ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 235/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin plângerea adresată Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Pitești petenta, parte vătămată M.M. a solicitat

efectuarea de cercetări față de intimatele L.I. și D.L.P., pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de

art. 246 C. pen., constând în aceea că, în calitate de judecătoare ce au

alcătuit completul de judecată a soluționat dosarul civil nr. 2454/2003 al

Tribunalului Argeș, au pronunțat decizia nr. 410 din 18 iunie 2004 prin care în

mod abuziv și nelegal i-a fost atribuit dreptul de proprietate asupra

terenului, grădină aferent casei sale, unui străin, pârâtului R.F. Prin decizia

pronunțată partea vătămată consideră că a fost grav lezată în dreptul său de

proprietate și de moștenire, în timp ce pârâtul a fost îmbogățit fără just

temei, chiar la instanța coruptă.

Procurorul șef de ședință al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin rezoluția din 31 august

2004 emisă în dosarul nr. 162/P/2004, a confirmat propunerea organelor de

cercetare penale de a nu se începe urmărirea penală, față de sus-numitele,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., reținând că, în urma

cercetărilor efectuate cele sesizate nu s-au confirmat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petenta a formulat plângere la

instanță în motivarea căreia arată că intimata, d-na judecător L.I., în

exercitarea atribuțiilor ce decurg din funcțiile publice a încălcat cu bună

știință toate probele administrate în cauză, pronunțând o decizie abuzivă și

nelegală.

Curtea de Apel Pitești, prin

sentința penală nr. 100/ F din 2 noiembrie 2004, a respins, ca nefondată,

plângerea formulată.

În motivarea sentinței se

arată că din actele și lucrările dosarului, rezultă că prin decizia civilă nr.

410 din 18 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2454/2003 de Tribunalul Argeș,

în compunerea judecătorilor I.L. și P.D.L., s-a respins, ca nefondat, apelul

formulat de petiționara M.M., împotriva sentinței civile nr. 1138 din 21 martie

2003, pronunțată de Judecătoria Pitești, în contradictoriu cu pârâtul R.N.F. și

intervenienții Consiliul Local Ștefănești și Comisia locală de fond funciar.

Prin sentința penală, Judecătoria Pitești respinsese acțiunea civilă în

revendicarea suprafeței de 700 mp. teren, formulată de petiționară împotriva

pârâtului R.F.

Decizia pronunțată de

tribunal a avut la bază probele administrate, pe baza cărora și-a format

convingerea că reclamanta nu a făcut dovada calității de proprietar a

suprafeței revendicate.

Curtea de Apel Pitești a

concluzionat că nemulțumirea petiționarei în legătură cu soluția nefavorabilă

pronunțată nu poate conduce la aprecierea că în cauză s-a comis infracțiunea de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.,

deoarece nu s-a făcut dovada existenței elementelor obiective și subiective

care caracterizează această infracțiune.

Așa fiind, instanța

constatând rezoluția atacată este legală și temeinică în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea ca nefondată.

Declarând recurs împotriva

acestei sentințe, partea vătămată a solicitat casarea hotărârii atacate și pe

fond tragerea la răspundere a magistraților ce au soluționat nefavorabil

acțiunea civilă promovată de aceasta, în baza art. 278

1

lit. c) sau

la pct. 8 C. proc. pen.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond, pe baza

actelor aflate la dosar, a respins în mod justificat plângerea formulată de

petiționară, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale privind infracțiunea de

abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen., fiind legală și temeinică.

Așa cum corect s-a învederat

în motivarea sentinței atacate și a rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale, nu există indicii care să justifice aprecierea că intimatele ce au

pronunțat soluția în dosarul civil ar fi săvârșit vreo faptă penală deoarece

acestea nu și-au încălcat îndatoririle de serviciu prin neîndeplinirea sau

îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu.

Faptul că cele două

judecătoare au pronunțat o hotărâre judecătorească ce a dat câștig de cauză

celeilalte părți, iar nu petentei, nu poate constitui pur și simplu un indiciu

de săvârșire a unei fapte penale, cu atât mai mult cu cât în procedura

contencioasă una din părți pierde, ceea ce nu înseamnă că partea respectivă a

fost victima unei infracțiuni comisă de judecătorul ce a soluționat cauza.

De altfel, însăși recurenta,

la întrebarea Înaltei Curți cu privire la stadiul soluționării procesului

civil, a arătat că dosarul a fost trimis spre rejudecare la instanța de fond,

ceea ce înseamnă că aceasta are la dispoziție căile de atac ale apelului și

recursului în dreptul civil, în cazul în care ar fi nemulțumită de hotărârea ce

se va pronunța.

În consecință, rezultând că

motivele de casare invocate nu sunt întemeiate și cum alte motive, susceptibile

a fi luată în considerare, din oficiu, nu se constată, urmează a se respinge ca

nefondat, recursul declarat de partea vătămată și a o obliga să plătească

statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de partea vătămată

M.M.

împotriva sentinței penale nr. 100/ F din 2 noiembrie 2004 a

Curții de Apel Pitești.

Obligă recurenta la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 ianuarie 2005.