ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 343/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 1 februarie 2004, reclamanta B.E. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 9902/9236

din 13 ianuarie 2004 și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Motivându-și cererea,

reclamanta a arătat că, în anul 1940, mama sa și cei doi copii, fiind

însărcinată în luna a IV-a, cu reclamanta și având funcția de învățătoare, a

fost evacuată din Bucovina, la Câmpulung Moldovenesc și aceasta reprezintă o modalitate de persecuție din motive etnice.

În luna iunie 1941, după

eliberarea Bucovinei de Nord, mama și cei trei copii s-au reîntors, plecând

într-un al doilea refugiu, la sfârșitul lunii martie 1944, în județul

Mehedinți, în România, până la 1 octombrie 1945, ca urmare a represaliilor

exercitate de trupele sovietice, asupra populației române din zonă.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 407 din 26 februarie

2004, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii atacate și a obligat pârâta

să emită o nouă hotărâre prin care să constate că reclamanta are calitatea de

beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada 6 septembrie

1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor corespunzătoare începând cu 1

iulie 2003.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că prin probele administrate, reclamanta a dovedit că este

îndreptățită să primească calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru

perioada menționată, astfel cum dispun prevederile art. 1 lit. c) din lege, cu

acordarea drepturilor, începând cu luna următoare înregistrării cererii sale,

la autoritatea pârâtă.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa de Pensii a municipiului

București, susținând, în esență, că aprecierea încadrării în dispozițiile legii

reparatorii se putea face de către instanță. numai în raport cu data

prezentării dovezilor și în funcție de acestea. Or, reclamanta nu a prezentat

comisiei de specialitate. dovezi privind persecuțiile etnice invocate și nici

referitoare la începutul și sfârșitul fiecărei perioade de refugiu în parte.

Recursul se va admite. în

sensul și în considerarea celor ce urmează.

Astfel cum reiese din

probele administrate în faza judecății în primă instanță, mama reclamantei, V.E.,

învățătoare în Suhoverca (Cozmeni), a plecat în refugiu după cedarea Bucovinei

de Nord, respectiv la data de 31 august 1940, fiind însărcinată cu

intimata-reclamantă.

La data de 1 septembrie

1941, după eliberarea Bucovinei de Nord, mama intimatei s-a reîntors cu copiii,

la Suhoverca. Între timp, la 3 februarie 1941, se născuse reclamanta, B.E.

Este evident că, fiind

născută în timpul refugiului mamei, a suferit aceleași consecințe nefavorabile

și prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor

etnice exercitate.

Din interpretarea

teleologică a prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

rezultă că, atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea

unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele

persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice,

inclusiv de către copiii născuți în timpul refugiului părinților. Evident, însă,

că aceste drepturi trebuie acordate de la data nașterii acestor copii.

În ceea ce o privește pe

reclamantă, în mod eronat prima instanță i-a stabilit calitatea de beneficiară

a Legii nr. 189/2000, pentru toată perioada prevăzută de lege, respectiv 6

septembrie 1940 (înainte de data nașterii sale) - 6 martie 1945, când însăși

reclamanta a susținut că refugiul nu a fost neîntrerupt, fiind două astfel de

perioade.

Prin urmare, fiind născută

la data de 3 februarie 1941, pentru prima perioadă de refugiu, Curtea va

stabili că intimatei-reclamante urmează să i se stabilească drepturile

compensatorii, pentru perioada 3 februarie 1941 - 1 septembrie 1941.

În ceea ce privește a doua

perioadă de refugiu, așa după cum a susținut și probat intimata-reclamantă,

aceasta a fost cuprinsă între data de 31 martie 1944 - 1 octombrie 1945.

Pentru că legea limitează,

însă, acordarea drepturilor pentru persecuții suferite, numai până la 6 martie

1945, urmează a se stabili în favoarea reclamantei, pentru al doilea refugiu,

acordarea drepturilor pentru perioada 31 martie 1944 - 6 martie 1945.

În considerarea celor expuse

și a prevederilor art. 314 C. proc. civ., Curtea va admite recursul și va

modifica sentința atacată, în sensul că va obliga pârâta să acorde reclamantei,

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioadele 3 februarie 1941 -

1 septembrie 1941 și 31 martie 1944 - 6 martie 1945, menținând celelalte

dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 407

din 26 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Modifică sentința atacată,

în sensul că obligă pe pârâtă să acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

reclamantei, pentru perioadele 3 februarie 1941 - 1 septembrie 1941 și 31

martie 1944 - 6 martie 1945.

Menține restul dispozițiilor

sentinței.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2005.