- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 11 mai 2006
Decizia nr. 3036/2006 — ÎCCJ, Secția penală — recurs
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 19 din 17 martie 2006, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a condamnat pe inculpatul R.C.D., la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. S-a menținut starea de arest și s-a dedus arestarea preventivă a inculpatului de la 7 septembrie 2005 la zi. Inculpatul a mai fost obligat și la plata sumei de 50.000.000 lei vechi cu titlu de daune morale către partea civilă minora A.M.R. S-a confiscat de la inculpat cuțitul tip briceag – corp delict.
În sarcina inculpatului s-a reținut că, la data de 14 martie 2005, în jurul orelor 18,00, prin amenințare cu cuțitul și profitând de intelectul la limită al minorei de 14 ani, A.M.R., a întreținut raport sexual cu aceasta. Împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat apel și pe timpul soluționării acestuia, instanța din oficiu, a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului R.C.D. Astfel, prin încheierea ședinței publice din 28 aprilie 2006 a Curții de Apel Brașov, s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, în baza art. 300 2 și 160 b C. proc. pen., apreciindu-se că această măsură a fost luată cu respectarea condițiilor legale. Se mai constată că, temeiurile avute în vedere nu au încetat și nici nu s-au modificat, așa încât nu se impune revocarea arestării preventive.
Inculpatul nemulțumit a declarat recursul de față împotriva încheierii din 28 aprilie 2006 în scris. Examinându-se probele administrate în cauză și în raport de prevederile art. 160 b C. proc. pen., Curtea reține că, într-adevăr temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului inculpat nu s-au modificat și nici nu au încetat, așa încât, legal a fost menținută această stare. Ca atare, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se vor aplica și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.C.D. împotriva încheierii din 28 aprilie 2006 Curții de Apel Brașov, secția de minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 157/P/MF/2006. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2006.