ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 343/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 1 februarie 2004, reclamanta B.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 9902/9236 din 13 ianuarie 2004 și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că, în anul 1940, mama sa și cei doi copii, fiind însărcinată în luna a IV-a, cu reclamanta și având funcția de învățătoare, a fost evacuată din Bucovina, la Câmpulung Moldovenesc și aceasta reprezintă o modalitate de persecuție din motive etnice.

În luna iunie 1941, după eliberarea Bucovinei de Nord, mama și cei trei copii s-au reîntors, plecând într-un al doilea refugiu, la sfârșitul lunii martie 1944, în județul Mehedinți, în România, până la 1 octombrie 1945, ca urmare a represaliilor exercitate de trupele sovietice, asupra populației române din zonă.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 407 din 26 februarie 2004, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii atacate și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să constate că reclamanta are calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor corespunzătoare începând cu 1 iulie 2003. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin probele administrate, reclamanta a dovedit că este îndreptățită să primească calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada menționată, astfel cum dispun prevederile art. 1 lit. c) din lege, cu acordarea drepturilor, începând cu luna următoare înregistrării cererii sale, la autoritatea pârâtă.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, susținând, în esență, că aprecierea încadrării în dispozițiile legii reparatorii se putea face de către instanță. numai în raport cu data prezentării dovezilor și în funcție de acestea. Or, reclamanta nu a prezentat comisiei de specialitate. dovezi privind persecuțiile etnice invocate și nici referitoare la începutul și sfârșitul fiecărei perioade de refugiu în parte. Recursul se va admite. în sensul și în considerarea celor ce urmează. Astfel cum reiese din probele administrate în faza judecății în primă instanță, mama reclamantei, V.E., învățătoare în Suhoverca (Cozmeni), a plecat în refugiu după cedarea Bucovinei de Nord, respectiv la data de 31 august 1940, fiind însărcinată cu intimata-reclamantă.

La data de 1 septembrie 1941, după eliberarea Bucovinei de Nord, mama intimatei s-a reîntors cu copiii, la Suhoverca. Între timp, la 3 februarie 1941, se născuse reclamanta, B.E. Este evident că, fiind născută în timpul refugiului mamei, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Din interpretarea teleologică a prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. rezultă că, atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice, inclusiv de către copiii născuți în timpul refugiului părinților.

Evident, însă, că aceste drepturi trebuie acordate de la data nașterii acestor copii. În ceea ce o privește pe reclamantă, în mod eronat prima instanță i-a stabilit calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru toată perioada prevăzută de lege, respectiv 6 septembrie 1940 (înainte de data nașterii sale) - 6 martie 1945, când însăși reclamanta a susținut că refugiul nu a fost neîntrerupt, fiind două astfel de perioade.

Prin urmare, fiind născută la data de 3 februarie 1941, pentru prima perioadă de refugiu, Curtea va stabili că intimatei-reclamante urmează să i se stabilească drepturile compensatorii, pentru perioada 3 februarie 1941 - 1 septembrie 1941. În ceea ce privește a doua perioadă de refugiu, așa după cum a susținut și probat intimata-reclamantă, aceasta a fost cuprinsă între data de 31 martie 1944 - 1 octombrie 1945. Pentru că legea limitează, însă, acordarea drepturilor pentru persecuții suferite, numai până la 6 martie 1945, urmează a se stabili în favoarea reclamantei, pentru al doilea refugiu, acordarea drepturilor pentru perioada 31 martie 1944 - 6 martie 1945. În considerarea celor expuse și a prevederilor art. 314 C. proc.

civ., Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va obliga pârâta să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioadele 3 februarie 1941 - 1 septembrie 1941 și 31 martie 1944 - 6 martie 1945, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 407 din 26 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Modifică sentința atacată, în sensul că obligă pe pârâtă să acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, reclamantei, pentru perioadele 3 februarie 1941 - 1 septembrie 1941 și 31 martie 1944 - 6 martie 1945. Menține restul dispozițiilor sentinței. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2005.