ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4108/2009

În anul 2004, în evidențele I.P.J. Argeș au fost înregistrate un număr de 8 cauze penale în care se solicita efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 C. pen., față de făptuitorul M.F., toate fiind repartizate pentru soluționare inculpatului G.D.C. În luna mai 2005, inculpatul a cumpărat un apartament în mun. Pitești, iar pentru a plăti avansul de 5000 euro din prețul convenit cu vânzătorii a împrumutat această sumă de la denunțătorul M.F. Ulterior, s-a înțeles cu acesta ca în schimbul sprijinului pe care îl va acorda în soluționarea dosarelor penale să nu-i mai restituie această sumă. Cu același scop, inculpatul i-a cerut martorului denunțător să-i plătească o rată din prețul apartamentului în sumă de 1500 euro, sub forma unor materiale de construcții de care aveau nevoie vânzătorii B.I. și A. În aceeași perioadă, inculpatul a pretins și primit de la denunțătorul M.F. diferite sume de bani, în cuantum de aprox. 3000 euro pentru ca în schimb să-i ușureze situația juridică în dosarele în care era cercetat. Întrucât pe data de 1 august 2005, inculpatul G.D.C. a fost mutat la secția 1 de Poliție Pitești, iar dosarele pe care le avea în lucru au fost preluate de un alt lucrător de poliție, problemele denunțătorului, au rămas nerezolvate, astfel că, în mai multe rânduri, acesta i-a reproșat inculpatului că deși i-a onorat toate pretențiile, acesta nu s-a ținut de cuvânt.

În cursul anului 2004 și prima jumătate a anului 2005, inculpatul G.D.C., a avut în lucru un număr de 5 dosare, în care era cercetat pentru infracțiunea prev. de art. 215 C. pen., inculpatul T.I. În luna iunie 2005, inculpatul T.D.C. , i-a pretins inculpatului T.I., iar acesta i-a dat o garnitură de mobilă, formată din 2 fotolii, în schimbul promisiunii că-l va favoriza în dosarele pe care le instrumenta.

În perioada iunie - iulie 2005, inculpatul T.I., I.F. și G.A.S.A.N. au început să deruleze o afacere legată de cumpărarea și revânzarea unor piese auto, realizând pe la sfârșitul lunii august 2005 un profit de aprox. 15.000 RON pentru fiecare dintre participanți. Pe data de 31 august și 1 septembrie 2005, martorul I.F. care era asociatul unic al societății prin care se desfășura afacerea a retras de la BCR - Sucursala Argeș Pitești suma de 15.000 RON bani care, potrivit înțelegerii dintre cei trei urmai să-i revină lui T.I. Întrucât acesta din urmă nu se afla în localitate, telefonic și-a dat acordul ca suma respectivă să-i fie remisă prin intermediul inculpatului G.D.C.. Acesta după ce a primit suma respectivă, nu i-a mai înmânat-o inculpatului T.I., spunându-i acestuia că o va da procurorului care instrumenta Dosarul nr. 174/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în care T.I. avea calitatea de învinuit.

În scopul ascunderii activității infracționale, inculpatul G.C. i-a determinat pe concubina sa S.R. și pe denunțătorul M.F. să încheie un înscris sub semnătură privată prin care să ateste că aceasta a înstrăinat autoturismul C., cu număr de înmatriculare XX 000 - denunțătorului M.F. pentru suma de 5000 euro, care ar fi trebuit achitată în tranșe până la 10 iulie 2005, pentru a da o aparență licită a banilor cu care inculpatul G. urma să achite apartamentul cumpărat. Ulterior, s-au întocmit și alte chitanțe de mână prin care se menționează că de fapt, părțile s-au răzgândit în ce privește vânzarea mașinii, situație în care S.R. i-ar fi restituit eșalonat denunțătorului M.F. prețul plătit de acesta, mai puțin o rată de 1500 RON, care s-ar fi compensat între martora S.R., M.F. și B.S.

Corelativ faptelor reținute în sarcina inculpatului G.D.C., în cursul lunii iunie 2005, inculpatul T.I. i-a oferit lucrătorului de poliție două fotolii tip „C.” în valoare de 7.373.042 lei vechi pentru ca aceasta să-l favorizeze în dosarele în care era cercetat.

De asemenea, în perioada iulie - septembrie 2005, inculpatul T.I. i-a oferit inculpatului G.D.C. suma de 15.000 RON pentru a cumpăra influența asupra procurorului care instrumenta Dosarul nr. 174/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Împotriva sentinței penale sus-arătate a declarat recurs D.N.A. - Sucursala Teritorial Pitești - criticând modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpați atât în ceea ce privește cuantumul acestora cât și modalitatea de executare la care s-a oprit instanța de fond, având în vedere gradul de pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina acestora cât și atitudinea procesuală. Al doilea motiv de recurs îl privește pe intimatul inculpatul G.D.C. căruia instanța de fond a omis să-i aplice pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., la care obligă textul art. 254 C. pen. Un alt motiv de recurs îl privește pe intimatul inculpat T.I., în cazul căruia se impunea a fi aplicate disp. art. 86 3 alin. (1) rap. la art. 85 alin. (1) C. pen., referitoare la anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 4 ani și a interzicerii drepturilor, aplicată prin Sentința penală nr. 370 din 19 octombrie 2006 a Tribunalului Argeș, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 584 din 19 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. La rândul său, inculpatul G.D.C. a atacat hotărârea instanței, invocând, prin apărătorii aleși, cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 3 C. proc. pen. - în sensul că judecata în fond s-a făcut de un judecător care era incompatibil, precum și cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., solicitând a se dispune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. În recursul declarat de inculpatul T.I., apărătorul ales a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 255 C. pen., rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, iar pentru infracțiunea prev. de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Al doilea motiv de recurs se referă la disp. art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la toate probele solicitate în apărare, astfel că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, apărătorul ales al inculpatului T.I. a solicitat să se dispună executarea pedepsei la locul de muncă la o unitate de la care va prezenta un accept scris. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și întreaga cauză, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de D.N.A. - Serviciul teritorial Pitești - este fondat, iar recursurile declarate de cei doi inculpați sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Că măsura de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportarea făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale. Dacă, în ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate inculpaților, instanța de fond s-a orientat către limite care sunt în măsură să asigure recuperarea acestora, atunci când a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor a golit de conținut disp. art. 72 și art. 52 C. pen. creând o disproporție între scopul și rezultatul acestora. Gradul de pericol social al infracțiunilor, condițiile concrete în care acestea au fost săvârșite, cât și atitudinea inculpaților îndreptățesc Înalta Curte să constate că singura modalitate de executare a pedepselor de către cei doi inculpați, care să asigure o individualizare corectă, este cea în regim de detenție. Justificată este și critica Ministerului Public referitor la neaplicarea, pentru fiecare dintre cele două infracțiuni de luare de mită reținute în sarcina inculpatului G.D.C. a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen., care era obligatorie în raport de disp. art. 254 alin. (1) C. pen. Având în vedere faptul că infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului T.I. prin Sentința penală nr. 370 din 19 octombrie 2006, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 584 din 9 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 86 1 C. pen. este concurentă cu infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat în prezenta cauză, se impune admiterea recursului D.N.A. - Serviciul teritorial Pitești și pentru cel de-al treilea motiv, instanța de fond omițând să facă aplicarea disp. art. 86 5 alin. (1) C. pen. rap. la art. 85 alin. (1) C. pen., referitoare la anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Primul motiv de recurs invocat de recurentul inculpat G.D.C. prin apărătorul ales, respectiv cel prevăzut de art. 385 9 pct. 3 C. proc. pen. nu poate fi primit, fiind lipsit de suport juridic. Astfel, potrivit art. 47 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul care a luat parte la soluționarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desființarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs. Faptul că judecătorul fondului - S.M.G. a pronunțat Sentința penală nr. 142/F din 29 decembrie 2008 în Dosarul nr. 563/46/2007 al Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, soluționând o plângere împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative, formulată de petiționara S.E.R., în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., iar în motivare a făcut trimiteri la probele din Dosarul nr. 315/46/2007, nu se încadrează în dispozițiile legale arătate mai sus, și nici nu echivalează cu o antepronunțare, care să-l facă incompatibil. Cât privește solicitarea inculpatului G.D.C. de a se dispune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu poate fi primită. Astfel, pentru a servi drept temei de condamnare probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată de către instanță, în ședință publică în mod nemijlocit oral și în contradictoriu. Numai după verificarea efectuată în aceste condiții, instanța poate reține motivat, că exprimă adevărul, fie probele de la urmărirea penală, fie cele administrate în cursul judecății. Pe de altă parte, în raport de dispozițiile art. 62, art. 63 C. proc. pen., raportate la art. 1, art. 200 și art. 289 C. proc. pen., hotărârea prin care se soluționează cauza penală dedusă judecății trebuie să apară ca o concluzie susținută de materialul probator administrat în dosar, constituind un lanț deductiv, fără discontinuitate. Or, în prezenta cauză, probele strânse în cursul urmăririi penale și care au servit drept temei de trimitere în judecată, precum și probele administrate în faza judecății dovedesc, în mod cert, că faptele inculpatului G.D.C. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită în formă continuată în raport de martorul M.F., luare de mită raportat la mituitorul T.I., instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru a ascunde o faptă de corupție și trafic de influență, aflate în concurs real. Deși inculpatul a negat constant săvârșirea faptelor, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susținerile acestuia nu au suport probator. Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile. Referitor la cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat T.I., prin apărătorul ales, Înalta Curte constată că este de neprimit și nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare. Acest caz de casare implică două aspecte: primul se referă la situația în care s-a omis de către prima instanță sau de către instanța de apel să se pronunțe asupra unor probe administrate, iar al doilea aspect are în vedere situația în care nu s-au pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți. În ambele situații, probele sau cererile să fi fost de natură a garanta drepturile și să influențeze soluția procesului. În speța de față apărarea inculpatului T.I. a invocat faptul că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la toate probele solicitate în apărare. Înalta Curte constată că acest lucru este total neadevărat. Faptul că instanța de fond nu a luat în considerare unele probe administrate pe motivul că nu sunt credibile față de ansamblul probator, nu face operabil cazul de casare invocat mai sus. Nejustificată este și solicitarea inculpatului T.I. de a se dispune achitarea sa. În mod justificat, în deplin acord cu probele aflate la dosarul cauzei, prima instanță a reținut că cele două fotolii au fost date inculpatului G.C. pentru ca acesta să facă un act contrar atribuțiilor de serviciu, iar remiterea sumei 15.000 RON, aceluiași inculpat de către inculpatul T.I., s-a făcut cu scopul de a cumpăra influența procurorului care instrumenta dosarul în care era cercetat. Având în vedere cele care preced, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești și va casa Sentința penală nr. 142/f din 29 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești numai sub aspectul neaplicării pedepsei complementare față de inculpatul G.D.C. pentru cele două infracțiuni de luare de mită și cu privire la greșita individualizare a modalității de executare a pedepselor aplicate inculpaților G.D.C. și T.I., și în rejudecare: - Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului G.D.C. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor. Se va aplica inculpatului G.D.C. pentru fiecare din cele două infracțiuni de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și, respectiv, prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o durată de câte 3 ani, după executarea pedepselor principale. Conform art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., vor fi contopite pedepsele principale aplicate inculpatului G.D.C. prin sentința penală recurată și pedepsele complementare stabilite prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Se va aplica inculpatului G.D.C. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. De asemenea, se va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului T.I., prin sentința penală recurată, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor. În baza art. 86 5 alin. (1) C. pen., raportat la art. 85 alin. (1) C. pen., se va anula suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și b) raportat la art. 76 lit. a) C. pen., aplicată inculpatului T.I. prin Sentința penală nr. 370 din 19 octombrie 2006 a Tribunalului Argeș, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 584 din 19 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Conform art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., se va contopi pedeapsa de 4 ani închisoare cu pedepsele de 1 an închisoare și, respectiv 2 ani închisoare, aplicate aceluiași inculpat prin sentința penală recurată, inculpatul T.I. urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare. Se va aplica inculpatului T.I. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. Se va înlătura din sentința penală recurată pentru cei doi inculpați dispozițiile art. 86 1 , art. 86 2 , art. 86 3 și art. 86 4 C. pen. privitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate și ale Sentinței penale nr. 370 din 19 octombrie 2006 a Tribunalului Argeș, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 584 din 19 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de cei doi inculpați. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.