ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 998/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința atacată cu

recurs, sentința civilă nr. 133 din 21 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 310/2004,

Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul

D.I., în contradictoriu cu Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în

Rezistența Anticomunistă din cadrul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

soluție, curtea de apel a reținut în esență, următoarele:

Prin acțiunea formulată,

reclamantul a cerut anularea deciziei nr. 1292/2001 din 4 septembrie 2003,

adoptată de Comisia de specialitate din cadrul Ministerului Justiției și

obligarea acestuia să-i acorde calitatea de luptător în rezistența

anticomunistă, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 214/1999, precum și plata unor

daune morale de 100.000 dolari SUA.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a susținut că a desfășurat activități anticomuniste și că începând

cu 8 noiembrie 1980, a fost supus urmăririi informative din partea organelor de

securitate, care au luat măsuri împotriva sa.

Comisia pârâtă a apreciat că

activitatea reclamantului și măsurile luate împotriva sa de către fostele

organe ale securității, nu îndeplinesc cerințele art. 1 - 3 din O.U.G. nr. 214/1999.

În considerentele soluției

de respingere, ca nefondată, a acțiunii, instanța de fond a motivat că

activitatea și măsurile luate împotriva reclamantului, de către fostele organe

ale securității, nu se încadrează nici în prevederile art. 2 și nici în cele

ale art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999, decizia autorității administrative fiind

legală și temeinică.

Împotriva acestei soluții a

formulat recurs, reclamantul care, fără a-și încadra criticile în prevederile art.

304 - 304

1

C. proc. civ., a susținut că hotărârea instanței de fond

este greșită, reluând apărările făcute la fond, potrivit cărora măsurile de

avertizare și de urmărire informativă luate împotriva sa de către organele

fostei securități, se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 214/1999, fiind

îndreptățit să i se acorde calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr.

214/1999, privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă,

persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, precum

și persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri

administrative abuzive, prin această ordonanță de urgență se recunoaște

calitatea de luptător în rezistența anticomunistă desfășurată în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, persoanelor care au fost condamnate pentru

infracțiuni din cele enumerate la art. 2 ori au fost supuse unor măsuri

administrative abuzive, dintre cele arătate la art. 3.

În conformitate cu art. 3

din O.U.G. nr. 214/1999, prin măsuri administrative abuzive se înțelege orice

măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe, ca

urmare a săvârșirii unei fapte, în scopurile menționate la art. 2 alin. (1), în

baza cărora s-a dispus:

- privare de libertate în

locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări;

- internarea în spitale de

psihiatrie:

- stabilirea de domiciliu

obligatoriu;

- strămutarea într-o altă

localitate;

- deportarea în străinătate,

după 23 august 1944, din motive politice.

Dar, din probele

administrate aflate la dosarul cauzei, rezultă că, într-adevăr, în perioada 8

noiembrie 1980 - 28 octombrie 1987, recurentul-reclamant s-a aflat în

„supraveghere informativă prioritară, pentru manifestări necorespunzătoare și

comentarii negative la adresa conducerii superioare de partid”, acesta

situându-se „pe o poziție dușmănoasă față de realizările poporului nostru, comentând

tendențios, fapt pentru care a fost necesară luarea măsurii de influențare

pozitivă”.

Din nici o dovadă aflată la

dosar nu rezultă că împotriva recurentului-reclamant s-ar fi luat vreuna din

măsurile administrative abuzive enumerate limitativ de art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999,

astfel că, în mod judicios au reținut instanța de fond și Comisia de aplicare a

O.U.G. nr. 214/1999, că acesta nu îndeplinește condițiile legale, pentru a-i fi

acordată calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, chiar dacă a avut

unele atitudini anticomuniste, pentru care a fost supus unor măsuri de

supraveghere informativă și influențare pozitivă din partea organelor fostei

securități.

În concluzie, instanța de

recurs consideră că intenția legiuitorului a fost aceea de a se acorda

calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, doar persoanelor care au

fost condamnate pentru infracțiuni dintre cele enumerate la art. 2, precum și

celor împotriva cărora au fost luate măsuri administrative abuzive dintre cele

enumerate la art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999, iar nu tuturor celor care au avut

atitudini, manifestări, etc. anticomuniste, fără a suporta și consecințele

prevăzute la art. 2 sau 3 din această ordonanță de urgență.

Astfel fiind, recursul de

față va fi respins ca nefondat, soluția recurată și actul administrativ atacat fiind

legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.I. împotriva sentinței civile nr. 133 din 21 iunie 2004, a Curții de Apel

Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2005.