ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3119/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3119/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asura recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 811 din 29 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 55034/3/2011 s-a dispus:

În temeiul art. 334 C. proc. pen.

schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului prin

rechizitoriu, dintr-o infracțiune prev. de art. 201 alin. (1), (2), (4) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în două infracțiuni de perversiuni sexuale

prev. de art 201 alin. (1), (2), (4) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

A fost respinsă cererea de schimbare a

încadrării juridice formulată din oficiu de instanță din infracțiunea de viol

prev. de art 197 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.,

în două infracțiuni de viol prev. de art 197 alin. (1), (3) C. pen., fiecare cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 201 alin. (1), (2),

(4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul

L.C., la pedeapsa de 10 ani închisoare (săvârșită în dauna părții vătămate S.G.F.);

În temeiul disp. art. 61 C. pen. a

fost revocată liberarea condiționată din pedeapsa de 16 ani închisoare (aplicată

prin sentința penală nr. 43/1997 definitivă la data de 22 aprilie 2007 și a

contopit restul de 1566 de zile cu pedeapsa de 10 ani aplicată pentru

infracțiunea prev. de art. 201 alin. (1), (2), (4) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani

închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b),

d) C. pen.

În temeiul disp. art. 65 C. pen., a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b),

d) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale;

În temeiul disp. art. 201 alin. (1), (2),

(4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.C.

la pedeapsa de 10 ani închisoare (parte vătămată T.R.G.).

În temeiul disp. art. 61 C. pen. a fost

revocată liberarea condiționată din pedeapsa de 16 ani închisoare (aplicată prin

sentința penală nr. 43/1997 definitivă la data de 22 aprilie 2007 și a contopit

restul de 1566 de zile cu pedeapsa de 10 ani aplicată pentru infracțiunea prev.

de art. 201 alin. (1), (2), (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând

ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b),

d) C. pen.

În temeiul disp. art. 65 C. pen., a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b),

d) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 197 alin. (1), (3) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la

pedeapsa de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol. (săvârșită

în dauna părții vătămate S.G.F.).

În temeiul art. 61 C. pen., a fost revocată

liberarea condiționată din pedeapsa de 16 ani închisoare (aplicată prin sentința

penală nr. 43/1997 definitivă la data de 22 aprilie 2007 și a fost contopit restul

de 1566 de zile cu pedeapsa de 18 ani închisoare urmând ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b),

d) C. pen.

În temeiul disp. art. 65 C. pen. a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit.

b), d) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale;

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 18

ani închisoare.

În temeiul disp. art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b),

d) C. pen.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. a

aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen., pe o perioadă de

5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a constatat că faptele din prezenta cauză

sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală

nr. 1742 din 2 octombrie 2009 a Tribunalului București, definitivă la data de 1

februarie 2010, prin decizia penală nr. 188 din 1 februarie 2010 a Curții de Apel

București.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă

de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1742 din 2 octombrie 2009

a Judecătoriei sector 4 București, definitivă la data de 1 februarie 2010 în pedepsele

componente de:

- 10 ani închisoare aplicată inculpatului

pentru infracțiunea prev. de art 201 alin. (1), (2), (4) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și 37 alin. (1) lit. a) C. pen.;

- restul de 1566 de zile rămas neexecutat

din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 43/1997 pronunțată de Tribunalul

Vaslui definitivă la data de 22 aprilie 2007;

- sporul 4 ani închisoare.

În temeiul art. 36 C. pen., au fost contopite

pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa

de 10 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 18

ani închisoare, la care a fost adăugat și sporul de 4 ani închisoare, urmând ca

inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare.

A dedus din pedeapsă de la perioada executată

de la data de 17 martie 2009 la data de 29 noiembrie 2011.

În temeiul art. 71 C. pen. i-au fost interzise

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit.

b), d) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., au fost interzise

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b),

d) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale;

S-a dispus anularea mandatului de executare

a pedepsei închisorii nr. 2618 din 4 februarie 2010 emis în baza sentinței penale

nr. 1742 din 2 octombrie 2009 și a dispus emiterea unui nou mandat, pentru pedeapsa

rezultantă de 22 de ani.

S-a constatat că inculpatul este arestat

în altă cauză.

În temeiul art. 17 alin. (3) C. proc. pen.

și art. 1357 C. civ. a fost obligat inculpatul L.C. la plata a câte 30.000 RON reprezentând

daune morale către părțile civile T.R.G., prin reprezentant legal T.N. și S.G.F.,

prin reprezentant legal S.M.

În temeiul art. 17 alin. (3) C. proc. pen.

și art. 1357 C. civ. a fost obligat inculpatul L.C. la plata sumei de 19,02 RON

reprezentând daune materiale către partea vătămată S.G.F., prin reprezentant legal

S.M.

În temeiul art. 1357 C. civ., art. 14 și

346 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de Spitalul Profesor

Dr. Alexandru Obregia, cu sediul în București, și l-a obligat pe inculpat la plata

sumei de 2124 RON, plus dobânda legală de la data săvârșirii faptei și până la achitarea

integrală a debitului.

S-a constatat că, în cauză nu s-a constituit

parte civilă Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost

obligat inculpatul la plata sumei 2000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către

stat cont IBAN RO-xxx, deschis la Trezoreria sector 4 București, beneficiar Tribunalul

București.

Onorariul avocatului din oficiu s-a stabilit

să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut următoarele:

La data de 28 iulie 2008, în jurul orelor

16:00 în scara blocului 3 de pe strada V., sector 5, inculpatul L.C. le-a supus

pe minorele S.G.F., în vârstă de 5 ani și 6 luni și T.R.G. de 6 ani la acte de perversiune

sexuală, urmate de un raport sexual oral cu prima minoră, cele două victime fiind

în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința.

Identificarea inculpatului L.C. s-a realizat

cu ajutorul numiților T.N. și T.I. care au relatat lucrătorilor de poliție din cadrul

secției xx faptul că, în cursul lunii martie 2009, au vizionat emisiunea "Acces

Direct", difuzată de Postul de Televiziune Antena 1, în care bunica unei minore

de 6 ani a descris un abuz sexual asemănător comis asupra nepoatei sale, în zona

Pieței R. În temeiul acestei încunoștințări, lucrătorii de poliție din cadrul secției

xx au luat legătura cu secția zz poliție, unde se afla în curs de soluționare Dosarul

nr. 2315/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București, privind

pe inculpatul L.C., cercetat pentru 5 fapte de perversiune sexuală comise asupra

unor minori, prin același mod de operare ca în cazul minorelor T.R.G. și S.G.F.

În vederea soluționării cauzei s-a dispus

efectuarea unei expertize medico-legale - examen ADN - asupra unui eșantion de salivă

prelevată de la inculpatul L.C., având ca scop stabilirea profilului ADN de referință

al suspectului L.C. și compararea acestuia cu profilurile genetice ale chiloților

corp delict aparținând victimelor.

Din concluziile raportului de expertiză

medico - legală - examen ADN-a rezultat că analiza genetică a microurmelor de salivă

de pe chilotul victimei minore S.G.F. a pus în evidență un profil ADN mixt, rezultat

prin amestecul de material genetic provenit de la minim două persoane, dintre care

una este de sex masculin. Caracterele genetice din profilul ADN de referință al

victimei S.G.F. s-au regăsit evidențiate integral în amestec alături de caracterele

genetice autozomale și cromozomiale Y aparținând suspectului L.C.

Din analiza probabilistică a reieșit că

ipoteza ca "microurmele de salivă de pe chilotul victimei minore S.G.F. conțin

ADN, care provine de la victimă și suspectul L.C." este de 6,34x10 la puterea

13 ori mai probabilă decât ipoteza "microurmele de salivă de pe chilotul victimei

minore S.G.F. conțin ADN care provine de la victimă și o persoană necunoscută de

sex masculin".

De asemenea, același raport de expertiză

medico-legală a concluzionat că analiza, genetică a microurmelor de salivă de pe

chilotul victimei minore T.R.G. a pus în evidență un profil ADN mixt, rezultat prin

amestecul de material genetic provenit de la minim două persoane, dintre care una

este de sex masculin. Caracterele genetice din profilul ADN de referință al minorei

T.R.G. se regăsesc în totalitate evidențiate în amestec alături de caracterele genetice

autozomale și cromozomiale Y aparținând autorului faptei. Datorită cantității extrem

de mici de material genetic de origine masculină detectată în probă, profilul autorului

este incomplet și prin urmare nu poate fi atribuit în acest caz nici unei persoane.

Caracterele genetice autozomale și cele

specifice cromozomului Y din profilul ADN de referință al suspectului C.I. nu se

regăsesc evidențiate în probele sus-menționate.

Deși inculpatul a recunoscut parțial faptele

săvârșite asupra celor două minore în sensul că nu a făcut altceva decât să le pipăie

pe acestea cu degetele în zona organelor genitale, prima instanță a reținut că vinovăția

sa în ceea ce privește faptele de perversiune sexuală și viol pentru care a fost

trimis în judecată, rezultă din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi

penale și al cercetării judecătorești.

Astfel, din procesul-verbal întocmit de

organele de urmărire penală cu prilejul deplasării la fața locului a rezultat că

a fost ridicată lenjeria intimă (chiloțeii purtați de părțile vătămate în momentul

agresiunii sexuale).

Organele de urmărire penală au procedat

la întocmirea unei expertize medico-legale - ADN - asupra unui eșantion de salivă

prelevată de la inculpatul L.C. având ca scop stabilirea profilului ADN de referință

al acestuia și compararea profilului genetic al inculpatului cu profilurile genetice

ale chiloților-corp delict aparținând victimelor.

Din concluziile raportului de expertiză

medico-legală-examen ADN-rezultă că analiza genetică a microurmelor de salivă de

pe chilotul victimei minore S.G.F. a pus în evidență un profil ADN mixt rezultat

prin amestecul de material genetic provenit de la minim, două persoane, dintre care

una este de sex masculin. Din același raport a rezultat, caracterele genetice din

profilul ADN de referință al victimei S.G.F. se regăsesc evidențiate integral în

amestec alături de caracterele genetice autozomale și cromozomiale Y aparținând

suspectului L.C.

Din declarațiile date de partea vătămată

T.R.G., în prezența părinților, atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării

judecătorești, a rezultat că, în ziua de 28 iulie 2008, în timp ce se juca cu prietena

sa, S.G.F., de ele s-a apropiat un bărbat de înălțime mică, slab și murdar cu un

aspect neîngrijit, care le-a cerut să se dezbrace de lenjeria intimă și le-a atins

cu degetele în zona genitală. A mai declarat partea vătămată că inculpatul nu le-a

lovit și nici nu le-a amenințat și ulterior, acestui incident a intrat în casă plângând

și a relatat fratelui, martorul T.C.A., ce i se întâmplase.

Totodată, din procesul-verbal de consemnare

a declarației orale și declarațiile date de partea vătămată S.G.F. rezultă că în

ziua de 28 iulie 2008, se afla la joacă în fața blocului, împreună cu T.R.G. când,

la un moment dat, s-a apropiat de ele un bărbat necunoscut care le-a ridicat fustițele,

atât ei, cât și prietenei sale, le-a dat chiloții jos și le-a atins cu mâna în zona

genitală.

A mai declarat partea vătămată în cursul

urmăririi penale că, în ceea ce o privește, inculpatul i-a cerut să închidă ochii

și să deschidă gura, după care inculpatul i-a introdus penisul în gură.

Partea vătămată a mai declarat că după

acest ultim act de agresiune a fugit în locuință, având încuviințarea persoanei

care o agresase din punct de vedere sexual.

Totodată, din declarația martorului T.C.A.

rezultă că în vara anului 2008, se afla la domiciliul său și se juca pe calculator,

când au apărut părțile vătămate T.R.G. și S.G.F. pe care le-a observat ca având

un comportament modificat și întrebându-le ce s-a întâmplat, acestea i-au povestit

că în timp ce se jucau în scara blocului a apărut o persoană de sex masculin care

le-a cerut să se dezbrace de hainele pe care le purtau, inclusiv de lenjeria intimă.

După cele povestite de sora sa T.R.G., martorul a ieșit pe holul blocului însă nu

a reușit să o vadă pe acea persoană de sex masculin care le agresase pe cele două

minore.

Martorul a mai aflat din relatările surorii

sale, că acea persoană de sex masculin ar fi pipăit-o în zona sexuală și ulterior,

i-a sunat pe părinții săi, pentru a le aduce la cunoștință ce s-a întâmplat cu cele

două fetițe și au chemat organele de poliție.

Tot din declarația aceluiași martor a mai

rezultă că în urma faptelor la care au fost supuse de către inculpat, cele două

părți vătămate au prezentat mai mult timp, sentimente de teamă și anxietate, urmând

tratament de specialitate la psiholog.

În cursul urmăririi penale inculpatul a

declarat că nu-și poate aminti detalii cu privire la cele reclamate de părțile vătămate,

precizând că nu a avut niciodată un raport sexual cu părțile vătămate dintr-un alt

dosar penal în care a fost cercetat și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii

de perversiuni sexuale.

A mai precizat inculpatul în cursul urmăririi

penale, că modul său de operare consta în faptul că-și urmează degetul în gură și

le mângîia pe părțile vătămate în zona organelor genitale.

Într-o altă declarație dată în cursul urmăririi

penale, inculpatul a precizat că este posibil să fie autorul faptelor, însă nu-și

mai amintește în ce împrejurări le-a comis și recunoaște numai infracțiunea de perversiuni

sexuale, nu și pe cea de viol.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul

a declarat că recunoaște numai infracțiunea de perversiuni sexuale pentru care a

fost trimis în judecată, precizând că nu a întreținut cu minorele un act sexual

normal, ci doar le-a atins în zona intimă, fără a introduce degetul sau penisul

în anus sau vagin.

Totodată, inculpatul a mai declarat că

nu s-a dezbrăcat și nu le-a atins pe cele două minore cu organul sexual, arătând

în final, că regretă actele de perversiuni sexuale pe care le-a săvârșit asupra

celor două minore.

Instanța de fond a apreciat că, aceste

declarații oscilante ale inculpatului în care inițial a declarat că nu recunoaște

că ar fi săvârșit vreo faptă asupra celor două părți vătămate minore, ca ulterior

să recunoască numai actele de perversiuni sexuale sunt înlăturate, atât de declarațiile

părților vătămate minore, cât și de expertiza științifică ADN care a atestat că

„microurmele de salivă de pe chilotul victimei minore S.G.F. conțin ADN care provine

de la victimă și inculpatul L.C. este de 6,34 x 10 la puterea 13 ori mai probabilă

decât ipoteza "microurmele de salivă de pe chilotul victimei minore S.G.F.

conțin ADN care provine de la victimă și o persoană necunoscută de sex masculin".

Referitor la victima S.G.F., expertiza

ADN a evidențiat: „caracterele genetice din profilul ADN de referință al victimei

S.G.F. se regăsesc evidențiate integral în amestec alături de caracterele genetice

autozomale și cromozomiale y aparținând suspectului L.C.".

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

inculpatul L.C., solicitând achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de viol,

prevăzută de art. 197 C. pen. și redozarea pedepsei pentru infracțiunea prev. de

art. 201 C. pen.

Prin decizia penală nr. 21 din 31 martie

2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 55034/3/2011

a fost respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.C. împotriva sentinței

penale nr. 811 din 29 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția

a II-a penală, în Dosarul nr. 55034/3/2011.

S-a constatat că inculpatul este arestat

în altă cauză.

A fost obligat inculpatul la 400 RON cheltuieli

judiciare statului din care 200 RON onorariu avocat oficiu se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței

apelate în raport de criticile aduse, precum și conform art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., Curtea a constatat că apelul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele

considerente:

S-a reținut că instanța de fond a făcut

o.judicioasă evaluare a probelor administrate, stabilind o corectă situație de fapt

și dând o corespunzătoare încadrare juridică faptelor comise de inculpat.

Instanța de apel a apreciat că declarația

părții vătămate care se coroborează cu declarația martorului T.C.A. și cu concluziile

raportului de expertiză efectuată în cauză, conduc la vinovăția inculpatului sub

aspectul infracțiunii de viol.

La încadrarea juridică a faptei în infracțiunea

de viol, instanța de fond a avut în vedere și decizia nr. 5/2005 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție care a statuat că: „prin act sexual de orice natură,

susceptibilă a fi încadrat în infracțiunea de viol prev. de art. 197 C. pen. se

înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale, prin folosirea

sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același

sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra

sau de a-și exprima voința. Conform aceleiași decizii prin acte de perversiune sexuală

în accepțiunea prevederilor art. 201 C. pen. se înțelege orice alte modalități de

obținere a unei satisfacții sexuale decât cele arătate la pct. 1.

Instanța de apel a mai reținut că, literatura

și practica judiciară a definit noțiunea de act sexual de orice natură ca fiind

satisfacerea instinctului sexual prin contact direct și constrângerea unei persoane

sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-și exprima voința, elementul

material putându-se realiza la infracțiunea de viol, atât prin acte sexuale firești

cât și prin acte sexuale nefirești.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat

că actele de perversiune sexuală, acte sexuale nefirești sunt încadrate în prevederile

art. 197 C. pen., numai în măsura în care au fost realizate prin constrângere sau

profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința,

în rest aplicându-se prevederile art. 201 C. pen., dacă sunt îndeplinite și alte

condiții din text.

Instanța de prim control judiciar a apreciat

că nu sunt întemeiate criticile aduse de inculpat nici în privința individualizării

pedepsei în raport cu gravitatea faptelor comise, dedusă din pericolul social concret

al faptelor săvârșite, modalitatea de comitere (profitând de imposibilitatea victimelor

de a se apăra, având în vedere vârsta acestora, le-a supus la acte de perversiuni

sexuale și a întreținut cu partea vătămată, S.G.F., un raport sexual oral), precum

și starea de recidivă în care se afla inculpatul la momentul comiterii faptelor.

Împrejurarea că inculpatul a mai fost condamnat

pentru infracțiuni de același gen săvârșite, împotriva unor minori, nu justifică

reducerea pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

inculpatul L.C., solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor

pronunțate în cauză și rejudecând, aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. care reglementează procedura simplificată și reducerea cu 1/3 a pedepselor

aplicate.

Examinând recursul în raport de motivul

invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele

considerente:

Înalta Curte reține că, potrivit art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse

greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite

decât cele prevăzute de lege.

În conformitate cu dispozițiile art. 72

C. pen., care prevăd criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea

pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a C. pen., de limitele

de pedeapsă stabilite în Partea specială a C. pen., de gradul de pericol social

al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este

o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei

fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are,

pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea

legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în

ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare

a acestuia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă

de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.

Potrivit dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara

personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în

actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că

recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu

solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe

care le poate administra la acest termen de judecată.

La termenul de judecată, instanța întreabă

pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate

în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedează la audierea

acestuia și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți.

Conform art. 320

1

alin. (4)

C. proc. pen., instanța de judecată soluționează latura penală atunci când din probele

administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune

și a fost săvârșită de inculpat.

Pe de altă parte, conform alin. 8 al aceluiași

art., instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în

cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie

infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, iar în acest caz instanța continuă

judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun,

Din conținutul art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. rezultă că, în cazul aplicării acestei proceduri, instanța

va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime

a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea

cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Raportând cauzei aceste considerații teoretice,

se reține că, la termenul de judecată din 18 octombrie 2011, în declarația sa, inculpatul

nu și-a manifestat în mod expres voința de a fi judecat în procedura simplificată

prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. în fața instanței de fond arătând

că recunoaște numai infracțiunea de perversiune sexuală, nu și infracțiunea de viol,

întrucât nu a întreținut cu minorele un act sexual normal.

Cum inculpatul a declarat că „recunoaște

în totalitate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și regretă faptele

comise" numai la momentul în care a dat declarația în fața instanței de recurs,

respectiv la data de 03 octombrie 2012, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen., fiind depășit termenul până la care acesta avea

posibilitatea să beneficieze de aceste prevederi, respectiv, până la începerea cercetării

judecătorești.

Prin urmare, instanța de recurs constată

că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 320

1

C.

proc. pen., pentru a putea fi aplicată procedura prevăzută de aceste dispoziții,

urmând ca solicitarea.recurentului inculpat să fie respinsă ca neîntemeiată

De asemenea, se constată că la individualizarea

pedepsei, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au apreciat în mod just

asupra cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, dând eficiență deplină tuturor

criteriilor generale de individualizare judiciară prevăzute în art. 72 C. pen.,

ținând seama de dispozițiile Părții generale și speciale a C. pen., de modalitatea

concretă de săvârșire a faptelor și anume, la data de 28 iulie 2008, în jurul orelor

16:00 în scara unui bloc, inculpatul L.C. le-a supus pe minorele S.G.F., în vârstă

de 5 ani și 6 luni și T.R.G. de 6 ani la acte de perversiune sexuală, urmate de

un raport sexual oral cu prima minoră, cele două victime fiind în imposibilitate

de a se apăra sau de a-și exprima voința, gradul de pericol social al fiecăreia

dintre infracțiuni care este extrem de ridicat, datorită faptului că sunt îndreptate

împotriva unor persoane aflate la o vârstă fragedă, de valoarea socială lezată,

respectiv inviolabilitatea și libertatea sexuală a persoanei, integritatea și sănătatea

corporală, precum și urmările faptelor asupra sănătății fizice și psihice a minorelor.

Totodată, în operațiunea de individualizare

a pedepselor, instanța de fond și instanța de apel au avut în vedere și datele ce

caracterizează persoana inculpatului, care a avut o atitudine procesuală oscilantă,

în faza de urmărire penală negând faptele, iar în cursul cercetării judecătorești

acesta a declarat că recunoaște numai infracțiunile de perversiune sexuală comise

asupra părților vătămate minore, împrejurarea că din fișa de cazier judiciar rezultă

că nu se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, anterior fiind condamnat

pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, iar din sentința penală nr.

1742 din 02 octombrie 2009 a Judecătoriei sectorului 4 București, rezultă că inculpatul

a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii continuate de perversiune sexuală

(5 acte materiale comise în perioada 12 februarie 2009-16 martie 2009 asupra unor

persoane minore), dovedind perseverență infracțională în săvârșirea unor fapte de

același gen cu cele pentru care a fost cercetat în prezenta cauză.

Așadar, se constată că pedepsele aplicate

în prezenta cauză, de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de perversiuni

sexuale prev. de art. 201 alin. (1), (2), (4) C. pen., cu aplic. art. 37 lit.

a) C. pen. și de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută

de art. 197 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. se situează

în limitele legale prevăzute de textele incriminatoare, cuantumul acestora fiind

apt să conducă la formarea unei atitudini pozitive a inculpatului față de ordinea

de drept, regulile de conviețuire socială și principiile morale și că răspund principiului

proporționalității în raport cu gradul concret de pericol al faptelor și cu datele

personale ale inculpatului, fiind adecvate și suficiente pentru realizarea scopului

de prevenție specială, de coerciție și de reeducare, astfel cum acesta este definit

de art. 52 alin. (1) C. pen.

Inculpatul are de executat în final pedeapsa

de 22 de ani închisoare, întrucât faptele din prezenta cauză sunt concurente cu

cele pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală 1742 din 2

octombrie 2009 a Tribunalului București, definitivă la data de 1 februarie 2010,

prin decizia penală nr. 188 din 1 februarie 2010 a Curții de Apel București.

Astfel, se constată că instanța de fond

a dispus în mod justificat în temeiul art. 36 C. pen., contopirea pedepsei rezultantă

de 18 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa de 10 ani închisoare,

aplicată prin hotărârea mai sus menționată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa

cea mai grea de 18 ani închisoare, la care a fost adăugat și sporul de 4 ani închisoare,

urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare

Pentru considerentele ce preced, constatând

că în cauză nu este incident cazul de casare invocat, respectiv cel prevăzut de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. să poată fi luat în considerare

din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei

penale nr. 21 din 31 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată

în Dosarul nr. 55034/3/2011, apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel

ca fiind legală și temeinică.

Se va constata că recurentul inculpat este

arestat în altă cauză.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr. 21 din 31 martie 2012 a Curții

de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 55034/3/2011.

Constată că recurentul inculpat este arestat

în altă cauză.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 3 octombrie 2012.