ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1988/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 5 februarie 2001,

SC I.E. SA București a solicitat ca, în contradictoriu cu SC A.D.D. SA Baia

Mare, instanța de judecată să constate că pârâta utilizează ilegal brevetul de

invenție RO 114353, intitulat „Catod pentru rafinarea electronică a cuprului”,

al cărui titular este reclamanta, să interzică pârâtei producerea de foi

catodice prin utilizarea brevetului, concomitent cu retragerea matrițelor, să

dispună obligarea acesteia din urmă să semneze contractul de licență înaintat

la data de 19 aprilie 1999 și, în caz de refuz, să dea o hotărâre care să țină

loc de contract, cu daune cominatorii de 1.000.000 lei/zi întârziere.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că experimentarea soluției tehnice, care face obiectul

brevetului de invenție, s-a făcut la SC A.D.D. SA Baia Mare.

Prin hotărârea nr. 4/1078

din 26 februarie 1999, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a acordat

reclamantei brevetul de invenție.

Pârâta nu a înțeles să încheie

contractul de licență cu titularul brevetului și a folosit ilegal invenția, fără

consimțământul titularului, încălcând prevederile art. 35 din Legea nt.64/1991.

Prin întâmpinare, pârâta a

solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, arătând că soluția tehnică

revendicată prin brevetul de invenție a format obiectul unui contract de cercetare

încheiat cu reclamanta, valoarea acestuia fiind achitată de pârâtă.

Pe de altă parte, începând

cu 1999, soluția brevetată nu a mai fost folosită în producție.

La termenul din 23 ianuarie

2001, SC I.E.C SA, societate nou înființată prin divizarea parțială SC I.E. SA

București, a formulat cerere de intervenție în interes propriu.

Prin sentința nr. 1929 din

17 iulie 2002, Tribunalul Maramureș secția comercială, a admis în parte cererea

de intervenție în interes propriu și a obligat pârâta SC R.B.G. A.D.D. SA,

fostă SC A.D.D. SA Baia Mare, să cerceteze de îndată producția de cupru

rafinat, inclusiv foi catodice, prin utilizarea materialelor catodice realizate

conform brevetului de invenție RO 114353, sub sancțiunea unor daune cominatorii

de 1.000.000 lei/zi întârziere, până la executarea hotărârii.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, corespunzător concluziilor expertizelor tehnice

efectuate în cauză, că soluția tehnică brevetată de reclamantă este aplicată și

utilizată fără drept de către pârâtă.

Împrejurarea, că pârâta a

cerut Tribunalului București constatarea nulității brevetului de invenție, nu

înlătură obligația acesteia de a respecta drepturile conferite de titlului de

brevet.

Împotriva hotărârii primei

instanței, pârâta a declarat recurs, formulând următoarele critici:

- în mod greșit prima

instanță a respins cererea pârâtei privind suspendarea judecății, motivat de

existența pe rolul Tribunalului București a litigiului având ca obiect

constatarea nulității brevetului de invenție;

- instanța de fond nu s-a

pronunțat cu privire la apărările referitoare la lipsa caracterului de noutate

a invenției, care a făcut obiectul brevetului a cărui anulare se cere, la

faptul că în procesul de producție se folosește al material și că, la unitatea

pârâtă, nu s-a folosit procedeul brevetat.

Ulterior, la data de 7

noiembrie 2002, pârâta a completat motivele de recurs.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 2840 din 21

noiembrie 2002, a admis recursul declarat de pârâtă și a modificat sentința

atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța de control judiciar a reținut că pârâta a folosit invenția

anterior constituirii brevetului reglementar, așa cum rezultă din probatoriul

administrat în cauză și, ca atare, beneficiază de prevederile art. 37 lit. a)

din Legea nr. 64/1991.

Pârâta este îndreptățită să

folosească invenția în continuare, în volumul existent la data depozitului

național reglementar sau a priorității recunoscute, conduita acestuia

neconstituind o încălcare a drepturilor prevăzute de art. 2, 3, 4 alin. (1) lit.

a), b) și art. 35 din Legea nr. 64/1991.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, procurorul general al Parchetului de le lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe cazul prevăzut în art. 330

pct. 2 C. proc. civ.

S-a susținut că hotărârea

criticată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a prevederilor art. 37 lit.

b), art. 2 și art. 34 din Legea nr. 64/1991, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond. Totodată, hotărârea atacată este și vădit

netemeinică.

În concluzie, procurorul

general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziei atacate

și, în consecință, menținerea hotărârii primei instanțe.

Recursul în anulare este

fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Față de dispozițiile art. 304

C. proc. civ., privitor la conceptualizarea motivelor de casare sau modificare,

la dispozițiile art. 301 privitoare la termenul de declarare a recursului, art.

303 privitor la obligația motivării recursului înlăuntrul termenului de declarare

a acestuia și art. 306 din același cod, privitor la nulitatea recursului

nemotivat în termen, controlul judecătoresc, provocat prin exercitarea acestei

căi de atac, este limitat la examinarea legalității hotărârii atacate, în

raport de motivele invocate în termen.

Pentru a admite recursul,

instanța de control judiciar a avut în vedere un motiv, cu referire la

incidența dispozițiilor art. 37 lit. b) din Legea nr. 64/1991, formulat după

expirarea termenului de declarare a recursului, fără a se susține că, în cauză,

a fost făcută aplicația art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Așa fiind, sub aspectul

menționat, se constată îndeplinirea primei condiții, dintre cele două ce se cer

a fi întrunite cumulativ, stabilită de art. 330 pct. 2 teza 1 C. proc. civ.

Pe de altă parte, din actele

dosarului, rezultă constituirea, la cererea reclamantei, a depozitului național

reglementar, cu referire la invenția menționată.

Or, potrivit art. 17 din

Legea nr. 64/1991, cu începere de la data constituirii acestuia, în favoarea beneficiarului,

depozitului este asigurat un drept de prioritate.

Pe cale de consecință,

pentru soluția tehnică precizată și pentru care, prin Hotărârea nr. 4/1078 din

26 februarie 1999, s-a acordat brevetul de invenție nr. 114353, cu titlul „Catod

pentru rafinarea electrolitică a cuprului”, de la data constituirii depozitului

național reglementar menționat.

Potrivit art. 2 din Legea nr.

64/1991, „titularul are un drept exclusiv de exploatare, pe toată durata de

valabilitate”.

Totodată, conform art. 34

din același act normativ, „(...). brevetul de invenție conferă titularului

dreptul de a interzice terților să efectueze fără autorizația sa actele de

fabricare, comercializare, oferire spre vânzare, folosire, import sau stocare

pentru produse, iar pentru procedee sau metode, folosirea acestora”.

Or, pârâta a confecționat în

regie proprie matrițe catodice pe care le-a folosit, deși a refuzat încheierea

contractului de licență cu reclamanta, așa cum rezultă din expertizele tehnice

efectuate în cauză.

Schimbarea tipului de oțel

și adăugarea unei a doua platbande de cupru pe matrițe nu sunt de natură a le

scoate pe acestea de sub incidența revendicării din brevetul al cărui titular

este reclamanta, respectiv de a înlătura nelegalitatea aplicării invenției după

constituirea depozitului național reglementar.

Din probatoriul administrat,

în cauză, a rezultat că pârâta nu a utilizat invenția anterior etapei

experimentării și, respectiv, constituirii depozitului național reglementar,

iar după această dată a folosit invenția la un volum mult mai mare decât cel

din faza experimentării.

Ca atare, pârâta nu poate

prevala de dispozițiile art. 37 lit. b) din Legea nr. 64/1991, probatoriul

administrat în cauză dovedind încălcarea dispozițiilor art. 34 din același act

normativ.

Așadar, instanța de recurs

s-a pronunțat cu încălcarea normelor imperative menționate, ceea ce a

determinat pronunțarea unei soluții greșite pe fond, iar soluția adoptată nu

este susținută de probele administrate.

Așa fiind, criticile

formulate prin recursul în anulare se constată a fi întemeiate, decizia atacată

fiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ.,

invocat de procurorul general.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârea

criticată și va respinge recursul declarat de pârâtă, împotriva hotărârii

primei instanțe, pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, împotriva deciziei nr. 1840 din 21 noiembrie 2002,

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ.

Modifică decizia atacată, în

sensul că respinge recursul declarat de pârâta R.B.G. A.D.D. Baia Mare,

împotriva sentinței nr. 1929 din 17 iulie 2002 a Tribunalului Maramureș.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 3 iunie 2004.