ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3119/2012

Asura recursului de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 811 din 29 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 55034/3/2011 s-a dispus: În temeiul art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, dintr-o infracțiune prev. de art. 201 alin. (1), (2), (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în două infracțiuni de perversiuni sexuale prev. de art 201 alin. (1), (2), (4) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată din oficiu de instanță din infracțiunea de viol prev. de art 197 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în două infracțiuni de viol prev. de art 197 alin. (1), (3) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 201 alin. (1), (2), (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.C., la pedeapsa de 10 ani închisoare (săvârșită în dauna părții vătămate S.G.F.); În temeiul disp. art. 61 C. pen. a fost revocată liberarea condiționată din pedeapsa de 16 ani închisoare (aplicată prin sentința penală nr. 43/1997 definitivă la data de 22 aprilie 2007 și a contopit restul de 1566 de zile cu pedeapsa de 10 ani aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 201 alin. (1), (2), (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare. În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen.

În temeiul disp. art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale; În temeiul disp. art. 201 alin. (1), (2), (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.C. la pedeapsa de 10 ani închisoare (parte vătămată T.R.G.). În temeiul disp. art. 61 C. pen. a fost revocată liberarea condiționată din pedeapsa de 16 ani închisoare (aplicată prin sentința penală nr. 43/1997 definitivă la data de 22 aprilie 2007 și a contopit restul de 1566 de zile cu pedeapsa de 10 ani aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 201 alin. (1), (2), (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen. În temeiul disp. art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 197 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol. (săvârșită în dauna părții vătămate S.G.F.). În temeiul art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiționată din pedeapsa de 16 ani închisoare (aplicată prin sentința penală nr. 43/1997 definitivă la data de 22 aprilie 2007 și a fost contopit restul de 1566 de zile cu pedeapsa de 18 ani închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen. În temeiul disp. art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale; În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare. În temeiul disp. art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen. În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a constatat că faptele din prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 1742 din 2 octombrie 2009 a Tribunalului București, definitivă la data de 1 februarie 2010, prin decizia penală nr. 188 din 1 februarie 2010 a Curții de Apel București. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1742 din 2 octombrie 2009 a Judecătoriei sector 4 București, definitivă la data de 1 februarie 2010 în pedepsele componente de: - 10 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art 201 alin. (1), (2), (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 37 alin. (1) lit. a) C. pen.; - restul de 1566 de zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 43/1997 pronunțată de Tribunalul Vaslui definitivă la data de 22 aprilie 2007; - sporul 4 ani închisoare.

În temeiul art. 36 C. pen., au fost contopite pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa de 10 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare, la care a fost adăugat și sporul de 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare. A dedus din pedeapsă de la perioada executată de la data de 17 martie 2009 la data de 29 noiembrie 2011. În temeiul art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale; S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2618 din 4 februarie 2010 emis în baza sentinței penale nr. 1742 din 2 octombrie 2009 și a dispus emiterea unui nou mandat, pentru pedeapsa rezultantă de 22 de ani. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. În temeiul art. 17 alin. (3) C. proc. pen. și art. 1357 C. civ. a fost obligat inculpatul L.C. la plata a câte 30.000 RON reprezentând daune morale către părțile civile T.R.G., prin reprezentant legal T.N. și S.G.F., prin reprezentant legal S.M.

În temeiul art. 17 alin. (3) C. proc. pen. și art. 1357 C. civ. a fost obligat inculpatul L.C. la plata sumei de 19,02 RON reprezentând daune materiale către partea vătămată S.G.F., prin reprezentant legal S.M. În temeiul art. 1357 C. civ., art. 14 și 346 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de Spitalul Profesor Dr. Alexandru Obregia, cu sediul în București, și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2124 RON, plus dobânda legală de la data săvârșirii faptei și până la achitarea integrală a debitului. S-a constatat că, în cauză nu s-a constituit parte civilă Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei 2000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat cont IBAN RO-xxx, deschis la Trezoreria sector 4 București, beneficiar Tribunalul București.

Onorariul avocatului din oficiu s-a stabilit să fie avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 28 iulie 2008, în jurul orelor 16:00 în scara blocului 3 de pe strada V., sector 5, inculpatul L.C. le-a supus pe minorele S.G.F., în vârstă de 5 ani și 6 luni și T.R.G. de 6 ani la acte de perversiune sexuală, urmate de un raport sexual oral cu prima minoră, cele două victime fiind în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința. Identificarea inculpatului L.C. s-a realizat cu ajutorul numiților T.N. și T.I.

care au relatat lucrătorilor de poliție din cadrul secției xx faptul că, în cursul lunii martie 2009, au vizionat emisiunea "Acces Direct", difuzată de Postul de Televiziune Antena 1, în care bunica unei minore de 6 ani a descris un abuz sexual asemănător comis asupra nepoatei sale, în zona Pieței R. În temeiul acestei încunoștințări, lucrătorii de poliție din cadrul secției xx au luat legătura cu secția zz poliție, unde se afla în curs de soluționare Dosarul nr. 2315/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București, privind pe inculpatul L.C., cercetat pentru 5 fapte de perversiune sexuală comise asupra unor minori, prin același mod de operare ca în cazul minorelor T.R.G.

și S.G.F. În vederea soluționării cauzei s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale - examen ADN - asupra unui eșantion de salivă prelevată de la inculpatul L.C., având ca scop stabilirea profilului ADN de referință al suspectului L.C. și compararea acestuia cu profilurile genetice ale chiloților corp delict aparținând victimelor. Din concluziile raportului de expertiză medico - legală - examen ADN-a rezultat că analiza genetică a microurmelor de salivă de pe chilotul victimei minore S.G.F. a pus în evidență un profil ADN mixt, rezultat prin amestecul de material genetic provenit de la minim două persoane, dintre care una este de sex masculin. Caracterele genetice din profilul ADN de referință al victimei S.G.F.

s-au regăsit evidențiate integral în amestec alături de caracterele genetice autozomale și cromozomiale Y aparținând suspectului L.C. Din analiza probabilistică a reieșit că ipoteza ca "microurmele de salivă de pe chilotul victimei minore S.G.F. conțin ADN, care provine de la victimă și suspectul L.C." este de 6,34x10 la puterea 13 ori mai probabilă decât ipoteza "microurmele de salivă de pe chilotul victimei minore S.G.F. conțin ADN care provine de la victimă și o persoană necunoscută de sex masculin". De asemenea, același raport de expertiză medico-legală a concluzionat că analiza, genetică a microurmelor de salivă de pe chilotul victimei minore T.R.G. a pus în evidență un profil ADN mixt, rezultat prin amestecul de material genetic provenit de la minim două persoane, dintre care una este de sex masculin.

Caracterele genetice din profilul ADN de referință al minorei T.R.G. se regăsesc în totalitate evidențiate în amestec alături de caracterele genetice autozomale și cromozomiale Y aparținând autorului faptei. Datorită cantității extrem de mici de material genetic de origine masculină detectată în probă, profilul autorului este incomplet și prin urmare nu poate fi atribuit în acest caz nici unei persoane. Caracterele genetice autozomale și cele specifice cromozomului Y din profilul ADN de referință al suspectului C.I. nu se regăsesc evidențiate în probele sus-menționate.

Deși inculpatul a recunoscut parțial faptele săvârșite asupra celor două minore în sensul că nu a făcut altceva decât să le pipăie pe acestea cu degetele în zona organelor genitale, prima instanță a reținut că vinovăția sa în ceea ce privește faptele de perversiune sexuală și viol pentru care a fost trimis în judecată, rezultă din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești. Astfel, din procesul-verbal întocmit de organele de urmărire penală cu prilejul deplasării la fața locului a rezultat că a fost ridicată lenjeria intimă (chiloțeii purtați de părțile vătămate în momentul agresiunii sexuale). Organele de urmărire penală au procedat la întocmirea unei expertize medico-legale - ADN - asupra unui eșantion de salivă prelevată de la inculpatul L.C.

având ca scop stabilirea profilului ADN de referință al acestuia și compararea profilului genetic al inculpatului cu profilurile genetice ale chiloților-corp delict aparținând victimelor. Din concluziile raportului de expertiză medico-legală-examen ADN-rezultă că analiza genetică a microurmelor de salivă de pe chilotul victimei minore S.G.F. a pus în evidență un profil ADN mixt rezultat prin amestecul de material genetic provenit de la minim, două persoane, dintre care una este de sex masculin. Din același raport a rezultat, caracterele genetice din profilul ADN de referință al victimei S.G.F. se regăsesc evidențiate integral în amestec alături de caracterele genetice autozomale și cromozomiale Y aparținând suspectului L.C.

Din declarațiile date de partea vătămată T.R.G., în prezența părinților, atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, a rezultat că, în ziua de 28 iulie 2008, în timp ce se juca cu prietena sa, S.G.F., de ele s-a apropiat un bărbat de înălțime mică, slab și murdar cu un aspect neîngrijit, care le-a cerut să se dezbrace de lenjeria intimă și le-a atins cu degetele în zona genitală. A mai declarat partea vătămată că inculpatul nu le-a lovit și nici nu le-a amenințat și ulterior, acestui incident a intrat în casă plângând și a relatat fratelui, martorul T.C.A., ce i se întâmplase. Totodată, din procesul-verbal de consemnare a declarației orale și declarațiile date de partea vătămată S.G.F.

rezultă că în ziua de 28 iulie 2008, se afla la joacă în fața blocului, împreună cu T.R.G. când, la un moment dat, s-a apropiat de ele un bărbat necunoscut care le-a ridicat fustițele, atât ei, cât și prietenei sale, le-a dat chiloții jos și le-a atins cu mâna în zona genitală. A mai declarat partea vătămată în cursul urmăririi penale că, în ceea ce o privește, inculpatul i-a cerut să închidă ochii și să deschidă gura, după care inculpatul i-a introdus penisul în gură. Partea vătămată a mai declarat că după acest ultim act de agresiune a fugit în locuință, având încuviințarea persoanei care o agresase din punct de vedere sexual. Totodată, din declarația martorului T.C.A. rezultă că în vara anului 2008, se afla la domiciliul său și se juca pe calculator, când au apărut părțile vătămate T.R.G.

și S.G.F. pe care le-a observat ca având un comportament modificat și întrebându-le ce s-a întâmplat, acestea i-au povestit că în timp ce se jucau în scara blocului a apărut o persoană de sex masculin care le-a cerut să se dezbrace de hainele pe care le purtau, inclusiv de lenjeria intimă. După cele povestite de sora sa T.R.G., martorul a ieșit pe holul blocului însă nu a reușit să o vadă pe acea persoană de sex masculin care le agresase pe cele două minore. Martorul a mai aflat din relatările surorii sale, că acea persoană de sex masculin ar fi pipăit-o în zona sexuală și ulterior, i-a sunat pe părinții săi, pentru a le aduce la cunoștință ce s-a întâmplat cu cele două fetițe și au chemat organele de poliție.

Tot din declarația aceluiași martor a mai rezultă că în urma faptelor la care au fost supuse de către inculpat, cele două părți vătămate au prezentat mai mult timp, sentimente de teamă și anxietate, urmând tratament de specialitate la psiholog. În cursul urmăririi penale inculpatul a declarat că nu-și poate aminti detalii cu privire la cele reclamate de părțile vătămate, precizând că nu a avut niciodată un raport sexual cu părțile vătămate dintr-un alt dosar penal în care a fost cercetat și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de perversiuni sexuale. A mai precizat inculpatul în cursul urmăririi penale, că modul său de operare consta în faptul că-și urmează degetul în gură și le mângîia pe părțile vătămate în zona organelor genitale.

Într-o altă declarație dată în cursul urmăririi penale, inculpatul a precizat că este posibil să fie autorul faptelor, însă nu-și mai amintește în ce împrejurări le-a comis și recunoaște numai infracțiunea de perversiuni sexuale, nu și pe cea de viol. În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că recunoaște numai infracțiunea de perversiuni sexuale pentru care a fost trimis în judecată, precizând că nu a întreținut cu minorele un act sexual normal, ci doar le-a atins în zona intimă, fără a introduce degetul sau penisul în anus sau vagin. Totodată, inculpatul a mai declarat că nu s-a dezbrăcat și nu le-a atins pe cele două minore cu organul sexual, arătând în final, că regretă actele de perversiuni sexuale pe care le-a săvârșit asupra celor două minore.

Instanța de fond a apreciat că, aceste declarații oscilante ale inculpatului în care inițial a declarat că nu recunoaște că ar fi săvârșit vreo faptă asupra celor două părți vătămate minore, ca ulterior să recunoască numai actele de perversiuni sexuale sunt înlăturate, atât de declarațiile părților vătămate minore, cât și de expertiza științifică ADN care a atestat că „microurmele de salivă de pe chilotul victimei minore S.G.F. conțin ADN care provine de la victimă și inculpatul L.C. este de 6,34 x 10 la puterea 13 ori mai probabilă decât ipoteza "microurmele de salivă de pe chilotul victimei minore S.G.F. conțin ADN care provine de la victimă și o persoană necunoscută de sex masculin". Referitor la victima S.G.F., expertiza ADN a evidențiat: „caracterele genetice din profilul ADN de referință al victimei S.G.F.

se regăsesc evidențiate integral în amestec alături de caracterele genetice autozomale și cromozomiale y aparținând suspectului L.C.". Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul L.C., solicitând achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 C. pen. și redozarea pedepsei pentru infracțiunea prev. de art. 201 C. pen. Prin decizia penală nr. 21 din 31 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 55034/3/2011 a fost respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.C. împotriva sentinței penale nr. 811 din 29 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 55034/3/2011. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

A fost obligat inculpatul la 400 RON cheltuieli judiciare statului din care 200 RON onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de criticile aduse, precum și conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente: S-a reținut că instanța de fond a făcut o.judicioasă evaluare a probelor administrate, stabilind o corectă situație de fapt și dând o corespunzătoare încadrare juridică faptelor comise de inculpat. Instanța de apel a apreciat că declarația părții vătămate care se coroborează cu declarația martorului T.C.A. și cu concluziile raportului de expertiză efectuată în cauză, conduc la vinovăția inculpatului sub aspectul infracțiunii de viol.

La încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de viol, instanța de fond a avut în vedere și decizia nr. 5/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a statuat că: „prin act sexual de orice natură, susceptibilă a fi încadrat în infracțiunea de viol prev. de art. 197 C. pen. se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale, prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința. Conform aceleiași decizii prin acte de perversiune sexuală în accepțiunea prevederilor art. 201 C. pen.

se înțelege orice alte modalități de obținere a unei satisfacții sexuale decât cele arătate la pct. 1. Instanța de apel a mai reținut că, literatura și practica judiciară a definit noțiunea de act sexual de orice natură ca fiind satisfacerea instinctului sexual prin contact direct și constrângerea unei persoane sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-și exprima voința, elementul material putându-se realiza la infracțiunea de viol, atât prin acte sexuale firești cât și prin acte sexuale nefirești. Prin urmare, instanța de apel a apreciat că actele de perversiune sexuală, acte sexuale nefirești sunt încadrate în prevederile art. 197 C. pen., numai în măsura în care au fost realizate prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința, în rest aplicându-se prevederile art. 201 C. pen., dacă sunt îndeplinite și alte condiții din text.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că nu sunt întemeiate criticile aduse de inculpat nici în privința individualizării pedepsei în raport cu gravitatea faptelor comise, dedusă din pericolul social concret al faptelor săvârșite, modalitatea de comitere (profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra, având în vedere vârsta acestora, le-a supus la acte de perversiuni sexuale și a întreținut cu partea vătămată, S.G.F., un raport sexual oral), precum și starea de recidivă în care se afla inculpatul la momentul comiterii faptelor. Împrejurarea că inculpatul a mai fost condamnat pentru infracțiuni de același gen săvârșite, împotriva unor minori, nu justifică reducerea pedepsei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul L.C., solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și rejudecând, aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. care reglementează procedura simplificată și reducerea cu 1/3 a pedepselor aplicate. Examinând recursul în raport de motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Înalta Curte reține că, potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., care prevăd criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă stabilite în Partea specială a C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale. Potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

La termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedează la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți. Conform art. 320 1 alin. (4) C. proc. pen., instanța de judecată soluționează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Pe de altă parte, conform alin. 8 al aceluiași art., instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, iar în acest caz instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun, Din conținutul art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. rezultă că, în cazul aplicării acestei proceduri, instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Raportând cauzei aceste considerații teoretice, se reține că, la termenul de judecată din 18 octombrie 2011, în declarația sa, inculpatul nu și-a manifestat în mod expres voința de a fi judecat în procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. în fața instanței de fond arătând că recunoaște numai infracțiunea de perversiune sexuală, nu și infracțiunea de viol, întrucât nu a întreținut cu minorele un act sexual normal.

Cum inculpatul a declarat că „recunoaște în totalitate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și regretă faptele comise" numai la momentul în care a dat declarația în fața instanței de recurs, respectiv la data de 03 octombrie 2012, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., fiind depășit termenul până la care acesta avea posibilitatea să beneficieze de aceste prevederi, respectiv, până la începerea cercetării judecătorești. Prin urmare, instanța de recurs constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 320 1 C. proc.

pen., pentru a putea fi aplicată procedura prevăzută de aceste dispoziții, urmând ca solicitarea.recurentului inculpat să fie respinsă ca neîntemeiată De asemenea, se constată că la individualizarea pedepsei, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au apreciat în mod just asupra cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, dând eficiență deplină tuturor criteriilor generale de individualizare judiciară prevăzute în art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile Părții generale și speciale a C. pen., de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și anume, la data de 28 iulie 2008, în jurul orelor 16:00 în scara unui bloc, inculpatul L.C. le-a supus pe minorele S.G.F., în vârstă de 5 ani și 6 luni și T.R.G.

de 6 ani la acte de perversiune sexuală, urmate de un raport sexual oral cu prima minoră, cele două victime fiind în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința, gradul de pericol social al fiecăreia dintre infracțiuni care este extrem de ridicat, datorită faptului că sunt îndreptate împotriva unor persoane aflate la o vârstă fragedă, de valoarea socială lezată, respectiv inviolabilitatea și libertatea sexuală a persoanei, integritatea și sănătatea corporală, precum și urmările faptelor asupra sănătății fizice și psihice a minorelor.

Totodată, în operațiunea de individualizare a pedepselor, instanța de fond și instanța de apel au avut în vedere și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a avut o atitudine procesuală oscilantă, în faza de urmărire penală negând faptele, iar în cursul cercetării judecătorești acesta a declarat că recunoaște numai infracțiunile de perversiune sexuală comise asupra părților vătămate minore, împrejurarea că din fișa de cazier judiciar rezultă că nu se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, anterior fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, iar din sentința penală nr. 1742 din 02 octombrie 2009 a Judecătoriei sectorului 4 București, rezultă că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii continuate de perversiune sexuală (5 acte materiale comise în perioada 12 februarie 2009-16 martie 2009 asupra unor persoane minore), dovedind perseverență infracțională în săvârșirea unor fapte de același gen cu cele pentru care a fost cercetat în prezenta cauză.

Așadar, se constată că pedepsele aplicate în prezenta cauză, de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de perversiuni sexuale prev. de art. 201 alin. (1), (2), (4) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. se situează în limitele legale prevăzute de textele incriminatoare, cuantumul acestora fiind apt să conducă la formarea unei atitudini pozitive a inculpatului față de ordinea de drept, regulile de conviețuire socială și principiile morale și că răspund principiului proporționalității în raport cu gradul concret de pericol al faptelor și cu datele personale ale inculpatului, fiind adecvate și suficiente pentru realizarea scopului de prevenție specială, de coerciție și de reeducare, astfel cum acesta este definit de art. 52 alin. (1) C. pen.

Inculpatul are de executat în final pedeapsa de 22 de ani închisoare, întrucât faptele din prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală 1742 din 2 octombrie 2009 a Tribunalului București, definitivă la data de 1 februarie 2010, prin decizia penală nr. 188 din 1 februarie 2010 a Curții de Apel București. Astfel, se constată că instanța de fond a dispus în mod justificat în temeiul art. 36 C. pen., contopirea pedepsei rezultantă de 18 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin hotărârea mai sus menționată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare, la care a fost adăugat și sporul de 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză nu este incident cazul de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr. 21 din 31 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 55034/3/2011, apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică. Se va constata că recurentul inculpat este arestat în altă cauză. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr. 21 din 31 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 55034/3/2011. Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 3 octombrie 2012.