incidentului cuțitul lui C.I.

s-a rupt, el recuperând mânerul la scurt timp după părăsirea locului faptei. Înalta Curte a constatat că probatoriul administrat în cauză este îndestulător stabilirii adevărului și corect coroborat și interpretat, astfel că nu este necesară efectuarea altor probe, vinovăția inculpatului C.I. fiind just reținută cu privire la săvârșirea, alături de fratele său C.N., a infracțiunii de omor calificat, iar instanța de judecată a făcut o temeinică aplicare a criteriilor generale de individualizare a pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen. Pedeapsa aplicată inculpatului C.I. reflectă în mod corespunzător gravitatea și periculozitatea socială a faptei comise, conduita procesuală a inculpatului, conduita sa anterioară săvârșirii infracțiunii și caracterizată ca agresivă de martorii audiați în cauză și pentru aceste motive, pedeapsa de 18 ani închisoare este apreciată ca necesară și îndestulătoare reinserției sociale a inculpatului.

Împotriva acestei decizii condamnatul C.I. a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., criticând decizia instanței supreme, apreciind că fapta din cauză intră sub prevederile art. 10 alin. (1) lit. i 1 ) și c) și implicit a art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Totodată contestatorul menționează că în împrejurarea respectivă nu l-a lovit pe D.I., că s-a lovit reciproc cu V.I., că actele medicale stabilesc că leziunea de la pct. 5 examen extern este provocată de un cuțit cu lungimea lamei mai mare de 3 cm, deci exclude cuțitul corp delict cu lama ruptă, solicitând casarea hotărârilor de condamnare în cauză și restituirea cauzei la parchet pentru reluarea urmăririi penale, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor, sau casarea hotărârilor de condamnarea și punerea sa în libertate.

Apărătorul contestatorului, în concluziile orale, în dezbateri a menționat că lasă la apreciere admiterea contestației, în raport cu criticile formulate în scris de contestator și cazurile de contestație în anulare cuprinse în art. 386 C. proc. pen., depunând un memoriu din partea contestatorului. Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat C.I. în raport cu motivele arătate în scris și temeiul legal invocat respectiv art. 386 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat ca fiind nefondată pentru considerentele ce se vor arăta. În conformitate cu art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Înalta Curte consideră criticile invocate de către contestator, referitoare la modul de apreciere al unor probe administrate privind stabilirea vinovăției că nu se circumscriu cazului de contestație în anulare invocat, respectiv art. 386 lit. c) C. proc. pen., deoarece exced condițiilor pentru care se poate dispune încetarea procesului penal, în baza temeiurilor de la art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), dispozițiile legale arătate fiind expres reglementate de legiuitor. De altfel, motivele menționate de contestator nu se pot analiza prin nici unul din cazurile concrete și limitativ prevăzute ale contestației în anulare. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorul C.I.

împotriva deciziei penale nr. 6787 din 15 decembrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 5658/2004. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorul C.I. împotriva deciziei penale nr. 6787 din 15 decembrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 5658/2004. Obligă pe contestator la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2005.