ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6613/2005

Examinând recursul de față,

constată:

Prin sentința penală nr. 48/ F din

23 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a respins, ca neîntemeiată,

plângerea formulată de petiționarul P.I., împotriva rezoluției din 29 decembrie

2004 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 223/P/2004.

S-a reținut că petiționarul a

formulat plângere penală împotriva judecătorului E.C.I. solicitând cercetarea

acesteia sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, deoarece în calitate de magistrat la Judecătoria Pitești a

pronunțat sentința civilă nr. 3944/2004 în dosarul nr. 7230/2004 prin care l-a

prejudiciat în drepturile sale legitime.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Pitești, prin rezoluția dată la 29 decembrie 2004, în dosarul nr. 223/P/2004, a

dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată, reținând că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C.

pen.

Această soluție a fost confirmată

prin rezoluția nr. 629/2005 din 15 aprilie 2004 de procurorul general adjunct

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

S-a reținut că în plângerea adresată

instanței, petiționarul a susținut că soluția procurorului este nelegală și

netemeinică întrucât prin abuz în serviciu, judecătorul E.C.I. nu a luat în

considerare la soluționarea cauzei o serie de acte depuse la dosar.

Prima instanță a reținut că, în mod

corect, prin rezoluția atacată s-a reținut că aspectele învederate de

petiționar nu reprezintă elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în

serviciu, deoarece nu s-a constatat că intimata a avut o comportare abuzivă în

soluționarea cauzei.

Mai mult decât atât, prin sentința

civilă nr. 3944 din 6 septembrie 2004 nu s-a rezolvat fondul cauzei, iar

petiționarul a declarat recurs, urmând ca legalitatea și temeinicia hotărârii

să se stabilească prin soluționarea căii de atac.

Petiționarul a declarat recurs

susținând că greșit i-a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale.

A arătat că sunt lipsite de

relevanță, sub aspectul existenței infracțiunii de abuz în serviciu, faptul că

prin sentința pronunțată de intimată nu s-a rezolvat fondul cauzei și

împrejurarea că împotriva acestei hotărâri s-a exercitat calea de atac a

recursului.

Petiționarul a arătat că prin

cererea de ordonanță președințială a solicitat să se ia măsuri vremelnice în

calitate de proprietar al imobilului iar intimata, cu bună știință a înlăturat

unul din cele două acte de dare în plată și hotărârea nr. 1228 din 12 februarie

2004 a Comisiei județene Argeș și a ignorat dispozițiile art. 11 alin. (3), art.

23 și art. 24 din Legea nr. 18/1991.

Cum toate acestea constituie „abuz

în serviciu”, petiționarul a solicitat desființarea rezoluției și trimiterea

cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale.

Recursul nu este fondat.

Din actele dosarului rezultă că

intimata E.C.I. a respins, prin sentința civilă nr. 3944 din 6 septembrie 2004,

cererea de ordonanță președințială prin care petiționarul P.I. și numita P.M. au

solicitat evacuarea pârâtului B.M. și reintegrarea lor în imobilul situat în

orașul Ștefănești.

Din motivarea sentinței rezultă că

nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 581 C. proc. pen., nefiind

justificată urgența în luarea măsurii evacuării pârâtului și aceea de a nu

prejudicia fondul dreptului dedus judecății, întrucât pârâtul a opus

reclamanților un contract autentic de vânzare-cumpărare, act, act înscris în

cartea funciară sub nr. 5395/2004.

Sentința pronunțată de intimată a

rămas definitivă prin decizia civilă nr. 9/ R din 5 ianuarie 2005 pronunțată de

Tribunalul Argeș.

S-a reținut că, în cauză, părțile

opun una alteia un titlu de proprietate a cărui valabilitate o contestă

reciproc, iar instanța, nu poate, în cadrul procedurii ordonanței președințiale

să se examineze valabilitatea celor două titluri întrucât în acest fel ar

rezolva fondul cauzei.

În raport cu actele dosarului se

constată că intimata a soluționat cauza în limitele în care a fost învestită,

respectând dispozițiile art. 581 C. proc. civ., aplicabile în materia

ordonanței președințiale.

Toate celelalte aspecte invocate de

petiționar cum ar fi valabilitatea titlurilor de proprietate și împrejurarea că

i-au fost distruse de către pârât plantațiile de pomi fructiferi și casa nu

puteau fi examinate în cadrul cererii de ordonanță președințială prin care se

solicita evacuarea și reintegrarea în imobil, așa încât susținerea

petiționarului că intimata, cu știință nu și-a îndeplinit defectuos

atribuțiunile de serviciu, nu este fondată.

În consecință, se constată că

soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimată este corectă.

Constatând că nu există nici motive

de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge

recursul ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul P.I. împotriva sentinței penale nr. 48/ F din 23 iunie

2005 a Curții de Apel Pitești.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 noiembrie 2005.