ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1995/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 octombrie 2001, petiționara D.C.V.C. s-a adresat cu o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în care a solicitat cercetarea numiților: V.M., notar public, C.A.N., P.V., P.V., D.G., P.S., B.I. și B.T., pentru săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu încheierea în perioada 1941 - 1948 a unor acte de vânzare-cumpărare, privind un teren situat în București, str. Intrarea Pârâul Rece. Petenta a susținut că numita C.A.N. a falsificat actul de vânzare-cumpărare, autentificat la nr. 20288 din 7 iunie 1941 de Tribunalul Ilfov, prin mărirea suprafeței terenului prevăzut în act, teren, situat în fosta comună suburbană Băneasa, București, str. Constantin Brâncoveanu (în prezent Intrarea Pârâul Rece nr.), de la 672 m.p., la 800 m.p.

Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 821 din 25 iunie 1953, numita C.A.N. a indus în eroare soții C.C. și K.E. (ascendenții petiționarei), cărora le-ar fi vândut la adresa respectivă, o suprafață de numai 357,50 m.p., deși convenția dintre părți viza o suprafață de teren de 400 m.p., pentru care numita C.A.N. încasase suma de 4.000 lei. A mai susținut petiționara că notarul public V.M. cu prilejul autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr. 2862 din 25 noiembrie 1998 nu a verificat existența titlului de proprietate al numiților P.V. și P.V. privind terenul în suprafață de 442 m.p. de la adresa mai sus arătată. P.V. și P.V. nu dețineau titlu de proprietate pentru această suprafață de teren, aceștia dețineau terenul în baza unei chitanțe sub semnătură privată de la un neproprietar P.P.

care, la rândul său primise în folosință acest teren de la numita C.A.N. Prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2862 din 25 noiembrie 1998, susține petiționara, i s-ar fi vândut o suprafață de teren de aproximativ 69 m.p. din totalul de 357,50 m.p. teren pe care îl deținea împreună cu mama sa C.E. (conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 821 din 25 iunie 1953), arătând că fiind vorba de două terenuri învecinate, numiții P.V. și P.V. ar fi vândut o suprafață de teren (de 442 m.p.) mai mare decât cea deținută de numitul P.P. (de 360 m.p.) și cumpărată de la acesta prin chitanță sub semnătură privată, datată 25 noiembrie 1998. Prin actul de vânzare-cumpărare nr. 2862 din 25 noiembrie 1998 autentificat de notarul V.M.

s-a atestat că vânzătorii P.V. și P.V. au vândut lui D.G., cu suma de 200.000.000 lei imobilul din Intrarea Pârâul Rece, format din construcție compus dintr-o cameră de locuit din paiantă și teren în suprafață de 442 m.p. În contract s-a menționat că imobilul a fost dobândit de vânzători prin chitanță sub semnătură privată și că părțile sunt de acord cu tranzacția în condițiile arătate în contract, scutind de a se cerceta registrul de transcripțiuni. S-a mai arătat în plângere că P.S. este concubina lui D.G. despre care s-a arătat mai înainte, iar B.I. și B.T. au cumpărat ulterior terenul din Intrarea Pârâul Rece. Prin rezoluția din 19 august 2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale, față de notarul public V.M., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

De asemenea, a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții C.A.N., P.V., P.V., D.G., P.S., B.I. și B.T. Se motivează că nu se poate reține în sarcina notarului public V.M. infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., în legătură cu autentificarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2862 din 25 noiembrie 1998, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, sub aspectul laturii obiective, întrucât nu s-a produs vreo pagubă în patrimoniul părții vătămate sau vreo vătămare a intereselor legale ale acesteia. În cauză, din actele premergătoare nu rezultă probe sau indicii puternice de natură să conducă la comiterea vreunei infracțiuni de către C.A.N., P.V., P.V.

și D.G. Tot astfel, nu există probe și indicii care să conducă la constatarea comiterii vreunei infracțiuni de către P.S., B.I. și B.T. Împotriva rezoluției din 19 august 2002 petenta a formulat plângere în baza art. 278 C. proc. pen., susținând că greșit nu s-a reținut vinovăția celor reclamați. Prin rezoluția din 28 octombrie 2002, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins plângerea petentei, ca netemeinică, motivând, în esență, că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, este temeinică și legală. După respingerea plângerilor împotriva rezoluțiilor amintite, petiționarul a formulat plângere conform art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., la Curtea de Apel București, criticându-le ca nelegale și netemeinice, făcând referire la motivele din plângerea inițială.

Prin sentința penală nr. 50 din 24 mai 2004, a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentă împotriva rezoluției nr. 2387/II-2 din 28 octombrie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Se motivează în considerentele sentinței că situația în legătură cu terenul respectiv este următoarea: La data de 7 iunie 1941, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 20288/1941, de fostul Tribunal Ilfov, vânzătoarea M.I.G. a vândut soților C.A.N. și C.A., suprafața de 800 m.p. teren situat în intravilanul comunei Băneasa, str. Constantin Brîncoveanu, dobândită în baza testamentului autentificat de fostul Tribunal Ilfov sub nr. 30982 din 1923, de la defunctul său soț I.G.

Ulterior, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 821 din 25 iunie 1953 de fostul Notariat de Stat București, raion S. C.A.N. a vândut soților C.C. și E., cu suma de 1.785 lei, suprafața de 357,50 m.p., teren situat în Băneasa, str. Mendeleev, raion S., București (fostă Constantin Brîncoveanu și în prezent str. Intrarea Pârâul Rece). Din aceeași suprafață de teren de 800 m.p., C.A.N., printr-un act sub semnătură privată, datat 4.08.1965 și intitulat „act de vânzare-cumpărare”, a vândut către P.P., suprafața de circa 360 m.p. În anul 1983, numiții P.V. și P.V., împreună cu V.G. au cumpărat de la P.P., pe bază de chitanță sub semnătură privată, terenul în suprafață de 360 m.p. Deoarece în evidențele Administrației Financiare, sector 1, P.P.

figura înregistrat cu teren în suprafață de 442 m.p. la data de 15 noiembrie 1998, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2862 din 25 noiembrie 1998, autentificat de notarul public M.V., a vândut numitului D.G. imobilul situat în București, str. Intrarea Pârâul Rece, format din teren, în suprafață de 442 m.p. și construcția edificată pe acesta. Din adresa nr. 11299 din 19 iunie 2002, emisă de D.I.T.L. sector 1, a rezultat că numita C.A.N. a figurat cu rol fiscal pentru teren viran în suprafață de 800 m.p., situat în str. Mendeleev. De asemenea, C.C. și E. au figurat pe rol fiscal pentru imobilul construcție și teren de 357,50 m.p., conform procesului-verbal din data de 22 februarie 1966. C.A.N.

a figurat pe rol fiscal pentru teren în suprafață de 442,50 m.p., conform procesului-verbal din 21 ianuarie 1966, iar numitul P.P. a figurat cu rol fiscal pentru construcție și teren în suprafață de 442 m.p., la aceeași adresă, conform procesului-verbal pe anul 1969 și declarației nr. 9727 din 27 martie 1969. Din certificatul de moștenitor nr. 141 din 9 februarie 1988, a rezultat că numitele C.E. și C.D. au moștenit imobilul situat în str. Intrarea Pârâul Rece și terenul aferent în suprafață de 357,50 m.p. Din analiza acestor acte, s-a constatat că afirmațiile petentei C.D.V.C. potrivit cărora, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2862/1998 de notarul public M.V. i s-ar fi încălcat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de aproximativ 69 m.p.

deținut împreună cu mama sa, nu sunt reale. În consecință, s-a apreciat că nu se poate reține în sarcina notarului public săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și nu se poate reține vreo infracțiune nici împotriva celorlalte persoane reclamate. Împotriva sentinței a declarat recurs petiționara D.C.V.C., susținând că instanța de judecată nu a respectat dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului și drepturile părților, întrucât prin termene de judecată scurte și hotărâre de judecată pripită nu i s-a dat posibilitatea să depună la dosar analiza completă a celor două rezoluții ale procurorului, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță.

Recursul este nefondat. Din verificarea actelor dosarului rezultă că actele premergătoare efectuate de procuror ca urmare a plângerii petentei sunt concludente, pentru lămurirea aspectelor sesizate de petentă. Totodată, actele premergătoare au fost analizate suficient de procurori și de Curtea de Apel București și au fost apreciate în mod just, trăgându-se în final concluzii juste. Judecarea cauzei la instanța de judecată nu s-a făcut pripit, fără ca petenta să poată depune opiniile (note explicative) asupra cauzei, ci în cauză s-au acordat patru termene de judecată, iar petenta a fost prezentă la trei termene. Soluția pronunțată de instanță nu este cu nimic criticabilă, fiind legală și temeinică.

În consecință, plângerea petentei împotriva sentinței, fiind nefondată urmează a se respinge, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a o obliga pe petentă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara D.C.V.C. împotriva sentinței penale nr. 50 din 24 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2005.