ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1861/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 179

din 21 iunie 2004 a Tribunalului Suceava, inculpatul R.V.C. a fost condamnat la

5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit.

d) și e) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de viol, prevăzută de art.

20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. b) și alin. (3), teza I C. pen.

Inculpatul a fost obligat

să-i plătească părții vătămate constituită parte civilă suma de 60.000.000 lei

daune morale.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că din luna mai și până la

sfârșitul anului 1997, în patru rânduri a încercat să întrețină raporturi

sexuale cu fiica din prima căsătorie a soției sale (C.I. în vârstă de 13 ani),

nereușind din cauza vârstei victimei, puțin dezvoltată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, criticând-o pentru

aceea că instanța a omis să facă aplicarea art. 85 C. pen., referitoare la

anularea suspendării executării pedepsei rezultante de un an închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 1300 din 13 decembrie 2000 a Judecătoriei

Suceava pentru două infracțiuni concurente.

Prin decizia penală nr. 361

din 29 decembrie 2004 a Curții de Apel Suceava pronunțată în dosarul nr.

7342/2004 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Suceava, desființată parțial sentința penală nr. 179 din 21 iunie 2004 a

Tribunalului Suceava, în sensul că potrivit art. 85 alin. (1) C. pen., s-a

anulat suspendarea executării pedepsei rezultante de un an închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 1300 din 13 decembrie 2000.

Au fost descontopite și

repuse în individualitatea lor pedepsele de 6 luni închisoare și respectiv un

an închisoare stabilite prin sentința penală nr. 1300 din 13 decembrie 2000 a

Judecătoriei Suceava.

În baza art. 33 lit. a), art.

34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-au contopit cele două pedepse, cu pedepsele

stabilite prin sentința atacată și s-a dispus executarea pedepselor de 5 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e)

C. pen.

Potrivit art. 88 C. pen.,

s-a dedus din pedeapsa principală de executat, durata reținerii și arestării

preventive de la 24 ianuarie 2000 la 29 ianuarie 2000.

S-au menținut celelalte

dispozițiuni ale sentinței.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu în sumă de 400.000 lei a fost suportat din fondurile

Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a considerat critica parchetului ca fiind întemeiată, reținând

că prin sentința penală nr. 1300 din 13 decembrie 2000 a Judecătoriei Suceava,

inculpatul a fost condamnat la un an închisoare și respectiv 6 luni închisoare,

pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat și a unei infracțiuni de

violare de domiciliu, fiind contopite în rezultanta de un an închisoare și

suspendând condiționat executarea, potrivit art. 81 C. pen.

Cum inculpatul săvârșise

infracțiunea de tentativă de viol înainte de pronunțarea sentinței prin care

s-a dispus suspendarea a fost admis apelul, anulată suspendarea executării

rezultantei de un an închisoare, potrivit art. 85 C. pen., descontopite cele

două pedepse și contopite, potrivit art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35

C. pen., cu pedepsele de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., dedusă reținerea și arestarea preventivă

din perioada 24 ianuarie 2000 – 29 ianuarie 2000.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs nemotivat inculpatul R.V.C.

La termenul de astăzi,

Înalta Curte a întrebat apărarea inculpatului dacă are de făcut precizări cu

privire la termenul de declarare a prezentului recurs.

Apărătorul inculpatului a

învederat că recursul declarat este în termen și pe fond a arătat că există

dubii cu privire la probele administrate, având declarații ale părții vătămate

pe care le-a făcut la notariat, prin care se atestă că inculpatul a avut o

comportare bună, este nevinovat, solicitând în principal achitarea

inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen., deoarece fapta nu există, în subsidiar, reducerea

pedepsei aplicate. Totodată apărătorul inculpatului a menționat că are critici

privind aspecte de legalitate, respectiv că în procesul-verbal de prezentare a

materialului de urmărire penală este evidențiată ca încadrare juridică art. 20,

raportat la art. 197 alin. (2) lit. b), prin rechizitoriu inculpatul fiind

trimis în judecată pentru art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. b) și

alin. (3) teza 1 C. pen., apreciind că inculpatul nu a cunoscut la momentul

prezentării materialului de urmărire penală de agravanta prevăzută de art. 197

alin. (3) teza 1 C. pen., precum și faptul că la urmărirea penală partea

vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu o sumă pe care o va

preciza ulterior, depunând un înscris că se constituie parte civilă cu suma de

100.000.000 lei reprezentând daune morale, această situație nefiind făcută în

ședință publică, în condiții de contradictorialitate, neavând dată și în raport

de acestea se impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea

cauzei spre rejudecare, depunând la dosar mai multe înscrisuri.

Concluziile procurorului

asupra recursului declarat de inculpat, poziția intimatei părți vătămate și a

recurentului inculpat personal au fost consemnate în detaliu în practicaua

prezentei decizii.

Examinând recursul declarat

de inculpatul R.V.C. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu

dispozițiile art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen., precum și art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte consideră recursul inculpatului

ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 281/2003, nu pot fi atacate

cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au

folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această

cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva

deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia

pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire

la această modificare.

În conformitate cu art. 363

alin. (3) teza I C. proc. pen., termenul de apel de 10 zile, pentru partea care

a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare curge de la pronunțare.

Din analiza cauzei rezultă

că Tribunalul Suceava a pronunțat sentința penală nr. 179 la data de 21 iunie

2004, dezbaterile având loc la data de 27 mai 2004, la care inculpatul a fost

prezent și asistat de avocat M.B., potrivit încheierii de la acea dată,

amânându-se pronunțarea succesiv la datele de 3 iunie 2004, 10 iunie 2004, 17

iunie 2004 și pentru data de 21 iunie 2004 când a și fost pronunțată sentința,

care ulterior a fost apelată numai de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava

și asupra căruia Curtea de Apel Suceava s-a pronunțat prin decizia penală nr.

361 din 29 noiembrie 2004, în sensul admiterii recursului declarat și

modificării parțiale a sentinței primei instanțe, așa cum s-a arătat.

Împotriva acestei decizii a

fost declarat recurs de către inculpat, ce face obiectul prezentei cauze,

examinarea sa fiind circumscrisă numai în limitele modificării dispuse,

condiție impusă de prevederile art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen.,

neavând relevanță faptul că la instanța de fond a fost amânată succesiv

pronunțarea, atâta timp cât inculpatul a fost prezent la dezbateri, termenul de

apel, în asemenea situație, curgând de la pronunțare, așa cum se stipulează în

art. 363 alin. (3) teza I C. proc. pen., iar în cauză inculpatul nu a declarat

apel, declarându-se apel numai de către parchet.

În raport cu cele mai sus

arătate, Înalta Curte nu poate examina criticile formulate în apărarea

recurentului inculpat ce fac obiectul motivelor de recurs învederate,

limitându-se doar la a verifica legalitatea modificării dispuse de instanța de

apel prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Din analiza cauzei rezultă

că în mod corect instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 85 alin.

(1) C. pen., referitoare la anularea suspendării condiționate pentru

infracțiuni săvârșite anterior, față de data descoperirii infracțiunii de

tentativă de viol săvârșită de inculpatul R.V.C. și de data pronunțării

sentinței penale prin care același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă

pentru care s-a dispus suspendarea condiționată a executării ei.

Astfel, în cauză a fost anulată

suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de un an închisoare,

aplicată inculpatului R.V.C. prin sentința penală nr. 1300 din 13 decembrie

2000 a Judecătoriei Suceava rămasă definitivă prin neapelare la 6 februarie

2001, așa cum rezultă din fișa de cazier a inculpatului, deoarece s-a

descoperit că infracțiunea de tentativă de viol săvârșită de inculpat din luna

mai și până la sfârșitul anului 1997 pentru care s-a început urmărirea penală

la data de 20 octombrie 2000, conform procesului-verbal de începere a urmăririi

penale este anterioară pronunțării sentinței penale nr. 1300 care a avut loc la

data de 13 decembrie 2000 și prin care s-a dispus suspendarea condiționată a

pedepsei arătate.

Totodată, Înalta Curte

apreciază că instanța de apel a făcut nu numai o corectă evaluare a incidenței

condiției cerute de norma legală mai sus menționată, dar și a mecanismului de

aplicare, prin descontopirea pedepsei rezultante și repunerea în

individualitatea lor a pedepselor dispuse prin sentința penală arătată,

respectiv de un an închisoare și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea unei

infracțiuni de furt calificat și a unei infracțiuni de violare de domiciliu,

precum și aplicarea dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni

stipulate de art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopind

cele două pedepse aplicate cu cele din sentința atacată, dispunând executarea

pedepselor de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. d) și e) C. pen.

Așadar, instanța de apel a

pronunțat o soluție legală, nefiind incident cazul de casare, prevăzut de art.

385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V.C. împotriva

deciziei penale nr. 361 din 29 noiembrie 2004 a Curții de Apel Suceava.

În conformitate cu art. 192

alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V.C. împotriva deciziei penale nr.

361 din 29 noiembrie 2004 a Curții de Apel Suceava.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 martie 2005.