ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 548/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin sentința penală nr.35 din 28 ianuarie 2003, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpatul B.I. la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art .64 lit.a), b), d) și e) C.pen., pentru tentivă la viol, prevăzută de art. 20 raportat la art.197 alin. (3) C.pen., cu aplicarea art. 37 lit.b și art.13 C.pen. și la 2 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de incest, prevăzută de art. 20 raportat la art. 203 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art.13 din același cod, urmând ca, potrivit art. 33 lit.a) și art. 34 lit. b) C.pen. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C.pen.

În baza art .88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 18 iulie 2002 până la 4 septembrie 2002. Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile B.A.M., suma de 40.000.000 lei cu titlu de daune morale, cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 5.650.000 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 18 iulie 2002, inculpatul a încercat să întrețină raporturi sexuale prin amenințare și violență cu fiica sa minoră B.A.M., în vârstă de 13 ani, fiind surprins de soția sa și de ceilalți membri ai familiei care au sesizat organele de poliție.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr.116 din 13 mai 2003, admițând apelul inculpatului a redus pedeapsa principală, aplicată pentru tentativă la infracțiunea de viol de la 6 ani la 5 ani închisoare, urmând ca, prin contopire cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru tentativă la infracțiunea de incest, acesta să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art .64 lit.a), b), d) și e) C.pen. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva hotărârilor pronunțate, inculpatul a declarat recurs și prin invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. (14) și (18) C.proc.pen., a solicitat ca și în apel, achitarea sa în baza art.11 pct. (2) lit. d) raportat la art.10 lit. d) C.proc.pen., susținând că nu a intenționat să întrețină raporturi sexuale cu minora, încercând numai să o controleze dacă mai este virgină.

Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate în recursul declarat în cauză, cât și din oficiu, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică fiind corespunzătoare. Din probele administrate (plângerea adresată poliției locale imediat după comiterea faptei de către mama victimei, procesul-verbal de constatare și planșa foto întocmită cu ocazia cercetării locului faptei, anchetei sociale și copia acțiunii de divorț, formulată de mama minorei la câteva zile după depunerea plângerii, raportul de constatare medico-legală întocmit cu ocazia examinării victimei, declarațiile constante ale victimei, mamei sale b.m.

și declarațiile martorilor F.R.A., S.E. și P.B.E. date în cursul urmăririi penale, atât la poliție cât și la procuror, coroborate cu recunoașterile parțiale ale inculpatului) rezultă, în adevăr, că la data de 18 iulie 2002, profitând de împrejurarea că soția și fiica rezultată din altă căsătorie erau plecate de acasă, inculpatul a ademenit-o pe fiica sa în vârstă de 13 ani, într-o bucătărie de vară, să consume împreună băuturi alcoolice, după care i-a propus să întrețină cu el raporturi sexuale. Întrucât minora a refuzat, inculpatul a amenințat-o cu bătaia, obligând-o să-și scoată pantalonii și lenjeria intimă, după care s-a urcat peste aceasta în pat, cu intenția vădită de a întreține raporturi intime.

Fiind surprins de soție și de fiica acesteia, care reveniseră la domiciliu, inculpatul a încercat să se justifice că intenționa să o controleze pe minoră dacă mai este virgină, întrucât aflase că se întâlnea cu un prieten. Mama minorei a reclamat imediat pe inculpat organelor de poliție locală, care, cu ocazia cercetării la fața locului au constatat că acesta cât și minora consumaseră băuturi alcooloce, victima relatând cum s-au petrecut faptele. Susținerile inculpatului în sensul că nu a încercat să întrețină raporturi intime cu minora nu sunt reale, intenția acestuia de viol fiind dovedită atât de materialitatea faptelor (în momentul apariției mamei sale, victima se afla în pat cu pantalonul și lenjeria intimă scoase, inculpatul fiind urcat peste aceasta) cât și prin declarațiile date de reclamantă și de cei trei martori, imediat după producerea evenimentului.

Împrejurarea că în cursul procesului atât partea vătămată cât și mama acesteia au revenit asupra declarațiilor inițiale este explicată de faptul că, după arestarea inculpatului, familia sa a fost lipsită de întreținere, acesta fiind singura persoană care realiza venituri, situație confirmată de actele existente la dosar. Declarațiile date ulterior de câtre victimă, sora și mama acesteia, care vin în contradicție flagrantă cu probele administrate în cursul urmăririi penale, fiind pro cauza, în mod just au fost înlăturate de către cele două instanțe.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost corect stabilită, la individualizarea ei instanța de apel având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C.pen., respectiv, gradul de pericol social sporit al infracțiunilor comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât și de persoana infractorului, care, deși are o comportare bună în localitatea de domiciliu, este cunoscut totuși cu antecedente penale, aflându-se în stare de recidivă postexecutorie. Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art.385 9 alin. (3) C.proc.pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art.385 15 pct.(1) lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul inculpatului cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr.116 din 13 mai 2003 a Curții de Apel Brașov. Obligă recurentul inculpat la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 29 ianuarie 2004.