ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1308/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 870/2003, la Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, primită prin declinare de competență, de la Tribunalul Galați, reclamantul D.V. a chemat în judecată pe pârâta Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă de pe lângă Ministerul Justiției, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, pentru tatăl său, D.D., anularea actului administrativ nr. 202/2000 din 16 noiembrie 2001, emis de Comisie, precum și obligarea pârâtului să emită un certificat de recunoaștere a calității de luptător în rezistența anticomunistă, pentru tatăl său.

Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 107/F din 6 august 2003, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul D.V. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că din conținutul art. 1, 2 și 3 din O.U.G. nr. 214/1999, rezultă că pentru acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, se cer a fi îndeplinite anumite condiții, printre care, faptele să fie comise în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, să fi fost săvârșite în România și îndreptate împotriva regimului comunist, iar persoanele care solicită un asemenea certificat, să fi fost condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau împotriva acestora să fi dispus, din motive politice, măsuri administrative abuzive, condiții pe care reclamantul D.D.

nu le-a îndeplinit, acesta fiind condamnat la data de 29 martie 1941, la 8 ani privațiuni de libertate, de către autoritățile sovietice și a decedat în închisoare la data de 9 decembrie 1942, astfel încât perioada pentru care a fost condamnat, este anterioară datei de 6 martie 1945, (cerință a legii), iar faptele reținute în sarcina sa, au fost comise față de orânduirea de stat sovietică, și nu împotriva regimului comunist, cum prevăd dispozițiile legale mai sus menționate. Împotriva sentinței astfel pronunțate, a declarat recurs în termen, D.V., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. În acest sens a susținut lipsa rolului activ al instanței, întrucât în speță sunt aplicabile prevederile O.G.

nr. 105/1999, de modificare și completare a Decretului - lege nr. 118/1990. A mai arătat că instanța de fond nu a reținut că H.G. nr. 148/2000, de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, în art. 4 pct. 3, prevede că în măsura în care documentele, datele sau informațiile necesare în vederea soluționării cererilor, nu pot fi obținute prin intermediul Direcției instanțelor militare din cadrul Ministerului Justiției, președintele Comisiei solicită de îndată instituțiilor publice sau persoanelor juridice care le dețin, să le transmită. Or, Comisia sesizată nu a dat curs acestor prevederi, interpretând sumar și unilateral actele depuse.

Recursul este nefondat. Instanța de fond a pronunțat o soluție corectă și temeinic fundamentată pe dispozițiile legale, reținând că tatăl reclamantului nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999. De altfel, potrivit O.G. nr. 105/1999, de completare a Decretului - lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999, faptele săvârșite de tatăl reclamantului nu se încadrează în prevederile acestor acte normative, așa cum în mod corect reține de instanța de fond, prin sentința atacată. Faptul că prin motivele de recurs, se invocă de recurent, prevederile O.G. nr. 105/1999, pentru completarea Decretului - lege nr. 118/1990, ca reglementând perioada 1940 – 1945, coroborat cu prevederile art. 2 și.

3 din O.U.G. nr. 214/1999, nu poate modifica soluția instanței de fond, întrucât O.G. nr. 105/1999, care completează art. 1 alin. (2) din Decretul - lege nr. 118/1990, reglementează numai situația celor persecutați de regimul instaurat în România, cu începere de la data de 14 septembrie 1940, până la data de 23 august 1944, din motive etnice și sociale, situație în care recurentul nu se încadrează. În consecință, nu se poate reține lipsa rolului activ al instanței, din actele de la dosar rezultând că tatăl reclamantului nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 214/1999, iar faptul că în speță sunt incidente prevederile unei alte ordonanței, este nerelevant, instanța de recurs verificând legalitatea și temeinicia soluției instanței de fond, care a avut la bază un alt temei juridic.

Față de cele de mai sus, recursul este nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.V. împotriva sentinței civile nr. 107 din 6 august 2003, a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2004.