ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 873/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 873/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 104 din 14 septembrie 2010, Tribunalul Olt, în dosarul nr. 1416/104/2010,

în baza art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1)

lit. a) C. pen. a condamnat inculpatul S.D.D. la pedeapsa principală de 11 ani

de închisoare.

S-a aplicat pedeapsa

complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durată de 2 ani.

În baza art. 61 alin.

(1) C. pen. s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de 998 de zile

rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare pronunțată prin sentința penală

nr. 88 din 17 iunie 2003 de către Tribunalul Olt și s-a contopit acest rest cu

pedeapsa principală de 11 ani închisoare și cea complementară de interzicere de

drepturi menționate mai sus, în sensul că s-a aplicat inculpatului S.D.D.

pedeapsa principală de 11 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de

pedeapsă de 1 an închisoare, astfel că pedeapsa totală este de 12 ani

închisoare alături de pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durată

de 2 ani.

În baza art. 71 alin.

(1) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., pe timpul detenției.

În baza art. 88 alin.

(1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii timpul reținerii și

arestării preventive cu începere din 6 aprilie 2010.

În baza art. 350 alin.

(1) C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 100.000 lei cu titlul de despăgubiri pentru daune

morale către partea civilă C.C.M., asistată de ocrotitorii legali C.I. și C.S.

S-a respins cererea

de obligare a inculpatului la plata de despăgubiri pentru daune materiale către

aceiași parte civilă, ca nefondată.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu nr. 472/P/2009

din 29 aprilie 2010 inculpatul S.D.D. a fost trimis în judecată pentru

comiterea faptei penale de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. teza

I C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

În acest rechizitoriu

procurorul a sesizat instanța cu privire la comiterea infracțiunii de viol de

către inculpat împotriva părții vătămate C.C.M., în vârstă de 11 ani.

Pe rolul Tribunalului

Olt s-a format dosarul cu nr. 1416/104/2010.

Procedându-se la

cercetarea judecătorească a infracțiunii sesizate, Tribunalul Olt ca primă

instanță a ascultat părțile și martorii propuși prin rechizitoriu și cel propus

în apărare de inculpat și a administrat proba cu înscrisuri solicitată de

inculpat.

Pe baza probelor

administrate în cauză s-a reținut situația de fapt în sensul că victima minoră C.C.M.

era supravegheată de bunica sa C.A. și locuia la domiciliul părinților săi în

condițiile în care mama sa, C.S., era plecată la muncă în Italia, iar tatăl

său, C.I., se găsea internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Scornicești,

jud. Olt. S-a mai reținut că inculpatul trăia în concubinaj de aproape 3 ani cu

sora părții vătămate, M.M.I., în vârstă de 17 ani.

În data de 26

noiembrie 2009 inculpatul împreună cu concubina sa au mers la câmp împreună cu

bunica victimei, C.A., pe care au ajutat-o să împrăștie îngrășăminte pe un

teren agricol aparținând acesteia din urmă, iar după terminarea lucrării au

mers la locuința lui C.A. unde au mâncat, după care, inculpatul și concubina sa

au plecat către locuința lor. Profitând de faptul că martora M.M.I., concubina

inculpatului, era ocupată cu lucrări gospodărești, inculpatul ce se afla sub

influența băuturilor alcoolice a mers la domiciliul părții vătămate care se

afla singură în curte datorită faptului că bunica sa se afla în sat pentru a

face niște cumpărături.

Inculpatul a adoptat

rezoluția infracțională de a viola pe partea vătămată minoră, iar în

materializarea acestei hotărâri a sărit gardul împrejmuitor al curții

locuinței, a prins-o de mână cu forța pe minoră și trăgând de aceasta a

introdus-o în casă după care a închis ușa, asigurând-o cu zăvorul. În

continuare, inculpatul a pretins victimei să se dezbrace strigând la aceasta și

constatând refuzul, a început să o pipăie cu mâinile pe corp și să o sărute pe

toate părțile, după care, la insistențele inculpatului, victima și-a dat jos

pantalonii, iar acesta s-a dezbrăcat la rândul său de haine și a dezbrăcat-o și

pe partea vătămată de toate hainele pe care le avea. S-a reținut în acest

context că victima nu a fost capabilă să strige după ajutor datorită

sentimentului de frică ce i-a fost indus de comportamentul violent al

inculpatului. Cu toate că victima făcea mișcări de opoziție, inculpatul în timp

ce se afla pe pat cu aceasta, a tras plapuma spre a fi acoperiți și a introdus

un deget în organul genital al victimei. Apoi, inculpatul i-a desfăcut

picioarele și a întreținut un raport sexual complet și normal cu victima, dar

imediat după acest moment, aceasta din urmă a auzit că în curte se afla sora sa

și concubina inculpatului, care o chema. Atunci când sora victimei a bătut la

ușa camerei, inculpatul i-a pus mâna la gura spre a o împiedica să țipe, însă

aceasta i-a dat peste mână și a reușit astfel să-i spună sorei sale că se află

acolo. Constatând că ușa de la intrare în cameră este închisă, martora M.M.I. a

spart geamul de la ușă și ca urmare, inculpatul a coborât de pe victimă și din

pat, astfel că aceasta s-a putut îmbrăca într-o pereche de pantaloni. Sora

victimei nu a putut intra în cameră spre a elibera victima complet decât după

ce aceasta i-a deschis ușa.

Din probe a mai

rezult că în urmă cu 2 luni față de data faptelor de mai sus, inculpatul care

într-o seară a locuit împreună cu concubina sa în aceeași casă cu victima a mai

încercat să întrețină raporturi sexuale cu aceasta din urmă, prin aceea că a

închis ușa de la cameră și a început să o dezbrace, însă ca urmare a

insistențelor sale actul intim nu a mai avut loc.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul S.D.D.

Parchetul a invocat

greșita nereținere a stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.,

deoarece inculpatul a fost condamnat anterior prin sentința penală nr. 50/1993

a Tribunalului Olt la pedeapsa de 6 ani închisoare, pe care a executat-o în

perioada 23 iulie 1993 – 30 aprilie 1996.

De asemenea, s-a

criticat individualizarea pedepsei, apreciindu-se că aceasta este prea mică

față de gravitatea faptei și antecedentele penale ale inculpatului.

Inculpatul a

solicitat, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen. deoarece lipsește violența, iar în subsidiar a

solicitat reducerea pedepsei.

Instanța de apel a

apreciat ca fiind întemeiat doar apelul declarat de parchet, constatând că este

incident și art. 37 lit. b) C. pen. față de condamnarea anterioară a

inculpatului prin sentința penală nr. 50/1993 a Tribunalului Olt, iar pedeapsa

se impune a fi majorată în raport de natura și gravitatea faptei și

circumstanțele personale ale inculpatului.

Criticile

inculpatului au fost respinse, reținându-se că vinovăția acestuia este

dovedită, rezultând din probe constrângerea minorei, iar în ceea ce privește

pedeapsa, dimpotrivă, se impune a fi majorată.

În consecință, prin

decizia penală nr. 251 din 8 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Tribunalul Olt și a

desființat în parte sentința primei instanțe, sub aspectul laturii penale.

A fost înlăturat

sporul și pedepsele au fost repuse în individualitatea lor.

S-a majorat pedeapsa

pentru art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen., de la 11 ani la 17 ani închisoare.

S-a menținut

revocarea liberării condiționate și s-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză

restul rămas neexecutat de 998 zile închisoare din pedeapsa de 7 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 88/2003 a Tribunalului Olt, astfel că

inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare, sporită cu 1

(un) an, în total 18 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen.

S-au menținut

celelalte dispoziții din sentinței și s-a respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpat.

Împotriva acestei

decizii a declarat apel inculpatul S.D.D., ce a solicitat, în principal,

achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât apreciază că probele

administrate nu dovedesc vinovăția sa, iar în subsidiar a solicitat reducerea

pedepsei.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte,

analizând prima critică formulată de inculpat, apreciază că aceasta poate viza

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., dar nu

este întemeiată.

Probatoriul

administrat în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate, declarațiile

martorilor C.A., C.S., M.M.I., actele medico-legale, dovedesc că la data de 26

noiembrie 2009 inculpatul, prin constrângerea minorei C.C.M. și profitând de

imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința, a întreținut cu

aceasta act sexual.

Apărarea inculpatului

în recurs nu este foarte clară, având în vedere că se solicită achitarea în

baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârșită de inculpat), în

vreme ce în apel s-a invocat art. 10 lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipsește

unul din elementele constitutive).

Oricum, nici această

apărare nu este întemeiată, din materialul probator rezultând constrângerea

victimei și nu un act sexual consimțit, cum a încercat să se apere inculpatul.

Ținând cont de faptul

că minora avea numai 11 ani, este evident că nu se putea opune fizic acțiunilor

exercitate de inculpat, care i-a pretins să se dezbrace și nu avea cum să-l

împiedice pe inculpat să întrețină un raport sexual.

Este semnificativ și

momentul în care sora victimei a bătut la ușa camerei, iar inculpatul i-a pus

mâna victimei la gură, pentru a o împiedica să țipe.

Pe de altă parte,

potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, minora C.C.M., la

vârsta de 11 ani, nu are maturitatea psihică pentru a-și da acordul în

cunoștință de cauză pentru întreținerea de raporturi sexuale.

Nici critica

subsidiară invocată de inculpat, circumscrisă cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. (greșita individualizare a pedepsei)

nu este întemeiată.

Înalta Curte

constată, în primul rând, că instanța de apel, deși în considerente a apreciat

că critica parchetului vizând greșita nereținere a prevederilor art. 37 lit. b)

C. pen. este întemeiată, în dispozitiv omite să facă și aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen.

În contextul în care,

însă, în cauză a formulat doar inculpatul recurs, acestuia nu i se poate agrava

situația, conform art. 385

8

alin. (1) C. proc. pen., astfel că

hotărârea nu mai poate fi corectată sub acest aspect.

Înalta Curte

apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului, majorată în apel, este corect

individualizată, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, s-a avut în

vedere gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei, prin natura

acesteia și vârsta fragedă a victimei.

După comiterea

faptelor, victima minoră a avut stări depresive și tendințe de suicid.

Expertiza medico-legală psihiatrică dispusă în cauză a concluzionat că minora

prezintă „tulburare anxioasă reactivă cu dificultăți de adaptare. Pavor și

coșmaruri nocturne”.

De altfel, minora,

față de reacția la stress pe care a prezentat-o, a urmat și un tratament

medical, astfel cum rezultă din copia rețetelor ce au fost avute în vedere la

întocmirea raportului de expertiză.

Pe

de altă parte, inculpatul S.D.D. are multiple antecedente penale, iar

perseverența sa infracțională în fapte de același gen, comise cu violență, face

să justifice pe deplin majorarea pedepsei în apel, solicitarea de reducere

nefiind întemeiată.

Din fișa de cazier a

inculpatului rezultă că inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani

închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol și violare de domiciliu, prin

sentința penală nr. 50/1993 a Tribunalului Olt, precum și la o pedeapsă de 7

ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor, prin sentința penală

nr. 88/2003 a Tribunalului Olt.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 385

16

,

art. 381 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., se va deduce la zi prevenția pentru

inculpat.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi avansat din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.D. împotriva deciziei penale

nr. 251 din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 6 aprilie 2010 la

7 martie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 7 martie 2011.