ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 281/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 259 din 12 martie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul C.S., la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) C. pen., pentru infracțiunea de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. (2)  cu aplicarea art. 13 C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 201 alin. (2) raportat la art. 200 alin. (2), la 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),b), d), C. pen. pentru tentativă la infracțiunea de incest prevăzută de art. 20 raportat la art. 203 C. pen., la 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),b), d), C. pen. pentru tentativă la infracțiunea  de viol, prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (2) lit.b) și alin. (3) C. pen. și la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de corupție sexuală.

În baza art. 85 C. pen. s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.185 din 11 februarie 2000 a Judecătoriei Constanța.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. s-a contopit această ultimă pedeapsă cu cea de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.385 din 2 decembrie 2000 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin și cu cele 4 pedepse aplicate prin sentința apelată, dispunându-se ca inculpatul să execute în final 9 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art.71-64 C. pen.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art .64 lit. a),b), d),   C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a scăzut pedeapsa executată de la 17 decembrie 1999 la 14 noiembrie 2000 și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 13 mai 2001 la zi.

A fost menținută starea de arest a inculpatului.

S-a dispus obligarea inculpatului la 295.000 lei despăgubiri materiale și la 100.000.000 lei daune morale către partea civilă C.M.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut în fapt din concubinajul numitei D.E. cu inculpatul s-a născut la ...1990 minora C.M.

După ce inculpatul a fost o perioadă plecat din țară, ei au reînceput să locuiască împreună din luna noiembrie 1998 în locuința mamei minorei.

S-a stabilit că începând cu luna noiembrie 1998 și până în august 1999, îndeosebi în zilelele de joi când mama minorei lipsea de acasă, inculpatul a avut o comportare total nefirească față de fetița sa, practicând

acte de perversiune sexuală, de corupție sexuală, de incest și de tentativă de viol potrivit încadrărilor juridice date prin dispozitivul sentinței.

Datorită temerilor insuflate minorei, de amenințările inculpatului că o va omorî, aceasta nu i-a spus mamei sale decât după mai mult timp cele petrecute, prin intermediul, martorei T.A.

S-a mai reținut că urmare a acestor relații sexuale minora s-a îmbolnăvit de aceeași boală venerică de care suferea și inculpatul.

Inculpatul a negat săvârșirea infracțiunilor susținând că este victima unei înscenări din partea mamei minorei.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 384/A din 3 iulie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, cu motivarea că probele administrate în cauză dovedesc că acesta a săvârșit faptele imputate, iar pedeapsa a fost corect individualizată.

Prin recursul de față, inculpatul critică hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că instanțele nu au apreciat în mod just și complet probele de la dosar. Se mai susține, că pedeapsa aplicată este prea severă, instanțele trebuind să țină seama și de datele ce caracterizează. Se solicită, casarea hotărârilor, în principal achitarea, iar în subsidiar reducerea pedepsei.

Verificând hotărârile atacate și lucrările din dosar, rezultă următoarele:

În raport cu probele administrate, este neîntemeiată critica ce se face prin recurs, că instanțele nu au apreciat just și complet probele de la dosar.

Astfel, deși inculpatul nu a recunoscut faptele ce i s-au pus în sarcină, totuși instanțele au reținut în mod corect vinovăția lui, întrucât aceasta rezultă în mod neîndoielnic din declarațiile minorei, care a descris în amănunt împrejurările în care s-au produs agresiunile sexuale asupra sa.

Declarațiile sale se coroborează cu cele date de martora D.E., care relatează că minora i-a povestit despre agresiunea sexuală comisă, iar inculpatul nu a negat, dar și de martora T.A. care arată că în fața ei inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, iar minora i-a confirmat cele întâmplate, adăugând în plus că a văzut-o pe minoră cu urme de violență, precum și cu actele medico-legale, unde se consemnează că pe cale sexuală victima a contactat de la inculpat aceeași afecțiune dermato-veneriană de care suferă și acesta.

Faptul că inculpatul nu a recunoscut faptele este doar o susținere care nu se confirmă, ci dimpotrivă este infirmată de probele la care s-a făcut referire.

În această situație se constată că starea de fapt reținută de cele două instanțe este corectă, probele administrate dovedind vinovăția

acestuia, așa încât cererea de a se dispune achitarea lui este nejustificată.

Examinând temeinicia pedepselor aplicate se constată că pentru infracțiunile corect reținute în sarcina inculpatului au fost stabilite pedepse legale și temeinice de instanța de fond, confirmate de instanța de apel, care reflectă atât gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, evidențiat de împrejurările și modul în care au fost comise, gravitatea urmărilor cât și de datele și elementele referitoare la persoana acestuia, care este cunoscut cu antecedente penale, a dat dovadă de nesinceritate, nerecunoscând săvârșirea faptelor și pe parcursul cercetărilor a îngreunat efectuarea acestora.

În consecință, sub aspectul analizat hotărârile atacate nu sunt criticabile, astfel că este neîntemeiată și cea de a doua critică formulată de inculpat.

Pentru considerentele arătate și cum verificând hotărârea atacată prin prisma prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constatat că recursul declarat de inculpat este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 385

15

pct.1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva deciziei penale nr. 384/A din 3 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 17 decembrie 1999 la 14 noiembrie 2000 și de la 13 mai 2001 la 16 ianuarie 2004.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă

Pronunțată, în ședință publică, azi 16 ianuarie 2004.