ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1251/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 3035/2004, reclamanta P.M. a solicitat anularea hotărârii nr.

13120/12069 din 15 iulie 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului

București și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin hotărârea contestată i-a fost respinsă cererea

formulată pentru stabilirea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, deși

a depus în susținerea cererii, înscrisurile și actele necesare.

Prin sentința civilă nr. 2074

din 13 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei P.M., în contradictoriu

cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București și a obligat pârâta să

stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit.

c) pentru perioada martie 1944 - 6 martie 1945 și să emită o nouă hotărâre în

acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare, începând cu data de 1

ianuarie 2004.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că la începutul lunii martie 1944,

reclamanta s-a refugiat împreună cu familia sa, din Botoșani, în satul Tutana,

județul Argeș, unde au rămas până în iunie 1945, când au revenit în Botoșani.

Împotriva sentinței sus-menționate

a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, care a motivat, în

esență, că în dosarul depus la Comisie nu s-au depus dovezi concludente cauzei

și că aprecierea încadrării în dispozițiile legii se poate face de către

instanța de judecată, numai cu data prezentării dovezilor și în funcție de

acestea.

Recursul este nefondat.

Se reține din actele depuse

la dosar și din declarațiile martorilor, că în urma deciziei guvernului, luată

ca urmare a apropierii frontului, reclamanta s-a refugiat împreună cu familia

sa, din Botoșani, în satul Tutana, județul Argeș, la începutul lunii martie

1944, unde au rămas până în iunie 1945, când în urma unei noi dispoziții a

guvernului, au revenit în Botoșani.

De asemenea, extrasul

eliberat de Arhivele Naționale face dovada situației invocată de reclamantă,

actul respectiv fiind depus de reclamantă, în copie, la comisia pârâtei.

Așadar, reclamanta a făcut

dovada în sensul cererii formulate în temeiul Legii nr. 189/2000, cu actele de

stare civilă, declarațiile martorilor și extrasul eliberat de Arhivele

Naționale.

Față de considerentele mai

sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de

Casa de

Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2074 din 13

octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2005.