ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1825/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 1947 din 2 iulie 2004, reclamanta P.I., în contradictoriu

cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, a solicitat anularea

hotărârii nr. 12.151/11.722 din 30 aprilie 2004, emisă de pârâtă și stabilirea

calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada

6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și acordarea drepturilor corespunzătoare.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că pârâta a făcut o greșită aplicare a Legii nr. 189/2000, art.

1 lit. c), față de actele depuse în susținerea cererii sale.

Prin sentința civilă nr. 2502

din 3 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de P.I., în contradictoriu

cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București și a anulat hotărârea nr. 12.151/11.722

din 30 aprilie 2004, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să stabilească

reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c),

pentru perioada septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i emită o nouă hotărâre

în acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare, începând cu data de 1

ianuarie 2004.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că se încadrează

în condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, iar ca urmare

a cedării Ardealului de Nord, a fost în situația de a se refugia din

localitatea de domiciliu, în altă localitate, respectiv în București.

Împotriva sentinței sus-menționate

a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București care a motivat, în

esență, că în dosarul Comisiei nu au existat dovezi concludente cauzei.

Recursul este nefondat.

Se reține că reclamanta,

născută G.I., la 7 octombrie 1921, în comuna Sicut, județ Bistrița Năsăud, s-a

căsătorit cu P.I., la 27 august 1942, în București.

Prin adeverința eliberată de

Inspectoratul Școlar al județului Năsăud, nr. 985 din 18 martie 1940, rezultă

că reclamanta funcționa ca suplinitor la Școala Primară de Stat, iar din

declarațiile martorilor M.S. și A.O. rezultă că reclamanta, numită învățătoare

suplinitoare în martie 1940, la școala din satul Recele-Ilva Mare, s-a refugiat

în septembrie 1940, la București, de unde nu s-a mai întors în localitatea de

domiciliu.

Așadar, se reține că

reclamanta a făcut dovada că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000, beneficiind de drepturile corespunzătoare.

Față de cele ce preced,

recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins, în temeiul art. 312

C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2502

din 3 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2005.