Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.01.2005
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 110/2005

HOTĂRÂRE
13.01.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 110/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 decembrie 2003, reclamantele Grupul de firme O.P. SA, A. SRL Bucecea, M. SRL Bucecea și D.P. SRL Bucecea, au chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia să aprobe preluarea datoriilor pe care Grupul de firme O.P. SA le are față de bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale de pensii, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, bugetul fondului de șomaj, bănci și alți creditori, de către Grup S.S. Ltd. și compensarea acestora, prin reducerea datoriei publice conform Ordinului de compensare nr. 297/295 din 11 septembrie 2003, precum și să autorizeze funcționarea SC A. SRL Bucecea.

De asemenea, a solicitat și anularea deciziei nr. 753 din 22 mai 2003, emisă de Comisia pentru autorizarea agenților economici producători și importatori de alcool etilic rafinat, distilate și băuturi alcoolice distilate, cu excepția țuicii și a rachiurilor naturale, altele decât rachiul din vin, comisie din cadrul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice. Grupul S.S. Ltd. Agigea a depus la dosar, cerere intitulată „Precizări”, în care menționează că are calitate procesuală, în baza contractului de asociere cu Grupul de firme O.P. SA Bucecea, împreună cu acesta și SC G.S.M. Ltd., filiala Botoșani. Menționează că a solicitat ca instanța să constate și să hotărască aprobarea tacită a compensărilor arătate în cererea inițială, în temeiul O.U.G.

nr. 27/2003, la care nu a primit nici un răspuns, cum nu a primit răspuns nici la cererea de anulare a deciziei nr. 753/2003 și la cea privind autorizarea. Prin cererea depusă, Grupul S.S. Ltd. a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, pe lângă Ministerul Finanțelor Publice, și a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Suceava și a Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, pentru a se constata actele de abuz politic-administrativ financiar comise de aceștia. Acesta a solicitat și înființarea sechestrului judiciar asupra bunurilor Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Suceava. Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Botoșani, în baza împuternicirii date de Agenția Națională de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare, prin care a invocat lipsa capacității procesuale și a calității procesuale a Grupului de firme O.P.

SA Bucecea, ca și tardivitatea introducerii acțiunii, și că SC A. SRL Botoșani și SC M. SRL Bucecea se află în procedura falimentului, astfel că reprezentantul lor este lichidatorul judiciar. În ce privește fondul cauzei, menționează că nu se putea face compensarea, decât în situația existenței unor obligații reciproce între debitor și creditorul bugetar, ceea ce nu este cazul. Referitor la cererea de anulare a deciziei nr. 753/2003, susține că SC A. SRL Bucecea, nu a achitat obligațiile privitoare la plata accizelor și din acest motiv s-a dispus suspendarea autorizațiilor nr. 316/2002 și nr. 317/2002, pentru producerea alcoolului etilic rafinat și a băuturilor alcoolice. Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 46 din 10 martie 2004, a respins ca inadmisibilă, acțiunea SC O.P.

SA Bucecea și a intervenientei Grup S.S. Ltd., pentru lipsa calității procesuale active, a respins ca prematură, acțiunea formulată de SC O.P. SA Bucecea, SC A. SRL Bucecea, SC M. SRL Bucecea și SC D.P. SRL Bucecea, pentru aprobarea preluării datoriilor Grupului de firme O.P. SA Bucecea, de către Grupul S.S. Ltd. Suceava și ca tardivă, pentru anularea deciziei nr. 753/2003 și a respins ca inadmisibilă, cererea de intervenție în nume propriu și cererea de instituire a sechestrului judiciar, cereri formulate de Grupul S.S. Ltd. Suceava. Instanța reține că Grupul de firme O.P. SA Bucecea nu are personalitate juridică și capacitate procesuală, nefiind înregistrată la Registrul Comerțului, astfel că se respinge acțiunea formulată de acesta, ca inadmisibilă, pentru lipsa calității procesuale active.

Mai reține că acțiunea formulată de SC O.P. SA Bucecea, SC A. SRL Bucecea, SC M. SRL Bucecea și SC D.P. SRL Bucecea, în ce privește preluarea datoriilor acestora, de către Grupul S.S. Ltd., este prematur formulată, deoarece Ministerul Finanțelor Publice nu s-a pronunțat prin decizie asupra acestei cereri. Menționează și că cererea privitoare la anularea deciziei nr. 753/2003, s-a formulat peste termenul de 30 de zile de la data comunicării, iar cererea de încuviințare a sechestrului asigurător și cea de intervenție, cereri introduse de Grup S.S. Ltd., se resping ca inadmisibile, pentru că nu este parte în proces. Împotriva sentinței a declarat recurs, Grupul S.S. Ltd., susținând că este acționar majoritar la Grupul SC O.P.

SA Bucecea și că organele financiar-bancare nu au respectat compensarea și nici nu au contestat în termen recapitalizarea acestui grup de firme. Mai arată că cererea de adjudecare și plată cambială depusă, sunt puncte finale în procedura reorganizării judiciare în cazul Grupului de firme SC O.P. SA Bucecea și că prin neaprobarea compensării cerute, a suferit prejudicii deosebite. Recursul va fi respins ca nefondat. Corect a reținut instanța de fond, că recurentul nu are calitate procesuală în cauză, astfel că nu avea nici calitatea de a promova recursul de față. Faptul că recurentul este acționar majoritar la Grupul de firme SC O.P. SA Bucecea sau că are contract de asociere cu acesta, nu îi conferă calitate procesuală în prezenta cauză, fiecare grup având un statut juridic propriu, iar din probele dosarului rezultă și că Grupul de firme SC O.P.

SA Bucecea nici nu este înregistrat la Registrul Comerțului și, ca atare, nu este persoană juridică legal constituită. Ca atare, având în vedere și prevederile art. 161 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Grupul S.S. Ltd. Suceava împotriva sentinței civile nr. 45 din 10 martie 2004, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3283/2003
s-a procedat nu a respectat dispozițiile legale. Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Botoșani în numele Ministerului Finanțelor, a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, c
ÎCCJ 2003-04-02
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1347/2003
medierea deficiențelor constatate de organele de control în legătură cu producerea și comercializarea alcoolului etilic rafinat. Ulterior, cu decizia nr. 140 din 19 martie 2001 s-a revenit asupra măsurii suspendării, decizie interpretată în
ÎCCJ 2005-05-26
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3325/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC S. SA Bucecea a solicitat instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară, secția Botoșan
ÎCCJ 2003-11-14
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3896/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 septembrie 2002, reclamanta SC S. SA Bucecea, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Fin
ÎCCJ 2005-02-15
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 927/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 22 ianuarie 2003, reclamanta SC E. SRL Covasna a chemat în judecată, Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă