Decizia nr. 791/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 4996/1999 — recurs

Acțiunea și hotărârile instanțelor 1.1. Obiectul judecății și părțile din proces a. La data de 7 aprilie 1999 reclamanta S.E. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București pentru retrocedarea terenului intravilan de 174,46 ha., înscris în matricola agricolă I suburbia Băneasa–București ori, compensarea cu o suprafață de teren echivalentă, în imediata vecinătate, temeiul acțiunii fiind art. 480 C. civ. Facultatea de Drept a Universității București și C.E., la 17 mai 1999, au introdus cerere de intervenție în interes propriu, solicitând ca terenul revendicat prin acțiunea principală să le fi retrocedat și lor, în indiviziune, cu reclamanta S.E. și Consiliul General, în următoarele cote: Facultatea de Drept 3/8, C.E. 3/8 și S.E. 2/8. Ulterior, la 7 septembrie 2000 reclamanta și-a precizat obiectul judecății limitându-l doar la parcela A determinată în expertiza topografică a ing. F.M., adică teren în suprafață de 35.018 mp din care 2544 mp suprafață construită (pg. 101-115, dosar fond). b. Reclamanta S.E. s-a legitimat ca unică moștenitoare (nepoata autorului), C.E. ca soție supraviețuitoare a lui C.A., fiul lui R.S. (soția defunctului proprietar C.C.S.), iar Facultatea de Drept ca legatară testamentară cu o cotă de 3/8. Ministerul Apărării Naționale, la 8 februarie 2001, a introdus cerere de intervenție în interes propriu, în calitate de administrator al construcțiilor și terenului din parcela A, relevând că acestea fac parte din domeniul public al statului. Prin încheierea din 19 aprilie 2001 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a stabilit că pârâții, în cauză, sunt Statul român prin Ministerul Finanțelor și Ministerul Apărării Naționale, ceea ce nu s-a contestat ulterior. c. Reclamanta S.E. (H.J.S.) a decedat la 25 decembrie 2002, iar, prin certificatul de moștenitor nr. 81 din 14 aprilie 2003 a fost atestat ca unic succesor legal fiul ei Z.D.Ș., calitate în care a preluat toate drepturile procesuale ale reclamantei. La data de 15 iunie 2000 a decedat, în cursul procesului, intervenienta C.E. (legatară universală și soție supraviețuitoare a lui C.A.), drepturile sale procesuale fiind transmise celor doi moștenitori testamentari, P.E. și I.M. d. Așadar procesul, în primă instanță și în apel, a avut ca obiect revendicarea suprafeței de 32.477 mp teren și 2544 mp suprafață construită, ceea ce compune parcela A, expertiza F., iar ca părți, reclamantul Z.D.Ș.V., intervenienții Facultatea de Drept a Universității din București, P.E. și I.M., pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și Ministerul Apărării Naționale. 1.

Hotărârile instanțelor a. Prin sentința civilă nr. 13043 din 6 septembrie 1999 Judecătoria sectorului 1 București și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București pe temeiul din art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., iar, această instanță, prin sentința civilă nr. 1732 din 15 noiembrie 2001 a admis acțiunea principală modificată și cererile de intervenție, obligând pârâții să lase reclamantei și intervenienților imobilul situat în București, compus din 35018 mp teren din care 2544 mp cu construcții și 32477 teren liber, conform raportului de expertiză ing. P.I., pe care l-a omologat. Tribunalul a reținut, în esență, calitatea de succesori a reclamantului și a intervenienților, precum și preluarea fără titlu valabil de către Stat, care a trecut imobilul (moșia Dămăroaia–Băneasa) în rezerva de stat, cu încălcarea Legii nr. 1877/1945 a reformei agrare. b. Prin decizia civilă nr. 358 din 27 septembrie 202 a Curții de Apel București a fost schimbată, în tot, sentința și s-a respins ca nefondată acțiunea principală și cererea de intervenție, așa cum s-au precizat, reținând, în esență că: - reclamantul și intervenienții nu au „reușit să dovedească în realitate dreptul de proprietate al autorului lor”, deși „este adevărat că și titlurile declarative pot dovedi dreptul de proprietate când lipsesc cu desăvârșire sau este imposibil de dovedit cu titluri translative”; or, nu s-a putut „dovedi existența titlului autorului G.S.M.”, întrucât „nu există nici o dovadă, nici măcar indirectă, printr-un act declarativ că, această parte din marea moșie Băneasa, ce inițial a aparținut lui G.S., a trecut de la G.H. la V.I. și la soțul ei D. și, apoi, la G.S., autorul lui G.S.M.” (pag. 8) și - într-o atare situație, nu a mai fost necesară cercetarea modului de preluare, ceea ce a făcut prima instanță, iar prezumția de proprietate a fost răsturnată prin efectul exproprierii aplicată în anul 1946. 2. Motivele de recurs, comune, ale reclamantului și ale intervenienților, pe temeiul unic din art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2.1. Cărțile de hotărnicie creează o prezumție de proprietate în favoarea autorului reclamantului G.S.M., căci grănițuirea printr-o asemenea hotărâre judecătorească are semnificația unei recunoașteri a dreptului de proprietate în patrimoniul autorului lui C.C.S. 2.2. Exproprierea aplicată în anul 1946 nu a constituit un drept de proprietate pentru Stat, căci preluarea s-a făcut prin aplicarea eronată a legii, iar exproprierea nu a avut finalitatea legală, așa cum s-a susținut și reținut în primă instanță.

Succesorii defunctului C.C.S. și dreptul lor de proprietate asupra moșiei Băneasa–Dămăroaia a. Prin testamentul din 17 iulie 1941, autentificat sub nr. 9848 din 12 iunie 1944 de Tribunalul Ilfov, C.C.S. lasă moșia Dămăroaia–Băneasa soției sale R.S. și Facultății de Drept, ca legatari universali, moștenitor rezervator fiind mama sa, I.S., persoană interzisă judecătorește, având ca tutore pe Z.P. b. Prin Jurnalul de judecată nr. 1868 din 2 noiembrie 1944 al Tribunalului Ilfov pentru împărțeala judecătorească s-a hotărât că: - testamentul din 17 iulie 1941 este valabil, dar a fost redus la rezerva succesorală a ascendentei privilegiate J.S., succesiune acceptată de tutorele său, sub beneficiu de inventar; - cotele succesorale și moștenitorii sunt J.C.S., conform art. 843 C. civ. cu 50%, R.S. și Facultatea de Drept cu câte 25% din întreaga avere succesorală; - s-au inventariat toate bunurile succesorale și s-a dispus ieșirea din indiviziune a celor trei succesori. c. Ulterior, prin sentința civilă nr. 700 din 26 iunie 1945 a Tribunalului Ilfov, secția a VIII-a, s-au stabilit cotele de câte 3/8 ce revin legatarilor cu titlu universal R.S. și Facultatea de Drept (fila III), dar nu s-a modificat jurnalul de judecată din 2 noiembrie 1944, deși conform art. 673 C. civ., ascendentul privilegiat moștenește un sfert din succesiune când vine în concurs cu colateralii privilegiați. Cota de 1/8 cerută de cei doi legatari universali și aplicarea art. 673 C. civ. s-a admis, însă, prin decizia civilă nr. 12 iunie 1946 a Curții de Apel București, secția a VI-a, care a „ordonat trimiterea apelantelor Facultatea de Drept și R.S. în posesiune a încă 1/8 din averea succesorală de pe urma defunctului profesor C.S., avere prevăzută în testamentul din 17 iulie 1941, procesele verbale din 21 și 27 iunie 1944 și inventarul nr. 11211/1944”. Ilustrative, atât în ce privește raporturile juridice succesorale din speță, dar și asupra problemelor teoretice și a aprecierii gratitudinii autorului, defunctul C.C.S., sunt „Concluziile scrise din partea Facultății de Drept din București, în respingerea cererii acesteia, spre a fi trimisă în posesia pe încă o optime din succesiunea lăsată de profesor C.S.”, elaborate și susținute la Curtea de Apel București de profesorul Traian R. Ionașcu (pag. 36-42, dosar fond). Această soluție, ca și decizia civilă nr. 199 din 12 iunie 1946 au fost confirmate prin decizia nr. 574/1952(complet prezidat de prof. I.S.) a Curții Supreme, secția civilă, (pg. 50–53 fond), recunoscându-se, deci, irevocabil și cu autoritate de lucru judecat: - existența dreptului de proprietate al autorului C.C.S. asupra moșiei „Băneasa–Dămăroaia”, - calitatea de succesori „legatari cu titlu universal, fiecare pentru o jumătate, asupra cantității disponibile a întregii averi mobiliare și imobiliare” a soției R.S. și Facultatea de Drept București, - cotele de câte 3/8 ale fiecăruia din cei doi succesori testamentari și - suprafața, amplasamentul, vecinătățile și structura construcțiilor ce compuneau moșia „Băneasa–Dămăroaia”. 2. Exproprierea efectuată prin Legea nr. 187/1945 privind reforma agrară a. Primăria municipiului București, Serviciul sistematizării, prin certificatul nr. 251–513 din 5 aprilie 1945 a atestat, pe baza Planului de sistematizare, aprobat prin Decretul regal nr. 3890 din 18 noiembrie 1937, „situația terenului, proprietatea prof. defunct C.S. din cuprinsul Municipiul București, comuna urbană nereședință Băneasa” arătând că „terenul situat în estul șoselei București–Mogoșoaia, președinte de comuna Băneasa, este în întregime situat în zona veche destinată pentru parc”. b. În baza art. 3 din Legea nr. 187/1945 Comitetul pentru reforma agrară a decis „exproprierea totală a moșiei defunctului C.S., aflată pe teritoriul comunei Băneasa” (fila 14, fond 1). În procesul verbal de expropriere din 21 martie 1946 se constată că: - moșia defunctului C.S. are o suprafață de 193 ha, - proprietarii succesori au fost chemați spre a „depune actele de proprietate”, că - defunctul C.S. a lăsat un testament la 17 iulie 1944 prin care „a înțeles să rezerve moșia astfel: - Facultății de Drept din București ⅓ din suprafață, - unei nepoate ⅓, ⅓ a lăsat soției sale și nuda proprietate, iar mamei sale uzufructul”, că - nu s-a făcut nici un act de partaj succesoral, „moștenitorii acționând în judecată Facultatea de Drept din București, proces ce se află și astăzi pendinte de Tribunalul Ilfov, secția I-a, formând obiectul dosarului nr. 2749/1945”. Totodată, prin același proces verbal, în art. 2 (fila 14-15 fond) se decide, conform hotărârii Comisiei Centrale de Reformă Agrară, că suprafața de 193 ha expropriată, cu întreg inventarul „se constituie rezervă de stat”, predându-se Ministerului Agriculturii. În continuare se mai consemnează motivarea hotărârii arătându-se că: „Această hotărâre s-a dat pentru următoarele considerente: - nu se cunosc proprietarii și o considerăm ca un bun de mână moartă [art. 3 lit. g) din lege], iar - moșia a fost arendată în întregime cu mult mai mulți ani decât ultimii șapte ani consecutivi [art. 3 lit. e) din lege]”. Totodată, la pct. 5 (fila 14 verso) se menționează că „în cazul în care se va dovedi că Facultatea de Drept din București este într-adevăr proprietară pe o suprafață oarecare de teren din această moșie, ceea ce astăzi nu a putut face dovada, rămâne să hotărască Comisia Județeană de Reformă Agrară dacă este cazul a se face aplicarea art. 8 din lege, restituindu-se terenul, fapt ce se poate face foarte ușor, deoarece întreaga suprafață este rezervă de stat și nu s-a dat la împroprietărire”. c. Prin procesul verbal din 21 martie 1946 (aceeași zi cu cel de expropriere), fila 36-37 fond Tribunal, s-a inventariat și predat terenul și bunurile expropriate: „1. Circa 193 ha teren arabil, din care 20 ha grădină de zarzavat, cu vecinătăți… 2. Următoarele clădiri care formează conacul moșiei: - o vilă din zid, cu un etaj și 15 încăperi, - un grajd din zid, - o cocină pentru porci și - o clădire din zid, acoperită cu tablă, cu 15 încăperi”. 3. Situația juridică și topografică actuală a imobilului expropriat a. După exproprierea și preluarea efectivă terenul și construcțiile au trecut în rezerva de stat, dar, ulterior s-au dat în administrarea unor instituții publice. Astfel, prin decizia nr. 1134/1963 a fostului Comitet executiv al Sfatului Popular București, s-a instituit în favoarea Ministerului Apărării Naționale un drept de administrare asupra unei suprafețe de teren și construcții („Cazarma 2300 București), pe care îl deține și în prezent. b. Raportul de expertiză tehnică efectuat de ing. topograf F.M., în dosarul nr.4996/1999 al Tribunalului București (fila 19) pe baza planșelor și schițelor a „identificat forma geometrică, suprafața, dimensiunile și vecinătățile terenurilor” din Băneasa–Dămăroaia și a consemnat existența Parcelelor A și B, precum și a parcelelor 1-48. Parcela A are „o suprafață de 3,8 ha (restul sub apă) și este deținută de Ministerul Apărării Naționale ca club, sală de distracții, port, etc. Nu întru în categoria terenurilor de instrucție, de poligoane, de sedii (cazărmi) ș.a. Are o construcție, fostul conac al moșiei și o sală de sport 8+1 din beton armat” (fila 3 raport). Pe această bază, reclamanta și intervenienții, modificându-și obiectul acțiunii, au cerut retrocedarea numai a acelei Parcele A, cum a fost identificată în raportul de expertiză topo, omologat de Tribunal. c. Raportul de expertiză ing. P.I. (fila 106 dosar fond Tribunal) confirmă concluzia expertizei topo și amplasamentul Parcelei A (anexa 6-7), determină vecinătățile și suprafețele totale de 35016 mp și cea ocupată de construcții de 2544 mp, precum și construcțiile existente: - „pavilionul A (S+P+E), S A de 560 mp (construcție veche, 1945, extinsă și modernizată”); - pavilionul B(P), S B de 330 mp (construcție edificată după 1951); - pavilionul C(P), S C de 587 mp (construcție parțial veche, extins și modernizată); - pavilionul F(P), S F de 999 mp (construcție edificată după 1951), - pavilionul G(P), S G de 44 mp (construcție edificată după 1951) și - construcție PT, S PT , de 24 mp edificată după 1951”. Se mai arată de expert că „pe terenul liber de construcții există alei de acces betonate sau pietruite, precum și amenajări diverse (terenuri de sport, instruire, anexa 7), iar suprafața totală și suprafețele ocupate de construcții, corespund cu datele aflate în evidența Ministerului Apărării Naționale și prezentate cu ocazia efectuării expertizei” (pag. 8 expertiză). În concluzie, dreptul de proprietate asupra Parcelei A din moșia Băneasa–Dămăroaia, preluată prin expropriere, se înfățișează ca fiind al Statului și administrat de Ministerul Apărării Naționale, cu destinația vădită de zonă de agrement, sport și instruire.

Calitatea și drepturile succesorilor aflați în proces, reclamantul și intervenienții 4.1. Vocația succesorală și exercițiul drepturilor succesorale după decesul autorului, C.C.S. a. Defunctul C.C.S. născut la 14 august 1887 (mama J.S., decedată la 23 februarie 1947 și tatăl C.S.), a fost căsătorit cu R.S. (născută 1892–decedată 1973) și a avut un frate de mamă G.R.S. (1885 –5 mai 1941), predecedat. b. Soția sa R.S. a mai fost căsătorită cu E.C., iar din căsătoria lor a rezultat un copil, C.A. (născut în 1912, decedat la 14 iulie 1988), căsătorit, la rândul său, cu E.C. (decedată la 15 iunie 2000), care a lăsat testament pentru P.E. și I.M. c. Din căsătoria lui G.R.S., fratele defunctului C.C.S., cu L.L.I., a rezultat fiica lor H.S. (reclamantă), născută în 1922 și decedată la 25 decembrie 2002, care la rândul ei, s-a căsătorit cu P.Z. în 1944 și au divorțat în 1948; copilul lor, O.Ș.D.Z. s-a născut la 26 martie 1945 și a moștenit-o pe reclamantă conform certificatului de moștenitor nr. 81 din 14 aprilie 2003. d. Mama defunctului autor C.C.S. și anume J.S., soția acestuia R.S. și Facultatea de Drept au fost validate judecătorește ca succesori, ca și cotele lor succesorale. 4.2. Acceptarea succesiunii de către moștenitorii defunctelor J.S. și R.S. a. Relativ la S.H.I.J. (reclamanta) aceasta s-a legitimat procesual ca succesor legal direct al bunicii sale J.S. (tatăl ei fiind predecedat față de mamă) conform certificatului de calitate nr. 239 din 19 septembrie 1999, în raport de autoarea sa decedată la 23 februarie 1947, când reclamanta avea vârsta de 25 de ani. Așadar, reclamanta deși avea vocație succesorală, nu a dobândit, în condițiile legii și în termenele legale drepturi succesorale la averea lăsată de bunica sa J.S., actul notarial din 1999 recunoscându-i doar calitatea și nu un drept la moștenire. Pasivitatea reclamantei și după 1990, timp de peste 8 ani, i-a „conservat” numai calitatea, fără exercițiul dreptului la moștenire, care nu a fost manifestat conform normelor legale în vigoare în toată perioada până în 1999. Pe de altă parte, la decesul bunicii sale, bunurile în litigiu fusese expropriate și preluate de stat, preluare făcută în condițiile și cu respectarea cerințelor Legii nr. 187/1945, adică este considerată o preluare cu titlu valabil. b. Soția defunctului autor C.C.S. și anume R.S. a decedat în octombrie 1973, iar prin certificatul de moștenitor nr.1500 din 5 noiembrie 1973 a fost recunoscut ca unic moștenitor fiul ei C.A. Acesta a decedat la 14 iulie 1988, având ca unică moștenitoare pe soția sa C.E., conform certificatului de moștenitor nr. 1218 din 4 octombrie 1988, care a decedat și ea la 15 iunie 2000, lăsând ca legatari cu titlu universal pe P.E. și I.M.

Aplicarea legii de expropriere și preluarea cu titlu valabil a moșiei „Băneasa–Dămăroaia” 5.1. În cererea de chemare în judecată reclamanta a susținut că „titlul de deținere a Statului pentru terenul menționat este nul absolut” pentru că moștenitorii erau cunoscuți și nu s-a probat că terenul a fost arendat mai mult de șapte ani consecutiv, așa cum cereau dispozițiile art. 3 din lege. O asemenea afirmație a rămas, însă, o simplă susținere, căci reclamanta nu a probat-o, deși hotărârea Comisiei de expropriere din 21 martie 1946 este amplă și explicită, indicând clar temeiul legal al exproprierii (filele 14-15 fond 1) „moșiei succesiunea C.S.”. Nici o dispoziție imperativă a Legii nr. 187/1945 nu a fost încălcată în procedura exproprierii moșiei Băneasa–Dămăroaia, iar invocarea în acțiune, a nesocotirii prevederilor Decretului nr. 83/1949 este străină cadrului legal al exproprierii și preluării de stat. Așadar, preluarea s-a făcut cu titlu valabil, iar destinația dată imobilului expropriat, aceea de rezervă de stat, prin dezmembrarea dreptului de administrate–cercetare, apărare ș.a., nu încalcă scopul și principiile Legii nr. 187/1945 a reformei agrare. Într-o atare situație bunul, aflat în domeniul public al statului, nu poate fi retrocedat în natură reclamantei și intervenienților P.E. și I.M. 5.2. În raport cu Facultatea de Drept, însă exproprierea s-a realizat cu încălcarea Legii nr. 187/1945, cele două texte de lege invocate de Comisia de expropriere [art. 3 lit. e) și g)] ca temei al preluării nefiind incidente. De altfel, chiar în cuprinsul Hotărârii din 21 martie 1946 (punctul 5) se recunoaște dreptul (în litigiu) al Facultății, în cota de 3/8 și se rezervă acesteia posibilitatea restituirii în natură pe baza probării dreptului de proprietate, deși este confirmată ca legator universal al defunctului C.C.S.. Cum s-a relevat în precedent dreptul de proprietate pe cote părți (3/8) al Facultății s-a născut de la decesul autorului (1944) și a fost atestat, apoi, prin hotărârile judecătorești examinate. Prin urmare, Facultatea de Drept nu făcea parte din titularii dreptului de proprietate funciară expropriabili conform Legii nr. 187/1945, iar dispozițiile art. 3 lit. e) („bun de mână moartă”) și f) (arendat mai mult de 7 ani consecutiv anterior) nu erau aplicabile dreptului dobândit de Facultate. Așadar, preluarea s-a făcut fără titlu valabil, printr-un act ilegal, fiind o deposedare de fapt și nu în temeiul unei dispoziții de lege aplicabilă, ceea ce echivalează cu o expropriere ilegală, contrară și finalității Legii nr. 187/1945. Întrucât această privare de proprietate ilegală a continuat după 20 iulie 1994, când România a ratificat CEDO, prin Legea nr. 30/1994, pe temeiul art. 20 alin (2) din Constituția revizuită, se constată că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 Adițional al Convenției („violarea continuată”) așa cum a decis, în mod constant și jurisprudența CEDO. În consecință, instanța de apel a pronunțat o decizie legală relativ la acțiunea reclamantei și al intervenienților P.E. și I.M., dar ilegală în raport cu dreptul de proprietate preexistent al Facultății de Drept, ceea ce atrage modificarea ei, în parte, astfel încât, i se va recunoaște dreptul de proprietate indiviz cu Statul român, într-o cotă de 3/8 din Parcela A așa cum a fost individualizată prin expertiza P., omologată de instanță.