ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2825/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 104/

F din 9 noiembrie 2004 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. 887/P/2004,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de către petiționarul T.G.,

împotriva rezoluției pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Pitești, în dosarul nr. 53/P/2004.

A fost obligat petiționarul

la 100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea formulată,

petiționarul T.G. a solicitat desființarea rezoluției nr. 53/P/2004 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de judecătorul R.D. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

În susținerea plângerii

petiționarul a arătat că soluția de neîncepere a urmăririi penale este

nelegală, deoarece în cauză există indicii și probe că magistratul a săvârșit

infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

La termenul de judecată, din

data de 9 noiembrie 2004, petiționarul a invocat lipsa competenței materiale a

instanței în soluționarea acestei cauze și, pe cale de consecință, declinarea

competenței la instanța ierarhic superioară, respectiv Înalta Curte de Casație

și Justiție, având în vedere calitatea intimatului de judecător la Curtea de

Apel Pitești.

Examinând, cu prioritate,

excepția competenței materiale invocată de către petiționar, curtea de apel a

constatat următoarele:

T.G. a reclamat faptul că

judecătorul R.D., în dosarul nr. 6379/2002 al Tribunalului Argeș, secția

civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 681/2003, prejudiciindu-l, cu știință,

și favorizând-o pe B.S., sora sa, cu care este de mai mult timp în proces.

Potrivit dispozițiilor art. 40

C. proc. pen., când competența instanței este determinată de calitatea

inculpatului, instanța rămâne competentă să judece, chiar dacă inculpatul, după

săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, printre altele și în cazul

în care fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului.

În speță, intimatul R.D.

este în prezent judecător la Curtea de Apel Pitești, dar fapta imputată

acestuia se referă la perioada în care avea calitatea de judecător la

Tribunalul Argeș.

În consecință, sunt

aplicabile dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., coroborate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., competența materială

de soluționare a cauzei, revenind Curții de Apel Pitești.

În ceea ce privește fondul

plângerii, curtea de apel a constatat că aceasta este neîntemeiată.

În mod corect, Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin rezoluția nr. 53 din 18 mai 2004, a

dispus neînceperea urmăririi penale privind pe R.D., judecător, cercetat sub

aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Această rezoluție a fost

confirmată de rezoluția nr. 441 din 17 septembrie 2004 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Pitești, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea

formulată de T.G.

Petiționarul a reclamat

faptul că judecătorul R.D. a pronunțat o hotărâre judecătorească în defavoarea

sa, în mod ilegal și abuziv, deoarece a admis apelul declarat de B.S., în

sensul că i-a admis acesteia un drept de servitute pe o proprietate a sa.

Din examinarea actelor

dosarului de cercetare penală nu a rezultat nici un indiciu în legătură cu

săvârșirea vreunei fapte penale de către judecătorul R.D.

Faptul că magistratul a

pronunțat o hotărâre judecătorească care a dat câștig de cauză părții adverse a

petiționarului, nu constituie un indiciu de săvârșire a unei fapte penale.

Decizia civilă nr. 681 din 17 aprilie 2003 a Tribunalului Argeș, pronunțată de

un complet din care a făcut parte și judecătorul R.D. este motivată și sub

aspect procedural respectă toate condițiile unei hotărâri judecătorești.

De altfel, procedura

contencioasă specifică activității de judecată, presupune întotdeauna că una

dintre părți va pierde procesul dedus judecății, dar aceasta nu înseamnă că

judecătorii care au pronunțat hotărârea au săvârșit vreo infracțiune.

Prin urmare, în mod corect

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin rezoluția atacată a dispus

neînceperea urmăririi penale împotriva magistratului R.D.

Împotriva acestei a declarat

recurs petiționarul T.G., criticând-o, arătând în scris că prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești din 18 mai 2004 s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a magistratului R.D. care l-a defavorizat și

i-a creat un prejudiciu mare, considerând că acest magistrat a dat o decizie

ilegală pentru constituirea unui drum de trecere prin curtea sa a cărui

proprietar este de 49 ani, că a fost obligat de acest magistrat să-l cedeze,

făcând referiri la cauza civilă respectivă, solicitând admiterea recursului,

casarea sentinței penale, constituindu-se parte civilă cu suma de 10.000.000

lei, precum și restituirea sumei de 30.000.000 lei cu care a fost prejudiciat

în urma deciziei date de magistrat, anexând o serie de înscrisuri.

Examinând recursul declarat

de petiționarul T.G. împotriva deciziei instanței de fond, în raport cu motivul

invocat din oficiu de către procuror, în recursul petiționarului, care primează

față de celelalte motive și aspecte invocate și se va analiza prin prisma

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 1 C. proc. pen., Înalta

Curte apreciază recursul petiționarului T.G. ca fiind întemeiat pentru

considerentele ce se vor arăta.

În conformitate cu art. 278

1

C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori,

după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale, dată de procuror, persoana vătămată, precum și

orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere

în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de

rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la instanța căreia i-ar reveni,

potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit art. 29 pct. 1 lit.

f) C. proc. pen., Curtea Supremă de Justiție judecă în primă instanță

infracțiunile săvârșite de judecătorii și magistrații asistenți de la Curtea

Supremă de Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de

Apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe și

de procurorii P.N.A.

De asemenea, conform art. 40

alin. (1) C. proc. pen., când competența instanței este determinată de

calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece chiar dacă

inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile

când: a) fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului; b)

s-a dat o hotărâre în primă instanță.

Din analiza cauzei rezultă

la data judecării acesteia la Curtea de Apel Pitești, respectiv la data de 9

noiembrie 2004, intimatul R.D. împotriva căreia petiționarul a formulat

plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., avea

calitatea de judecător la Curtea de Apel Pitești, aspect ce rezultă chiar din

considerentele sentinței atacate.

Înalta Curte consideră că

instanța de fond a dat o greșită interpretare incidenței condițiilor impuse de art.

40 C. proc. pen., față de calitatea intimatului R.D., judecător la Tribunalul

Argeș la momentul faptei imputate, având drept consecință reținerea cauzei spre

soluționare, ca fiind competentă material.

În conținutul dispoziției art.

40 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la competența în cazul schimbării

calității inculpatului, legiuitorul face referire la menținerea competenței instanței

inițial investită, în situația pierderii calității inculpatului, în cele două

cazuri stipulate expres, situație care nu se regăsește în speță, deoarece

intimatul R.D. la data judecării cauzei, respectiv 9 noiembrie 2004, avea

aceeași calitate de judecător, însă la o instanță ierarhic superioară, la

Curtea de Apel Pitești, calitate ce atrăgea competența de soluționare a cauzei

de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în raport de

normele procedurale mai sus menționate.

Or, Curtea de Apel Pitești

judecând cauza cu nerespectarea normelor de competență de soluționare,

încălcare ce atrage sancțiunea nulității absolute, în condițiile art. 197 alin.

(2) C. proc. pen., a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind incident cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 1 C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va

admite recursul declarat de petiționarul T.G. împotriva sentinței penale nr. 104/

F din 9 noiembrie 2004 a Curții de Apel Pitești, va casa sentința atacată și va

trimite cauza pentru competentă soluționare la Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală.

Se va stabili termen pentru

judecarea cauzei la 16 iunie 2005, cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

petiționarul T.G. împotriva sentinței penale nr. 104/ F din 9 noiembrie 2004 a

Curții de Apel Pitești.

Casează sentința atacată și

va trimite cauza pentru competentă soluționare la Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală.

Definitivă.

Stabilește termen pentru

judecarea cauzei la 16 iunie 2005, cu citarea părților.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 mai 2005.