ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 235/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești petenta, parte vătămată M.M. a solicitat efectuarea de cercetări față de intimatele L.I. și D.L.P., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., constând în aceea că, în calitate de judecătoare ce au alcătuit completul de judecată a soluționat dosarul civil nr. 2454/2003 al Tribunalului Argeș, au pronunțat decizia nr. 410 din 18 iunie 2004 prin care în mod abuziv și nelegal i-a fost atribuit dreptul de proprietate asupra terenului, grădină aferent casei sale, unui străin, pârâtului R.F.

Prin decizia pronunțată partea vătămată consideră că a fost grav lezată în dreptul său de proprietate și de moștenire, în timp ce pârâtul a fost îmbogățit fără just temei, chiar la instanța coruptă. Procurorul șef de ședință al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin rezoluția din 31 august 2004 emisă în dosarul nr. 162/P/2004, a confirmat propunerea organelor de cercetare penale de a nu se începe urmărirea penală, față de sus-numitele, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., reținând că, în urma cercetărilor efectuate cele sesizate nu s-au confirmat. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., petenta a formulat plângere la instanță în motivarea căreia arată că intimata, d-na judecător L.I., în exercitarea atribuțiilor ce decurg din funcțiile publice a încălcat cu bună știință toate probele administrate în cauză, pronunțând o decizie abuzivă și nelegală.

Curtea de Apel Pitești, prin sentința penală nr. 100/ F din 2 noiembrie 2004, a respins, ca nefondată, plângerea formulată. În motivarea sentinței se arată că din actele și lucrările dosarului, rezultă că prin decizia civilă nr. 410 din 18 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2454/2003 de Tribunalul Argeș, în compunerea judecătorilor I.L. și P.D.L., s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de petiționara M.M., împotriva sentinței civile nr. 1138 din 21 martie 2003, pronunțată de Judecătoria Pitești, în contradictoriu cu pârâtul R.N.F. și intervenienții Consiliul Local Ștefănești și Comisia locală de fond funciar. Prin sentința penală, Judecătoria Pitești respinsese acțiunea civilă în revendicarea suprafeței de 700 mp.

teren, formulată de petiționară împotriva pârâtului R.F. Decizia pronunțată de tribunal a avut la bază probele administrate, pe baza cărora și-a format convingerea că reclamanta nu a făcut dovada calității de proprietar a suprafeței revendicate. Curtea de Apel Pitești a concluzionat că nemulțumirea petiționarei în legătură cu soluția nefavorabilă pronunțată nu poate conduce la aprecierea că în cauză s-a comis infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., deoarece nu s-a făcut dovada existenței elementelor obiective și subiective care caracterizează această infracțiune. Așa fiind, instanța constatând rezoluția atacată este legală și temeinică în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a respins plângerea ca nefondată. Declarând recurs împotriva acestei sentințe, partea vătămată a solicitat casarea hotărârii atacate și pe fond tragerea la răspundere a magistraților ce au soluționat nefavorabil acțiunea civilă promovată de aceasta, în baza art. 278 1 lit. c) sau la pct. 8 C. proc. pen. Recursul nu este fondat. Instanța de fond, pe baza actelor aflate la dosar, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiționară, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale privind infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen., fiind legală și temeinică. Așa cum corect s-a învederat în motivarea sentinței atacate și a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, nu există indicii care să justifice aprecierea că intimatele ce au pronunțat soluția în dosarul civil ar fi săvârșit vreo faptă penală deoarece acestea nu și-au încălcat îndatoririle de serviciu prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu.

Faptul că cele două judecătoare au pronunțat o hotărâre judecătorească ce a dat câștig de cauză celeilalte părți, iar nu petentei, nu poate constitui pur și simplu un indiciu de săvârșire a unei fapte penale, cu atât mai mult cu cât în procedura contencioasă una din părți pierde, ceea ce nu înseamnă că partea respectivă a fost victima unei infracțiuni comisă de judecătorul ce a soluționat cauza. De altfel, însăși recurenta, la întrebarea Înaltei Curți cu privire la stadiul soluționării procesului civil, a arătat că dosarul a fost trimis spre rejudecare la instanța de fond, ceea ce înseamnă că aceasta are la dispoziție căile de atac ale apelului și recursului în dreptul civil, în cazul în care ar fi nemulțumită de hotărârea ce se va pronunța.

În consecință, rezultând că motivele de casare invocate nu sunt întemeiate și cum alte motive, susceptibile a fi luată în considerare, din oficiu, nu se constată, urmează a se respinge ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată și a o obliga să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată M.M. împotriva sentinței penale nr. 100/ F din 2 noiembrie 2004 a Curții de Apel Pitești. Obligă recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2005.