ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 548/2004

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor

din dosar, constată următoarele;

Prin

sentința penală nr.35 din 28 ianuarie 2003, Tribunalul Brașov a condamnat pe

inculpatul B.I. la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art .64 lit.a), b), d) și e) C.pen., pentru tentivă la viol, prevăzută de

art. 20 raportat la art.197 alin. (3) C.pen., cu aplicarea art. 37 lit.b și

art.13 C.pen. și la 2 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de

incest, prevăzută de art. 20 raportat la art. 203 C.pen., cu aplicarea art. 37

lit. b) și art.13 din același cod, urmând ca, potrivit art. 33 lit.a) și art. 34

lit. b) C.pen. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e)

C.pen.

În baza

art .88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost

arestat preventiv, respectiv de la 18 iulie 2002 până la 4 septembrie 2002.

Inculpatul

a fost obligat să plătească părții civile B.A.M., suma de 40.000.000 lei cu

titlu de daune morale, cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat, în

sumă de 5.650.000 lei.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 18 iulie 2002,

inculpatul a încercat să întrețină raporturi sexuale prin amenințare și

violență cu fiica sa minoră B.A.M., în vârstă de 13 ani, fiind surprins de

soția sa și de ceilalți membri ai familiei care au sesizat organele de poliție.

Curtea

de Apel Brașov, prin decizia penală nr.116 din 13 mai 2003, admițând apelul

inculpatului a redus pedeapsa principală, aplicată pentru tentativă la

infracțiunea de viol de la 6 ani la 5 ani închisoare, urmând ca, prin contopire

cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru tentativă la infracțiunea de

incest, acesta să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art .64 lit.a), b), d) și e) C.pen. S-au

menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva

hotărârilor pronunțate, inculpatul a declarat recurs și prin invocarea

motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. (14) și (18) C.proc.pen.,

a solicitat ca și în apel, achitarea sa în baza art.11 pct. (2) lit. d)

raportat la art.10 lit. d) C.proc.pen., susținând că nu a intenționat să

întrețină raporturi sexuale cu minora, încercând numai să o controleze dacă mai

este virgină.

Examinând

hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate în recursul

declarat în cauză, cât și din oficiu, se constată că instanțele au reținut

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică fiind

corespunzătoare.

Din probele administrate (plângerea

adresată poliției locale imediat după comiterea faptei de către mama victimei,

procesul-verbal de constatare și planșa foto întocmită cu ocazia cercetării

locului faptei, anchetei sociale și copia acțiunii de divorț, formulată de mama

minorei la câteva zile după depunerea plângerii, raportul de  constatare

medico-legală întocmit cu ocazia examinării victimei, declarațiile constante

ale victimei, mamei sale b.m. și declarațiile martorilor F.R.A., S.E. și P.B.E.

date în  cursul urmăririi penale, atât la poliție cât și la procuror,

coroborate cu  recunoașterile parțiale ale inculpatului) rezultă, în adevăr, că

la data de 18 iulie 2002, profitând de împrejurarea că soția și fiica rezultată

din altă căsătorie erau plecate de acasă, inculpatul a ademenit-o pe fiica sa

în vârstă de 13

ani, într-o bucătărie de vară, să consume împreună

băuturi alcoolice, după care i-a propus  să întrețină cu el raporturi sexuale.

Întrucât

minora a refuzat, inculpatul a amenințat-o cu bătaia, obligând-o să-și scoată

pantalonii și lenjeria intimă, după care s-a urcat peste aceasta în pat, cu

intenția vădită de a întreține raporturi intime.

Fiind

surprins de soție și de fiica acesteia, care  reveniseră la domiciliu,

inculpatul a încercat să se justifice că  intenționa să o controleze pe minoră

dacă mai este virgină, întrucât aflase că se întâlnea cu un prieten.

Mama

minorei a reclamat imediat pe inculpat organelor de poliție locală, care, cu

ocazia cercetării la fața locului au constatat că acesta cât și minora

consumaseră băuturi alcooloce, victima relatând cum s-au petrecut faptele.

Susținerile

inculpatului în sensul că nu a încercat să întrețină raporturi intime cu minora

nu sunt reale, intenția acestuia de viol fiind dovedită atât de materialitatea

faptelor (în momentul apariției mamei sale, victima se afla în pat cu

pantalonul și lenjeria intimă scoase, inculpatul fiind urcat peste aceasta) cât

și prin declarațiile date de reclamantă și de cei trei martori, imediat după

producerea evenimentului.

Împrejurarea

că în cursul procesului atât partea vătămată cât și mama acesteia au revenit

asupra declarațiilor inițiale este explicată de faptul că, după arestarea

inculpatului, familia sa a fost lipsită de întreținere, acesta fiind singura

persoană care realiza venituri, situație confirmată de actele existente la

dosar.

Declarațiile

date ulterior de câtre victimă, sora și mama acesteia, care vin în contradicție

flagrantă cu probele administrate în cursul urmăririi penale, fiind pro cauza,

în mod just au fost înlăturate de către cele două instanțe.

Referitor

la pedeapsa aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost corect

stabilită, la individualizarea ei instanța de apel având în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C.pen., respectiv, gradul de pericol social sporit al

infracțiunilor comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât și de

persoana infractorului, care, deși are o comportare bună în localitatea de

domiciliu, este cunoscut  totuși cu antecedente penale, aflându-se în stare de

recidivă postexecutorie.

Întrucât

criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor

dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de

art.385

9

alin. (3) C.proc.pen., care pot fi luate în considerare din

oficiu, Curtea, în baza art.385

15

pct.(1) lit. b)  din același cod,

urmează a respinge recursul inculpatului cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul

pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul

B.I.

împotriva

deciziei penale nr.116  din 13 mai 2003  a Curții de Apel Brașov.

Obligă

recurentul inculpat la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi  29 ianuarie 2004.