ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1170/2005

Examinând recursul de față , constată: Prin sentința penală nr. 125 din 11 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.G., împotriva rezoluției dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la 12 februarie 2002 în dosarul 1014/P/2001. Instanța de fond a reținut următoarele: La data de 30 mai 2001, petiționarul C.G. și soția sa C.M. au depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, o plângere penală împotriva numiților C.Șt., C.M.C. și G.E., în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în convenții în legătură cu actul de vânzare-cumpărare a imobilului din str. Mr.

Porumbaru. În plângere, s-a susținut că, la 23 iulie 1999, soții C. au încheiat la biroul notarului public N.B.M., un antecontract de vânzare-cumpărare, ocazie cu care au fost induși în eroare de proprietarul C.Șt. și de fiul acestuia C.M.C., care au afirmat mincinos că imobilul din str. Mr. Porumbaru este liber de orice sarcini, determinându-i astfel pe petiționari să plătească integral prețul de 55.000.000 lei. S-a mai susținut în plângere că, la 21 martie 2000, petiționarul C.G. a fost constrâns să semneze în fața notarului public N.I. o declarație necorespunzătoare adevărului privind renunțarea la antecontract și primirea sumei sus-menționate. Prin ordonanța din 6 iulie 2001, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 a declinat competența la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru a se efectua cercetări cu privire la notarul public N.I.

Prin rezoluția din 12 februarie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi notari publici pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., reținând că, în urma cercetărilor efectuate nu s-au stabilit date sau indicii cu privire la încălcarea de către notarul public N.B.M. a prevederilor legale care reglementează activitatea notarială, iar notarul public N.I. a luat consimțământul declaranților cu respectarea dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 36/1995, aceștia semnând declarația nr. 738 din 21 martie 2000 în mod liber și în deplină cunoștință de cauză. Prin rezoluția din 3 februarie 2004 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-au respins, ca nefondate, plângerile formulate de petiționarii C.G.

și C.M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de cei doi notari publici. S-a reținut că, la 23 iulie 1999, soții C., C.Șt., C.M.C. și G.E. s-au prezentat la notarul public N.B.M. în vederea efectuării formalităților necesare perfectării tranzacției cu privire la imobil, cumpărătorii predând vânzătorului prețul în fața notarului. În lipsa extrasului de carte funciară, părțile au convenit să încheiere un antecontract ce a fost autentificat de notarul public sub nr. 1413 din 23 iulie 1999. În acest act s-a făcut mențiunea că în cazul neperfectării contractului de vânzare-cumpărare în trei săptămâni din culpa vânzătorului, acesta va restitui cumpărătorilor dublul prețului, respectiv 110.00.000 lei.

Având în vedere că vânzătorul C.Șt. amâna nejustificat perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, petiționarii au convenit să vândă imobilul și în luna noiembrie 1999, prin intermediul lui C.Șt. au luat legătura cu numita R.M., care a acceptat să cumpere cu 55.000.000 lei. Conform înțelegerii, contractul urma să fie încheiat de C.Șt. și R.M., iar prețul urma să fie primit de petiționarul C.G. S-a convenit ca înainte de perfectarea acestui act, C.G. să dea o declarație de renunțare la antecontractul autentificat de notarul public N.B.M. În acest scop, de comun acord, s-au prezentat în fața notarului public N.I., unde petiționarul susține că a refuzat să semneze declarația, întrucât nu primise cei 55.000.000 lei, dar sub imperiul amenințărilor adresate de C.Șt., R.M.

și fiul acesteia, R.R., a semnat în cele din urmă declarația în trei exemplare. S-a reținut că susținerile petiționarului sunt infirmate de F.N., R.M. și R.R. care au relatat că ambele părți semnatare ale declarației de renunțare la antecontract au consimțit la autentificarea înscrisului, conform înțelegerii prealabile și fără a formula obiecțiuni. Nemulțumit de soluția dată, petiționarul a atacat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., solicitând cercetarea penală a notarilor publici. Prima instanță a mai reținut că notarul public N.I. a decedat la 15 iunie 2002, astfel încât a examinat soluția de neîncepere a urmăririi penale numai în privința intimatei N.B.M.

și a constatat că rezoluția este legală și temeinică. S-a reținut că, potrivit art. 6 din Legea nr. 36/1995, notarii publici au obligația să verifice actele pe care le instrumentează și să dea lămuriri părților asupra conținutului acestor acte spre a se convinge că le-au înțeles sensul și le-au acceptat, în scopul prevenirii litigiilor, iar în cazul în care actul este contrar legii și bunelor moravuri, notarul este obligat să refuze întocmirea lui. Din actele dosarului, prima instanță a reținut că soții C. s-au hotărât să cumpere imobilul al cărui proprietar era C.Șt., prin intermediul unei agenții imobiliare, stabilindu-se ca preț al vânzării suma de 55.000.000 lei, care urma să fie predată la încheierea actului.

La data de 30 iulie 1993, C.G., C.M. s-au deplasat împreună cu G.E., C.Șt. și C.M. la biroul notarului public N.B.M., în vederea încheierii actului de vânzare-cumpărare. Întrucât vânzătorul C.Șt. nu deținea extrasul de carte funciară necesar pentru perfectarea contractului, notarul public a îndrumat părțile să încheie doar un antecontract de vânzare-cumpărare până la înscrierea imobilului în cartea funciară, urmând ca după această formalitate să se încheie și contractul propriu-zis de vânzare-cumpărare. În aceste condiții, notarul public a autentificat antecontractul prin care C.Șt. se obliga să vândă soților C. imobilul din str. Mr. Porumbaru și să obțină în termen de trei săptămâni toate actele necesare înstrăinării și să se prezinte din nou la notariat pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

În cuprinsul antecontractului, notarul a menționat că prețul de 55.000.000 lei a fost primit de vânzător la data autentificării actului, iar în situația în care, din culpa sa nu se va putea încheia contractul de vânzare-cumpărare, vânzătorul se obligă să restituie cumpărătorilor dublul prețului încasat, respectiv 110.000.000 lei. Instanța a concluzionat că notarul public N.B.M. și-a îndeplinit obligațiile legale, explicând părților conținutul antecontractului încheiat și îndrumându-le să procedeze în acest fel, tocmai pentru a evita apariția unor probleme legate de situația juridică a imobilului, astfel încât nu se poate reține săvârșirea unei fapte penale. Așa fiind, s-a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică.

Petiționarul C.G. a declarat recurs, susținând că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de cei doi notari este nelegală și netemeinică, astfel încât, greșit i s-a respins plângerea. Recursul nu este fondat. Din actele dosarului rezultă că notarul public N.I. a decedat la 15 iunie 2002. Cum potrivit art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., decesul făptuitorului împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, în mod corect prima instanță nu a examinat legalitatea și temeinicia soluției de neîncepere a urmăririi penale față de acesta, având în vedere soluțiile pe care instanța le poate pronunța conform art. 278 1 C. proc. pen., care sunt prevăzute expres și limitativ în alin. (8) lit. a) – c) al acestui articol.

Se constată, de asemenea, că legal și temeinic prima instanță a reținut că notarul public N.B.M. și-a respectat obligațiile legale, astfel încât nu se poate reține că a săvârșit vreo faptă penală cu ocazia întocmirii și autentificării antecontractului de vânzare-cumpărare. Din declarațiile cumpărătorilor, ale vânzătorului și ale numiților C.M.C. și V.G. rezultă că notarul public a refuzat autentificarea actului de vânzare-cumpărare, întrucât nu era dovedită situația juridică a imobilului și a îndrumat părțile să încheie doar un antecontract pe care l-a autentificat pe baza consimțământului lor. Cum nici din examinarea cauzei din oficiu nu rezultă existența vreunui motiv de casare, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.G. împotriva sentinței penale nr. 125 din 11 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2005.