ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1170/2005

Examinând recursul de față

, constată:

Prin sentința penală nr. 125

din 11 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.G.,

împotriva rezoluției dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la

12 februarie 2002 în dosarul 1014/P/2001.

Instanța de fond a reținut

următoarele:

La data de 30 mai 2001,

petiționarul C.G. și soția sa C.M. au depus la Parchetul de pe lângă

Judecătoria sectorului 5 București, o plângere penală împotriva numiților

C.Șt., C.M.C. și G.E., în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în convenții în legătură cu actul de

vânzare-cumpărare a imobilului din str. Mr. Porumbaru.

În plângere, s-a susținut

că, la 23 iulie 1999, soții C. au încheiat la biroul notarului public N.B.M.,

un antecontract de vânzare-cumpărare, ocazie cu care au fost induși în eroare

de proprietarul C.Șt. și de fiul acestuia C.M.C., care au afirmat mincinos că

imobilul din str. Mr. Porumbaru este liber de orice sarcini, determinându-i

astfel pe petiționari să plătească integral prețul de 55.000.000 lei.

S-a mai susținut în plângere

că, la 21 martie 2000, petiționarul C.G. a fost constrâns să semneze în fața

notarului public N.I. o declarație necorespunzătoare adevărului privind

renunțarea la antecontract și primirea sumei sus-menționate.

Prin ordonanța din 6 iulie

2001, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 a declinat competența la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru a se efectua cercetări

cu privire la notarul public N.I.

Prin rezoluția din 12 februarie

2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea

urmăririi penale față de cei doi notari publici pentru infracțiunea prevăzută

de art. 246 C. pen., reținând că, în urma cercetărilor efectuate nu s-au

stabilit date sau indicii cu privire la încălcarea de către notarul public

N.B.M. a prevederilor legale care reglementează activitatea notarială, iar

notarul public N.I. a luat consimțământul declaranților cu respectarea

dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 36/1995, aceștia semnând declarația nr. 738

din 21 martie 2000 în mod liber și în deplină cunoștință de cauză.

Prin rezoluția din 3

februarie 2004 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București s-au respins, ca nefondate, plângerile formulate de petiționarii

C.G. și C.M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de cei

doi notari publici.

S-a reținut că, la 23 iulie

1999, soții C., C.Șt., C.M.C. și G.E. s-au prezentat la notarul public N.B.M.

în vederea efectuării formalităților necesare perfectării tranzacției cu

privire la imobil, cumpărătorii predând vânzătorului prețul în fața notarului.

În lipsa extrasului de carte funciară, părțile au convenit să încheiere un

antecontract ce a fost autentificat de notarul public sub nr. 1413 din 23 iulie

1999.

În acest act s-a făcut

mențiunea că în cazul neperfectării contractului de vânzare-cumpărare în trei

săptămâni din culpa vânzătorului, acesta va restitui cumpărătorilor dublul

prețului, respectiv 110.00.000 lei.

Având în vedere că

vânzătorul C.Șt. amâna nejustificat perfectarea contractului de

vânzare-cumpărare, petiționarii au convenit să vândă imobilul și în luna

noiembrie 1999, prin intermediul lui C.Șt. au luat legătura cu numita R.M.,

care a acceptat să cumpere cu 55.000.000 lei.

Conform înțelegerii,

contractul urma să fie încheiat de C.Șt. și R.M., iar prețul urma să fie primit

de petiționarul C.G.

S-a convenit ca înainte de

perfectarea acestui act, C.G. să dea o declarație de renunțare la

antecontractul autentificat de notarul public N.B.M.

În acest

scop, de comun acord, s-au prezentat în fața notarului public N.I., unde

petiționarul susține că a refuzat să semneze declarația, întrucât nu primise

cei 55.000.000 lei, dar sub imperiul amenințărilor adresate de C.Șt., R.M. și

fiul acesteia, R.R., a semnat în cele din urmă declarația în trei exemplare.

S-a reținut că susținerile

petiționarului sunt infirmate de F.N., R.M. și R.R. care au relatat că ambele

părți semnatare ale declarației de renunțare la antecontract au consimțit la

autentificarea înscrisului, conform înțelegerii prealabile și fără a formula

obiecțiuni.

Nemulțumit de soluția dată,

petiționarul a atacat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale în condițiile

art. 278

1

C. proc. pen., solicitând cercetarea penală a notarilor

publici.

Prima instanță a mai reținut

că notarul public N.I. a decedat la 15 iunie 2002, astfel încât a examinat

soluția de neîncepere a urmăririi penale numai în privința intimatei N.B.M. și

a constatat că rezoluția este legală și temeinică.

S-a reținut că, potrivit

art. 6 din Legea nr. 36/1995, notarii publici au obligația să verifice actele

pe care le instrumentează și să dea lămuriri părților asupra conținutului

acestor acte spre a se convinge că le-au înțeles sensul și le-au acceptat, în

scopul prevenirii litigiilor, iar în cazul în care actul este contrar legii și

bunelor moravuri, notarul este obligat să refuze întocmirea lui.

Din actele dosarului, prima

instanță a reținut că soții C. s-au hotărât să cumpere imobilul al cărui

proprietar era C.Șt., prin intermediul unei agenții imobiliare, stabilindu-se

ca preț al vânzării suma de 55.000.000 lei, care urma să fie predată la

încheierea actului.

La data de 30 iulie 1993,

C.G., C.M. s-au deplasat împreună cu G.E., C.Șt. și C.M. la biroul notarului

public N.B.M., în vederea încheierii actului de vânzare-cumpărare.

Întrucât vânzătorul C.Șt. nu

deținea extrasul de carte funciară necesar pentru perfectarea contractului,

notarul public a îndrumat părțile să încheie doar un antecontract de

vânzare-cumpărare până la înscrierea imobilului în cartea funciară, urmând ca

după această formalitate să se încheie și contractul propriu-zis de

vânzare-cumpărare.

În aceste condiții, notarul

public a autentificat antecontractul prin care C.Șt. se obliga să vândă soților

C. imobilul din str. Mr. Porumbaru și să obțină în termen de trei săptămâni

toate actele necesare înstrăinării și să se prezinte din nou la notariat pentru

a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

În cuprinsul

antecontractului, notarul a menționat că prețul de 55.000.000 lei a fost primit

de vânzător la data autentificării actului, iar în situația în care, din culpa

sa nu se va putea încheia contractul de vânzare-cumpărare, vânzătorul se obligă

să restituie cumpărătorilor dublul prețului încasat, respectiv 110.000.000 lei.

Instanța a concluzionat că

notarul public N.B.M. și-a îndeplinit obligațiile legale, explicând părților

conținutul antecontractului încheiat și îndrumându-le să procedeze în acest

fel, tocmai pentru a evita apariția unor probleme legate de situația juridică a

imobilului, astfel încât nu se poate reține săvârșirea unei fapte penale.

Așa fiind, s-a constatat că

soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică.

Petiționarul C.G. a declarat

recurs, susținând că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de cei doi

notari este nelegală și netemeinică, astfel încât, greșit i s-a respins

plângerea.

Recursul nu este fondat.

Din actele dosarului rezultă

că notarul public N.I. a decedat la 15 iunie 2002.

Cum potrivit art. 10 alin.

(1) lit. g) C. proc. pen., decesul făptuitorului împiedică punerea în mișcare

sau exercitarea acțiunii penale, în mod corect prima instanță nu a examinat

legalitatea și temeinicia soluției de neîncepere a urmăririi penale față de

acesta, având în vedere soluțiile pe care instanța le poate pronunța conform

art. 278

1

C. proc. pen., care sunt prevăzute expres și limitativ în

alin. (8) lit. a) – c) al acestui articol.

Se constată, de asemenea, că

legal și temeinic prima instanță a reținut că notarul public N.B.M. și-a

respectat obligațiile legale, astfel încât nu se poate reține că a săvârșit

vreo faptă penală cu ocazia întocmirii și autentificării antecontractului de

vânzare-cumpărare.

Din declarațiile

cumpărătorilor, ale vânzătorului și ale numiților C.M.C. și V.G. rezultă că

notarul public a refuzat autentificarea actului de vânzare-cumpărare, întrucât

nu era dovedită situația juridică a imobilului și a îndrumat părțile să încheie

doar un antecontract pe care l-a autentificat pe baza consimțământului lor.

Cum nici din examinarea

cauzei din oficiu nu rezultă existența vreunui motiv de casare, Curtea va

respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul C.G. împotriva sentinței penale nr. 125 din

11 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 februarie 2005.