ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1665/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1665/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 329 din 14

septembrie 1999, Judecătoria Oravița a condamnat pe inculpatul

C.M.

la câte 10 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunilor de viol și perversiune sexuală, prevăzute de art. 197

alin. (1) și art. 201 alin. (2), raportat la art. 200 alin. (3) C. pen., ambele

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a revocat

liberarea condiționată pentru restul de 1710 zile rămas neexecutat din pedeapsa

de 12 ani închisoare, aplicată acestui inculpat prin sentința penală nr. 171

din 29 ianuarie 1992 a Judecătoriei Craiova, rest pe care l-a contopit cu

pedeapsa stabilită în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea de 10 ani închisoare, sporită la 12 ani închisoare.

S-a reținut că, la 17 iunie 1999,

prin violență și amenințare, inculpatul a întreținut raport sexual și a supus

la acte de perversiune sexuală pe minora C.M.E.

Împotriva hotărârii primei instanțe

inculpatul a declarat apel, arătând că nu a folosit violențe împotriva victimei

și că a fost în stare de ebrietate.

Tribunalul Caraș Severin, prin

decizia penală nr. 402 din 25 noiembrie 1999, a admis apelul declarat de

inculpat, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe, cu motivarea că instanța de fond a reprodus rechizitoriul

parchetului, fără a administra nici o probă și a omis a aplica inculpatului

C.M. pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi.

În rejudecare, prin sentința penală

nr. 82 din 14 martie 2000, Judecătoria Oravița a condamnat pe inculpatul C.M.

la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art.

197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpat

pentru infracțiunea prevăzută de art. 201 alin. (2), raportat la art. 200 alin.

(3) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a revocat

liberarea condiționată pentru restul de 1710 zile rămas neexecutat din pedeapsa

de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 171/1992 a Judecătoriei

Craiova, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare sporită cu 8

luni închisoare.

Prin decizia penală nr. 280 din 20

iulie 2000, Tribunalul Caraș Severin a admis apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Judecătoria Oravița și inculpatul C.M. împotriva sentinței penale

nr. 82 din 14 martie 2000 a Judecătoriei Oravița, a desființat hotărârea

atacată și a dispus trimiterea cauzei aceleiași instanțe în vederea

rejudecării.

S-a reținut încălcarea dispozițiilor

art. 309 C. proc. pen., cu referire la inexistența minutei, precum și

încălcarea dispozițiilor art. 385 alin. (1) din același cod.

Judecătoria Oravița, prin sentința

penală nr. 387 din 12 decembrie 2000, a condamnat pe inculpat la două pedepse

de câte 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și

perversiune sexuală, a revocat liberarea condiționată, a contopit restul rămas

neexecutat de 1710 zile din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului

C.M. de Judecătoria Craiova și a dispus ca inculpatul să execute în final 10

ani închisoare.

Prin decizia penală nr. 70 din 8

martie 2001, Tribunalul Caraș Severin a admis apelul declarat de inculpatul

C.M. împotriva acestei din urmă sentințe, pe care a desființat-o și a dispus

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, reținându-se

omisiunea deducerii arestului preventiv, nemenționarea pedepsei ce urmează a fi

executată de inculpat în urma contopirii, nepronunțarea hotărârii în ședință

publică, menționarea în minută a aplicării circumstanțelor atenuante, deși la

individualizarea pedepsei nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 și art.

76 C. pen.

Rejudecând cauza în fond după

casare, Judecătoria Oravița, prin sentința penală nr. 198 din 22 mai 2001 a

condamnat pe inculpatul C.M.:

- la 9 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- la 10 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de perversiuni sexuale, prevăzută de art. 201 alin.

(2), raportat la art. 200 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen.

A contopit pedepsele aplicate și a

stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a revocat

liberarea condiționată pentru restul de 1710 zile rămas neexecutat din pedeapsa

de 12 ani închisoare, aplicată inculpatului menționat prin sentința penală nr.

171 din 29 ianuarie 1992 a Judecătoriei Craiova, rest pe care l-a contopit cu

pedeapsa stabilită în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea de 10 ani închisoare, sporită la 12 ani închisoare.

Apelul declarat de inculpat

împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de Tribunalul Caraș

Severin, prin decizia penală nr. 313 din 23 august 2001.

Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, prin decizia penală nr. 1078/ R din 12 decembrie 2001, a admis recursul

declarat de inculpat, a casat decizia penală nr. 313 din 23 august 2001 a

Tribunalului Caraș Severin și sentința penală nr. 198 din 22 mai 2001 a

Judecătoriei Oravița și a redus pedeapsa pentru infracțiunea de perversiune

sexuală de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9

ani închisoare, iar în temeiul art. 61 C. pen., a revocat liberarea

condiționată pentru restul de 1710 zile rămas neexecutat din pedeapsa

anterioară, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa stabilită în cauză, dispunând

ca inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani închisoare, sporită cu 2 ani, în

final, 11 ani închisoare.

Împotriva ultimelor trei hotărâri

pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile

art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

teza I C. proc. pen.

S-a susținut că încălcând principiul

neagravării situației în propria cale de atac, cu referire la aplicarea unui

spor de pedeapsă în condițiile rejudecării cauzei în urma casărilor succesive,

ca urmare a admiterii căilor de atac exercitate de inculpat, instanțele au

pronunțat hotărâri contrare legii.

Procedându-se în acest mod, contrar

dispozițiilor legale, s-a dispus ca inculpatul să execute, în final, o pedeapsă

mai mare cu 2 ani închisoare, respectiv 11 ani închisoare în loc de 9 ani

închisoare.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și

rejudecând cauza în limitele arătate.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 372 alin. (1) C. proc.

pen. „instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea

pentru cel care a declarat apel”.

De asemeni, cu referire la

soluționarea cauzei penale în recurs, prin art. 385

8

alin. (1) C.

proc. pen., s-a stabilit că „instanța de recurs, soluționând cauza, nu poate

crea o situație mai grea pentru cel care a declarat recurs”.

Așadar, pentru funcționarea

nestânjenită a controlului judecătoresc, legiuitorul a stabilit regula

neagravării situației părții în propria cale de atac.

Ca atare, în raport de regula

menționată, casarea succesivă este lipsită de relevanță sub aspectul aplicării

principiilor legalității și aflării adevărului, respectiv îndreptării

hotărârilor, dacă în rejudecare îndreptarea lor ar crea o situație mai grea

pentru partea care a exercitat o cale de atac, apel sau recurs, după caz.

Cauza penală a fost soluționată prin

pronunțarea unei hotărâri definitive, în cel de al patrulea ciclu procesual, ca

urmare a admiterii, prin decizia penală nr. 70 din 8 martie 2001 a Tribunalului

Caraș Severin, a apelului declarat numai de către inculpat.

În acest din urmă ciclu procesual,

instanța de control judiciar, prin decizia penală nr. 1078/ R din 12 decembrie

2001, rejudecând cauza ca urmare a admiterii recursului declarat de inculpat și

casării ultimelor două hotărâri pronunțate în cauză, a aplicat inculpatului

menționat un spor de 2 ani închisoare.

Or, acest spor constituie o agravare

a situației inculpatului pentru că nu exista în sentința penală nr. 387 din 12

decembrie 2000 a Judecătoriei Oravița, desființată prin decizia penală nr. 70

din 8 martie 2001 a Tribunalului Caraș Severin, ca urmare a admiterii apelului

declarat de inculpat.

Așadar, aplicând un spor de 2 ani

închisoare inculpatului C.M., cu încălcarea principiului neagravării situației

în propria cale de atac, instanțele au pronunțat hotărâri contrare legii,

supuse cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

teza I C. proc. pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1)

partea I pct. 7

1

teza I din același cod, invocat de procurorul

general.

Este de reținut că starea de fapt și

vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de instanțe, în baza

probatoriului administrat, acestea nefăcând obiectul recursului în anulare.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa hotărârile

criticate și rejudecând:

- în baza art. 197 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmează să condamne pe inculpatul

C.M. la 9 ani închisoare;

- în baza art. 201, raportat la art.

200 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen., urmează

să condamne pe același inculpat la 5 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele, urmând ca inculpatul C.M. să execute

pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare.

Totodată, în baza art. 61 C. pen.,

se va revoca liberarea condiționată, cu privire la restul de 1710 zile rămas

neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată inculpatului C.M. prin

sentința penală nr. 171 din 29 ianuarie 1992 a Judecătoriei Craiova, iar acest

rest va fi supus contopirii cu pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată

în cauză, urmând ca în final inculpatul să execute 9 ani închisoare.

Se va face aplicarea prevederilor

art. 71 și art. 64 C. pen.

Din pedeapsa rezultantă de 9 ani

închisoare va deduce perioada executată.

De asemenea, urmează a se constata

că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Inculpatul, va fi obligat potrivit

dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței penale nr. 198  din 22 mai 2001 a Judecătoriei

Oravița, deciziei penale nr. 313 din 23 august 2001 a Tribunalului Caraș

Severin și deciziei penale nr. 1078 din 12 decembrie 2001 a Curții de Apel

Timișoara, privind pe intimatul inculpat C.M.

Casează hotărârile atacate și,

rejudecând:

În baza art. 197 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul C.M. la 9 ani

închisoare.

În baza art. 201 C. pen., raportat

la art. 200 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. a)

C. pen., condamnă pe inculpat la 5 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., contopește pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa

cea mai grea de 9 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., revocă

liberarea condiționată cu privire la restul neexecutat de 1710 zile închisoare,

din pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 171/1992 a

Judecătoriei Craiova, rest pe care îl contopește cu pedeapsa rezultantă de 9

ani închisoare, aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute 9

ani închisoare.

Face aplicarea prevederilor art. 71

și art. 64 C. pen.

Deduce din pedeapsa rezultantă

durata arestării preventive de la 29 iunie 1999 până la 25 martie 2004.

Constată că partea vătămată nu s-a

constituit parte civilă.

Obligă pe inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, la instanța de fond și apel, în sumă de

1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 martie 2004.