ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1083/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1083/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de
18 iulie 2002, reclamantul D.M. a chemat în judecată Comisia pentru constatarea
calității de luptător în rezistența anticomunistă din cadrul Ministerului
Justiției, solicitând anularea deciziei prin care i-a fost respinsă cererea de
constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă, recunoașterea
acestei calități, în temeiul O.U.G. nr. 214/1999 și acordarea unor daune de
10.000.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 2134/2003,
a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost
admisă, mai puțin cererea privind acordarea daunelor.
Instanța a reținut că
reclamantul a fost supus unor măsuri administrative abuzive, internarea în
spitale de psihiatrie, ca urmare a exprimării protestului împotriva dictaturii
și a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Împotriva acestei sentințe
au declarat recurs, ambele părți.
În recursul reclamantului,
în esență, se critică hotărârea, pentru faptul că nu au fost acordate
despăgubirile solicitate, de 10.000.000 lei.
Celelalte motive invocate
ulterior de recurent nu vor fi analizate în conformitate cu dispozițiile art. 306
alin. (1) C. proc. civ.
În recursul Ministerului
Justiției se arată că instanța nu a analizat toate probele existente în dosar
și în mod greșit a admis acțiunea. Recurentul face referire la adresa
Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia (în care se
menționează că motivele internărilor lui D.M. au fost: acte antisociale: scandaluri
în locuri publice, trimiteri de scrisori cu caracter insultător diferitelor
persoane cu funcții de răspundere în aparatul de stat, anxietate, agitație
psihomotorie, instabilitate psihică marcată, delir de persecuție, urmărire,
frustrare) și la cele ale S.R.I. și Clinicii E.P. din Timișoara (în care se
comunică faptul că D.M. nu se află în evidențele acestora).
Ministerul Justiției a mai
menționat că nu sunt întrunite cerințele art. 3 lit. c) din O.U.G. nr. 214/1999,
astfel cum a reținut instanța.
Verificând cauza, în funcție
de motivele de recurs formulate în lumina dispozițiilor art. 304
1
C.
proc. civ., Curtea constată că recursurile nu sunt fondate.
În ce privește daunele
materiale de 10.000.000 lei, solicitate de recurentul-reclamant, curtea de apel
a apreciat corect că cererea este informă și nedovedită, recursul reclamantului
fiind nefondat.
Referitor la recursul
declarat de Ministerul Justiției, se constată că este neîntemeiat.
Instanța de fond a analizat
întregul material probator administrat în cauză, astfel cum rezultă din
considerentele sentinței.
Din coroborarea actelor
depuse la dosar, rezultă că reclamantul a fost internat în nenumărate rânduri,
în perioada 1957 - 1989, în spitale de psihiatrie, internări care se făceau la
solicitarea fostelor organe de miliție, iar în perioada 1954 - 1976 a fost de
mai multe ori arestat și reținut abuziv.
Chiar dacă reclamantul a
avut suferințe psihice reale în unele perioade, din ansamblul probelor
administrate se desprinde faptul că internările aveau loc mai cu seamă în
perioada evenimentelor politice ale regimului comunist, deoarece reclamantul
își exprima protestul împotriva dictaturii și a încălcării drepturilor omului.
În acest sens sunt adresa nr.
76769 din 3 aprilie 1991 a Ministerului de Interne, adresa nr. 2923 din 9
aprilie 2001, a C.N.S.A.S., copiile unor note informative ale fostei Securități
(reclamantul era urmărit și a intrat în conflict cu lucrătorul operativ),
referatul întocmit de plutonier major C.P. din cadrul fostei Circumscripții 9
de miliție, la data de 17 decembrie 1975, cu nr. 589142, raportul căpitanului I.S.,
de la aceeași circumscripție de miliție.
Față de cele mai sus
reținute, se constată că sunt întrunite cerințele art. 3 lit. b), cu referire
la art. 2 lit. a) și d) din O.U.G. nr. 214/1999, sentința fiind legală și
temeinică.
Într-adevăr, în sentință,
din eroare s-a consemnat art. 3 lit. c) din O.U.G. nr. 214/1999, însă motivarea
se referă la lit. b) a art. 3 din ordonanță, astfel încât nu se impune
desființarea hotărârii atacate.
Pentru considerentele expuse,
recursurile vor fi respinse ca nefondate, în cauză neexistând motive de recurs
care să poată fi analizate din oficiu, conform dispozițiilor art. 306 alin. (2)
C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile
declarate de reclamantul D.M. și pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea
calității de luptător în rezistența anticomunistă, împotriva sentinței civile nr.
2134 din 18 decembrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios
administrativ.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 22 februarie 2005.